« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Chestiuni controversate privind noua procedura a judecatii in cazul recunoasterii vinovatiei
04.02.2011 | Marinela CIOROABĂ, Sorina SISERMAN

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

1. In Expunerea de motive la Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor [1] se arata ca: ”introducerea in Codul de procedura penala a unei institutii noi, cum este cea a judecatii in cazul recunoasterii vinovatiei, raspunde nevoii de eficacitate a judecatii, contribuind la inlaturarea unor proceduri greoaie si deseori inutile pentru stabilirea adevarului judiciar, subsumandu-se exigentelor de ordin calitativ ale actului de justitie”.

La scurt timp dupa intrarea in vigoare a legii, art. 3201 C. pr. pen., ce reglementeaza aceasta procedura, a suscitat numeroase discutii in randul practicienilor.

Unele discutii au vizat continutul alin. 1 al textului mentionat, in care se arata ca ”pana la inceperea cercetarii judecatoresti, inculpatul poate declara personal sau prin inscris autentic ca recunoaste savarsirea faptelor retinute in actul de sesizare a instantei si solicita ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala”.

2. Una dintre problemele care s-au ivit a fost aceea a momentului pana la care inculpatul poate face aceasta solicitare si ce consecinta produce faptul ca cererea de a fi judecat pe baza probelor din cursul urmaririi penale se face dupa inceperea cercetarii judecatoresti.

Aparent simplu, modul de rezolvare a problemei produce numeroase consecinte in practica.

Avand in vedere ca normele de procedura sunt de imediata aplicare, apreciem ca judecata in cazul recunoasterii vinovatiei se poate aplica in toate cazurile aflate pe rolul instantelor de fond in care, la data intrarii in vigoare a legii, nu s-a inceput cercetarea judecatoreasca, cu conditia ca inculpatul sa nu fie acuzat de savarsirea unei infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata.

Momentul limita stabilit de legiuitor, adica pana la inceperea cercetarii judecatoresti, are valoarea unui termen de decadere. Aceasta presupune ca orice cerere formulata dupa inceperea cercetarii judecatoresti va trebui respinsa ca tardiva.

Cu toate acestea, inculpatul a carei hotarare a fost casata sau desfiintata intr-o cale de atac, iar cauza a fost trimisa spre rejudecare la instanta de fond, poate uza sau nu de aceasta procedura in functie de limitele in care se desfiinteaza hotararea si de ultimul act procedural considerat valabil, de la care procesul penal trebuie sa-si reia cursul.

3. O alta problema ce a suscitat discutii se refera la modalitatea in care va proceda instanta de judecata in situatia in care in cauza sunt mai multi inculpati si numai unul sau unii dintre acestia recunosc toate faptele retinute in sarcina lor prin rechizitoriu.

In rezolvarea acestei probleme se pot contura doua directii.

Intr-o prima varianta, instanta  va proceda potrivit regulilor procedurii simplificate pentru cei ce indeplinesc conditiile, dispunand prin incheiere disjungerea cauzei pentru ceilalti inculpati, in cazul in care disjungerea este posibila. Inculpatii condamnati ca urmare a ”pledoariei de vinovatie” pot fi audiati ca martori in cauza disjunsa cu privire la ceilalti inculpati. Judecatorul care a pronuntat solutia de condamnare a inculpatilor potrivit procedurii simplificate se poate afla intr-o situatie de incompatibilitate de a judeca cauza dispusa cu privire la ceilalti participanti la savarsirea infractiunii.

Pornind de la aceasta interpretare a textului de lege, cuprinsa intr-un studiu publicat de Institutul Superior al Magistraturii [2], unele instante aflate intr-o astfel de situatie s-au declarat incompatibile sa-i judece pe inculpatii fata de care au dispus disjungerea cauzei.

Rezervele noastre legate de aceasta interpretare vizeaza doua aspecte: disjungerea si incompatibilitatea.

