« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Proprietate intelectuală
DezbateriCărţiProfesionişti
 

ICCJ. Intrebare preliminara adresata CJUE ref. texte ale Directivei de armonizare a anumitor aspecte privind dreptul de autor si drepturile conexe in societatea informationala. UPDATE: Hotararea CJUE
25.11.2011 | JURIDICE.ro

Secţiuni: CJUE, Dreptul proprietatii intelectuale, Dreptul Uniunii Europene | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust

Romania
Inalta Curte de Casatie si Justitie-sectia civila si de proprietate intelectuala

Incheiere Dosar nr. 15276/3/2007

Sedinta publica de la 14 mai 2010
Octavia Spineanu-Matei Presedinte
Nina Ecaterina Grigoras Judecator
Beatrice Ioana Nestor Judecator

Carmen Petrescu Magistrat-asistent

Pe rol pronuntarea asupra chestiunii prealabile dezbatute in recursul de fata. Dezbaterile au avut loc in sedinta publica de la 16 aprilie 2010, astfel cum au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data si cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 23 aprilie 2010, apoi la 30 aprilie 2010, apoi la 7 mai 2010 si apoi la data de 14 mai 2010, cand,

INALTA CURTE,

Deliberand asupra cauzei civile de fata, retine urmatoarele:

Hotararea primei instante

1. Prin sentinta civila nr. 250 din 7 februarie 2008 Tribunalul Bucuresti – sectia a IV – a civila  a dispus urmatoarele:

A admis in parte actiunea inregistrata la 3 mai 2007 de reclamanta Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania – Asociatia pentru Drepturi de Autor –U.C.M.R.-A.D.A  impotriva paratului Circul de Stat Globus, actualmente Circ & Variete Globus Bucuresti;

L-a obligat pe parat la plata sumei de 994 153 lei remuneratie datorata pentru comunicarea publica in scop lucrativ a operelor muzicale pentru perioada mai 2004 – septembrie 2007, la plata sumei de 397 721 lei penalitati de intarziere, la comunicarea unui raport care sa cuprinda datele relevante privitoare la fiecare spectacol si la plata cheltuielilor de judecata, in suma de 3714 lei.

Hotararea instantei de apel

2. Prin decizia civila nr.256 din 20 noiembrie 2008 Curtea de Apel Bucuresti – sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala a respins ca nefondat apelul declarat de parat impotriva sentintei.

Situatia de fapt

3. Situatia de fapt retinuta de ambele instante a fost in sensul ca:

4. Reclamanta UCMR-ADA este organismul de gestiune colectiva a drepturilor de autor in domeniul muzical.

5. In perioada mai 2004 – septembrie 2007, in calitate de organizator de spectacole de circ si cabaret, paratul a comunicat public in scop lucrativ  opere muzicale, fara a detine autorizatie de licenta neexclusiva din partea reclamantei si fara a achita acesteia remuneratiile corespunzatoare drepturilor patrimoniale de autor.

Apararea constanta a paratului

6. Apararea constanta a paratului a fost aceea ca a incheiat contracte de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor cu compozitorii  operelor muzicale utilizate in spectacolele pe care le-a organizat si ca pentru aceasta utilizare a achitat autorilor sumele de bani convenite. Cum titularii de drepturi au optat pentru gestiunea individuala, conform art. 123 alin. 1 din Legea nr. 8/1996, colectarea remuneratiilor de catre organismul de gestiune colectiva nu mai are temei legal. Paratul a depus la dosar copiile a patru astfel de contracte.

Situatia de drept

7. In drept, instantele anterioare au retinut urmatoarele:

8. Art. 1231 lit. e din Legea nr. 8/1996 prevede expres ca pentru dreptul de comunicare publica a operelor muzicale gestiunea colectiva este obligatorie.

9.  Chiar daca regimul juridic al utilizarii operelor muzicale este unul sever, ingradind exercitiul direct de catre titulari al acestui drept de utilizare, vointa legiuitorului nu poate fi contestata, cel putin in cadrul apararilor formulate in prezentul proces.

10.  Cu ocazia modificarii Legii nr. 8/1996 prin Legea nr. 285/2004 s-a renuntat si la prevederea din fostul art. 123 alin. 2, conform careia gestiunea colectiva se exercita in privinta acelor drepturi care, prin natura lor, sunt prezumate a corespunde unui mod de exploatare a operelor sau prestatiilor ce face imposibila autorizarea individuala.

11.  Aceasta face si mai clara intentia legiuitorului actual de a impune gestiunea colectiva si in privinta drepturilor patrimoniale pentru care, data fiind natura lor, ar fi posibila o autorizare individuala de catre autori.

12.  Se conchide ca paratul a fost corect obligat la plata catre reclamanta a remuneratiilor stabilite conform Metodologiei negociate de organismul de gestiune colectiva, ignorandu-se contractele incheiate de parat cu compozitorii pentru diferite spectacole din perioada 2004 – 2007.

Cererea de recurs

13.  Impotriva deciziei curtii de apel a declarat recurs paratul, cererea fiind inregistrata pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie – sectia civila si de proprietate intelectuala.

14.  In cererea de recurs paratul a reiterat apararea conform careia a incheiat contracte de cesiune a drepturilor patrimoniale cu autorii operelor utilizate.

15.  In drept, a invocat, printre altele, implementarea incorecta in dreptul intern a Directivei 2001/29/CE. A sustinut ca, desi in paragr. 23 si 24 ale Directivei dreptul de comunicare publica este definit clar, in sens larg, ca acoperind orice comunicare catre public care nu este prezent in locul de provenienta a comunicarii, art. 1231 al Legii nr. 8/1996 nu a fost modificat si continua sa instituie o gestiune colectiva obligatorie a dreptului de comunicare publica a operelor muzicale, fara nicio distinctie intre comunicarea directa si cea indirecta.

