Asigurări pentru avocaţi, Barouri, Citate juridice, Grile juridice, INTERPROFESIONAL, Jurisprudenţă inedită CITR, Legal Days, Legal FUN, Legal Style, NOTARIAT, Revista revistelor juridice, Sistemul judiciar, Studenţi la drept, TOP LEGAL
 
Sistemul judiciar [MJ, CSM, INM, SNG, PÎCCJ, DNA, parchete]
Secţiune dezvoltată în parteneriat cu CSM, Ministerul Public şi DNA
JURIDICE
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Raportul privind activitatea CSM in perioada 2005-2010. Discutiile

07.01.2011 | JURIDICE.ro

In sedinta de Plen de joi, 6 ianuarie 2011, judecator Florica Bejinaru, presedintele CSM, a prezentat raportul de activitate al Consiliului in perioada 2005-2010.

Au urmat luari de cuvant ale actualilor/fostilor membri CSM, invitati:

Dan LUPASCU a rememorat constituirea actualului CSM in urma cu 6 ani cand impreuna cu domnii Tuculeanu, Deliorga, Pandrea si Gilca discutau cum sa inceapa operatiunea de predare/primire a lucrarilor, constatand ca intre atunci (12 ianuarie 2005) si astazi (6 ianuarie 2011) sunt foarte multe similitudini in sensul ca si atunci s-a incercat sa nu se constituie CSM. Membri ai Consiliului au fost atacati (doamna profesoara Irina Zlatescu pe motiv de incompatibilitate). Apoi a venit o recomandare din partea unei personalitati a statului ca viitoarea conducere a CSM sa fie tanara, dinamica si deschisa la reforma. In acel an domnii Dan Lupascu si Liviu Dascalescu au asigurat conducerea Consiliului.

Aveau sa afle curand ce insemna reforma la care se facea referire: insemna ca cei care lucrasera in magistratura inainte de 1989 sa plece, insemna dependenta de politic. Statutul procurorului nu a fost intarit, a fost slabit. Au urmat alte atacuri la adresa membrilor CSM (vizati fiind domnii Tuculeanu, Gilca, Andreies, doamnele Barbulescu si Bejinaru).

Dan Lupascu a spus ca meritul principal al Consiliului este ca a reusit sa reziste.

Indiferent de vremuri, Consiliul si-a pastrat demnitatea, a reusit sa atraga ura si asupra sistemului judiciar, din nefericire, uneori. In aceasta perioada de 6 ani niciun magistrat nu a primit vreo distinctie, desi s-au facut propuneri. Motivul: „pentru ca reforma care s-a incercat a fost una pornita din razbunare fata de Justitie. Am fost nevoiti a ne risipi energiile in a raspunde diverselor atacuri. Consiliul nu s-a opus la reforma.”

Multumeste domnului Slafen care a facut posibile intalniri cu ambasadori ai Germaniei, Frantei, Statelor Unite, Marii Britanii, ambasadori care au inteles eforturile facute de Consiliu, fiind si apreciate.

In acea perioada, conducerea CSM a avut mai multe intalniri cu seful Comisiei Europene la Bucuresti, Jonathan Scheele. Concluzia oficialului era ca procedeaza corect Consiliul dar „gasiti o cale de intelegere cu ministrul Justitiei” doamna Monica Macovei. „Ce era dansa fara Consiliu? Cum poti sa fii erou daca nu esti beligerant? Nu trebuie sa plecam de aici cu un sentiment de vinovatie. Nu am reusit intotdeauna sa aducem performante sistemului judiciar. S-a dat un exemplu cu evaluarea. Tineti minte ca ne-am opus si ni s-a spus ca nu vreti sa va asumati aceasta evaluare.”

Aseamana relatia CSM cu Ministerul Justitiei ca fiind un fel de pasare lira. Intreaba cate proiecte ale CSM sunt blocate la MJ?

CSM implineste 101 ani, 5 luni si 4 zile, „la multi ani CSM! Il va atinge pe Matusalem in varsta.”

