Revolutie sau rascoala (sau in alt fel despre credite, dobanzi si comisioane)

Daca ar fi sa caut undeva in istoria romanilor o similitudine cu ceea ce s-a intamplat, se intampla si se va intampla in continuare cu Ordonanta de Urgenta Nr. 50 din 2010, ce s-a intamplat intre clientii nemultumiti si cu bancile la fel de nemultumite, ar trebui sa ma opresc la relatia dintre rascoala si revolutie. In esenta, rascoala este revolta fara program, nemultumire radicala dar fara orizont, revolutia este revolta care propune inlocuirea sistemului existent cu altceva – altceva-ul acela fiind insa bine structurat, reglementat si legiferat.

In sine, directivele europene ne propuneau o mica revolutie intr-un sistem bancar care abia incepea sa iasa din perioada haiduciei falimentelor controlate, a comisioanelor netransparente, a dobanzilor „pe steroizi” si a contractelor scrise cu litere microscopice. Directivele ne propuneau trecerea de la „haosul ordonat” din anii 90 la un sistem bancar european bine structurat si transparent.  Din pacate, acest indemn la schimbare a fost inteles de romanul-client-de-banca drept o chemare la rascoala si nesupunere la rambursare.

De aici si pana la proaspat-descoperitul spirit civic european si rebel nu a mai fost decat un singur pas, multi romani-clienti-de-banca raspunzand la apelul tulnicelor on-line care chemau la revolta impotriva ratelor nedrepte si nejuste… Si era perfect previzibil ca, dupa 3 ani de criza si un balon imobiliar spart, sa se gaseasca multi napastuiti de rate mari care sa-si verse furia pe bancile care-i tineau in serbia creditelor. „Sa se suspende ratele!” se auzeau din toate colturile internetului, iar sucursalele bancilor de pe te-miri-unde erau amendate de OPC…

De aici, scenariul este unul deja cunoscut, pe care l-am citit de nenumarate ori in cartea de istorie: rasculatii se aduna (in grupuri on-line), ataca si cuceresc unele cetati (precum ANPC, sa zicem…) dar sufera o infrangere decisiva in fata unei ostiri mai mari si mai bine instruite (avocatii unei banci, sa zicem) trimise de stapanire… Urmarea este ca rasculatii infranti sunt supusi represaliilor (li se cere plata cheltuielilor de judecata). De partea lor, bancile, speriate de ecoul pe care conflictul l-ar putea avea asupra maselor largi de potentiali supusi „garanti-ipotecari”, iau unele masuri de a face viata mai usoara celor cu credite, aliniindu-se – ca intr-o miscare similara celei de la 1848 – unor practici de mult incetatenite in Europa civilizata…

S-ar putea ca multi  dintre cei care au  participat la „rascoalei ratelor” sa nu fi inteles ca „dobanda” este cheia de bolta a capitalismului, ca banca este institutia fara de care acesta nu poate functiona si ca bancherii nu vor lasa nepedepsita pangarirea principiului sacrosanct al lui „ti-am dat bani, acum plateste”. Cum, tot asa,  lumea ar fi trebuit sa se gandeasca mai mult si mai bine la posibilitatea de a pierde in justitie cu toate consecintele financiare ale acestei infrangeri.  Dupa trei procese pierdute pe ordonanta presedentiala, in care nu s-au cerut cheltuieli de judecata –era oarecum de asteptat ca bancherii victoriosii in „batalia de la BCR” sa simta sange de debitor si sa vrea si satisfactie financiara… Poate ca mai mult dialog real si nu simplul „joc de glezne PR-istic” la televizor, poate mai multa responsabilitate si retinere din partea jurnalistilor de a  nu transforma aceasta disputa  intr-o „inca o batalie impotriva sistemului”, poate mai multa incredere in principiul dreptatii si nu al „multimii care face puterea” ar fi facut – poate – ca lucrurile sa fi avut un alt curs…

Degeaba clientii altor banci discuta acum aprins despre cum sa isi ajute confratii, recent infranti in „batalia de la BCR”. „Sa dam cate 10 lei fiecare”, a propus unul dintre clientii unei banci concurente. Sa mergem pana la capat si sa le aratam judecatorilor ca nu pot sa isi bata joc de zeci de mii de oameni. Sa ne solidarizam si sa punem ban de la ban pana acoperim costurile”, propune un altul. In locul lor, eu as strange bani pentru propriile cheltuieli de judecata, pentru ca asta este doar inceputul…

In fine, nu pot sa inchei fara a face si un considerent de ordin teoretic, pentru ca acest episod din procesul de modernizare a sistemului bancar romanesc este departe de a se fi incheiat: in virtutea principiului aplicarii pentru viitor a legii noi –  ordonanta, ca act normativ de drept intern, suveran (emisa tinand cont exclusiv de caracterul sau de urgenta si supusa ulterior procesului parlamentar de aprobare a sa, printr-o lege), se aplica, in mod normal, atat contractelor noi, cat si, evident, firesc, normal, logic si legal, si contractelor in curs de derulare, adica tocmai acelor contracte care – pana la data intrarii in vigoare a ordonantei – nu si-au produs/epuizat toate efectele sau in care partile nu si-au executat deloc prestatiile sau nu si le-au executat intr-o proportie semnificativa.

Cel care vrea sa inteleaga, aude…

Cezar GUSU
Deputy Managing Partner BOSTINA SI ASOCIATII

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?