Avand in vedere regula instituita de art. 32 C. pr. pen., text ce prevede ca in caz de indivizibilitate sau conexitate judecata in prima instanta se efectueaza de aceiasi instanta, daca are loc in acelasi timp pentru toate faptele si pentru toti faptuitorii, apreciem ca disjungerea cauzei nu reprezinta cea mai buna solutie. Aceasta rezulta din chiar textul de lege supus dezbaterii in care se face referire doar la disjungerea laturii civile.

Chiar daca art. 38 C. pr. pen. permite disjungerea in cazul de incompatibilitate prevazut de art. 33 lit. a) si in toate cazurile de conexitate nu trebuie uitata regula de baza si anume aceea ca in astfel de situatii opereaza si primeaza reunirea, iar disjungerea reprezinta exceptia.

Pentru argumentarea acestei opinii, raportandu-ma la dispozitiile art. 33 lit. a) si art. 34 C. pr. pen., am pornit de la situatia cand la savarsirea infractiunii au participat mai multe persoane, care au fost trimise in judecata, iar inainte de inceperea cercetarii judecatoresti doua dintre ele au cerut judecata in baza procedurii simplificate, in timp ce alte doua nu au cerut aceasta. Potrivit opiniei exprimate mai sus, instanta va trebui sa dispuna condamnarea primelor doua persoane si disjungerea cu privire la ceilalti doi inculpati, care vor fi judecati de un alt complet. Ne intrebam care va fi modul de solutionare a actiunii civile, avand in vedere solidaritatea ce opereaza intre inculpati, mai ales in situatia in care primii doi inculpati nu contesta prejudiciul, tocmai pentru ca modalitatea stabilita in rechizitoriu le convine. Instanta va condamna in solidar doar pe primii doi, urmand ca solidaritatea sa fie stabilita cu ocazia condamnarii ultimilor doi, sau va disjunge cu privire la primii doi latura civila pe care o va solutiona impreuna cu cea penala ce-i priveste pe ultimii doi? Ce se va intampla in situatia in care, cu ocazia judecarii ultimilor doi inculpati, se va constata ca intregul prejudiciu a fost comis de primii doi, iar cu privire la acestia hotararea penala, prin care li s-a stabilit culpa sau contributia la producerea prejudiciului, a ramas definitiva?

Pentru motivele invocate credem ca disjungerea nu este solutia cea mai buna si ca, intr-o astfel  de situatie, instanta va trebui sa se limiteze, atunci cand sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, la a admite cererea de judecata in baza probelor de la dosar, urmand ca solutia ce-i priveste pe acesti inculpati sa fie pronuntata odata cu cea pentru cei care au fost judecati potrivit procedurii obtinute.

In ceea ce priveste situatia de incompatibilitate la care se refera autorul opiniei exprimate mai sus, apreciem ca am fi excesiv de formali daca am admite o astfel de situatie. Analizand cazurile de incompatibilitate prevazute de art. 47 si 48 C. pr. pen., se poate observa ca situatia in discutie nu se incadreaza  in nici unul dintre acestea.

Singurul caz ce ar putea fi luat in calcul este cel reglementat de art. 47 alin. 2 din acelasi cod, care prevede faptul ca nu mai poate participa la judecarea cauzei judecatorul care si-a exprimat anterior parerea cu privire la solutia care ar putea fi data in cauza.

In opinia noastra, potrivit textului de lege mai sus redat, este in situatie de incompatibilitate judecatorul care, inainte de a fi solutionat cauza, se pronunta asupra fondului cauzei. Nu are importanta daca antepronuntarea s-a facut inainte de investire sau in cursul procesului, daca s-a facut la prima instanta sau in caile de atac, daca s-a facut intr-un cadru oficial sau in imprejurari ocazionale. Folosind  cuvantul ”solutie”, legiuitorul s-a referit la situatia in care judecatorul s-a pronuntat cu privire la existenta faptei si vinovatiei inculpatului, nicidecum la alte situatii in care putem include schimbarea incadrarii juridice [3], extinderea actiunii penale pentru alte acte materiale, pentru alte fapte sau cu privire la alte persoane. De altfel, in doctrina si practica, este majoritara opinia potrivit careia nu devine incompatibil sa judece latura civila  disjunsa,  judecatorul care a solutionat  anterior latura penala.