Inceputurile in 2005 sunt legate de INM unde „aveam un birou, o sala de sedinta si 3 functionare de la MJ  (doamna Iordache, Cati si Gratiela) si o masina. Nu ma cunsteam cu domnul Dascalescu. Cautam sediu. Guvernul, in generozitatea lui, ne-a oferit Ciclopul. Pagina de internet, codul deontologic se pot oare sterge cu buretele? CSM a fost un baraj in fata presiunilor. Nu suntem ingerasi. Dar de aici pana a spune ca CSM e cancerul Romaniei e o mare eroare. Ce lipsea sa existe colaborare, intelegere? Aceasta institutie nu poate fi stearsa cu buretele si indiferent de mersul anormal al lucrurilor, CSM trebuie sa coalizeze fortele pozitive din magistratura. Ne vom face pe mai departe datoria.”

Dr. Dieter SLAFEN propune traducerea raportului. Isi doreste ca cetatenii romani sa inteleaga valoarea Consiliului pentru tara.

Justitia e nucleul pentru dezvoltarea tarii, are oameni care sunt foarte angajati. Se lucreaza intr-un mediu foarte greu. „Trebuie sa vedem cauzele pentru care nu a fost bine. Eu stiu ca aici exista un potential enorm de oameni buni.” Poate ca sunt puteri care nu vor ca Justitia sa fie independenta. A fost dezamagit de schimbarile legislative din 2005 in ceea ce priveste statutul procurorului.

„Eu doresc pentru Romania ca oamenii sa inteleaga ca, poate, Consiliul e unul dintre cele mai bune institutii din tara.” Daca se vor face comparatii cu alte tari in care exista consilii judiciare, rezultatul va fi unul bun.

Cristina DELIROGA

In 2003, in prima zi a Consiliului, Ministrul Justitiei era cel care conducea sedinta, stabilea ordinea de zi.

Buna credinta a caracterizat toti membrii CSM precum si aparatul tehnic care a trudit zi si noapte. „Lucrurile nu se vor mai intoarce. Judecatorii si procurorii sunt independenti. Numai cine nu vrea nu e independent. Peste cativa ani, viitorii membri vor face lucruri asemanatoare.” Multumeste tuturor colegilor.

Liviu DASCALESCU, fost membru CSM

Multumeste pentru invitatie.

Domnul Lupascu l-a intrebat daca ii pare rau ca a plecat din magistratura. Raspunsul este negativ. „Am plecat pe usa din fata, am facut atat cat am facut cu buna credinta. Dupa 12 ani petrecuti in CSM, consider ca acest CSM e varful democratiei din Romaniei, din toata viata sociala a Romaniei. Daca nu ar fi fost activitatea Consiliului, foarte multe rele s-ar intampla in Justitie si in viata reala.”

Ion BURLACU, fost membru CSM

Ureaza Consiliului sa dea dovada ca are coloana vertebrala, „lucru pe care nu putem il spunem despre multe institutii.”

Gheorge FIT

Realizarea fundamentala a Consiliului este ca membrii sai au pus in functiune aceasta institutie. „Eu poate ca mi-as fi dorit ca membrii Consiliului sa fie mai curajosi, proactivi, mai vizionari.”

Lidia BARBULESCU

Isi doreste sa continue activitatea in viitorul Consiliu, „mi-as dori sa am colegi cu experienta, daruirea si intelepciunea dumneavoastra. Stim ce eforturi am facut si pe care va trebui sa le facem.” Este dispusa sa demonstreze rezistenta la stres. „Va garantez ca si viitoarea echipa a Consiliului va avea aceleasi echilibru, aceeasi daruire si, sper, aceeasi intelepciune.” Multumeste membrilor si aparatului tehnic.

Anton PANDREA

A facut parte in 2003 dintr-un colectiv restrans care a studiat legislatia consiliilor judiciare in alte tari, prin deplasari in state europene. Au fost finalizate trei legi extrem, extrem de importante care au reformat sistemul judiciar, eliberandu-l de sub control politic. „Din 2005 situatia a fost cu totul alta.” O replica pe care nu o va uita toata viata a fost spusa in cadrul unei intalniri cu colegi din Franta si se refera la faptul ca „daca pana acum veneati voi sa invatati de la noi, acum venim noi sa invatam de la noi.”

In 2005 au fost intocmite 16 regulamebte care si acum stau in picioare.

Ambasadorii  care s-au intalnit cu membri ai Consiliului au inteles adevarata menire a CSM.

In 2007 s-a demarat activitatea de unificare a jurisprudentei, care s-a finalizat cu un proiect de act normativ. Multumest pentru sustinere domnului Slafen.

„Au fost cateva aspecte notorii care s-au realizat de actualul CSM. Sper ca in viitorul CSM sa nu se ajunga la o ruptura intre membri si magistrati. Nu spun mai mult.”

