Durata arestarii pentru fapte de coruptie. CEDO, Jiga vs. Romania
16.03.2011 | JURIDICE.ro, Radu CHIRITA
Prin hotararea Jiga din martie 2010, CEDO a considerat nejustificata mentinerea timp de 11 luni in arest a unei persoane acuzata de fapte de coruptie.
Reclamantul a fost arestat in 2002, fiind acuzat de faptul ca, in calitate de director general al Directiei economice din Ministerul Agriculturii a primit 190 000 dolari pentru a favoriza o societate comerciala in cadrul unei proceduri de privatizare. Arestarea sa preventiva a fost prelungita sau mentinuta de mai multe ori, avand o durata totala de peste 11 luni. De fiecare data, instantele de judecata au considerat ca lasarea reclamantului in libertate prezinta pericol pentru ordinea publica, tinand cont de importanta prejudiciului produs, de caracterul organizat al activitatii infractionale si de incercarea acestuia de a zadarnicii aflarea adevarului printr-o atitudine contradictorie.
Curtea a constatat ca durata arestarii preventive de 11 luni si 24 de zile a fost excesiva. In acest context, Curtea a amintit ca, desi anumite infractiuni prezinta un pericol special pentru ordinea sociala, acesta scade odata cu trecerea timpului, fapt care impune autoritatilor obligatia de a oferi o motivare concreta si extrem de detaliata cu privire la persistenta motivelor care justificata privarea de libertate preventiva a unei persoane. In speta de fata, Curtea a constatat ca instantele au evitat sa dea orice explicatie din care sa rezulte de ce aceasta scurgere a timpului nu a redus pericolul pentru societate care sa rezulte din punerea reclamantului in libertate sau pericolele pentru bunul mers al justitiei, mai ales dupa momentul audierii martorilor. Curtea europeana a socotit ca aceasta omisiune de motivare nu poate fi combatuta prin trimiterile pe care instantele de judecata le-au facut la gravitatea faptei, la pedeapsa pe care legea o impune pentru aceasta sau la valoarea prejudiciului. In realitate, in ochii Curtii o astfel de trimitere la aceste aspecte, ridica mai multe intrebari decat sa ofere raspunsuri cu privire la problema pericolului pentru ordinea publica pe care il prezenta reclamantul. In plus, instantele au omis sa motiveze de ce alte masuri preventive, precum obligatia de a nu parasi tara, nu putea atinge scopul preventiv al masurii. Pentru toate aceste motive, Curtea a constatat violarea dreptului la libertate al reclamantului.
