Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Hotararea CEDO in cauza Ziliberberg vs. Moldova – aplicarea art. 6 din Conventie in procedura contraventionala (varianta integrala)
08.03.2011 | Andrei PAP

NOTĂ: Întrucât atât în doctrină cât şi în practica judiciară s-au conturat diferite opinii cu privire la incidenţa dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în materie contravenţională, ne-am propous ca în rândurile care urmează să prezetăm textul integral al Hotărârii CEDO pronunţată în cauza Ziliberberg vs. Moldova, pe care o considerăm relevantă, alături de multe altele,  pentru analiza şi stabilirea naturii penale a unor contravenţii din sistemul nostru de drept. Opinăm că pe bună dreptate unii autori consideră că majoritatea contravenţiilor din sistemul român – chiar şi  în absenţa unui mecanism de transformare a amenzii într-o sancţiune privativă de libertate  intră în câmpul de aplicare al Convenţiei şi în consecinţă, sunt aplicabile garanţiile prevăzute nu doar de art. 6 din CEDO (inclusiv prezumţia de nevinovăţie) ci şi celelalte garanţii, mai generale (art. 7 din Convenţie, art. 2 Protocolul 7 – dublul grad de jurisdicţie, art. 4 Protocolul 7, etc.)

***

ZILIBERBERG contra MOLDOVEI

(Cererea nr. 61821/00)

HOTĂRARE

1 februarie 2005

 

În cazul Ziliberberg c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a patra), in Cameră in următoarea componenţă:

Dnul Nicolas Bratza, preşedinte,

Dnii J. Casadevall,

M. Pellonpaa,

R. Maruste,

S. Pavlovschi,

L. Garlicki,

J. Borrego Borrego, judecători,

şi D. M. O’Boyle, Grefi erul Secţiunii,

Deliberand la 11 ianuarie 2005,

Pronunţă următoarea hotărare, care a fost adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. Cazul iniţiat ca urmare a depunerii la Curte a unei cereri (nr. 61821/00) impotriva Republicii Moldova in conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (Convenţia) de către un cetăţean al Republicii Moldova, domnul Cristian Ziliberberg (reclamant), la 10 august 2000.

2. Reclamantul a fost reprezentat de către domnul Sergiu Ostaf, avocat din Republica Moldova. Guvernul moldovean (Guvernul) a fost reprezentat de către Agentul său, domnul Vitalie Parlog.

3. Reclamantul a pretins faptul că dreptul său la libertatea intrunirii, precum şi cel la un proces echitabil au fost incălcate ca urmare a omisiunii Tribunalului municipiului Chişinău de a-l cita corespunzător la audierea apelului său.

4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a IV-a (Regula 52 § 1 a Regulamentului Curţii).

5. Prin decizia sa din 4 mai 2004, Curtea a declarat plangerea reclamantului fondată in baza prevederilor articolului 11 al Convenţiei ca fi ind inadmisibilă, declarand admisibile restul plangerilor reclamantului.

6. Reclamantul şi Guvernul Republicii Moldova a prezentat observaţiile lor cu privire la fondul cauzei (Regula 59 § 1 a Regulamentului Curţii).

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

7. Reclamantul s-a născut in 1980 şi locuieşte in municipiul Chişinău, Republica Moldova. La momentul evenimentelor invocate in cauză el era student şi primea lunar o bursă in valoare de 50 lei moldoveneşti (MDL).

8. La 18 aprilie 2000, intre orele 9.30 şi 12.30, reclamantul a participat la o manifestare de protest impotriva deciziei Consiliului municipal de anulare a privilegiilor stabilite pentru studenţi in transportul urban. Manifestarea de protest nu a fost autorizată in conformitate cu prevederile legale, din declaraţiile părţilor rezultă că organizatorii manifestării de protest nici nu au inaintat o cerere de autorizare. Manifestarea de protest respectivă s-a desfăşurat in Piaţa Marii Adunări Naţionale in municipiul Chişinău. La inceput manifestarea a avut un caracter paşnic, ulterior unii dintre participanţi au inceput să arunce cu ouă şi pietre in clădirea Primăriei municipiului Chişinău, ca rezultat poliţia a intervenit.

9. In jurul orei 12.30, reclamantul a fost arestat de poliţie pentru participare activă la o manifestare de protest neautorizată, ceea ce a constituit o incălcare a articolului 174/1 alineatul 4 al Codului cu privire la contravenţiile administrative (in continuare CCA). El a fost adus la sediul comisariatului de poliţie cu o oră mai tarziu. Intre orele 13.30 şi 19.00, el a fost reţinut la comisariatul de poliţie şi interogat de mai mulţi ofi ţeri de urmărire penală.

10. In declaraţiile lui scrise la comisariatul de poliţie, reclamantul a menţionat, printre altele, că el a fost reţinut de către poliţie cand el şi un jurnalist de la Radioul Naţional s-au apropiat de un grup de poliţişti care băteau un student. Deoarece el avea scris pe frunte cuvantul „STUDENT”, el a fost arestat de poliţie. El a declarat faptul că a fost un participant activ la manifestarea de protest, dar nu a fost implicat in acţiuni de violenţă.

