Controverse si solutii cu privire la noul art. 74 indice 1 Cod penal

1. Un punct de vedere publicat recent [1], referitor la noul text introdus in art. 74¹ C. pen. prin Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor [2], ne prilejuieste anumite discutii legate de una dintre modificarile importante aduse Codului penal prin asa-zisa lege a ”micii reforme”. Din pacate este vorba de inca o modificare extrem de discutabila adusa Codului penal in vigoare, care a pricinuit deja mai multe controverse in doctrina si practica judiciara.

Noul art. 74¹ C. pen. are urmatorul continut: ”In cazul savarsirii infractiunilor de gestiune frauduloasa, inselaciune, delapidare, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, abuz in serviciu contra intereselor publice, abuz in serviciu in forma calificata si neglijenta in serviciu, prevazute in prezentul cod, ori a unor infractiuni economice prevazute in legi speciale, prin care s-a pricinuit o paguba, daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la solutionarea cauzei in prima instanta, invinuitul sau inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate.

Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 100.000 de euro, in echivalentul monedei nationale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 50.000 de euro, in echivalentul monedei nationale, se aplica o sanctiune administrativa, care se inregistreaza in cazierul judiciar.”

2. Probleme deosebite ridica in primul rand stabilirea naturii juridice a institutiilor reglementate in acest articol si in special a institutiei din art. 74¹ alin. 2 teza a II-a C. pen., care va fi probabil cel mai frecvent intalnita in practica, avand in vedere ca in marea majoritate a cazurilor infractiunile mentionate in alin. 1 al articolului produc prejudicii mai mici de 50.000 de euro. Aceasta ambiguitate este intretinuta si de faptul ca legiuitorul nu a mai considerat necesar sa-i atribuie articolului nou introdus o denumire marginala, asa cum exista pentru toate celelalte articole din Codul penal.

La primul alineat al articolului este clar ca s-a dorit instituirea unei cauze de reducere a pedepselor, prevazandu-se ca limitele pedepselor se reduc la jumatate in cazul acoperirii integrale a prejudiciului in cursul urmaririi penale sau in cursul judecatii, pana la solutionarea cauzei in prima instanta.

In ce priveste textul din alineatul 2, teza I, al aceluiasi articol, deja problema stabilirii naturii juridice a institutiei reglementate nu mai este atat de simpla, deoarece se mentioneaza ca in situatia in care prejudiciul cauzat prin infractiunile mentionate si recuperat in conditiile alineatului 1, este mai mic de 100.000 de euro, ”se poate aplica pedeapsa cu amenda”. Deducem asadar, pe cale de interpretare, ca in cazul in care prejudiciul acoperit in conditiile alin. 1 este cuprins intre 50.000 de euro si 100.000 de euro se poate aplica fie pedeapsa cu inchisoarea, in limitele prevazute de lege pentru infractiunile respective, reduse la jumatate potrivit alin. 1 al art. 74¹ C. pen., fie pedeapsa amenzii potrivit alin. 2 teza I al aceluiasi articol.

Intr-o opinie se sustine ca si de aceasta data ar fi vorba tot despre o cauza de reducere a pedepsei [3], pe cand intr-o alta opinie se sustine ca am fi in prezenta unei circumstante atenuante legale personale [4].

In sustinerea primului punct de vedere se arata ca daca legiuitorul dorea ca aceste imprejurari sa constituie circumstante atenuante legale le plasa la art. 73 si le trata ca atare, iar daca legiuitorul dorea ca aceste imprejurari sa reprezinte circumstante atenuante judiciare nu le stabilea caracter imperativ.