16.  In acest fel se aduce o limitare suplimentara, fata de cele prevazute de Directiva, exercitiului dreptului de comunicare publica, se interpune artificial organismul de gestiune colectiva intre autorii operelor muzicale si organizatorii de spectacole si se instituie o sarcina suplimentara autorilor, constand in plata comisionului impus de organismul de gestiune colectiva, chiar si in situatia foarte frecventa cand acestia isi interpreteaza in spectacole propriile opere.

17.  In ceea ce-i priveste pe utilizatori, acestia sunt supusi unei plati duble, in sensul ca, desi cumpara drepturile patrimoniale de la autori, sunt obligati sa le mai plateasca o data prin intermediul organismului de gestiune colectiva, care ajunge sa isi incalce scopul in care a fost constituit.

18.  A solicitat ca Inalta Curte sa interpreteze Legea nr. 8/1996 in conformitate cu Directiva 2001/29/CE in baza art. 249 din TCE (actual art. 288 TFUE).

19.  Intimata U.C.M.R.-A.D..A., cu ocazia dezbaterilor orale, a aratat ca nu exista nicio neconcordanta intre dreptul intern si Directiva, deoarece in campul de aplicare al acesteia intra doar actele de comunicare publica a operelor muzicale specifice societatii informationale. In ceea ce priveste dreptul comunicare directa catre public, care face obiectul prezentei judecati, chiar paragr. 18 al Directivei lasa libertatea statelor membre de a-l reglementa cum considera de cuviinta, iar legiuitorul roman a optat pentru gestiunea colectiva obligatorie. Actele de comunicare publica pentru care a solicitat plata remuneratiilor sunt anterioare aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, iar o eventuala sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene ar fi privita ca inadmisibila. In fine, daca Directiva nu a fost corect transpusa in dreptul intern, statul nu-si poate invoca propria culpa.

20.  Inalta Curte considera ca, pentru solutionarea recursului, este necesar sa adreseze o intrebare preliminara Curtii de Justitie Uniunii Europene, pentru motivele ce se vor arata in continuare.

Texte relevante din Directiva 2001/29

21.  Art. 1 Domeniu de aplicare

Prezenta Directiva reglementeaza protectia juridica a dreptului de autor si a drepturilor conexe in cadrul pietei interne, acordand o atentie speciala societatii informationale.

22.  Art. 3 Dreptul de comunicare publica a operelor si dreptul de a pune la dispozitia publicului a altor obiecte protejate

Statele membre prevad dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publica a operelor lor prin cablu sau fara cablu, inclusiv punerea la dispozitia publicului a operelor lor, astfel incat oricine poate sa aiba acces la acestea din orice loc si in orice moment.

23.  Paragraful 23 din Preambul

Prezenta Directiva trebuie sa armonizeze intr-o mai mare masura dreptul de autor asupra actelor de comunicare publica. Acest drept trebuie inteles in sens larg ca acoperind orice comunicare catre public care nu este prezent in locul de provenienta a comunicarii.

Acest drept include orice transmisie sau retransmisie de orice natura, a unei opere catre public, prin cablu sau fara cablu, inclusiv radiodifuziunea. Acest drept nu ar trebui sa include niciun alt act.

24.  Paragraful 18 din Preambul

Prezenta Directiva nu aduce atingere dispozitiilor care exista in statele membre cu privire la modalitatile de gestionare a drepturilor, cum ar fi licentele colective extinse.

25.  Paragraful 31 din Preambul

Trebuie pastrat un echilibru just intre drepturile si intereselor diverselor categorii de titulari de drepturi, precum si intre acestea drepturile si interesele utilizatorilor de drepturi protejate.

26.  Paragraful 32 din Preambul

Prezenta Directiva prevede o enumerare exhaustiva a exceptiilor si limitarilor privind dreptul de reproducere si dreptul de comunicare publica (…). Statele membre trebuie sa aprecieze mod coerent aceste exceptii si limitari, care vor fi evaluate cu ocazia revizuirii legislatiei de punere in aplicare in viitor.

Texte relevante din Conventia de la Berna pentru Protectia Operelor Literare si Artistice

27.  Art. 11

Autorii de opere dramatice, dramatico-muzicale si muzicale beneficiaza de dreptul exclusiv de a autoriza:

i) interpretarea publica a operelor lor, inclusiv  interpretarea publica prin orice mijloace sau procedee;

ii) comunicarea publica prin orice mijloace a interpretarii operelor lor.

28.  Art. 11 bis

(1) Autorii de opere literare si artistice beneficiaza de dreptul exclusiv de a autoriza:

i) radiodifuzarea operelor lor sau comunicarea publica a acestor opere prin orice alt mijloc servind la difuzarea fara fir a semnalelor a sunetelor sau a imaginilor;

ii) orice comunicare publica fie prin fir, fie fara fir a operei radiodifuzate, cand aceasta comunicare este facuta printr-un alt organism decat cel de origine;

iii) comunicarea publica a operei radiodifuzate prin difuzor sau prin orice alt instrument asemanator, transmitator de semnale, de sunete sau de imagini.

Texte relevante din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe

29.  Art. 1231

(1) Gestiunea colectiva este obligatorie pentru exercitarea urmatoarelor drepturi:

(…)

e)dreptul de comunicare publica a operelor muzicale, cu exceptia proiectiei publice a operelor cinematografice;

(…)

(2) Pentru categoriile de drepturi prevazute la alin. (1) organismele de gestiune colectiva ii reprezinta si pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat.

30.  Art. 15

(1) Se considera comunicare publica orice comunicare a unei opere, realizata direct sau prin mijloace tehnice, facuta intr-un loc deschis publicului sau in orice loc in care se aduna un numar de persoane care depaseste cercul normal al unei familii si al cunostintelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenica, recitarea sau orice alta modalitate publica de executie ori de prezentare directa a operei, expunerea publica a operelor de arta plastica, de arta aplicata, fotografica si de arhitectura, proiectia publica a operelor cinematografice si a altor opere audiovizuale, inclusiv a operelor de arta digitala prezentarea intr-un loc public, prin intermediul inregistrarilor sonore sau audiovizuale, precum si prezentarea intr-un loc public prin intermediul oricaror mijloace a unei opere radiodifuzate. De asemenea, se considera publica orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fara fir, realizata prin punere la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau alte retele de calculatoare, astfel incat oricare dintre membrii publicului sa poata avea acces la aceasta din orice loc sau in orice moment ales individual.