11. La o dată nespecificată, comisariatul de poliţie a intentat un dosar administrativ in legătură cu contravenţia comisă de către reclamant, menţionand, printer altele, că reclamantul a participat activ la o manifestare de protest neautorizată care s-a desfăşurat in faţa sediului Consiliului Municipal. Dosarul a fost ulterior transmis instanţei de drept competente.

12. In urma unei audieri verbale din 19 aprilie 2000, Judecătoria sectorului Centru a impus reclamantului plata unei amenzi administrative in valoare de 36 MDL (echivalentul a 3,17 EURO la acea perioadă) in conformitate cu prevederile articolului 174/1 alineatul 4 al CCA. La randul său, instanţa de drept a declarat, printre altele, că reclamantul a participat activ la o manifestare de protest a studenţilor, care s-a desfăşurat fără autorizarea Consiliului Municipal şi că reclamantul a recunoscut faptul că a participat la manifestarea de protest respectivă.

13. La 28 aprilie 2000 reclamantul a depus un apel impotriva hotărarii respective. Acesta a declarat că amenda impusă lui a fost ilegală şi că sancţionarea sa a fost contrarie libertăţii de intrunire şi dreptului la grevă garantate de prevederile articolelor 40 şi 45 ale Constituţiei Republicii Moldova.

14. La 4 mai 2000 la ora 10.00, Tribunalul municipiului Chişinău a examinat apelul depus de către reclamant in absenţa sa, respingandu-l.

15. In conformitate cu declaraţiile Guvernului Republicii Moldova citaţia pentru prezentarea la şedinţa de judecată a fost trimisă la 2 mai 2000 prin poştă obişnuită şi urma să ajungă la destinaţie la 3 mai 2000.

16. Conform declaraţiilor reclamantului, citaţia a fost trimisă la 3 mai 2000 şi a primit-o la 4 mai 2000 după ora 10.00.

17. Ştampila poştală de pe anvelopă, aplicată de către ofi ciul poştal care urma să transmită citaţia destinatarului (şi anume, de către primul ofi ciu poştal la care a fost transmisă anvelopa care conţinea citaţia) indică data de 3 mai 2000. Ştampila aplicată de oficiul poştal al destinatarului nu este pe deplină lizibilă.

18. La 5 mai 2000, reclamantul s-a prezentat la cancelaria Tribunalului municipiului Chişinău să afl e despre cazul său. Dumnealui i-a fost inmanată o copie a hotărarii Tribunalului municipiului Chişinău din 4 mai 2000 prin care a fost respins apelul său, instanţa menţinand hotărarea Judecătoriei Centru din 19 aprilie 2000.

19. La 10 mai 2000 reclamantul a inaintat la Tribunalul municipiului Chişinău o contestaţie in anulare a hotărarii Tribunalului din 4 mai 2000, declarand faptul că el nu a fost citat in mod corespunzător şi, prin urmare, nu a avut parte de un proces echitabil. Instanţa de judecată a refuzat să inregistreze cererea sa din motiv că CCA nu prevede un astfel de remediu. La 18 mai şi, respectiv, 22 iunie 2000 instanţa de judecată in mod repetat a respins cererea depusă de către reclamant şi avocatul său.

20. La 18 mai 2000, reclamantul insoţit de un avocat al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului au incercat din nou să depună o contestaţie in anulare la cancelaria Tribunalului municipiului Chişinău, primind şi de această dată un refuz.

21. La 12 iunie 2000, la cererea executorului judecătoresc, reclamantul a achitat amenda prevăzută de hotărarea judecătorească din 19 aprilie 2000.

II. DREPTUL INTERN PERTINENT

22. Prevederile relevante ale Codului cu privire la contravenţiile administrative in vigoare la acel moment prevăd următoarele:

Articolul 1

Codul cu privire la contravenţiile administrative are sarcina de a ocroti personalitatea, drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fi zice şi juridice, proprietatea, oranduirea de stat şi ordinea publică, precum şi de a depista, preveni şi lichida contravenţiile administrative şi consecinţele lor, de a contribui la educarea cetăţenilor in spiritul indeplinirii intocmai a legilor.

Articolul 11

Pedeapsa petru tentativa de contravenţie se stabileşte conform articolului din partea specială din prezentul Cod, care prevede răspunderea pentru contravenţia respectivă.

Articolul 12

La răspunderea administrativă pot fi trase persoanele, care pană in momentul comiterii contravenţiei administrative au atins varsta de şaisprezece ani.

Articolul 18

Nu urmează a fi trasă la răspundere administrativă persoana, care deşi a săvarşit o acţiune, prevăzută de prezentul Cod sau de alte acte normative, ce stabilesc răspundere administrativă pentru contravenţii administrative, a acţionat insă in stare de legitimă apărare …

Articolul 22

Sancţiunea administrativă este o măsură de răspundere şi se aplică in scopul educării persoanei, care a comis o contravenţie administrativă, in spiritul respectării legilor, precum şi in scopul de a se preveni comiterea unor noi contravenţii atat de către contravenientul insuşi, cit şi de alte persoane.