Diferenta dintre cele doua puncte de vedere nu este doar una pur teoretica, deoarece calificarea acestei institutii ca o circumstanta atenuanta legala sau ca o cauza de reducere a pedepsei are consecinte deosebite in plan practic. Atunci cand exista mai multe cauze de reducere a pedepselor, acestea opereaza fiecare in parte, determinand o reducere succesiva a pedepsei, pe cand in situatia in care ar fi incidente mai multe circumstante atenuante legale, acestea opereaza toate odata, determinand o singura reducere a pedepsei. Astfel, daca am considera ca in situatia de la art. 74¹ alin. 2 teza I C. pen. suntem in prezenta unei cauze de reducere a pedepsei, atunci cand ar fi incidente pe langa aceasta cauza de reducere a pedepsei si una dintre circumstantele atenuante legale sau judiciare de la art. 73-74 C. pen., instanta de judecata ar putea aplica o amenda penala in baza cauzei de reducere a pedepsei de la art. 74¹ alin. 2 teza I C. pen. si ar putea totodata sa reduca aceasta amenda penala, dand relevanta si dispozitiilor legale referitoare la efectele circumstantelor atenuante, potrivit art. 76 C. pen. Daca insa am considera ca in art. 74¹ alin. 2 teza I C. pen. s-a instituit o noua circumstanta atenuanta legala, instanta de judecata nu ar putea sa mai reduca inca o data limitele amenzii penale aplicate in baza acestui text, atunci cand ar fi retinute concomitent si alte circumstante atenuante legale sau judiciare, ci doar ar putea sa aplice in locul pedepsei cu inchisoarea, pedeapsa amenzii penale, potrivit art. 63 C. pen..

3. Pentru rezolvarea acestei controverse, consideram ca ar trebui pornit de la distinctia care s-a facut in doctrina intre starile de atenuare sau de agravare a pedepsei si circumstantele atenuante sau agravante. In categoria starilor de atenuare a pedepsei sunt mentionate de regula tentativa si minoritatea, insa pot fi incluse aici si cauzele de reducere a pedepsei reglementate in diferite texte de lege (de ex. cea de la art. 16 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri [5], cea de la art. 320¹ C. pr. pen. s.a.). In categoria circumstantelor atenuante se includ cele din art. 73-74 C. pen..

Circumstantele au fost definite ca fiind acel complex de date, imprejurari, stari, calitati sau situatii care insotesc savarsirea faptei sau privesc persoana infractorului, in legatura cu manifestarea infractionala, in timp ce starile sunt considerate acele situatii care, fara a fi legate direct de savarsirea faptei, sunt totusi de natura sa caracterizeze gradul de pericol social al acesteia sau periculozitatea sociala a infractorului [6]. Spre deosebire de starile de agravare sau de atenuare, circumstantele sunt legate de fapta comisa, influenteaza pedeapsa ca urmare a unor stari, situatii, imprejurari care insotesc fapta savarsita si care contribuie la determinarea gravitatii acesteia, precum si a situatiei infractorului [7]. Starile de agravare isi exercita aceasta influenta in mod autonom, de sine statator, ca institutii independente create de legiuitor in raport cu obiectivele sale de politica penala; acestea influenteaza gravitatea faptei si persoana faptuitorului fara o legatura nemijlocita cu fapta concreta si cu persoana faptuitorului [8].

Tinand seama de aceste distinctii, repararea prejudiciului de catre faptuitor ar avea loc dupa savarsirea infractiunii si ar reprezenta o imprejurare care nu are o legatura directa cu fapta comisa, ci ea influenteaza gravitatea acesteia doar pentru ca intr-un anumit moment legiuitorul a creat aceasta institutie independenta (de la art. 74¹ C. pen.), din diferite considerente de politica penala (printre care am putea deduce dorinta legiuitorului de a se asigura o rapida reparare a prejudiciului produs de aceste infractiuni). Rezulta deci ca institutia in discutie poate fi calificata mai degraba ca o stare de atenuare (cauza de reducere a pedepsei), decat ca o circumstanta atenuanta.

Un alt argument in favoarea opiniei ca in cazul art. 74 alin. 2 teza I C. pen. nu poate fi vorba de o circumstanta atenuanta, este acela dedus din faptul ca legiuitorul a instituit posibilitatea instantei de a aplica o amenda penala, in situatia repararii de catre autor a prejudiciului cuprins intre 50.000 si 100.000 de euro. Or, in cazul circumstantelor atenuante, indiferent ca este vorba despre circumstante atenuante legale sau despre circumstante atenuante judiciare, retinerea acestora de catre instanta de judecata atrage – potrivit art. 76 C. pen. – in mod obligatoriu reducerea pedepsei sau inlocuirea acesteia cu alta mai usoara.