31.  Art. 130

(1) Organismele de gestiune colectiva au urmatoarele obligatii:

a) sa elaboreze metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzand drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii in vederea platii acestor drepturi, in cazul acelor opere al caror mod de exploatare face imposibila autorizarea individuala de catre titularii de drepturi;

b) sa-i autorizeze pe utilizatori, in cazul in care s-au stabilit metodologii, la cererea acestora efectuata inainte de utilizarea repertoriului protejat, in schimbul unei remuneratii, prin licenta neexclusiva, in forma scrisa;

(…)

e) sa colecteze sumele datorate de utilizatori si sa le repartizeze intre titularii de drepturi, potrivit prevederilor din statut;

(…)

h) sa ceara utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informatii si transmiterea documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remuneratiilor pe care le colecteaza, precum si informatii privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, in vederea repartizarii acestora (…)

32.  Art. 1311

(1) Metodologia se negociaza de catre organismele de gestiune colectiva cu reprezentantii prevazuti la art.131 alin.2 lit.b), tinandu-se seama de urmatoarele criterii

(…)

e) proportia utilizarilor pentru care utilizatorul a indeplinit obligatiile de plata prin contracte directe cu titularii de drepturi;

(…)

(4) In cazul in care gestiunea colectiva este obligatorie conform prevederilor art. 1231, metodologiile se negociaza fara a se tine seama de criteriile prevazute la alin.1 lit. c) si e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse.

Motivele care au determinat instanta de recurs sa adreseze intrebarea preliminara

33.  Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe a fost modificata de mai multe ori, parte din modificari fiind efectuate in scopul transpunerii unor acte normative comunitare, in perioada de preaderare a Romaniei la Uniunea Europeana.

34.  Faptul ca in lege s-au transpus prevederile Directivei Parlamentului European si a Consiliului 2001/29/CE din 22 mai 2001 este mentionat expres in art. 1512 al legii, astfel cum a fost introdus prin O.U.G. nr. 123/2005.

35.  Avand in vedere ca instanta de recurs judeca in ultima instanta, pentru a stabili daca legea romana a transpus corect prevederile comunitare si, in caz contrar, pentru a da eficienta suprematiei dreptului comunitar, este necesar sa se cunoasca interpretarea Curtii de Justitie a Uniunii Europene cu privire la Directiva 2001/29.

36.  Nu au fost identificate  hotarari judecatoresti ale instantelor nationale in care sa se fi analizat aceste aspecte.

37.  Actele de comunicare catre public a operelor muzicale pentru care reclamanta solicita plata remuneratiei au fost efectuate in cadrul unor spectacole de circ si de cabaret, in fata unui public prezent in locul in care s-a facut comunicarea.

38.  Parte din aceste acte au fost efectuate in perioada ianuarie – septembrie 2007, iar Romania este stat membru al Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007.

39.  Paratul a sustinut ca utilizarea operelor muzicale s-a facut pe baza de contracte incheiate cu autorii operelor muzicale, in calitate de titulari ai drepturilor de autor.

40.  Paratul a depus la dosar o serie de astfel de contracte si de acte aditionale, prin care s-a convenit cu autorii compunerea de catre acestia a muzicii care sa insoteasca spectacolele de circ sau cabaret, precum si cedarea de catre autori, in schimbul unei remuneratii, a drepturilor patrimoniale de autor. In mod vadit impropriu unele contracte cuprind mentiunea cedarii „drepturilor patrimoniale conexe dreptului de autor”; in realitate, autorul operei este titular al dreptului de autor, drepturile conexe putand apartine artistului interpret sau executant al operei.

41.  Faptul ca utilizatorul a incheiat contracte de utilizare a operelor cu autorii acestora -sau cel putin cu o parte din ei – si ca a platit si remuneratia convenita cu acestia este  considerat irelevant conform legii nationale, deoarece:

42.  Legea romana prevede ca se gestioneaza colectiv in mod obligatoriu dreptul de comunicare publica a operelor muzicale.

43.  Prin comunicare publica se intelege si interpretarea/executia publica a operei, intr-un loc in care publicul este prezent, cum este cazul in litigiul de fata.

44.  Dat fiind ca gestiunea colectiva este obligatorie, chiar daca autorul muzicii utilizate nu este membru al organismului de gestiune colectiva,  utilizatorul este obligat sa achite catre acest organism o remuneratie.

45.  Mai intai trebuie clarificat daca actele pentru care reclamanta solicita plata remuneratiei reprezinta acte de comunicare publica a operelor care sa intre in campul de aplicare al Directivei 2001/29.

46.  Art. 1 (1) al Directivei prevede ca aceasta reglementeaza protectia juridica a drepturilor de autor si a drepturilor conexe in cadrul pietei interne, acordand o atentie speciala societatii informationale.

47.  Formularea este de una cu caracter de generalitate, chiar daca se arata ca un anumit aspect se va bucura de o atentie speciala.

48.  Alin. 2 prevede expres ce dispozitii comunitare raman intacte, respectiv ce alte aspecte care au intrat in domeniul de reglementare al altor izvoare de drept comunitar nu intra in domeniul de aplicare al Directivei in discutie.

49.  Art. 3 (1) al Directivei se refera, tot cu caracter de generalitate, la obligatia statelor membre de a prevedea dreptul exclusiv al autorilor de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publica a operelor lor.

50.  Directiva nu defineste „comunicarea catre public”, asa dupa cum s-a retinut si in Cauza C-306/05 SGAE v. Rafael Hoteles SA, hotararea C.J.C.E. din 7 decembrie 2006  (paragr. 33).

51.  In aceeasi hotarare, facand o paralela intre Directiva 93/83/EEC din 27 septembrie 1993 si Directiva 2001/29/CE, Curtea a aratat ca cea din urma se aplica tuturor comunicarilor catre public a operelor protejate, in timp ce prima prevede doar o minima armonizare a anumitor aspecte ale protectiei drepturilor de autor si drepturilor conexe in cazul comunicarii catre public prin satelit ori retransmiterii prin cablu din alte state membre (paragr. 30).