Articolul 24

(…) In caz de sustragere cu rea-voinţă de la achitarea amenzii aplicate pentru contravenţia administrativă săvarşită, instanţa judecătorească poate inlocui această sancţiune cu arest administrativ, calculandu-se zece zile de arest pentru un salariu minim, termenul fi ind cel mult treizeci de zile.(…) Schimbarea sancţiunii de amendă administrativă in arest administrativ se hotărăşte de către o instanţă de judecată ca urmare a unei cereri depusă de către executorul judecătoresc in conformitate cu Articolul 26 al Codului cu privire la contravenţiile administrative. In conformitate cu declaraţiile Guvernului, instanţele de judecată pot schimba sancţiunea de amendă administrativă in arest administrative numai in cazul cand sunt respectate următoarele condiţii:

– cand o persoană, care cunoaşte despre faptul că printr-o hotărare judecătorească el/ea a fost impus să achite o amendă, refuză s-o facă deşi a fost de nenumărate ori citat de către executorul judecătoresc;

– in cazul in care contravenientul nu are nici un venit sau bunuri care ar putea fi urmărite;

– in cazul in care contravenientul este şomer şi nu are nici un venit (salariu) din care amenda ar putea fi incasată;

– in cazul in care contravenientul nu a respectat termenul limită stabilit de către instanţa de judecată pentru plata amenzii respective.

O hotărare judecătorească prin care sancţiunea de amendă administrativă a fost schimbată in arest administrativ poate fi atacată in faţa unei instanţe de drept ierarhic superioară. O persoană căreia sancţiunea de amendă administrativă i-a fost schimbată in arest administrativ poate in orice moment să pună capăt acestei măsuri prin achitarea acestei amenzi. Această schimbare nu poate fi aplicată femeilor insărcinate, femeilor care au copii cu varsta de pană la 12 ani, minorilor precum şi, invalizilor de gradul intai şi doi.

Cu privire la ultima prevedere menţionată, părţile au prezentat copiile ale 7 hotărari judecătoreşti recente in care sancţiunea administrativă de amendă administrativă a fost schimbată in arest administrativ, in unele dintre cazuri schimbarea sancţiunii administrative a fost hotărată de către instanţă in absenţa contravenientului şi nu intr-o audiere publică. In unul din cazuri schimbarea a fost făcută ca urmare a neachitării de către contravenient a amenzii administrative la timp. La fel, Guvernul a prezentat copii ale scrisorilor adresate Agentului Guvernamental de către preşedinţii a 13 instanţe judecătoreşti in care se menţiona faptul că in ultimii doi ani instanţele judecătoreşti respective au schimbat sancţiunea de amendă administrativă in arest administrativ in 26 de cazuri.

Articolul 33

Circumstanţe, ce atenuează răspunderea pentru contravenţia administrativă, se consideră:

1) căinţa sinceră a vinovatului;

2) prevenirea de către vinovat a urmărilor dăunătoare ale contravenţiei, repararea benevolă a prejudiciului sau inlăturarea daunei pricinuite;

3) comiterea contravenţiei sub infl uenţa unei puternice emoţii sufl eteşti ori in virtutea unui concurs de grave imprejurări personale sau familiale;

4) comiterea contravenţiei de către un minor;

5) comiterea contravenţiei de către o femeie gravidă sau de către o femeie, care are copil in varstă de pană la un an. (…)

Articolul 34

Circumstanţe, ce agravează răspunderea pentru contravenţia administrativă, se consideră:

1) continuarea comportării ilicite, contrar cererii persoanelor, imputernicite pentru aceasta, de a inceta această comportare;

2) comiterea a doua oară in decursul unui an a unei contravenţii similare, pentru care persoana a fost de acum supusă unei sancţiuni administrative; comiterea contravenţiei de către o persoană, care a săvarşit mai inainte o infracţiune;

3) atragerea in contravenţie a unui minor;

4) comiterea contravenţiei de un grup de persoane;

5) comiterea contravenţiei in condiţiile unor calamităţi naturale sau in alte imprejurări excepţionale;

6) comiterea contravenţiei in stare de ebrietate. (…)

Articolul 174/1

(2) Organizarea şi desfăşurarea intrunirii fără avizarea primăriei sau fără autorizaţia ei, precum şi incălcarea condiţiilor (forma, locul, timpul) desfăşurării intrunirii, indicate in autorizaţie, – atrage după sine aplicarea unei amenzi organizatorilor (conducătorilor) intrunirii in mărime de la zece la douăzeci şi cinci de salarii minime.

(…) Participarea activă la intrunirea desfăşurată in condiţiile alineatului doi din prezentul articol – atrage după sine aplicarea unei amenzi in mărime de la două la cinci salarii minime. (…)

Articolul 254

(…) Cazul cu privire la contravenţii administrative se examinează in prezenţa persoanei, care este trasă la răspundere administrativă. In lipsa acestei persoane cazul poate fi examinat numai atunci, cand există date despre anunţarea la timp a persoanei despre locul şi timpul examinării cazului şi dacă din partea ei n–a fost primit nici un demers de a se amana examinarea cazului. (…)

Articolul 281

Decizia judecătoriei de sector, municipale, asupra cazurilor cu privire la contravenţiile administrative poate fi atacată pe cale procedurală in instanţa judecătorească ierarhic superioară, depunanduse o plangere, sau printr-un protest al procurorului.