4. In ceea ce priveste institutia reglementata in alin. 2 teza a II-a al art. 74¹ C. pen., problema stabilirii naturii sale juridice se complica si mai mult, avand in vedere ca in acest text se prevede ca, atunci cand prejudiciul cauzat si recuperat este de pana la 50.000 de euro, ”se aplica o sanctiune administrativa, care se inregistreaza in cazierul judiciar”.

In doctrina au fost exprimate de asemenea doua puncte de vedere cu privire la acest aspect, mentionandu-se intr-o opinie [9] ca ar fi vorba despre o cauza de nepedepsire, iar intr-o alta opinie [10] ca am fi in prezenta unei cauze legale de inlocuire a raspunderii penale, potrivit art. 90 C. pen.

In sustinerea acestui ultim punct de vedere se arata doar ca este evidenta corespondenta cu art. 90 alin. 1 lit. c C. pen., precizandu-se totodata ca nu se poate face o paralela cu art. 18¹ C. pen. din mai multe considerente, principalul fiind acela ca la art. 18¹ C. pen., in configuratia actuala, aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ este facultativa, in timp ce la art. 74¹ alin. 2 teza a II-a C. pen. este obligatorie [11]. Suntem de acord cu aceasta ultima afirmatie, anume ca in acest caz nu poate fi vorba despre o fapta care nu prezinta gradul de pericol social al unor infractiuni (art. 18¹ C. pen.), insa consideram discutabila afirmatia ca am fi in prezenta unei cauze de inlocuire a raspunderii penale cu raspunderea care atrage o sanctiune cu caracter administrativ (art. 90 C. pen.).

Din nou trebuie facuta precizarea ca diferenta dintre cele doua puncte de vedere nu este doar una teoretica, deoarece se produc consecinte practice deosebite pentru fiecare dintre cele doua opinii exprimate.

In primul rand cauzele de nepedepsire pot fi constatate si in cursul urmaririi penale, procurorul putand dispune in acest caz incetarea urmaririi penale potrivit art. 11 pct. 1 lit. c raportat la art. 10 lit. i¹ C. pr. pen. Inlocuirea raspunderii penale nu poate fi dispusa decat de instanta de judecata, potrivit art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. i C. pr. pen. Deci, in cazul in care am considera ca in cazul de la art. 74¹ alin. 2 teza a II-a C. pen. ar fi incidente dispozitiile legale referitoare la inlocuirea raspunderii penale, procurorul ar fi obligat sa sesizeze instanta de judecata prin rechizitoriu, indiferent daca in cursul urmaririi penale s-ar acoperi integral prejudiciul, iar acesta ar fi mai mic de 50.000 de euro, urmand ca instanta de judecata sa fie cea care face aplicarea dispozitiilor legale privind inlocuirea raspunderii penale.

In al doilea rand, consecintele produse ar fi diferite in cazul in care exista o pluralitate de infractori si doar unul dintre acestia acopera prejudiciul produs. Daca am considera ca suntem in prezenta unui caz de inlocuire a raspunderii penale cu o raspundere care atrage o sanctiune cu caracter administrativ, potrivit art. 98 alin. 1 C. pen. aceasta s-ar putea dispune doar pentru acel faptuitor fata de care sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, adica doar pentru acela care a acoperit prejudiciul. Daca insa am considera ca in art. 74¹ alin. 2 teza a II-a C. pen. s-a instituit o cauza de nepedepsire, in caz de pluralitate de faptuitori aceasta s-ar rasfrange si asupra participantilor, deoarece in opinia noastra ar fi vorba de o imprejurare reala, care se rasfrange asupra tuturor participantilor, iar nu de una personala.