52.  In fine, a mai aratat ca rezulta din paragr. 23 al Preambulului Directivei 2001/29 ca „comunicarea catre public” trebuie interpretata larg. O asemenea interpretatre este esentiala pentru atingerea obiectivului principal al Directivei, care este, asa cum se poate vedea din al 9 lea paragraf al Preambulului, de a stabili un nivel inalt al protectiei pentru, inter alios, autori, permitandu-le sa obtina o recompensa corespunzatoare pentru utilizarea operelor lor, in special cu ocazia comunicarii catre public (paragr. 36).

53.  In schimb, in paragr. 23 al Preambulului Directivei 2001/29 se arata ca dreptul de comunicare publica trebuie inteles in sens larg ca acoperind orice comunicare catre public care nu este prezent in locul de provenienta a comunicarii. Acest drept include orice transmisie sau retransmisie, de orice natura, a unei opere catre public, prin cablu sau fara cablu, inclusiv radiodifuziunea. Acest drept nu ar trebui sa includa niciun alt act.

54.  Se pune problema cum trebuie calificate actele de comunicare a operelor catre public atunci cand publicul este prezent in locul in care se face comunicarea, in conditiile in care art. 3 (1) al Directivei se refera la „orice comunicare publica”, fara nicio distinctie dupa cum publicul este prezent in locul in care se face comunicarea sau nu este prezent, iar in preambul se arata ca faptul ca prin comunicare publica ar trebui sa se inteleaga doar actele de comunicare catre public care nu este prezent in locul din care provine comunicarea.

55. Legea romana – art. 15 al Legii nr. 8/1996 – include expres in notiunea de comunicare publica atat actele de comunicare directa a operelor – catre un public care este sau poate fi prezent in locul in care se face comunicarea, adica facuta intr-un loc deschis publicului, prin orice modalitate publica de  executie ori de prezentare directa a operei -, cat si orice comunicare a operelor catre un public care nu este prezent intr-un asemenea loc.

56. Asadar, pentru a sti daca legea romana vine in conflict cu Directiva, este necesar a se clarifica in ce fel trebuie interpretat art. 3 (1) din Directiva. Trebuie interpretat in sensul ca prin „comunicare publica” se intelege: a) doar orice comunicare catre public care nu este prezent in locul de provenienta a comunicarii sau b) deopotriva si orice comunicare a unei opere realizata direct, facuta intr-un loc deschis publicului, prin orice modalitate publica de  executie ori de prezentare directa a operei?

57.  Consecutiv, daca prin „comunicare publica” Directiva are in vedere doar actele de comunicare catre public care nu este prezent in locul de provenienta a comunicarii, care este semnificatia acestei delimitari?

58.  O explicatie ar putea fi aceea ca Directiva urmareste sa impuna statelor membre sa-si armonizeze legislatiile numai sub anumite aspecte ale protectiei drepturilor de autor si conexe, iar in ceea ce priveste dreptul de comunicare publica a operelor, urmareste armonizarea doar sub aspectul comunicarii catre public care nu este prezent la locul comunicarii.

59.  Pentru actele de comunicare directa catre public, ar ramane la latitudinea statelor sa reglementeze drepturile autorilor cum considera de cuviinta, asa cum se afirma in paragr.18 din Prembul.

60.  O alta explicatie ar putea fi aceea ca Parlamentul European si Consiliul au avut in vedere distinctia pe care o face Conventia de la Berna pentru Protectia Operelor Literare si Artistice, in art. 11.1 lit. (i) si, respectiv (ii), intre: „interpretarea publica a operelor, prin orice mijloace sau procese” si „orice comunicare catre public a interpretarii operelor”.

61.  Potrivit acestei distinctii interpretarea unor opere muzicale sau dramatico-muzicale in fata unui public care este prezent la locul comunicarii sau intr-un loc deschis publicului – cum este situatia in litigiul de fata – nu constituie comunicare publica, ci interpretare publica.

62.  Aceasta distinctie nu a fost oricum avuta in vedere de legiuitorul roman, care a inclus intrepretarea publica a operelor in notiunea de comunicare publica si, in cazul operelor muzicale, a supus-o aceluiasi regim juridic, al gestiunii colective obligatorii.

63. Pentru solutionarea litigiului trebuie clarificat daca, procedand astfel, legiuitorul roman:

– a actionat in conformitate cu paragr. 18 din Preambul, in sensul ca, si dupa transpunerea Directivei, a pastrat dispozitiile existente deja privitoare la gestionarea colectiva obligatorie a dreptului de comunicare publica a operelor muzicale, inclusiv in cazul comunicarii directe catre public sau

– nu a transpus corect notiunea de „comunicare publica” in intelesul avut in vedere de Directiva.

64. In ipoteza in care art.3(1) al Directivei acopera toate actele de comunicare publica a operelor, inclusiv pe cele de comunicare directa catre publicul prezent la locul comunicarii, se pune problema daca instituirea prin lege a unei gestiuni colective obligatorii a dreptului de comunicare publica a operelor muzicale, indiferent de modalitatea de comunicare, chiar daca acest drept este posibil de gestionat individual si chiar este gestionat astfel de catre autori, fara a prevedea optiunea pentru autori de a isi exclude operele de la gestiunea colectiva, corespunde scopului protejarii drepturilor de autor, dar si intentiei de a mentine un just echilibru intre drepturile acestora si cele ale utilizatorilor, afirmate prin Directiva.

65. Legea romana prevede ca se gestioneaza colectiv in mod obligatoriu dreptul de comunicare publica a operelor muzicale, prin comunicare publica intelegandu-se si comunicarea operei catre un public care este prezent in locul in care se face comunicarea.

66. Faptul ca un asemenea drept este lesne de gestionat individual si  uneori este astfel gestionat nu se contesta in cauza.