Articolul 282/3

(…) Neprezentarea persoanelor indicate, deşi acestea au fost inştiinţate din timp despre data examinării cazului, nu constituie o piedică pentru examinarea lui. (…)

Articolul 282/5

Examinand cazul cu privire la contravenţia administrativă, instanţa de recurs adoptă una din următoarele hotărari:

1) lasă decizia instanţei judecătoreşti neschimbată, iar plangerea sau protestul nesatisfăcute;

2) anulează decizia instanţei judecătoreşti şi trimite dosarul la judecătoria raională, de sector municipală spre o nouă examinare;

3) anulează decizia instanţei de fond şi trimite materialele organului care a intocmit procesul-verbal;

4) anulează decizia instanţei judecătoreşti şi clasează cazul;

5) schimbă sancţiunea administrativă şi atenuează sancţiunea aplicată.

Articolul 282/6

Drept temeiuri pentru anularea deciziei asupra cazului cu privire la contravenţia administrativă servesc incălcarea esenţială a normelor dreptului procedural şi aplicarea greşită a legii. Decizia corectă in fond nu poate fi anulată din motive formale, cu excepţia cazurilor:

1) cazul a fost examinat de un complet de judecată format contrar prevederilor legii;

2) decizia a fost semnată nu de judecătorul care a examinat cazul sau a fost semnată de un judecător

care nu a participat la examinarea cazului;

3) decizia a fost pronunţată nu de judecătorul care a examinat cazul;

4) lipseşte procesul-verbal al şedinţei judiciare deşi potrivit legii intocmirea lui este obligatorie;

5) cazul a fost examinat fără participarea traducătorului deşi potrivit legii participarea lui este obligatorie.

Articolul 282/7

După examinarea cazului cu privire la contravenţia administrativă instanţa de recurs işi pronunţă decizia. Decizia poate să nu conţină argumente, adică să se intocmească in formă de rezoluţie.

Articolul 293

In cazul cand contravenientul nu plăteşte amenda in termenul stabilit de articolul 292 din prezentul Cod, decizia de aplicare a amenzii se trimite pentru reţinerea sumei de amendă in mod forţat din salariul lui sau din alt caştig, din pensie sau din stipendie in conformitate cu regulile, stabilite de Codul de procedură civilă. Dacă persoana amendată nu lucrează ori dacă perceperea amenzei din salariu sau dintr-un alt caştig, din pensia sau din bursa contravenientului este imposibilă din alte cauze, perceperea amenzii se efectuează, in temeiul deciziei organului (persoanei cu funcţii de răspundere) cu privire la aplicarea amenzii, de către executorul judecătoresc prin urmărirea bunurilor personale ale contravenientului precum şi a părţii lui dintr-o proprietate comună. (…)

23. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală in vigoare la acel moment prevede:

Articolul 128

Invinuitul, care se afl ă in libertate, este chemat la anchetatorul penal printr-o citaţie. Citaţia se inmanează invinuitului, iar adeverinţa cu indicarea datei primirii citaţiei se restituie anchetatorului penal. Citaţia poate fi transmisă şi printr-o telefonogramă sau telegramă.

24. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă in vigoare la acel moment prevede:

Articolul 101

Instanţa comunică prin citaţie participanţilor la proces şi reprezentanţilor organizaţiilor obşteşti, ai colectivelor de muncă data şi locul şedinţei sau efectuării unor acte de procedură.(…)Participanţilor la proces, reprezentanţilor organizaţiilor obşteşti, ai colectivelor de muncă citaţiile se inmanează din vreme pentru ca să aibă timp sufi cient de a se prezenta la termen in faţa instanţei şi de a se pregăti pentru proces. In toate cazurile citaţia trebuie să fi e inmanată paratului ce cel puţin trei zile inaintea şedinţei de judecată.

25. In manualul intitulat „Procedura in cazurile cu privire la contravenţiile administrative”, autorul căreia este Sergiu Furdui (judecător la Curtea Supremă de Justiţie din Moldova), (Chişinău, 2000) autorul a statuat următoarele: „Codul cu privire la contravenţiile administrative prevede un număr de măsuri procedurale ca: detenţia, percheziţia corporală, percheziţia averii, arestul administrativ… Codul cu privire la contravenţiile administrative prevede puţine garanţii de ordin procedural negarantand principii legale ca acordarea unei asistenţe juridice, precum şi, prezumţia de nevinovăţie, etc. Cazurile cu privire la contravenţiile administrative sunt examinate de către colegiile penale ale instanţelor judecătoreşti… Numai persoanele sancţionate pot achita amenda administrativă… Este ilegal ca amenda administrativă să fi e achitată de către altcineva”.

ÎN DREPT

I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI

26. Reclamantul pretinde faptul că dreptul său la un proces echitabil garantat de prevederile articolului 6 § 1 al Convenţiei a fost incălcat.