De asemenea, in cazul in care inculpatul este trimis in judecata pentru mai multe infractiuni, din care doar pentru una sau unele sunt incidente dispozitile art. 74¹ alin. 2 teza a II-a C. pen., solutiile ce ar putea fi adoptate sunt diferite, in funtie de opinia asumata cu privire la natura juridica a acestei institutii. Daca vom considera ca suntem in prezenta unui caz de inlocuire a raspunderii penale, potrivit art. 98 alin 2 C. pen. aceasta nu poate fi dispusa in cazul concursului de infractiuni decat ”daca pentru fiecare infractiune aflata in concurs sunt indeplinite conditiile de inlocuire a raspunderii penale”. Daca insa am aprecia ca suntem in prezenta unei cauze de nepedepsire, aceasta poate opera si doar pentru una sau unele din infractiunile ce intra in concurs.

5. In ce priveste solutionarea acestei controverse, consideram ca este mai intemeiat punctul de vedere potrivit caruia in art. 74¹ alin. 2 teza a II-a C. pen. este reglementata o cauza de nepedepsire, iar nu o cauza de inlocuire a raspunderii penale. Sustinem acest lucru nu din cauza avantajelor practice indiscutabile ale solutiei, constand in primul rand in posibilitatea procurorului de a dispune incetarea urmaririi penale, in temeiul art. 10 lit. i¹ C. pr. pen., atunci cand s-a reparat prejudiciul in cursul urmaririi penale, ci pentru ca aceasta solutie are si fundamente teoretice mai solide.

Nu este suficienta asemanarea cu cazul de inlocuire a raspunderii penale prevazut la art. 90 lit. c C. pen. (paguba pricinuita prin infractiune a fost integral reparata pana la pronuntarea hotararii), pentru a putea sustine ca si aceasta noua institutie ar avea aceeasi natura juridica, a unei cauze de inlocuire a raspunderii penale. Altfel, s-ar putea sustine ca exista o asemanare a institutiei de la art. 74¹ C. pen. si cu circumstanta atenuanta legala prevazuta la art. 74 lit. b C. pen. (staruinta depusa de infractor pentru a inlatura rezultatul infractiunii sau a repara paguba pricinuita); or, am am aratat anterior de ce consideram ca in primul caz nu poate fi vorba de o circumstanta atenuanta legala. Trebuie precizat insa ca in cele mai multe legislatii europene repararea prejudiciului este considerata o circumstanta atenuanta, fiind reglementata de pilda in art. 46 alin. 2 din Codul penal german (conduita faptuitorului dupa comiterea faptei, in mod special eforturile depuse de acesta pentru a repara paguba pricinuita, eforturile sale pentru a ajunge la o intelegere cu persoana vatamata), in art. 62 din Codul penal italian (faptuitorul judecat a reparat prejudiciul prin despagubire ori prin restituirea lucrului sau daca, inainte de judecata, in mod voluntar si spontan a depus eforturi pentru inlaturarea sau atenuarea consecintelor daunatoare sau periculoase ale infractiunii), in art. 21 din Codul penal spaniol (eforturile faptuitorului pentru repararea daunelor provocate sau pentru diminuarea consecintelor faptei) sau in art. 34 din Codul penal austriac (faptuitorul a avut initiativa de a se abtine de la producerea unei pagube mari ori paguba a fost acoperita de faptuitor sau de o terta persoana).

De asemenea, consideram ca este greu de admis ca in acelasi text de lege sa fie reglementate doua institutii cu naturi juridice total diferite: o cauza de reducere a pedepsei (la art. 74¹ alin. 2 teza I C. pen.) si o cauza de inlocuire a raspunderii penale (la art. 74¹ alin. 2 teza a II-a C. pen.). Daca insa vom accepta ca in acest din urma caz suntem in prezenta unei cauze de nepedepsire, situatia ar fi admisibila, deoarece cauza de nepedepsire are o natura juridica asemanatoare cu cea de reducere a pedepsei, singura diferenta dintre acestea constand in faptul ca in acest din urma caz, din diferite considerente de politica penala, pedeapsa se reduce intre anumite limite, pe cand in primul caz, tot din anumite considerente de politica penala, pedeapsa este inlaturata in intregime.