4. O alta problema pe care dorim sa o punem in discutie se refera la posibilitatea acordata instantei de a respinge cererea prin care inculpatul solicita ca judecata sa aiba loc in baza probelor administrate in faza de urmarire penala.

In lipsa unor prevederi exprese apreciem ca cererea va fi analizata prin raportare la dispozitiile art. 320 alin. 4 C. pr. pen., care prevad ca ”instanta de judecata solutioneaza latura penala atunci cand, din probele administrate, rezulta ca faptele inculpatului sunt stabilite si sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse”.

Prin urmare, atunci cand faptele inculpatului nu sunt stabilite si  nu sunt suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a permite stabilirea unei pedepse, instanta va putea respinge cererea. Avand in vedere faptul ca toti cetatenii sunt egali in fata legii, asa cum prevede art. 16 din Constitutie, apreciem ca aceasta dispozitie este neconstitutionala deoarece stabileste tratamente diferite intre inculpatii a caror cerere este admisa si cei a caror cerere este respinsa, primii beneficiind de o reducere substantiala de pedeapsa, in timp ce ultimii nu, pentru ca faptele nu sunt stabilite si nu sunt suficiente date cu privire la persoana lor pentru a permite stabilirea unei pedepse. Oare cui ii apartine vina?

Chiar daca  textul de lege nu prevede o astfel de posibilitate, apreciem corecta opinia [4] potrivit careia inculpatul trebuie sa beneficieze de cauza legala de reducere a pedepsei prevazuta de art. 320 alin. 7 C. pr. pen. Aceasta in situatia in care, desi a optat pentru aplicarea procedurii simplificate, instanta a respins cererea si a aplicat regulile de drept comun cu privire la judecata, iar cu ocazia deliberarii, analizand materialul probator, a constatat ca faptele descrise in rechizitoriu si recunoscute de inculpat sunt probate dincolo de orice dubiu.

5. La punerea in aplicare a dispozitiilor art. 3201 C. pr. pen. a mai aparut o intrebare la care practicienii au dat raspunsuri diferite. Ea se refera la semnificatia verbului ”a asculta”.

Intr-o opinie [5], ascultarea se realizeaza dupa ce, in prealabil, instanta atrage atentia inculpatului asupra tuturor consecintelor ce decurg din alegerea procedurii simplificate, urmata de citirea actului de sesizare. S-a apreciat ca aceasta ascultare se axeaza asupra recunoasterii faptelor descrise in rechizitoriu si insusirii probelor administrate in cursul urmaririi penale si ca nu are natura juridica a unui mijloc de proba (nefiind aplicabile prevederile art. 69-74 C. pr. pen.), ci reprezinta o activitate procesuala obligatorie in vederea stabilirii cadrului procesual, fiind plasata in momentul chestiunilor prealabile admiterii cererii de judecare potrivit procedurii prevazute de art. 3201 C. pr. pen. Caracterul obligatoriu al acestei activitati procesuale este corelativ dreptului inculpatului de a opta pentru procedura simplificata. Autorul acestei opinii, impartasita si de alti practicieni, a admis faptul ca aceasta procedura simplificata se poate desfasura in lipsa inculpatului, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, in ipoteza in care recunoasterea s-a facut in baza unui inscris autentic.

Din punctul nostru de vedere, aceasta opinie, judicios argumentata, prezinta unele carente, sens in care dorim sa facem urmatoarele observatii:

a) Plasarea ascultarii inculpatului in momentul chestiunilor prealabile ni se pare gresita.

