Proiect de lege: institutiile publice cu departamente juridice nu vor mai putea apela la avocati
2 martie 2011 | JURIDICE.ro

Senatorii Radu F. Alexandru si Iulian Urban au initiat un proiect de lege privind interzicerea contractarii serviciilor de avocatura de catre institutiile publice care au departamente juridice:
„Catre: BIROUL PERMANENT AL SENATULUI
In conformitate cu prevederile art. 85 alin.[2] din Regulamentul Senatului republicat, va inaintam spre dezbatere si adoptare proiectul de lege privind propunerea de modificare a Legii nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finantele publice locale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 618 din 18 Iulie 2006 (rectificata in M. Of. nr. 627 din 20 iulie 2006), cu modificarile si completarile ulterioare
INITIATORI
Senator RADU F ALEXANDRU
Senator URBAN IULIAN
EXPUNERE DE MOTIVE
Raportal la faptul ca in ultima perioada in pofida repetatelor modificari ale legislatiei privind atat achizitiile publice, cat si parteneriatul public privat au existat situatii in care abuzand de lacune legislative unii ordonatori de credite care au contractat in dauna bugetelor administrate servicii juridice externe desi detineau in schema de personal proprii departamente juridice sau aveau persoane incadrate in functia de consilier juridic,
Tinand cont de faptul ca Romania a traversat o perioada de criza economica, precum si de faptul ca pentru consolidarea economica se impune insa cheltuirea chibzuita a banului public, prin contractarea de servicii doar in situatii temeinic justificate,
In scopul imbunatatatirii legislatiei, precum si cu intentia de a impune si determina o alocare rezonabila a cheltuielilor bugetare,
In temeiul art. 74 din Constitutia Romaniei si in conformitate cu prevederile art. 85 alin.[2] din Regulamentul Senatului republicat, inaintam prezentul proiect de lege.
INITIATORI
Senator RADU F ALEXANDRU
Senator URBAN IULIAN
PARLAMENTUL ROMANIEI
CAMERA DEPUTATILOR SENAT
LEGE
Pentru modificarea Legii nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finantele publice locale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 618 din 18 Iulie 2006 (rectificata in M. Of. nr. 627 din 20 iulie 2006), cu modificarile si completarile ulterioare.
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege :
Articolul I : “Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finantele publice locale se modifica si se completeaza si va avea urmatorul cuprins:
Dupa Art. 23 se introduce Art. 231 cu urmatorul cuprins:
Art. 231 – Se interzice ordonatorilor de credite sa contracteze servicii juridice externe in conditiile in care in schema de personal au incadrat personal in functii juridice, respectiv detin departament juridic sau au angajat consilier juridic.”
INITIATORI
Senator RADU F ALEXANDRU
Senator URBAN IULIAN”
MODERAT Modificarea nu vizeaza toate institutiile publice, ci doar administratia locala. Unde din 3000 de primarii, 1500 n-au niciun jurist.
Deci marile case de avocatura care sunt lipite chirurgical de mameloanele bugetare vor trebui sa invete sa vorbeasca cu accent regional.
Vor trebui sa invete sa renunte la aerul rarefiat si nobil al capitalei si vor invata sa manince slanina cu ceapa si sa curteze la o tuica batrina primarii comunali.
De ce nu fac initiatorii proiectului diferenta intre existenta in cadrul institutiei publice a unui departament juridic (cel putin 3 persoane) si existenta unui singur angajat consilier juridic? E ca si cum ai cere unui medic generalist sa faca si chirurgie, si stomatologie.. si ..
De exemplu, una-i sa faci litigii zi de zi, alta-i sa ai un dosar de mica complexitate pe luna… Ar trebui, si asta e valabil si pentru avocati, si pentru consilieri sa existe arii de practica specializata dovedite printr-un certificat emis de un organism abilitat, ca in Germania.
De acord ca juristii institutiilor ar trebui specializati, mai ales ca toti fac parte din retele teritoriale ierarhizate piramidal cu varful in Bucuresti.
Corpusul cunostintelor din domeniul lor specializat ar putea fi diseminat foarte usor chiar si in retelele lor inchise.
consider ca baroul reprezinta o ,,certificare” pentru toti membri sai. o specializare pe ramuri de competenta nu poate intra in discutie in Romania in prezent.
Este o consideratie psihologica, sau, daca vrei o mantra pentru autolinistire.
Apartenenta la unele barouri (traditionale) este, intr-adevar, un ”certificat” de risc crescut, permisivitate fata de coruptie si, mai periculos decat toate, aproape o garantie sigura a pierderii procesului.
In unele barouri s-a intrat cu examene orale.
De cand exista examene scrise (grile, sinteze) sa nu credeti ca intra supradotatii.
Nu inteleg de ce nu intra in discutie o specializare in Romania, in prezent.
Eu sunt supraspecializat. Nu sunt miliardar ca tine, probabil, dar nici nu risc sa imi gresesc dosarele.
Propunere de amendament: In 30 de zile de la intrarea in vigoare toate contractele vor fi reziliate. 🙂
Bun, bun, bun de tot, maestre Kurtyan… Îți citesc blogul mereu… Scrii superb… Ține-o tot așa !!!
nu spun ca nu ar fi utila o specializare pe domenii de activitate a avocatilor doar ca nu este de actualitate acum. in tara asta nici codurile nu pot intra in vigoare la timp, trebuie facuta o ,,specializare” anterioara a magistratilor. pana sa se realizeze si o specializare a avocatilor, dureaza mult……