Este un fapt bine cunoscut ca sistemul Codului penal din 1968 este bazat pe trei institutii fundamentale: infractiunea, raspunderea penala si pedeapsa. Infractiunea este cauza raspunderii penale, iar raspunderea penala atrage, la randul sau, aplicarea pedepsei. In Codul penal sunt prevazute in mod distinct anumite cauze care inlatura existenta infractiunii (lipsa prevederii in legea penala, lipsa pericolului social, cauzele care inlatura caracterul penal al faptei), alte cauze care inlatura raspunderea penala (amnistia, prescriptia raspunderii penale, lipsa plangerii prealabile si impacarea partilor) si alte cauze care inlatura aplicarea pedepsei (gratierea, cauzele de nepedepsire). Or, este greu de acceptat ca intr-un singur text de lege (art. 74¹ C. pen.) sa se reglementeze o institutie care priveste raspunderea penala (inlocuirea raspunderii penale) si una care se refera la pedeapsa (cauza de reducere a pedepsei), fiind de presupus mai degraba ca s-a dorit reglementarea in acelasi text a doua institutii care privesc aceeasi institutie fundamentala, aplicarea pedepsei (anume o cauza de reducere a pedepsei si o cauza de nepedepsire).

In plus, exista si o baza legala pentru sustinerea opiniei ca in art. 74¹ alin. 2 teza a II-a C. pen. s-a reglementat o cauza de nepedepsire, avand in vedere ca acest ultim text a avut probabil ca model articolul 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale [12]. Acest ultim text este inclus in Capitolul III al Legii nr. 241/2005, intitulat ”Cauze de nepedepsire si cauze de reducere a pedepselor”. Este identica formularea din art. 10 din Legea nr. 241/2005 [13] si cea din art. 74¹ C. pen., fiind de presupus ca si natura lor juridica este aceeasi. In consecinta, chiar daca pentru art. 74¹ C. pen. legiuitorul nu a prevazut o denumire marginala, care sa reflecte natura juridica a institutiei reglementate de acest text de lege, aceasta poate fi preluata din textul care a constituit modelul pentru art. 74¹ C. pen. si care face referire explicita la ”cauze de nepedepsire”.

Desigur ca s-ar putea sustine ca este vorba despre o cauza de nepedepsire sui generis, din moment ce ea nu atrage aplicarea unei pedepse (sanctiune de drept penal), dar atrage totusi aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ. In mod normal cauza de nepedepsire ar trebui sa nu atraga nicio sanctiune, pentru a se putea asigura o eficienta deplina a acesteia, dar nimic nu-l poate impiedica pe legiuitor sa prevada o sanctiune administrativa pentru fapta nepedepsita.

6. Fiind lamurita natura juridica a institutiilor reglementate in art. 74¹ C. pen. este necesara abordarea in continuare a catorva probleme pe care le genereaza aplicarea acestui text in practica judiciara.

Asa cum s-a aratat anterior, o problema deosebita o ridica situatia in care exista mai multi participanti la savarsirea vreuneia dintre infractiunile enumerate in acest text, iar prejudiciul este reparat doar de un singur particpinat la aceasta infractiune. Vor opera cauzele de reducere a pedepsei de la art. 74¹ alin. 1 si alin. 2 teza I C. pen. sau cauza de nepedepsire de la art. 74¹ alin. 2 teza a II-a C. pen. doar pentru participantul care a achitat prejudiciul sau pentru toti participantii? Are vreo relevanta faptul ca repararea prejudiciului a fost efectuata de autor, de complice sau de instigator?

In doctrina s-a sustinut ca in cazul participatiei penale va beneficia de cauza de reducere a pedepsei doar invinuitul/inculpatul care repara efectiv paguba in mod voluntar [14], insa nu putem fi de acord cu aceasta afirmatie.