67. Numai ca, si in atare situatie si chiar daca autorul muzicii utilizate nu este membru al organismului de gestiune colectiva,  utilizatorul este obligat sa obtina autorizatie de licenta neexclusiva si sa achite catre organismul de gestiune colectiva o remuneratie, conform art. 1231 alin. 2), care prevede ca pentru categoriile de drepturi prevazute la alin. (1) organismele de gestiune colectiva ii reprezinta si pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat.

68. De asemenea, legea nu contine nicio prevedere care sa permita acestor titulari posibilitatea de a isi exclude, in orice moment, operele de la extinderea contractului de gestiune colectiva asupra lor, conditie care, de exemplu, in cazul dreptului de comunicare publica prin satelit, este prevazuta expres in art. 3 (2) din Directiva 93/83/CEE din 27 septembrie 1993.

69. Dimpotriva, art. 1311 alin. 4  prevede ca in cazul in care gestiunea colectiva este obligatorie, metodologiile privitoare la drepturile patrimoniale se negociaza fara a se tine seama de criteriile prevazute la alin. 1 lit. c) si e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse, iar criteriul de care nu se tine seama prevazut la lit. e) este proportia utilizarilor pentru care utilizatorul a indeplinit obligatiile de plata prin contracte directe cu titularii de drepturi.

70. Totodata, desi art. 130 alin. 1 lit. a prevede negocierea metodologiilor de catre organismele de gestiune colectiva cu utilizatorii, in vederea platii drepturilor patrimoniale, in cazul acelor opere al caror mod de exploatare face imposibila autorizarea, art. 1231 instituie gestiunea colectiva obligatorie a dreptului de comunicare publica a operelor muzicale, fara nicio distinctie dupa cum o anume modalitate de comunicare ar face posibila autorizarea individuala sau nu.

71. O asemenea reglementare pare a fi o ingradire excesiva a libertatii contractuale, care nu corespunde dublului scop al gestiunii colective obligatorii, de a permite atat utilizarea operelor, cat si remunerarea autorilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE:

In baza art. 267 TFUE, sesizeaza Curtea de Justitie a Uniunii Europene cu urmatoarea intrebare preliminara:

Art. 3 (1) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European si a Consiliului trebuie interpretat in sensul ca prin „comunicare publica” se inteleg

a) doar orice comunicare catre public care nu este prezent in locul de provenienta a comunicarii sau

b) deopotriva si orice comunicare a unei opere realizata direct, facuta intr-un loc deschis publicului, prin orice modalitate publica de  executie ori de prezentare directa a operei ?

Daca raspunsul la prima intrebare este a), aceasta inseamna ca actele de comunicare directa a operei catre public mentionate la b) nu intra in campul de aplicare al acestei Directive sau inseamna ca nu constituie comunicare publica a operei, ci reprezinta acte de interpretare/executie publica a operei in intelesul art. 11.1 (i) al Conventiei de la Berna?

Daca raspunsul la prima intrebare este b), permite art. 3(1) al Directivei reglementarea prin lege, de catre statele membre, a unei gestiuni colective obligatorii a dreptului de comunicare publica a opereor muzicale, indiferent de modalitatea de comunicare, chiar daca acest drept este posibil de gestionat individual si chiar este gestionat astfel de catre autori, fara a prevedea optiunea pentru autori de a isi exclude operele de la gestiunea colectiva?

Suspenda judecata recursului pana la primirea hotararii preliminare.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 14 mai 2010.

Presedinte,                         Judecator,                        Judecator,

O. Spineanu-Matei           N. E. Grigoras                  B.I. Nestor

Magistrat-asistent,

C. Petrescu

Red./Tehnored. O.S.M.

27 mai 2010

* * *

UPDATE, 24 noiembrie 2011: Redam Hotararea Curtii din 24 noiembrie 2011:

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)

24 noiembrie 2011

„Apropierea legislațiilor – Drepturi de autor și drepturi conexe – Directiva 2001/29/CE – Articolul 3 – Noțiunea «comunicare a unei opere către un public care este prezent în locul de proveniență a comunicării» – Difuzarea de opere muzicale în prezența publicului, fără plata către organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor a remunerației corespunzătoare acestor drepturi – Încheierea de contracte de cesiune a drepturilor patrimoniale cu autorii operelor – Domeniu de aplicare al Directivei 2001/29”

În cauza C‑283/10,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Înalta Curte de Casație și Justiție (România), prin decizia din 14 mai 2010, primită de Curte la 7 iunie 2010, în procedura

Circul Globus București (Circ & Variete Globus București)

împotriva

Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România – Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR‑ADA),

CURTEA (Camera a treia),

compusă din domnul K. Lenaerts, președinte de cameră, domnul J. Malenovský (raportor), doamna R. Silva de Lapuerta, domnii E. Juhász și D. Šváby, judecători,

avocat general: doamna V. Trstenjak,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

– pentru Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România – Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR‑ADA), de A. Roată-Palade, avocat;

– pentru guvernul român, de domnul A. Popescu, în calitate de agent, precum și de doamnele A. Wellman și A. Borobeică, consiliere;

– pentru guvernul spaniol, de doamna N. Díaz Abad, în calitate de agent;

– pentru Comisia Europeană, de doamna J. Samnadda și de domnul I. V. Rogalski, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (JO L 167, p. 10, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 230).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România – Asociația pentru Drepturi de Autor – UCMR‑ADA (denumită în continuare „UCMR‑ADA”), pe de o parte, și Circul Globus București, actualmente Circ & Variete Globus București (denumit în continuare „circul Globus”), pe de altă parte, cu privire la pretinsa încălcare, de către acesta din urmă, a drepturilor de proprietate intelectuală gestionate de UCMR‑ADA.

Cadrul juridic

Dreptul internațional

Potrivit articolului 11 din Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice (Actul de la Paris din 24 iulie 1971), astfel cum a fost modificată la 28 septembrie 1979 (denumită în continuare „Convenția de la Berna”):

„(1) Autorii de opere dramatice, dramatico‑muzicale și muzicale beneficiază de dreptul exclusiv de a autoriza:

1° reprezentarea și executarea publică a operelor lor, inclusiv reprezentarea și executarea publică prin orice mijloace sau procedee;

2° transmiterea publică prin orice mijloace a reprezentării și a executării operelor lor.