Articolul 6 § 1 al Convenţiei prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public şi intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege…”

A. Aplicabilitatea articolului 6 § 1 al Convenţiei

27. Reclamantul a declarat că acuzaţiile aduse lui pot fi considerate ca fiind cu caracter „penal” in scopurile articolului 6 al Convenţiei. El a notat faptul că contravenţiile administrative au fost examinate de către colegiile penale ale instanţelor de judecată şi că in sistemul legal francez acţiuni de acest gen sunt condamnate in baza prevederilor Codului Penal. In continuare el pretinde faptul că a fost reţinut de către poliţie la 18 aprilie 2000 timp de cinci ore şi jumătate, timp in care a fost interogat de către ofi ţerii de urmărire penală. Reclamantul a mai declarat faptul că, in afara amenzilor, CCA reglementează măsuri procedurale ca reţinerea, percheziţia corporală, percheziţia bunurilor şi arestul administrativ. Dacă o amendă nu este achitată, sancţiunea poate fi schimbată in arest administrativ (pentru fi ecare 18 MDL durata arestului este de 10 zile). Prin urmare, dacă reclamantul nu ar fi avut mijloace să achite amenda, el ar fi fost arestat pentru 20 de zile. El a declarat că bursa sa lunară de student era de 50-60 MDL, in dependenţă de performanţa sa academică, şi că prin urmare amenda impusă lui a constituit mai mult de jumătate din venitul său lunar.

28. Guvernul a declarat faptul că acuzaţiile aduse reclamantului au fost de natură „administrativă” şi nu „penală”. El a subliniat necesitatea de a diferenţia contravenţiile administrative de sistemul de justiţie penală, şi consideră că intre acuzaţiile de ordin penal şi disciplinar trebuie trasată o linie divizorie intr-o manieră care să fi e conformă articolului 6 al Convenţiei. Guvernul a declarat faptul că aplicarea sancţiunii administrative pentru contravenţia săvarşită de reclamant nu a fost de natură penală, ci a avut un scop “educaţional” şi “preventiv”. Sancţiunea prevăzută de CCA pentru contravenţia respectivă variază intre 36 MDL – 90 MDL, reclamantului fi ind-i aplicată amenda cu valoare minimă. In conformitate cu declaraţiile Guvernului, amenda a constituit aproximativ 10% din salariul mediu lunar in Republica Moldova la acea perioadă de timp şi nu a fost schimbată in arest administrativ. Guvernul a mai declarat faptul că nu a existat riscul ca amenda aplicată reclamantului să fi e schimbată in arest administrativ.

29. Curtea notează că părţile nu au disputat faptul că aplicabilitatea articolului 6 al Convenţiei trebuie evaluat in baza a trei criterii enunţate in hotărarea Engel (Engel şi alţii c. Olandei, hotărare din 8 iunie 1976, Seria A nr. 22, § 82 şi § 83). In acest context, Curtea reaminteşte că pentru a determina dacă o contravenţie poate fi calificată ca avand un caracter „penal” in sensul prevederilor Convenţiei, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care defineşte contravenţia aparţine, in sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura contravenţiei şi, in sfarşit, natura şi gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenţiei. Toate aceste aspecte trebuie examinate, luand in consideraţie obiectul şi scopul articolului 6 al Convenţiei, sensul termenilor articolului respectiv, precum şi, legislaţia Statelor Contractante (vezi, printre altele, Garyfallou AEBE c. Greciei, hotărare din 24 septembrie 1997, Rapoartele Hotărarilor şi Deciziilor 1997-V, p. 1830, § 32).

30. Părţile nu au disputat faptul că, contravenţia pentru care reclamantul a fost pedepsit nu este reglementată in domeniul dreptului intern ca fiind de natură “penală”. Totuşi, reglementările dreptului intern al statului reclamat au o valoare relativă (vezi Kadubec c. Slovaciei, hotărare din 2 septembrie 1998, Rapoarte 1998-VI, § 51).

31. Este, prin urmare, necesar de a examina contravenţia prin prisma celui de-al doilea şi al treilea criteriu menţionate mai sus. In acest sens, Curtea reaminteşte că aceste criterii sunt alternative şi nu cumulative: pentru ca articolul 6 al Convenţiei să fi e aplicat, este suficient ca contravenţia respectivă să fi e de natură „penală” din punct de vedere al Convenţiei, sau ar trebui ca persoanei declarate vinovate de comiterea contravenţiei să-i fi e aplicată o sancţiune care prin natura şi gradul de severitate, să se refere la sfera „penală” (vezi, printre altele, Lutz c. Germaniei, hotărare din 25 august 1987, Seria A, nr. 123, p. 23, § 55). Acest lucru nu exclude să fi e luat in consideraţie aspectul cumulativ al criteriilor, in cazul in care o analiză separată a fi ecărui criteriu nu face posibilă elaborarea unei concluzii clare cu privire la existenţa unor „acuzaţii de natură penală” (vezi, Janosevic c. Suediei, nr. 34619/97, § 67, CEDO 2002-VII).