Odata ce s-a stabilit ca nu sunt aplicabile dispozitiile privind inlocuirea raspunderii penale (art. 98 alin. 1 C. pen.), singurul text care poate duce la solutionarea acestei probleme este cel din art. 28 C. pen., potrivit caruia circumstantele privitoare la persoana unui participant nu se rasfrang asupra celorlalti, iar circumstantele privitoare la fapta se rasfrang asupra participantilor numai in masura in care acestia le-au cunoscut sau le-au prevazut. Trebuie precizat ca termenul de ”circumstante” folosit in acest text nu se refera doar la circumstantele atenuante sau agravante de la art. 73-80 C. pen., ci are un sens larg, incluzand toate imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala (inclusiv cauzele de reducere a pedepselor sau cauzele de nepedepsire). De asemenea, doctrina si practica judiciara au stabilit ca circumstantele reale se rasfrang intotdeauna asupra participantilor, daca ele produc o atenuare a raspunderii penale, conditia de a fi cunoscute sau prevazute operand doar pentru circumstantele care atrag o agravare a raspunderii. Cum in cazul in discutie este vorba despre o circumstanta reala care atrage o atenuare a raspunderii penale (reducerea pedepsei sau nepedepsirea), ar urma sa interpretam dispozitiile legale in sensul ca ea se rasfrange asupra tuturor participantilor chiar daca acestia nu au cunoscut sau nu au prevazut repararea prejudiciului de catre unul dintre ei.

Consideram ca acoperirea integrala a prejudiciului este o circumstanta reala, care se rasfrange asupra participantilor, iar nu una personala, deoarece ea priveste latura obiectiva a faptei prevazute de legea penala (urmarea imediata) si nu persoana participantului care a reparat prejudiciul. Circumstantele personale au fost clasificate de doctrina in circumstante personale subiective, care privesc forma de vinovatie cu care a actionat participantul, scopul urmarit, mobilul, manifestarea vointei de a se desista, s.a. si circumstante personale de individualizare, care se refera la calitatea participantului (functionar, militar), starea civila (casatorit, vaduv), situatia sa fata de victima (ruda apropiata, colocatar, vrajmas), antecedentele judiciare (recidivist), s.a. Circumstantele reale sunt exterioare persoanei participantilor si au in vedere obiectul si latura obiectiva a faptei prevazute de legea penala. Or, in cazurile de la art. 74¹ C. pen. consideram ca accentul cade nu pe atitudinea psihica, de cainta activa, a participantului care a acoperit prejudiciul, ci pe rezultatul actiunii acestuia, anume repararea integrala a prejudiciului. In lipsa acestui rezultat, oricata cainta activa ar arata inculpatul (chiar si prin repararea aproape integrala a prejudiciului), daca nu se va produce rezultatul repararii in totalitate a prejudiciului, acesta nu va putea beneficia de cauza de reducere a pedepsei sau de cauza de nepedepsire. Pentru aceste motive consideram ca in cazul acoperirii prejudiciului suntem in prezenta unei circumstante reale subsecvente, care se refera la urmarea imediata a infractiunii si se rasfrange asupra tuturor participantilor atunci cand intervine.

Aceasta interpretare este, de altfel, singura care poate inlatura unele consecinte absurde, care s-ar putea produce in practica, in cazul adoptarii solutiei contrare. Astfel, daca am considera ca suntem in prezenta unei circumstante personale, de care beneficiaza doar cel care repara integral prejudiciul, ar insemna ca ea sa se aplice doar participantului care are posibilitatea de a-si procura cel dintai sumele de bani necesare repararii prejudiciului. Daca ulterior repararii prejudiciului de catre unul din participanti, dar inainte de pronuntarea unei hotarari in prima instanta, ceilalti participanti ar dori sa repare prejudiciul, acestia nu ar mai putea beneficia de cauza de reducere a pedepsei sau de cauza de nepedepsire, deoarece acelasi prejudiciu nu poate fi reparat de mai multe ori. Or, este absurd sa fie lipsiti de posibilitatea aplicarii acestui text legal participantii care au avut nesansa de a-si procura mai tarziu decat altii sumele necesare acoperirii prejudiciului.

7. O alta problema pe care o ridica noul art. 74¹ C. pen. este cea legata de aplicarea sa in cazul tentativei la infractiunile enumerate in cuprinsul sau, cand evident ca nu exista un prejudiciu care sa poata fi acoperit. Ar fi normal ca tentativa la aceste infractiuni sa fie santionata potrivit regulilor de drept comun, in timp ce fapta consumata sa poata beneficia de cauza de nepedepsire, prin acoperirea prejudiciului mai mic de 50.000 de euro?