(2) Aceleași drepturi sunt acordate autorilor de opere dramatice sau dramatico‑muzicale, în ceea ce privește traducerea operelor lor, pentru întreaga durată de protecție a drepturilor lor asupra operei originale.”

Dreptul Uniunii

Potrivit considerentelor (2) și (5) ale Directivei 2001/29:

„(2)      Consiliul European, reunit la Corfu pe 24 și 25 iunie 1994, a subliniat necesitatea de a se crea, la nivel comunitar, un cadru juridic general și flexibil care să sprijine dezvoltarea societății informaționale în Europa. Aceasta implică, inter alia, existența unei piețe interne pentru produse și servicii noi. O importantă legislație comunitară care să asigure un astfel de cadru juridic a fost deja adoptată sau este în curs de adoptare. Dreptul de autor și drepturile conexe joacă un rol important în acest context, întrucât protejează și stimulează dezvoltarea și comercializarea de noi produse și servicii, precum și crearea și exploatarea conținutului lor creativ.

[…]

(5) Dezvoltarea tehnologică a multiplicat și diversificat vectorii de creație, producție și exploatare. Chiar dacă nu sunt necesare noi concepte pentru protecția proprietății intelectuale, legislația actuală privind dreptul de autor și drepturile conexe trebuie adaptată și completată pentru a reflecta în mod adecvat realitățile economice, cum ar fi noile forme de exploatare.”

Considerentul (18) al Directivei 2001/29 este redactat după cum urmează:

„Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor care există în statele membre cu privire la modalitățile de gestionare a drepturilor, cum ar fi licențele colective extinse.”

Potrivit considerentelor (23) și (24) ale acestei directive:

„(23) Prezenta directivă trebuie să armonizeze într‑o mai mare măsură dreptul de autor asupra actelor de comunicare publică. Acest drept trebuie înțeles în sens larg ca acoperind orice comunicare către public care nu este prezent în locul de proveniență a comunicării. Acest drept include orice transmisie sau retransmisie, de orice natură, a unei opere către public, prin cablu sau fără cablu, inclusiv radiodifuziunea. Acest drept nu ar trebui să includă niciun alt act.

(24) Dreptul de a pune la dispoziția publicului obiectele menționate la articolul 3 alineatul (2) trebuie înțeles ca reglementând toate operațiunile de punere la dispoziția publicului care nu este prezent în locul de proveniență a actului de punere la dispoziție și ca neincluzând niciun alt act.”

Articolul 3 alineatul (1) din aceeași directivă prevede:

„Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor, prin cablu sau fără cablu, inclusiv punerea la dispoziția publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment.”

Dreptul național

Articolul 15 alineatul (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 285/2004 (denumită în continuare „Legea privind dreptul de autor”), prevede:

„Se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută într‑un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depășește cercul normal al membrilor unei familii și al cunoștințelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate publică de execuție ori de prezentare directă a operei, expunerea publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată, fotografică și de arhitectură, proiecția publică a operelor cinematografice și a altor opere audiovizuale, inclusiv a operelor de artă digitală, prezentarea într‑un loc public, prin intermediul înregistrărilor sonore sau audiovizuale, precum și prezentarea într‑un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate. De asemenea, se consideră publică orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fără fir, realizată prin punerea la dispoziție publicului, inclusiv prin internet sau alte rețele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod individual. […]”

Articolul 123 alineatul (1) din Legea privind dreptul de autor prevede:

„Titularii dreptului de autor și ai drepturilor conexe își pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod individual sau, pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă, în condițiile prezentei legi.”

Articolul 1231 alineatul (1) litera (e) și alineatul (2) din Legea privind dreptul de autor prevede:

„(1) Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi:

[…]

(e) dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, cu excepția proiecției publice a operelor cinematografice;

[…]

(2) Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alineatul (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le‑au acordat mandat.

[…]”

În conformitate cu articolul 130 alineatul (1) din Legea privind dreptul de autor, organismele de gestiune colectivă au următoarele obligații:

„(a)  să acorde autorizații neexclusive utilizatorilor, la cererea acestora, efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remunerații, prin licență neexclusivă, în formă scrisă;

(b) să elaboreze metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plății acestor drepturi, în cazul acelor opere al căror mod de exploatare face imposibilă autorizarea individuală de către titularii de drepturi;

[…]

(e) să colecteze sumele datorate de utilizatori și să le repartizeze între titularii de drepturi, potrivit prevederilor din statut;

[…]

(h) să ceară utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informații și transmiterea documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remunerațiilor pe care le colectează, precum și informații privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării acestora; […]”

Articolul 1311 alineatul (1) litera (e) și alineatul (4) din aceeași lege prevede:

„(1)      Metodologiile se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentații prevăzuți la articolul 131 alineatul (2) litera (b), ținându‑se seama de următoarele criterii principale:

[…]

(e)      proporția utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligațiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;

[…]

(4)      În cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie conform prevederilor art. 1231, metodologiile se negociază fără a se ține seama de criteriile prevăzute la alineatul (1) literele (c) și (e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse.”

Acțiunea principală și întrebările preliminare

UCMR‑ADA este organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul muzical.

În perioada mai 2004-septembrie 2007, circul Globus, în calitate de organizator de spectacole de circ și de cabaret, a comunicat public în scop lucrativ opere muzicale fără a deține autorizație de licență „neexclusivă” din partea UCMR‑ADA și fără a achita acesteia remunerațiile corespunzătoare drepturilor patrimoniale de autor.

Considerând că circul Globus a adus atingere drepturilor sale, UCMR‑ADA a sesizat Tribunalul București. În susținerea acțiunii formulate, ea a arătat că, în conformitate cu dispozițiile Legii privind dreptul de autor, exercitarea dreptului de comunicare publică a operelor muzicale este supusă gestiunii colective obligatorii.