32. Cu privire la natura contravenţiei comise de către reclamant, Curtea notează că acesta a fost acuzat in baza articolului 174/1 alineatul 4 al CCA de participare la o manifestare de protest neautorizată. Această prevedere legală reglementează contravenţiile comise impotriva ordinii publice şi a fost adoptată pentru a reglementa modul in care manifestările de protest ar trebui să se desfăşoare. Prin urmare, norma legală incălcată de către reclamant se adresează tuturor cetăţenilor şi nu unui grup anume care să posede un statut special. Caracterul general al normei de drept este in continuare confirmată de prevederile articolelor 1 şi 12 ale CCA care prevede faptul că responsabilitatea administrativă survine la varsta de 16 ani, toţi cetăţenii trebuie să respecte normele de drept şi drepturile altor cetăţeni şi persoane juridice (vezi Ozturk c. Germaniei, hotărare din 21 februarie 1984, Seria A nr. 73, § 53). In plus, Dl Ziliberberg a fost condamnat de instanţele judecătoreşti la plata unei amenzi. Amenda nu a fost stabilită ca o compensaţie materială pentru prejudiciul cauzat, dar a avut un caracter punitiv şi de descurajare (a se vedea, mutatis mutandis, hotărarea Bendenoun c. Franţei din 24 februarie 1994, seria A nr. 284, § 47). In acest context este relevant articolul 22 al CCA. Curtea reaminteşte că, caracterul punitiv este o măsură care deosebeşte sancţiunile penale de celelalte sancţiuni (a se vedea hotărarea Ozturk menţionată mai sus, § 53). Curtea reiterează faptul că, in principiu, caracterul general al CCA şi scopul pedepselor, care are un caracter de prevenire şi pedepsire, este suficient pentru a dovedi faptul că reclamantul a fost găsit vinovat de infăptuirea unor acţiuni cu character criminal in sensul articolului 6 al Convenţiei (vezi, Lauko c. Slovaciei, hotărare din 2 septembrie 1998, Rapoarte 1998-VI, § 58).

34. Caracterul penal al contravenţiei este de asemenea dovedit şi de faptul că reclamantul a fost luat de către poliţie fi ind reţinut pentru mai multe ore şi interogat de către ofiţerii de urmărire penală. Mai mult, CCA conţine prevederi cu privire la chestiuni ca participarea la manifestări neautorizate, precum şi circumstanţele agravante ale acestor acţiuni, responsabilitatea pentru tentativa de comitere a unei contravenţii, precum şi legitima apărare (vezi paragraful 22 de mai sus) care indică de fapt natura penală a contravenţiilor administrative. Este important de a nota faptul că cauzele cu privire la contravenţiile administrative sunt examinate de către colegiile penale ale instanţelor de judecată. Curtea reiterează faptul că lipsa gravităţii pedepsei aplicată reclamantului nu pot priva o contravenţie de caracterul său inerent penal (vezi hotărarea Ozturk, menţionată mai sus, § 54). In cauza respectivă, totuşi, severitatea pedepsei actuale şi potenţiale poate in principiu fi considerată ca un alt argument in favoarea aplicabilităţii articolului 6. In acest sens, trebuie notat faptul că reclamantul a fost amendat cu 36 MDL (echivalentul a 3.17 EURO la acea perioadă), care a constituit mai mult de 60% din venitul său lunar, in acelaşi timp lui i s-ar fi putut aplica pedeapsa maximă care constituia o amendăin valoare de 90 MDL (echivalentul a 7.94 EURO la acea perioadă). Mai mult, dacă el nu ar fi achitat amenda impusă, lui i s-ar fi aplicat pedeapsa sub formă de arest administrativ, in circumstanţele prevăzute de articolul 26 alineatul 4 al CCA, pentru o perioadă de douăzeci de zile (vezi paragraful 22 de mai sus). Este important de notat faptul că in conformitate cu prevederile Codului cu privire la procedura civilă in vigoare la acea perioadă, omisiunea de a executa hotărarile judecătoreşti civile nu putea duce la detenţia unei persoanei. Luand in consideraţie legislaţia actuală a Republicii Moldova precum şi, practica judiciară prezentată Curţii de către ambele părţi, Curtea nu poate să conchidă dacă, reieşind din circumstanţele specifice ale cauzei respective reclamantului i-ar fi putut fi aplicată pedeapsa sub formă de arest administrativ in conformitate cu articolul 26 alineatul 4 al CCA. Totuşi, chiar dacă amenda nu ar fi putut fi schimbată in arest in acest caz, acest lucru nu putea fi decisiv pentru clasificarea unei contravenţii ca avand un caracter “penal” in sensul articolului 6 al Convenţiei (vezi, Janosevic c. Suediei, citat mai sus, § 69).

35. In urma analizei aspectelor variate ale cauzei, Curtea notează preeminenţa acelor care sugerează că acuzaţiile aduse reclamantului au fost de natură penală. Deşi nici una din ele nu este decisivă, cumulativ ele determină caracterul penal al “acuzaţiilor” aduse reclamantului, in sensul articolului 6 § 1 al Convenţiei.