Intr-o opinie [15] se sustine ca nu poate beneficia de aceasta cauza de reducere a pedepsei inculpatul care a savarsit o tentativa la una dintre infractiunile enumerate mai sus, intrucat in aceasta ipoteza nu este indeplinita conditia producerii unui prejudiciu.

Intr-o alta opinie [16] se arata ca o astfel de interpretare ar fi gresita deoarece ar conduce la o situatie evident inechitabila, mai mult, ar insemna o premiere a ”perseverentei si performantei” infractionale. Se arata ca legiuitorul ar fi trebuit sa se pronunte expres in legatura cu aceasta ipoteza, dar cum nu a facut-o, singura interpretare rezonabila ar fi aceea de a considera ca lipsa unui prejudiciu (lipsa inerenta tentativei) ”echivaleaza” cu un prejudiciu sub 50.000 euro si atrage aceleasi consecinte.

Nu putem fi de acord cu aceasta ultima opinie, care ar conduce practic la nepedepsirea tuturor cazurilor de tentativa la infractiunile enumerate in art. 74¹ C. pen. Singurul argument, cel al inechitatii situatiei create, nu poate sta la baza adoptarii acestei solutii, deoarece sistemul nostru de drept penal are la baza principiul legalitatii formale. Chiar daca s-a aratat ca uneori legalitatea formala stimuleaza spiritul conservator de fetisizare a legii chiar cand solutiile legiuitorului ar fi nedrepte, experienta de veacuri a omenirii a evidentiat ca legalitatea formala constituie o stavila mai puternica in calea amplificarii arbitrariului [17].

De altfel, s-ar putea gasi o justificare teoretica pentru ca aceste cauze de reducere a pedepsei sau de nepedepsire sa se aplice doar in cazul in care infractiunile au produs un prejudiciu, constand in aceea ca legiuitorul a avut in vedere stimularea infractorilor sa procedeze de bunavoie la repararea acestuia. In cazul tentativei la aceste infractiuni, nefiind produs vreun prejudiciu, nu isi are vreo ratiune aplicarea cauzei de reducere a pedepsei sau a cauzei de nepedepsire, ca de altfel si in cazul multor alte infractiuni, nesusceptibile de a produce un prejudiciu si necuprinse in art. 74¹ C. pen.. De regula, atunci cand reglementeaza o cauza de nepedepsire, legiuitorul face o concesie aplicarii consecvente a legii penale, pentru a-l stimula pe infractor, fie sa se opreasca din savarsirea infractiunii pe care a inceput-o (de ex. desistarea de la art. 22 alin. 1 C. pen.), fie sa impiedice producerea rezultatului periculos (de ex. impiedicarea producerii rezultatului de la art. 22 alin. 1 C. pen. sau impiedicarea savarsirii faptei de la art. 30 C. pen.). La fel si in acest caz, intre doua rele, legea inclina catre raul mai mic, acceptand nepedepsirea, tocmai pentru a-i incuraja pe infractori sa repare intr-un anumit termen prejudiciul produs, oferindu-le posibilitatea de a scapa de pedeapsa. Or, toate aceste considerente pentru reducerea pedepsei sau pentru neaplicarea acesteia nu se regasesc si in cazul tentativei la infractiunile mentionate in art. 74¹ C. pen., ceea ce justifica neaplicarea cauzelor de reducere sau de nepedepsire.

Chiar daca este discutabila solutia propusa in noul art. 74¹ C. pen., existand multe motive de critica a acestui text, nu-i poate fi negat legiuitorului dreptul de a stabili politica penala a statului, iar in acest moment legiuitorul pare sa acorde o importanta deosebita acoperirii prejudiciului in cazul infractiunilor enumerate la art. 74¹ C. pen..

8. O alta problema o constituie modul de stabilire a prejudiciului ce ar trebui acoperit de faptuitor, pentru a putea beneficia de dispozitiile art. 74¹ C. pen.. Este acest prejudiciu lasat exclusiv la latitudinea persoanei vatamate sau instanta de judecata are posibilitatea sa cenzureze pretentiile acesteia? Daca instanta ar avea posibilitatea sa cenzureze prejudiciul pretins de partea vatamata, care ar fi modalitatea de a face acest lucru anterior pronuntarii sentintei?

Aici se observa poate cel mai bine lipsa de inspiratie a legiuitorului, in adoptarea acestui text de lege. Daca in cazul art. 10 din Legea nr. 241/2005 ar fi fost posibila stabilirea prejudiciului anterior pronuntarii unei hotarari in prima instanta, deoarece aceasta este facuta de regula de organele fiscale, dupa niste norme prestabilite, in cazul infractiunilor de la art. 74¹ C. pen. stabilirea prejudiciului ce ar trebui acoperit este lasata oarecum la discretia persoanei vatamate. Aceasta poate pretinde un prejudiciu discretionar, inclusiv cu titlu de daune morale, iar instanta de judecata nu poate face nicio cenzura anterior pronuntarii sentintei. Cum aplicarea art. 74¹ C. pen. este conditionata de acoperirea prejudiciului anterior pronuntarii unei hotarari in prima instanta, incidenta cauzei de reducere a pedepsei sau a cauzei de nepedepsire ar depinde exclusiv de rezultatul ”negocierilor” dintre inculpat si partea vatamata, ceea ce contravine evident principiilor unui proces penal modern, dintr-un stat democratic.

De remarcat diferenta de formulare fata de circumstanta atenuanta de la art. 74 lit. b C. pen., care face referire la ”staruinta depusa de infractor pentru a (…) repara paguba pricinuita”, ceea ce nu implica in mod obligatoriu realizarea acestui rezultat. Inculpatul poate beneficia de circumstanta atenuanta de la art. 74 lit. b C. pen. si in cazul in care face dovada ca a depus staruinta pentru repararea pagubei, insa prejudiciul solicitat de partea vatamata era unul exagerat, ce nu putea fi luat in considerare. Asa cum s-a aratat anterior, nici in celelalte coduri penale europene care reglementeaza circumstanta atenuanta a repararii prejudiciului nu se conditioneaza beneficiul acestei circumstante de repararea efectiva a prejudiciului produs, ci de eforturile depuse pentru atingerea acestui rezultat. O astfel de abordare este corecta, deoarece instanta de judecata poate aprecia la pronuntarea hotararii caracterul efectiv al acestor eforturi, chiar si in cazul in care acestea nu si-au atins scopul din culpa partii vatamate, pe cand in art. 74¹ C. pen. se prevede obligativitatea repararii in totalitate a prejudiciului, fara a se mai face vreo distinctie.

9. Neajunsuri la fel de mari intampinam si la stabilirea continutului sintagmei ”infractiuni economice prevazute in legi speciale, prin care s-a pricinuit o paguba”, care nu poate fi stabilit cu certitudine, oricate eforturi exegetice s-ar intreprinde. Asa cum s-a aratat in doctrina, este evident ca in acest caz avem de a face cu o norma imprevizibila si, din acest considerent, vulnerabila in raport cu jurisprudenta CEDO, delimitarea fiind cu atat mai dificila cu cat este greu de inteles de ce legiuitorul a exclus din aceasta categorie infractiunile economice din Codul penal (Titlul VIII, Infractiuni la regimul stabilit pentru anumite activitati economice, art. 295-302) [18].

In concluzie, consideram si noi ca se impune o examinare cat mai urgenta a acestui text de catre Curtea Constitutionala, deoarece sunt multe chestiuni discutabile in continutul sau, inclusiv sub aspectul concordantei cu textele constitutionale [19].

[1] V. Cioclei, Despre modificarile aduse Codului penal prin Legea nr. 202/2010[2] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010

[19] A se vedea in acest sens M. Udroiu, op. cit., p. 43

Cristinel GHIGHECI
judecator, Tribunalul Brasov

Cuvinte cheie: cauza de nepedepsire, Codul penal, mica reforma, reducerea pedepsei

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro

Am citit, am înţeles şi sunt de acord cu Politica privind protecţia datelor şi condiţiile procesatorului de newsletter Privacy Policy

Da, vreau să primesc newsletter

Abonare

Login | Nu aveti cont? Click aici pentru abonare!