Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Primar trimis in judecata pentru abuz in serviciu


2 martie 2011 | Anemarie LAZARESCU

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Drept penal

Miercuri, 2 martie 2011, Directia Nationala Anticoruptia a facut public faptul ca procurorii anticoruptie au dispus trimiterea in judecata a mai multor inculpati:

>> CRISTIAN CONSTANTIN POTERAS, primar al Sectorului 6 Bucuresti si presedinte al Subcomisiei locale de fond funciar de pe langa Consiliul Local al Sectorului 6 Bucuresti, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata (6 acte materiale),

>> GHEORGHE FLORICICA, secretar al Primariei Sectorului 6 Bucuresti si secretar al Subcomisiei locale de fond funciar de pe langa Consiliul Local al Sectorului 6 Bucuresti, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata (6 acte materiale),

>> DUMITRU VULTUR, Director executiv adjunct al Directiei Tehnice (Urbanism) din cadrul Primariei Sectorului 6 in perioada 2005-2008, specialitatea juridica, si membru al Subcomisiei locale de fond funciar de pe langa Consiliul Local al Sectorului 6 Bucuresti, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata (5 acte materiale),

>> MOISE DANIEL, sef Birou Evidenta activitatilor agrare din cadrul Primariei Sectorului 6 in perioada 2005-2006, specialitatea agronomie, si membru al Subcomisiei locale de fond funciar de pe langa Consiliul Local al Sectorului 6 Bucuresti, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata (2 acte materiale),

>> BONCEA PETRE, referent in cadrul Serviciului Cadastru, Date Urbane si Fond Funciar, specialitatea masuratori topografice, si membru al Subcomisiei locale de fond funciar de pe langa Consiliul Local al Sectorului 6 Bucuresti, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata (6 acte materiale),

>> CRISTINA POPESCU, sef Serviciu Cadastru Date Urbane si Fond Funciar in perioada 2005 – 2006, in sarcina careia s-au retinut urmatoarele infractiuni:

  • complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata (6 acte materiale),
  • fals intelectual in legatura cu infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, in forma continuata (6 acte materiale) si

>> DORINA PIFTOR, consilier in cadrul Serviciului Cadastru Date Urbane si Fond Funciar, in sarcina careia s-au retinut urmatoarele infractiuni:

  • complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata (4 acte materiale),
  • fals intelectual in legatura cu infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, in forma continuata (4 acte materiale).

Potrivit unui comunicat al DNA, in 2006, Cristian Constantin Poteras, Gheorghe Floricica, Dumitru Vultur, Moise Daniel, Boncea Petre, Cristina Popescu si Dorina Piftor, in calitate de functionari publici in cadrul Primariei Sectorului 6 Bucuresti si de membri in cadrul Subcomisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar Sector 6, nu si-au respectat atributiile de serviciu referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate, ceea ce a condus la eliberarea, cu incalcarea dispozitiilor legale, a sase titluri de proprietate pentru suprafata totala de 119.647,64 mp teren intravilan situat in municipiul Bucuresti, cu o valoare de piata, la nivelul anului 2006, de 58.230.034 euro (205.306.570 lei).

In toate cele sase situatii, prin modalitatea in care au instrumentat cererile, au formulat propunerile de validare, au procedat la punerea in posesie si au eliberat titlurile de proprietate, inculpatii au incalcat dispozitii legale imperative si metodologia de solutionare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate in baza Legii nr. 18/1991, astfel ca au fost retrocedate terenuri cu o situatie juridica incerta sau chiar prin incalcarea dreptului de proprietate al altor persoane.

Prin actele abuzive ale inculpatilor s-a realizat simularea reconstituirii dreptului de proprietate in avantajul unui grup de persoane (una dintre acestea fiind varul sotiei inculpatului Constantin Poteras) si, corelativ, a fost cauzata o paguba in valoare totala de 58.230.034 euro patrimoniului Municipiului Bucuresti, respectiv Clubului Sportiv Rapid, Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie si Petrochimie ICECHIM si Academiei Romane – Institutul de Biologie, terenurile in cauza apartinand, in mare parte, domeniului public ori domeniului privat al Municipiului Bucuresti si persoanelor juridice anterior mentionate.

Mecanismul prin care au fost obtinute in mod facil avantaje patrimoniale consistente a fost pus in opera pe fondul existentei unui sistem birocratic si a unui orizont de asteptare extrem de restrans pentru persoanele indreptatite la respectivele reconstituiri. Astfel, mai multe persoane au cedat drepturile litigioase catre acelasi grup de interese in schimbul sumelor totale de 417.900 euro si 40.000 lei, pentru ca, in urma „reconstituirii dreptului de proprietate” iar apoi, prin comasare, terenurile astfel obtinute sa fie valorificate cu profituri uriase: pentru suprafata de 68.428 mp vanduta a fost incasata suma de 33.654.918,67 euro, pretul total al tranzactiilor fiind de 82.324.529,67 euro.

Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile si imobile apartinand inculpatilor.

Dosarul a fost inaintat spre judecare la Judecatoria Sector 6 Bucuresti.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică