Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Concurenţă
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Eliminarea problemelor de concurenta in materia concentrarilor economice
06.01.2011 | JURIDICE.ro, VASS Lawyers

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I,  nr. 1 din data de  3 ianuarie 2011 a fost publicat Ordinul presedintelui Consiliului Concurentei nr. 688/2010  pentru punerea  in aplicare a Instructiunilor privind angajamentele  in materia concentrarilor economice.

Angajamentele in materia concentrarilor economice sunt angajamente de modificare asumate de intreprinderile in cauza in vederea realizarii compatibilitatii concentrarilor economice cu un mediu concurential normal.

Aceste angajamente  au rolul de a elimina problemele de concurenta identificate de catre Consiliul Concurentei.

Instructiunile reglementeaza aspecte precum:

– principiile generale;

– tipuri de angajamente;

– conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca angajamentele;

– conditiile pentru punerea in aplicare a angajamentelor;

– formularul privind angajamentele.

Principiile generale

Autoritatea de concurenta poate accepta numai angajamentele susceptibile de a face  compatibila concentrarea economica cu un mediu concurential normal.

Angajamentele trebuie sa indeplineasca anumite conditii, respectiv:

– sa elimine in intregime problemele de concurenta;

– sa fie complete si eficiente din toate punctele de vedere;

– sa poata fi puse in aplicare efectiv, intr-un interval scurt de timp.

Daca partile propun angajamente de o asemenea amploare si complexitate incat Consiliul Concurentei  nu poate  determina cu un grad de certitudine suficient daca acestea vor fi puse integral  in aplicare  si daca sunt susceptibile sa mentina o concurenta efectiva pe piata, concentrarea economica nu poate fi autorizata.

Angajamentele pot fi propuse numai de catre parti. Consiliul Concurentei va asigura obligativitatea angajamentelor prin faptul ca va conditiona decizia de autorizare  a concentrarii economice de respectarea angajamentelor respective.

Tipuri de angajamente

Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca angajamentele

Tipuri de angajamente

A. Cesionarea unei activitati catre un cumparator adecvat

In ipoteza in care exista riscul ca o concentrare economica sa ridice obstacole semnificative in calea concurentei efective, crearea conditiilor de infiintare a unei noi entitati concurente sau de consolidare a concurentilor existenti prin realizarea unei  cesionari de catre partile la concentrare reprezinta cea mai eficienta modalitate de a mentine concurenta efectiva.

Cesionarea trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

– sa fie cesionata o activitate viabila si competitiva; caracterul viabil presupune ca in cazul in care activitatea ar fi exploatata de un cumparator adecvat, acesta ar putea concura efectiv si durabil  cu entitatea creata prin concentrarea economica, ca intreprindere activa;

– activitatea destinata cesionarii sa fie o activitate autonoma existenta;

– aceasta poate lua forma unei intreprinderi existente sau a unui grup de intreprinderi existente ori a unei activitati dintr-o intreprindere;

– activitatea sa fie transferata unui cumparator adecvat; cumparatorul trebuie sa fie independent de parti, sa dispuna de resurse financiare, competenta relevanta dovedita si sa aiba motivatia si capacitatea de a mentine  si dezvolta activitatea cesionata; achizitionarea activitatii de catre un cumparator propus nu trebuie sa fie susceptibila de a crea noi probleme de concurenta si nici nu trebuie sa creeze riscul de intarziere a punerii in aplicare a angajamentelor.

Pentru a mentine efectul structural al  unui angajament, acesta trebuie sa prevada ca entitatea rezultata din concentrare nu poate dobandi ulterior influenta asupra  intregii activitati cesionate sau asupra unei parti a acesteia.

B. Contracte de licenta

Ca regula generala, acordarea unei licente nu va fi considerata ca adecvata in cazurile in care pare posibila o cesionare a unei activitati.