36. Considerand cele menţionate, Curtea consideră că articolul 6 § 1 al Convenţiei este aplicabil in cauza respectivă.

B. Corespunderea cu prevederile articolului 6 § 1 al Convenţiei

37. Reclamantul se plange de faptul că nu a fost citat corespunzător pentru a se prezenta la audierea apelului său din 4 mai 2000 la Tribunalul municipiului Chişinău, şi ca urmare, nu a putut fi prezent. Cu referire la ştampilele de pe plic (vezi paragrafele 16-17 de mai sus), el a declarat faptul că citaţia a fost expediată la 3 mai 2000, reclamantul primind-o la 4 mai 2000, ora 10.00.

38. Guvernul a contestat cele declarate de reclamant. Conform susţinerilor Guvernului, citaţia a fost expediată reclamantului la 2 mai 2000 şi ar fi trebuit să ajungă la reclamant la 3 mai 2000. In acest sens, Guvernul a transmis Curţii o copie a registrului de inregistrare a corespondenţei (registru scris de mană) a Tribunalului municipiului Chişinău, conform căreia citaţia a fost expediată reclamantului la 2 mai 2000. Cu privire la ştampilele de pe plic, Guvernul le consideră ilizibile.

39. Curtea notează că la 4 mai 2000 la ora 10.00, Tribunalul municipiului Chişinău a audiat apelul reclamantului in absenţa acestuia (vezi paragraful 14 de mai sus). Curtea consideră că ştampila de pe plic, aplicată de către ofi ciul poştal de expediere (şi anume, primul ofi ciu poştal la care a fost depusă citaţia pentru a fi expediată reclamantului) indică clar data de 3 mai 2000. Numai ştampila aplicată de către oficiul poştal de destinaţie nu este pe deplin lizibilă. In consecinţă, citaţia a fost transmisă de către Tribunalul municipiului Chişinău numai cu o zi inaintea audierii apelului reclamantului, astfel, Curtea conchide că reclamantul nu a fost informat inainte de data respectivă despre data şi ora audierii apelului său.

40. Articolul 6 al Convenţiei, analizat in intregime, garantează dreptului invinuitului să participe efectiv la examinarea procesului său penal. Acest lucru include, printre altele, dreptul nu numai de a fi prezent, dar şi de a urma toate procedurile in faţa instanţei (vezi, drept exemplu, Stanford c. Regatului Unit al Marii Britanii, hotărare din 23 februarie 1994, Seria A nr. 282-A, § 26; şi Jabardo c. Spaniei, hotărarea din 6 decembrie 1988, Seria A nr. 146, § 78). Acest drept face implicit parte din noţiunea de principiu al contradictorialităţii şi poate să derive din garanţiile conţinute in literele c), d) şi e) ale articolului 6 § 3 – “dreptul acuzatului de a se apăra el insuşi”, “de a solicita audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării in aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării” şi “să fi e asistat in mod gratuit de un interpret, dacă nu inţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere” (vezi, Colozza c. Italiei, hotărarea din 12 februarie 1985, Seria A nr. 89, § 27). Este dificil de a vedea in acest caz modul in care reclamantul ar fi putut să-şi exercite aceste drepturi fără a fi prezent.

41. Curtea in continuare notează că in hotărarea Kremzow c. Austriei din 21 septembrie 1993, Seria A nr. 268-B şi in hotărarea Kamasinski c. Austriei din 19 decembrie 1989, Seria A nr. 168, a stabilit principiul conform căruia prezenţa fi zică a persoanei acuzate la audierea apelului unde cauza se examinează in drept nu este considerată ca fi ind crucială. Curtea consideră că prezentul caz trebuie diferenţiat de acele cazuri. In cauzele Kremzow şi Kamasinski, persoanele acuzate au fost reprezentate de către avocaţii acestora şi, in principiu, acestea au avut posibilitatea de a-şi asigura apărarea. In prezentul caz, reclamantul pur şi simplu nu a avut posibilitatea de a face acest lucru deoarece nu a fost anunţat inaintea datei audierii.

42. Prin urmare, reclamantul nu a avut parte de un proces echitabil in sensul articolului 6 § 1 al Convenţiei.

II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

43. Articolul 41 prevede:

“Dacă Curtea declară că a avut loc o incălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dreptul intern al Inaltei Părţi Contractante nu permite decat o inlăturare incompletă a consecinţelor acestei incălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”

A. Prejudiciul material

44. Reclamantul a solicitat 36 MDL pentru prejudiciul material suferit, declarand faptul că, cuantumul amenzii impuse lui ca urmare a acuzării lui pentru participarea la o manifestare de protest neautorizată.

45. Guvernul a contestat cuantumul pretins de către reclamant. In opinia lui reclamantul nu a fost in drept să solicite nici un prejudiciu material, deoarece Curtea a declarat inadmisibilă plangerea sa fondată pe pretinsa incălcare a articolului 11 al Convenţiei.