Din continutul art. 44 C. pr. pen., cu denumirea marginala ”chestiuni prealabile”, rezulta ca: ”Instanta penala este competenta sa judece orice chestiune prealabila de care depinde solutionarea cauzei, chiar daca prin natura ei acea chestiune este de competenta altei instante. Chestiunea prealabila se judeca de instanta penala, potrivit regulilor si mijloacelor de proba privitoare la materia careia ii apartine acea chestiune. Hotararea definitiva a instantei civile, asupra unei imprejurari ce constituie chestiune prealabila in procesul penal, are autoritate de lucru judecat asupra instantei civile”.

Am redat textul art. 44 C. pr. pen., pentru a reliefa faptul ca nu se prevede nicaieri care este momentul procesual in care inculpatul poate invoca aceasta chestiune si ca acest moment poate fi situat oricand pe parcursul procesului penal, atat in faza de urmarire (a se vedea art. 45 C. pr. pen.), cat si in faza judecatii (atat inainte de inceperea cercetarii judecatoresti, cat si dupa inceperea acesteia).

Pentru a convinge, vom folosi acelasi exemplu pe care profesorul Tanoviceanu l-a folosit in cursul sau de procedura penala. Facem acest lucru nu din lipsa de inspiratie, ci pentru a aduce in prezent felul in care acest mare profesor a stiut sa aleaga exemplele pentru a fi pe intelesul studentilor sai.

Exemplul folosit a fost urmatorul: o persoana cercetata pentru uciderea parintelui sau contesta aceasta calitate pentru a inlatura agravanta rezultand din calitatea sa de fiu. Situatia este valabila si in prezent. Pentru a inlatura agravanta prevazuta de art. 175 lit. c C. pen., este posibil ca autorul omorului sa solicite a se constata ca victima nu este tatal sau si nu se incadreaza in categoria de rude. Acest lucru poate fi solicitat in cursul urmaririi penale, conform art. 45 C. pr. pen., sau in cursul judecatii, inainte sau in timpul cercetarii judecatoresti. Prin urmare, ce legatura au chestiunile prealabile cu aceasta procedura? Este adevarat, acestea pot fi invocate, conform art. 320 C. pr. pen, si inainte de inceperea cercetarii judecatoresti, insa, in baza aceluiasi text de lege, pot fi invocate si pe parcursul cercetarii judecatoresti.

b) Ascultarea inculpatului, prevazuta de art. 320 C. pr. pen., chiar daca aparent are valoarea unei simple declaratii de recunoastere, nu se poate reduce la aceasta. Ea nu se poate realiza  omitand faptul ca faza judecatii este guvernata de anumite reguli. Aceste reguli impun judecatorului si procurorului un rol activ, iar celorlalte parti dreptul de a pune intrebari.

De altfel, ascultarea inculpatului trebuie pusa in contextul instituit de Codul de procedura penala. La o analiza a modului de dispunere a textelor de lege rezulta ca, intr-un proces penal, ordinea activitatilor ar fi urmatoarea :
– conform art. 320 C. pr. pen, presedintele va explica persoanei vatamate ca se poate constitui parte civila sau poate participa ca persoana vatamata in proces;
– conform art. 3201 alin. 3 C. pr. pen., presedintele va intreba pe inculpat daca solicita ca judecata  sa aiba loc in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, pe care la recunoaste, sau dupa procedura obisnuita si va lua act de pozitia exprimata;
– conform art. 320 alin. 2 C. pr. pen., presedintele va intreba pe procuror si pe parti daca au de formulat exceptii, cereri sau propun probe noi; in caz de raspuns negativ, instanta declara inceputa cercetarea judecatoreasca, iar aceasta se va desfasura conform dispozitiilor art. 321 C. pr. pen.
– conform art. 322 C. pr. pen., presedintele va dispune ca grefierul sa dea citire sau sa faca o prezentare succinta a actului de sesizare al instantei:
– conform art. 323 C. pr. pen., instanta va proceda la ascultarea inculpatului; daca sunt mai multi inculpati, ascultarea fiecaruia se face in prezenta celorlalti.