Circul Globus a replicat, la rândul său, că a încheiat contracte de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor cu compozitorii operelor muzicale utilizate în spectacolele pe care le‑a organizat și că pentru această utilizare a achitat autorilor sumele de bani convenite. Cum titularii de drepturi au optat pentru gestiunea individuală, conform articolului 123 alineatul (l) din Legea privind dreptul de autor, colectarea remunerațiilor de către organismul de gestiune colectivă nu mai avea temei legal.

Tribunalul București – secția a IV‑a civilă a admis în parte acțiunea formulată și a obligat circul Globus la plata sumei datorate pentru comunicarea publică în scop lucrativ a operelor muzicale pentru perioada mai 2004-septembrie 2007, precum și a penalităților de întârziere corespunzătoare. Apelul declarat de circul Globus a fost respins de Curtea de Apel București.

În drept, cele două instanțe au reținut că articolul 1231 alineatul (1) litera (e) din Legea privind dreptul de autor prevede expres că, pentru dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, gestiunea colectivă este obligatorie. Prin urmare, pârâtul ar fi fost obligat să achite reclamantei remunerația stabilită potrivit metodologiei negociate de organismul de gestiune colectivă, ignorându‑se contractele încheiate de pârât cu compozitorii pentru diferite spectacole din perioada 2004-2007.

În aceste condiții, Circul Globus a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu un recurs împotriva deciziei Curții de Apel București, în cadrul căruia a invocat printre altele implementarea incorectă în dreptul intern a Directivei 2001/29. A susținut că, deși, în considerentele (23) și (24) ale directivei, dreptul de comunicare publică este definit clar, în sens larg, ca acoperind orice comunicare către public care nu este prezent în locul de proveniență a comunicării, articolul 1231 din Legea privind dreptul de autor nu ar fi fost modificat și ar continua să instituie o gestiune colectivă obligatorie a dreptului de comunicare publică a operelor muzicale, fără nicio distincție între comunicarea directă și cea indirectă.

În acest fel s‑ar aduce o limitare suplimentară față de cele prevăzute de Directiva 2001/29 exercițiului dreptului de comunicare publică. Astfel, între autorii operelor muzicale și organizatorii de spectacole s‑ar interpune organismul de gestiune colectivă și s‑ar institui, pentru autor, plata unui comision impus de organismul de gestiune colectivă, iar pentru utilizator, o plată dublă, deoarece, deși ar cumpăra drepturile patrimoniale de la autori, ar fi obligat să le mai plătească o dată prin intermediul organismului de gestiune colectivă.

În fața acestor afirmații, UCMR‑ADA a arătat că nu există nicio neconcordanță între dreptul intern și Directiva 2001/29, deoarece în câmpul de aplicare al acesteia intră doar actele de comunicare publică a operelor muzicale specifice societății informaționale. În ceea ce privește dreptul de comunicare directă către public, care face obiectul speței, considerentul (18) al Directivei 2001/29 ar lăsa statelor membre libertatea de a‑1 reglementa cum consideră de cuviință, iar legiuitorul român ar fi optat pentru gestiunea colectivă obligatorie.

Potrivit celor reținute de instanța de trimitere în decizia sa, chiar dacă autorul muzicii utilizate nu este membru al organismului de gestiune colectivă, utilizatorul este obligat să obțină autorizație de licență neexclusivă și să achite organismului de gestiune colectivă o remunerație, conform articolului 1231 alineatul (2) din Legea privind dreptul de autor, care prevede că, pentru categoriile de drepturi prevăzute la alineatul (1) al aceluiași articol, organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le‑au acordat mandat.

De asemenea, legea nu ar conține nicio prevedere care să permită acestor titulari să își excludă operele de la gestiunea colectivă, posibilitate care ar fi, de exemplu, prevăzută expres la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 93/83/CEE a Consiliului din 27 septembrie 1993 privind coordonarea anumitor norme referitoare la dreptul de autor și drepturile conexe aplicabile difuzării de programe prin satelit și retransmisiei prin cablu (JO L 248, p. 15, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 134), în cazul dreptului de comunicare publică prin satelit.

Instanța de trimitere concluzionează că o asemenea reglementare pare să fie o îngrădire excesivă a libertății contractuale, care nu corespunde dublului scop al gestiunii colective obligatorii a dreptului de comunicare publică a operelor muzicale, acela de a permite atât utilizarea operelor, cât și remunerarea autorilor.

În acest context, instanța de trimitere ridică printre altele problema dacă o asemenea gestiune colectivă corespunde scopului protejării drepturilor de autor, dar și celui urmărit de Directiva 2001/29, de menținere a unui just echilibru între drepturile autorilor și cele ale utilizatorilor.

În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 […] trebuie interpretat în sensul că prin «comunicare publică» se înțelege:

a)      doar comunicarea către public care nu este prezent în locul de proveniență a comunicării sau

b)      deopotrivă și orice comunicare a unei opere realizată direct, făcută într‑un loc deschis publicului, prin orice modalitate publică de execuție ori de prezentare directă a operei?

2)      Dacă răspunsul la prima întrebare este a), aceasta înseamnă că actele de comunicare directă a operei către public menționate la b) nu intră în câmpul de aplicare al acestei directive sau înseamnă că nu constituie comunicare publică a operei, ci reprezintă acte de interpretare/execuție publică a operei în înțelesul articolului 11.1 [1°] al Convenției de la Berna […]?

3)      Dacă răspunsul la prima întrebare este b), permite articolul 3 alineatul (1) al Directivei [2001/29] reglementarea prin lege de către statele membre a unei gestiuni colective obligatorii a dreptului de comunicare publică a operelor muzicale, indiferent de modalitatea de comunicare, chiar dacă acest drept este posibil de gestionat individual și chiar este gestionat astfel de către autori, fără a prevedea opțiunea pentru autori de a‑și exclude operele de la gestiunea colectivă?”

Cu privire la competența Curții

Astfel cum reiese din decizia de trimitere, litigiul principal privește fapte care au avut loc în perioada cuprinsă între mai 2004 și septembrie 2007, în timp ce România a aderat la Uniunea Europeană doar la 1 ianuarie 2007.

În această privință, trebuie amintit că Curtea este competentă să interpreteze dispozițiile dreptului Uniunii numai în ceea ce privește aplicarea acestora într‑un nou stat membru începând de la data aderării acestui stat la Uniunea Europeană (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 ianuarie 2006, Ynos, C‑302/04, Rec., p. I‑371, punctul 36, precum și Hotărârea din 14 iunie 2007, Telefónica O2 Czech Republic, C‑64/06, Rep., p. I‑4887, punctul 23).

Întrucât faptele din cauza principală sunt parțial posterioare datei aderării României la Uniunea Europeană, Curtea este competentă să răspundă la întrebările adresate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 aprilie 2010, CIBA, C‑96/08, Rep., p. I‑2911, punctul 15).

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima și la a doua întrebare

Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă Directiva 2001/29 și în special articolul 3 alineatul (1) din aceasta trebuie interpretate în sensul că au în vedere doar comunicarea către public care nu este prezent în locul de proveniență a comunicării sau și orice comunicare a unei opere realizată direct, făcută într‑un loc deschis publicului, prin orice modalitate publică de execuție ori de prezentare directă a operei.

Se impune a sublinia că nici articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, nici altă dispoziție din aceasta nu definesc noțiunea „comunicare publică”.

În această situație, pentru interpretarea unei noțiuni de drept al Uniunii, este necesar să se țină seama nu numai de modul de redactare a dispoziției în care apare noțiunea, ci și de contextul în care se înscrie și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte.

Mai întâi, în ceea ce privește contextul, trebuie subliniat că a doua teză a considerentului (23) al Directivei 2001/29 prevede că dreptul de comunicare publică „trebuie înțeles în sens larg, ca acoperind orice comunicare către public care nu este prezent în locul de proveniență a comunicării”.

În această privință, în Hotărârea din 4 octombrie 2011, Football Association Premier League și alții (C‑403/08 și C‑429/08, nepublicată încă în Repertoriu), Curtea a clarificat domeniul de aplicare al considerentului amintit și, mai specific, a doua teză a acestuia.

Curtea a amintit astfel, în legătură cu geneza Directivei 2001/29 și în special în legătură cu Poziția comună (CE) nr. 48/2000, aprobată de Consiliu la 28 septembrie 2000 în vederea adoptării Directivei 2001/29 (JO C 344, p. 1), că considerentul (23) al acestei directive a fost adoptat în urma propunerii Parlamentului European, care dorea ca în cuprinsul acestuia să se precizeze că comunicarea publică în sensul directivei menționate nu se referă la „reprezentări sau executări directe”, noțiune care face trimitere la noțiunea „reprezentare și executare publică” prevăzută la articolul 11 primul paragraf din Convenția de la Berna, această din urmă noțiune înglobând interpretarea operelor în fața publicului care se află în contact fizic și direct cu actorul sau cu executantul operelor (a se vedea Hotărârea Football Association Premier League și alții, citată anterior, punctul 201).

Astfel, pentru a exclude asemenea reprezentări și executări publice directe din sfera de aplicare a noțiunii „comunicare publică” în cadrul Directivei 2001/29, în respectivul considerent s‑a precizat că comunicarea publică acoperă orice comunicare către un public care nu este prezent în locul de proveniență a comunicării (a se vedea Hotărârea Football Association Premier League și alții, citată anterior, punctul 202).

Or, într‑o situație precum cea în discuție în cauza principală, în care, astfel cum reiese din decizia de trimitere, operele muzicale comunicate către public în cadrul unor spectacole de circ și de cabaret sunt executate în direct, un asemenea element de contact fizic și direct există, astfel încât publicul este, contrar exigenței prevăzute de a doua teză a considerentului (23) al Directivei 2001/29, prezent în locul de proveniență a comunicării.

În ceea ce privește, apoi, obiectivul urmărit de Directiva 2001/29, trebuie subliniat că reiese din considerentele (2) și (5) că aceasta vizează crearea unui cadru juridic general și flexibil la nivelul Uniunii, care să sprijine dezvoltarea societății informaționale și adaptarea și completarea normelor actuale în materia dreptului de autor și a drepturilor conexe pentru a ține seama de faptul că dezvoltarea tehnologică a făcut să apară noi forme de exploatare a operelor protejate.

Rezultă de aici că armonizarea voită de Directiva 2001/29, la care face trimitere prima teză a considerentului (23), nu se presupune că vizează formele „tradiționale” de comunicare publică, precum reprezentarea sau executarea directă a unei opere.

Acest lucru este confirmat de altfel de a treia și a patra teză ale considerentului (23) al Directivei 2001/29, potrivit cărora dreptul de comunicare publică include orice transmisie sau retransmisie a unei opere către public, prin cablu sau fără cablu, inclusiv radiodifuziunea, și nu include niciun alt act. Astfel, acest drept nu include acte care nu implică o „transmisie” sau o „retransmisie” a unei opere, precum acte de reprezentare sau de executare directă a unei opere.

Având în vedere considerațiile ce precedă, trebuie să se răspundă la prima și la a doua întrebare că Directiva 2001/29 și în special articolul 3 alineatul (1) din aceasta trebuie interpretate în sensul că au în vedere doar comunicarea către un public care nu este prezent în locul de proveniență a comunicării, cu excluderea oricărei comunicări a unei opere realizate direct, făcută într‑un loc deschis publicului, prin orice modalitate publică de execuție ori de prezentare directă a operei.

Cu privire la a treia întrebare

Având în vedere răspunsul dat la prima și la a doua întrebare, nu este necesar să se răspundă la a treia întrebare adresată.

Cu privire la cheltuielile de judecată

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională și în special articolul 3 alineatul (1) din aceasta trebuie interpretate în sensul că au în vedere doar comunicarea către un public care nu este prezent în locul de proveniență a comunicării, cu excluderea oricărei comunicări a unei opere realizate direct, făcută într‑un loc deschis publicului, prin orice modalitate publică de execuție ori de prezentare directă a operei.

Semnături

 
Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD