

Dragi cititori ai Juridice.ro,
C.H. Beck a lansat o nouă ediţie a Codulului de procedură fiscală şi Normele metodologice (actualizat la 10.01.2011), coordontă de domnul Mihai Brăgaru.
Ediţia a 9-a a lucrării prezintă avantajul că pe lângă textul Codului de procedură fiscală (cu ultimele modificări şi completări aduse prin O.U.G. nr. 117/2010 – M.Of. nr. 891 din 30 decembrie 2010) şi al Normelor metodologice de aplicare a acestuia, inserate direct sub articolele din Cod la care se referă, sunt prezentate şi deciziile Comisiei fiscale centrale şi ale Comisiei de proceduri fiscale emise de la data apariţiei Codului şi până în prezent. De asemenea se aduc în atenţia celor interesaţi trimiteri la legislaţia secundară (ordine ale ministrului finanţelor publice, ordine ale preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală) dar şi legislaţia conexă, precum şi recursurile în interesul legii şi deciziile Curţii Constituţionale, pentru a se asigura o completă cunoaştere şi înţelegere a dispoziţiilor legale.
Venind în ajutorul celor care doresc să aprofundeze dreptul procedural fiscal, sunt incluse în lucrare şi trimiteri la doctrina de specialitate şi jurisprudenţa naţională, publicate în revistele de specialitate.
Codul de procedură fiscală şi Normele metodologice se doreşte a fi un instrument util în cunoaşterea şi aplicarea legislaţiei fiscale atât pentru consultanţii fiscali cât şi pentru contabili, avocaţi, magistraţi, studenţi, practic pentru oricine este interesat sau lucrează în domeniile juridic, economic, fiscal, financiar, contabil. Nu în ultimul rând, lucrarea se poate dovedi utilă şi pentru teoreticieni, în special prin trimiterile la legislaţie, jurisprudenţă şi, desigur, doctrină.
Vă mai recomandăm:
Info Curier
Legislatia fiscal-contabila publicata in Monitorul Oficial al Romaniei in perioada 9 decembrie 2010 – 14 ianuarie 2011
Informatii utile
Dialoguri
Retrospectiva anului 2010
Young IFA Network
Reconsiderarea deducerilor personale – necesitate sau profit
Cosmin Serbanescu – conf.univ.dr., ASE Bucuresti, Catedra de Finante, membru al International Fiscal Association Romania
Impozite directe
Initiative OCDE recente in domeniul preturilor de transfer. Restructurari ale societatilor comerciale
Adrian Rus – Tax Senior Manager, Ernst & Young
Facilitatile fiscale acordate prin O.U.G. nr. 117/2010 pentru persoanele care platesc contributii la fondurile de pensii facultative
Maria Badoi – expert contabil, Specialist reglementari contabile, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
Modificari survenite in domeniul impozitului pe venit si al contributiilor sociale incepand cu 1 ianuarie 2011
Cristian Meheleanu – Asistent Manager, Dep. Servicii de resurse umane, PricewaterhouseCoopers
Impozite indirecte
Scutirile de TVA, un subiect sensibil. Serviciile educationale finantate din fonduri nerambursabile
Luisiana Dobrinescu – Avocat, Biris Goran SCPA
Rambursarea TVA catre persoane din alte state membre
Radu Rafiroiu – Tax adviser, Radu Rafiroiu Tax Office
Anularea inregistrarii in scopuri de TVA a persoanelor impozabile care au inregistrat, in anul anterior, o cifra de afaceri inferioara plafonului de scutire pentru intreprinderi mici
Radu Buziernescu – conf.univ.dr., manager al S.C. Professional Consulting S.R.L., Craiova, membra a Camerei Consultantilor Fiscali din Romania
Dreptul afacerilor
Implicatiile fiscale ale vanzarii de titluri de participare intr-o societate romana de catre o societate nerezidenta
Ioana Sandru – Partener, Zamfirescu Racoti Predoiu Tax
Consideratii privind un posibil impozit unic european – 4 pag.
Mihaela Tofan – lect.univ.dr., universitatea Al.I. Cuza, Iasi, Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor
Evaziune fiscala sau nu, in functie de existenta scopului si/sau a intentiei
Horatiu Sasu – consultant in afaceri
Procedura fiscala
Starea de inactivitate temporara a societatilor comerciale si regimul de declarare derogatoriu
Adriana Ion – Consilier superior, Agentia Nationala de Administrare Fiscala
Jurisprudenta fiscala
Jurisprudenta fiscala nationala
Dr. Emanuel Albu – Judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie
Jurisprudenta fiscala a Curtii de Justitie Europene
Cosmin Flavius Costas – Avocat, membru al Baroului Arad, asist. univ.drd., Univ. „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Drept
Ghid fiscal
Carte bună!
Loredana Pelmuşi, Editura C.H. Beck
Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.