Adrian BORDEA

Desi foarte scurta, perioada cat a fost in CSM a fost o experienta importanta. „Actualul CSM si-a facut datoria.”

Irina ZLATESCU

Este emotionata intrucat a reusit sa duca mandatul la bun sfarsit ca reprezentant al societatii civile. Multumeste membrilor CSM ca au ajutat-o sa se integreze in activitatea CSM. Chiar daca reprezentantii societatii civile nu au drept de vot in Sectii, i-a fost permisa participarea la sedintele Sectiilor si chiar sa puna intrebari, sa participe la grupurile de lucru, la comisii.

Si-ar dori foarte mult ca numarul de membri ai societatii civile in CSM sa fie mai mare, macar egal cu numarul procurorilor sau 1/3 din numarul membrilor, fapt ce s-ar putea realiza la prima modificare a Constitutiei.

Insista pe activitatea editoriala a Consiliului cand sprijinita de domnul professor Lupascu au vazut lumina tiparului culegeri de hotarari privind apararea independentei si reputatiei profesionale, privind raspunderea disciplinara, continuand cu alte volume (Patulea).

Sunt aspecte legate de volumul de activitate care se bat cap in cap cu accesul la justitie (reducerea numarului de judecatorii si parchete). “Ne-am gandit ca unii oameni trebuie sa treaca trei munti si doua vai ca sa ajunga cu o petitie la judecator?”

Multumeste tuturor colegilor si in mod special domnului Slafen pentru cunoasterea legislatiei din Germania.

Experienta la CSM ii va fi foarte utila si spera sa o impartaseasca si viitorului Consiliu.

Dan CHIUJDEA

Avea 7 ani vechime cand a fost ales membru al Consiliului. Intalnirile avute in acesti ani l-au condus la concluzia ca statul roman are o deschidere neintalnita in legislatia altor state raportat la vechimea membrilor.

„Intotdeauna deciziile s-au luat aici in Plenul CSM. Indiferent ca esti reprezentant al Ministerului Justitiei, Parchetului General, presedintele Romaniei, aici trebuie sa fie expuse opiniile cu privire la garantarea independentei Justitiei in ansamblul sau.

Cele mai bune hotarari ale CSM au fost cele privind apararea reputatiei profesionale a magistratilor. Puncte de vedere se pot exprima, dar aceasta institutie trebuie sa existe. As vrea sa multumesc in mod special colegilor din aparatul tehnic, de la INM, SNG. Unii dintre ei au lucrat pe holurile Parchetului General, Ministerului Justitiei, in grupurile sanitare in cladirea din Petofi Sandor.”

Doreste sa reprezinte cu buna credinta pe colegii magistrati.

Lacramioara GAFTA

E o onoare sa fi membru al CSM, insa ca si membru ai o obligatie de onoare de a fi reprezentantul colegilor care te-au votat.

“Stiu ca sunt oameni de onoare cei care au fost membri ai Consiliului. Intotdeauna sistemul asteapta de la Consiliu repere.”

Ana LABUS

„Am sa exprim nevoia de normalitate a societatii romanesti si nu numai, ca independenta Justitiei sa fie garantata de un organism independent. Imi exprim si dezamagirea ca nu intotdeauna poate nu am fost bine intelesi nici in interiorul sistemului. Am depus toate eforturile.” Multumeste pentru experienta, multumeste colegilor din aparatul tehnic care nu sunt suficient de mult apreciati, si activitatea aici nu reprezinta o vacanta sau un concediu.

“Iar urmatorul CSM va sti nu doar sa apere independenta sistemului judiciar, va sti sa apare toate valorile pe care actualul CSM a stiut sa le impuna in randul societatii romanesti.”

Constantin BRANZAN, director INM

Cand a inceput mandatul a mostenit o situatie foarte incordata atat pe forma cat si pe fond:

pe forma – a fost schimbata ordinea de pe sigla INM (Romania, CSM, INM fata de INM, Romania, CSM)

pe fond – „am mostenit un proces in care INM era reclamant iar CSM parat pentru ca nu avea cont in euro desi legea nu prevede acest lucru”

A fost o colaborare foarte buna atat in Comisii (in special Comisia Juridica si Comisia de Resurse Umane) si in Plen, multumeste pentru sprijinul aparatului tehnic.

Pentru Juridice.ro, Alina Matei


Aflaţi mai mult despre ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.