46. Curtea notează că plangerea reclamantului fondată pe prevederile articolului 11 al Convenţiei ca fi ind inadmisibilă (vezi paragraful 5 de mai sus). Chiar dacă Curtea a decis că procedurile, care au avut drept rezultat impunerea reclamantului a unei amenzi, nu au fost echitabile, nu poate fi spus faptul că, dacă procedurile contencioase ar fi fost conforme Convenţiei, o asemenea pedeapsă nu ar fi fost aplicată. Prin urmare, Curtea nu identifi că vreo legătură cauzală intre acţiunile reclamantului şi prejudiciul pretins şi, prin urmare, nu acordă nici o sumă cu acest titlu.

B. Prejudiciul moral

47. Reclamantul a mai pretins 5 000 EURO in calitate de prejudiciu moral suferit ca urmare a stării de stres şi frustrare cauzate prin impunerea reclamantului a unei sancţiuni pentru participare la o manifestare de protest neautorizată.

48. Guvernul nu a fost de acord cu suma cerută de reclamant, argumentand prin faptul că Curtea a declarat plangerea reclamantului fondată pe prevederile articolului 11 al Convenţiei ca fi ind inadmisibilă. Guvernul a exprimat opinia conform căreia in anumite cazuri simplul fapt al constatării unei violări a Convenţiei a fost considerată satisfacţie echitabilă.

49. Curtea notează faptul că reclamantul a pretins compensaţia prejudiciului moral suferit ca urmare a pretinsei incălcări a articolului 11 al Convenţiei. Deoarece acesta nu a solicitat o compensare a prejudiciului moral cauzat in rezultatul incălcării articolului 6 § 1 al Convenţiei şi, prin urmare, Curtea nu acordă nici un prejudiciu la acest capitol.

C. Costuri şi cheltuieli

50. Reclamantul a mai pretins 1 850 EURO in calitate de costuri şi cheltuieli suportate pentru reprezentarea in faţa Curţii, dintre care 1 650 EURO constituie taxe de reprezentare, iar restul cheltuielilor pentru transport şi comunicare.

51. Guvernul nu a fost de acord cu sumele cerute de reclamant, declarand faptul că reclamantul nu a reuşit să dovedească pretinsele cheltuieli de reprezentare. In opinia Guvernului, suma pretinsă de către reclamant este exagerată in comparaţie cu salariul mediu lunar in Republica Moldova şi cu taxele oficiale achitate de către stat avocaţilor din oficiu. Guvernul a mai contestat şi numărul orelor petrecute de către reprezentantul reclamantului lucrand la cazul reclamantului in general, şi la cercetarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, in special, declarand faptul că o persoană care posedă o diplomă de studii superioare juridice eliberată de către Universitatea de Stat din Moldova nu are nevoie să studieze jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului deoarece se prezumă faptul că el sau ea a studiat-o in cel de-al doilea şi al patrulea an de studii. In opinia Guvernului o compensaţie in acest sens ar putea constitui bursa de studii.

52. Curtea reaminteşte faptul că pentru ca cheltuielile şi costurile să fie incluse in suma acordată in conformitate cu articolul 41, trebuie să fi e stabilit faptul că ele au fost reale şi necesare şi au avut un cuantum rezonabil (vezi, drept exemplu, Nilsen şi Johnsen c. Norvegiei (GC), NR. 23119/93, § 62, CEDO 1999 – VIII). In acest sens, poate fi luată in consideraţie pentru determinarea numărului de ore lucrate şi remunerarea lucrului respectiv şi hotărarea Amihalachioaie c. Moldovei, nr. 60115/00, § 47).

53. In acest caz, luand in consideraţie lista costurilor şi cheltuielilor prezentată de către reclamant, criteriile enunţate mai sus, complexitatea cazului şi faptul că o parte din plangerile reclamantului au fost declarate ca fi ind inadmisibile, Curtea acordă reclamantului 1 000 EURO pentru costurile şi cheltuielile suportate.

D. Penalităţi

54. Curtea consideră potrivit ca penalitatea să fi e calculată in baza ratei minime a dobanzii a Băncii Centrale Europene, la care să se adune trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA UNANIM:

 

1. Declară faptul că articolul 6 § 1 al Convenţiei este aplicabil prezentului caz;

2. Susţine faptul că a existat o incălcare a articolului 6 paragraful 1 al Convenţiei;

3. Susţine faptul că,

(a) statul reclamat trebuie să achite reclamantului, in decurs de trei luni de la data la care hotărarea devine defi nitivă in conformitate cu prevederile articolului 44 § 2 al Convenţiei, 1 000 EURO in calitate de costuri şi cheltuieli care să fi e convertite in valuta naţională a statului reclamat la rata aplicabilă la data executării hotărarii, plus orice taxă care poate fi incasată,

(b) că incepand cu data expirării celor trei luni sus-menţionate pană la executarea hotărarii va trebui achitată o rată simplă a dobanzii la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobanzii a Băncii Centrale Europene pe parcursul perioadei de penalizare plus trei procente.

4. Respinge restul revendicărilor reclamantului de satisfacţie echitabilă.

Intocmită in limba engleză şi notificată in scris la 1 februarie 2005, conform Regulii 77 §§ 2 şi 3 a Regulamentului Curţii.

 

Semnat: Nicolas Bratza

Preşedinte

Michael O’Boyle

Grefier


Aflaţi mai mult despre

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.