Secţiuni » Jurisprudenţă » CEDO
Jurisprudenţă CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului)
CărţiProfesionişti

Incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice. CEDO, Cauza Stanca Popescu vs. Romania


21 martie 2011 | Corina CIOROABĂ, Juridice.ro

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: CEDO

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 179 din data de 14 martie 2011 a fost publicata Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului (Sectia a treia) din 07.10.2009 in Cauza Stanca Popescu impotriva Romaniei.

Cauza Stanca Popescu impotriva Romaniei, Cererea nr. 8.727/03, 8 decembrie 2000

In prezenta cauza, Curtea Europeana a condamnat statul roman pentru incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice si, prin aceasta, a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 § 1 din Conventie.

I. Faptele

Prin Sentinta din data de 28 octombrie 1996, judecatoria Costesti a admis actiunea in revendicare introdusa de reclamanta impotriva a 2 vecini, pentru a i se restitui un teren considerat ocupat abuziv de acestia. In cauza s-a realizat o expertiza conform careia persoanele in discutie ocupau o parcela din terenul reclamantei.

Unul dintre vecini a introdus apel, care fost respins pe motiv ca din raportul de expertiza reiesea in mod clar ca acesta ocupa terenul reclamantei. Aceasta decizie a ramas definitiva prin nerecurare.

Dupa cinci ani, la data de 17 septembrie 2001, unul dintre vecini, impreuna cu mostenitorii celui de-al doilea, au sesizat judecatoria cu o cerere de revizuire a Sentintei din 28 octombrie 1996, intemeiata pe art. 322 pct. 4 din Codul de procedura civila, pe motivul ca expertul a comis infractiunea de marturie mincinoasa.

Prin Sentinta din data de 23 iulie 2002, judecatoria a retinut ca expertul comisese infractiunea de marturie mincinoasa, a admis cererea de revizuire si a respins actiunea in revendicare.

In continuare, apelul si recursul reclamantei si cel al expertului au fost respinse, instantele retinand temeinicia sentintei judecatoriei.

II. Aprecierile Curtii

Reclamanta a invocat incalcarea art. 6 § 1 din Conventie, din cauza neexecutarii sentintelor judecatoresti, duratei procedurilor, incalcarii principiului securitatii raporturilor juridice.

Cu privire la neexecutarea sentintelor judecatoresti, Curtea apreciaza, ca autoritatile nationale au asistat-o in mod corespunzator pe reclamanta si au informat-o cu privire la piedicile la executarea silita dorita de aceasta, precum si asupra demersurilor pe care trebuia sa le indeplineasca.

Prin urmare, nu a avut loc incalcarea art. art. 6 § 1 din Conventie sub acest aspect.

In ceea ce priveste durata procedurilor, tinand cont de jurisprudenta sa, Curtea apreciaza ca aceasta nu a fost excesiva si, prin urmare, respinge si acest capat de cerere.

Cu privire la incalcarea art. 6 § 1 din Conventie,  ca urmare a incalcarii principiului securitatii raporturilor juridice

Curtea apreciaza ca revizuirea nu a constituit, in circumstantele speciale ale cauzei, decat o modalitate deghizata de a provoca redeschiderea unei proceduri solutionate in mod definitiv, si aceasta cu privire la aspecte pe care vecinii reclamantei avusesera posibilitatea sa le aduca in discutie in cadrul acestei proceduri.

In aceast sens, Curtea reaminteste ca simplul fapt ca pot exista doua puncte de vedere asupra aceluiasi subiect nu reprezinta un motiv suficient pentru rejudecarea unei cauze.

Curtea nu distinge in speta nicio imprejurare substantiala si imperioasa de natura sa justifice redeschiderea procedurii, si, prin urmare, apreciaza ca admiterea cererii de revizuire a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice si, prin aceasta, dreptul reclamantei la un proces echitabil in sensul art. 6 § 1 din Conventie.

Cu privire la dreptul la reparatii echitabile, consacrat de art. 41 din Conventie

Curtea respinge cererea de daune materiale a reclamantei., apreciind, in schimb, ca partea interesata a suferit un prejudiciu moral din cauza incalcarii constatate. Prin urmare, ii acorda reclamantei suma de 5.000 EUR ca daune morale.

Curtea ii acorda reclamantei si suma de 300 EUR, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru considerentele de mai sus, Curtea:
– hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie, in ceea ce priveste incalcare a principiului securitatii raporturilor juridice;
– ca statul roman sa ii plateasca reclamantei suma de 5.000 euro, cu titlu de  daune morale si suma de 300 euro pentru cheltuielile de judecata.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică