Judecatori ai Curtii Constitutionale in vizita de lucru la CJUE
14 martie 2011 | JURIDICE.ro

In perioada 14-15 martie 2011, o delegatie a Curtii Constitutionale condusa de Augustin Zegrean, presedintele Curtii – si alcatuita din judecatori Mircea-Stefan Minea, Puskás Zoltán Valentin, Petre Lazaroiu si secretarul general Ruxandra Sabareanu – va efectua o vizita la Curtea de Justitie a Uniunii Europene, la invitatia lui Vassilios Skouris, presedintele Curtii de Justitie a Uniunii Europene, potrivit unui comunicat al CCR.
Programul vizitei include primirea de catre presedintele Curtii de Justitie a Uniunii Europene, intrevederi cu membrii Curtii de Justitie si ai Tribunalului de Prima Instanta, intre care judecatorii romani, doamna prof. Camelia Toader si domnul prof. Andrei Popescu, asistarea la o sedinta publica de dezbateri, precum si organizarea unei mese rotunde cu tema: „Sesizarea cu o chestiune preliminara – Domenii de competenta a Curtii de Justitie a Uniunii Europene”.