C. Angajament de schimbare a marcii

Astfel de angajamente de acordare a unei licente exclusive, limitate in timp, pentru o anumita marca pot fi acceptate de Consiliul Concurentei in cazuri exceptionale. Scopul lor consta in a permite  titularului licentei sa transfere clientii dinspre marca licentiata catre propria sa marca, astfel incat sa fie creat un concurent viabil, fara cesionarea definitiva a marcii licentiate.

D. Eliminarea legaturilor cu concurentii

Aceasta se poate realiza, printre altele, prin cesionarea unei participatii minoritare in cadrul unei societati in comun sau a unui concurent.

E. Alte angajamente

Desi cesionarile sau eliminarea legaturilor cu concurentii constituie angajamentele preferate, acestea nu reprezinta singurele angajamente posibile pentru eliminarea anumitor probleme de concurenta. Consiliul Concurentei poate accepta alte tipuri de angajamente, dar numai  in conditiile  in care angajamentul alternativ propus are cel putin efecte echivalente cu angajamentele de cesionare.

Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca angajamentele

Pentru a putea fi luate  in considerare la fundamentarea unei decizii de catre Consiliul Concurentei, propunerile  de angajamente trebuie sa indeplineasca in mod cumulativ urmatoarele conditii:

– sa fie prezentate in termenul legal;

– sa specifice in mod complet angajamentele de fond convenite de parti si modalitatile de punere in aplicare a acestora;

– sa fie semnate de o persoana autorizata corespunzator in acest sens;

– sa fie  insotite de informatii despre angajamente, furnizate potrivit Formularului privind propunerile de angajamente  in materia concentrarilor economice;

– sa fie  insotite de o versiune neconfidentiala a angajamentelor,  in vederea consultarii de catre Consiliul Concurentei a tertilor interesati.

Conditiile pentru punerea in aplicare a angajamentelor

Cesionarea trebuie sa fie incheiata intr-un termen determinat, convenit de parti si Consiliul Concurentei. Termenul incepe sa curga de la data emiterii deciziei de catre Consiliul Concurentei si trebuie sa fie cat mai scurt posibil.

Pentru  asigurarea eficacitatii angajamentului, vanzarea catre un cumparator propus se va realiza cu acordul prealabil al Consiliului Concurentei. La evaluarea cumparatorului, Consiliul Concurentei va interpreta cerintele privind cumparatorul urmarind scopul angajamentelor.

In vederea monitorizarii respectarii angajamentelor si, in special, a obligatiilor care revin partilor  in perioada de tranzitie si in procesul de cesionare,  Consiliul Concurentei le poate solicita acestora sa propuna numirea unui mandatar. Consiliul  poate transmite orice ordine  si instructiuni mandatarului insarcinat cu monitorizarea, in vederea asigurarii respectarii angajamentelor, iar mandatarul poate propune partilor orice masuri pe care le considera necesare pentru realizarea sarcinilor care  ii revin.

In cazul  in care partile nu reusesc sa gaseasca un cumparator adecvat  in cadrul primei faze de cesionare, acestea vor propune Consiliului Concurentei numirea unui mandatar  insarcinat cu cesionarea, pentru punerea  in practica a angajamentelor propuse. Dupa caz, mandatarul insarcinat cu cesionarea poate fi aceeasi persoana sau institutie care indeplineste misiunea de mandatar insarcinat cu monitorizarea.

Formular privind angajamentele

In vederea evaluarii capacitatii angajamentelor de a elimina problemele de concurenta, Consiliul Concurentei analizeaza informatiile  puse la dispozitie de parti prin completarea  Formularului  privind angajamentele in materia concentrarilor economice.

Formularul este structurat in patru sectiuni, astfel:

– descrierea angajamentelor;

– caracterul adecvat in scopul eliminarii problemelor de concurenta;

– rezumatul angajamentelor;

– informatii privind activitatea destinata cesionarii.

Pentru Juridice.ro, VASS Lawyers


Aflaţi mai mult despre
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.