Apreciem ca numai dupa ce inculpatul a fost ascultat in conditiile art. 323, art. 324 C. pr. pen., instanta se va putea pronunta in cunostinta de cauza asupra cererii acestuia de a fi judecat pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale.

Indiferent de modul in care instanta va proceda, disjungere cu privire la ceilalti inculpati sau continuarea judecatii in varianta propusa de noi, declaratia inculpatilor care au beneficiat de procedura simplificata va avea valoarea unui mijloc de proba.

La o analiza atenta a dispozitiilor art. 320 C. pr. pen., se poate observa ca sub acest aspect, legiuitorul puncteaza doua momente: cel  in care inculpatul declara ca intelege sa se judece pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale, anterior inceperii cercetarii judecatoresti si cel al ascultarii inculpatului care nu se poate realiza decat in conditiile aratate. Mai mult, consideram ca  inculpatul, care a depus declaratia autentica la dosar, dar nu este prezent, poate fi adus in instanta, daca aceasta apreciaza necesara prezenta sa.

In opinia noastra, ceea ce deosebeste cele doua proceduri este faptul ca in cazul procedurii simplificate, probele din cursul urmaririi penale nu mai trebuie administrate in mod nemijlocit de instanta in conditii de oralitate, contradictorialitate si publicitate, cum se face in cadrul procedurii obisnuite. De altfel, nu trebuie uitat motivul introducerii acestei proceduri si care a avut la baza niste realitati concrete, faptul ca instantele erau nevoite sa readministreze probele din cursul urmaririi penale, chiar in situatia in care inculpatul recunostea faptele  pentru care a fost trimis in judecata.

6. Nu dorim sa punem punct subiectului abordat fara a mai pune in discutie o problema ivita in practica si care se refera la declaratia de recunoastere a inculpatului. Cu privire la aceasta, s-a afirmat [6] ca inculpatul nu este obligat sa recunoasca si incadrarea juridica a faptei, asa cum a fost retinuta in actul de sesizare, putand solicita schimbarea incadrarii juridice a acesteia, conform art. 334 C. pr. pen.

De asemenea s-a sustinut [7] ca, avand in vedere calitatea de garant al respectarii dreptului la un proces echitabil, instanta va putea dispune excluderea probelor nelegal sau neloial administrate, chiar daca inculpatul a solicitat sa fie judecat in baza tuturor probelor administrate in cursul urmaririi penale.

Critica pe care o aducem acestei opinii vizeaza doar aspectul ce se refera la posibilitatea instantei de a exclude, in aceasta procedura simplificata, anumite probe ca nelegal sau neloial administrate. In aprecierea noastra, o conditie de admisibilitate a cererii este ca inculpatul sa nu conteste aceste probe, iar instanta sa constate ca au fost legal administrate. Daca instanta va constata contrariul, va trebui sa respinga cererea inculpatului si sa solutioneze cauza potrivit procedurii obisnuite.

Dupa cum rezulta din chiar continutul art. 320 C. pr. pen., singurele probe ce pot fi administrate in aceasta procedura sunt cele in circumstantiere.


[1] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. In continuare, ori de cate ori vom face referire la ”lege”, fara vreo alta mentiune, se va intelege ca avem in vedere aceasta lege.

[2] M. Udroiu, Explicatii preliminare ale Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor in domeniul penal,[3] Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, Decizia nr. 1/2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 291 din 31 martie 2006.[4] M. Udroiu, op. cit.

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7] Ibidem


Sorina SISERMAN
Judecator, Presedintele Tribunalului Cluj

 
Secţiuni: Drept penal, RNSJ | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD