Asa-numita economie de piata romaneasca
25 martie 2011 | JURIDICE.ro, Gheorghe PIPEREA
Economia romaneasca este detinuta in prezent de mari grupuri de societati, majoritatea acestora fiind grupuri multinationale, detinute ele insele de alte state, de banci sau de familii europene ori asiatice, doar o mica parte fiind capital autohton. Intr-o proportie mai redusa, economia romaneasca este controlata de statul roman, in calitate de actionar unic sau majoritar al unor societati comerciale. Doar 6% din economie este detinut de intreprinzatori privati, incluzind aici toate cele peste 250 de mii de IMM-uri din Romania.
Avind in vedere modul controlat in care se incheie contractele societatilor ce fac parte dintr-o structura corporativa de grup, precum si modul in care statul roman isi gestioneaza si sustine societatile din portofoliu, uneori cu mijloace neconcurentiale, ne putem intreba daca, intr-adevar, economia Romaniei este o economie de piata. Este evident ca vointa societatilor din structurile corporative si a societatilor din portofoliul statului nu se localizeaza decit rareori la nivelul adunarilor generale ale actionarilor sau la nivelul propriilor administratori si directori, intrucit, si intr-un caz si in altul, votul in adunarile generale se exprima prin reprezentanti ai societatii dominante sau, dupa caz, ai statului (necontinand in mod real votul actionarilor minoritari), iar deciziile manageriale se iau dupa criteriile si in limitele stricte trasate de societatea dominanta sau de stat, in calitatea sa de actionar majoritar (care, de altfel, isi desemneaza reprezentatii in adunarea generala si managerii dintre demnitarii sau functionarii publici, foarte rar pe criterii profesionale si foarte des pe criterii de apartenenta politica). Intr-adevar, ne putem imagina ca o adunare generala a actionarilor in care ponderea voturilor este data de societatea dominanta sau de stat nu mai are rolul clasic de deliberare sau de decizie, ci pe acela de a formaliza o decizie deja luata de catre societatea dominanta sau de catre stat, iar administatorii sau managerii societatii controlate nu mai exprima vointa acesteia, ci ei sunt doar purtatorii vointei societatii dominante sau a statului (mai precis, a guvernului) in societatea controlata.
Faptic, atributiile si raspunderea administratorilor sau managerilor societatilor controlate se subsumeaza interesului grupului sau interesului statului, iar obligatiile fiduciare nu mai au ca beneficiar societatea controlata si actionarii sai (inclusiv actionarii minoritari), directi sau indirecti, ci societatea dominanta sau statul, din moment ce ei transpun in societatea controlata interesul societatii dominante, al grupului sau al statului care detine calitatea de actionar majoritar. Si, in fine, se poate imagina ca o societate din grup raspunde pentru alta societate din grup, iar statul roman raspunde pentru obligatiile societatii pe care o are in portofoliu, in acest sens fiind atit jurisprudenta recenta a Curtii de Justitie a Uniunii Europene (speta Comisia Europeana contra Clubul Lombard din septembrie 2009) si a CEDO (speta Aurelia Popa contra Romaniei din februarie 2010).
In mod normal, comerciantii ar trebui sa concureze cinstit pentru a acapara clientela, fie ea profesionala sau compusa din simpli particulari. In marile corporatii a devenit o cutuma infiintarea unui departament special de monitorizare si combatere a coruptiei si a practicilor anti-concurentiale ori a concurentei neloiale in care ar putea fi implicate societatile din grup (compliance). Infiintarea unui astfel de departament de compliance este o regula in societatile subsidiare ale marilor corporatii care activeaza in Romania. Aceste grupuri implementeaza in Romania aceleasi reguli si standarde legale si morale pe care le aplica in tarile lor de rezidenta, standarde mai ridicate decit cele din Romania. In legea noastra se face referire doar la uzantele comerciale cinstite, care nu sunt norme legale, ci obiceiuri ale profesionistilor comertului care se aplica in relatiile dintre ei fie ca norma juridica, fie ca regula contractuala implicita. Dar, in ciuda acestor inalte standarde etice importate din tarile de resedinta ale corporatiilor multinationale si in ciuda uzantelor comerciale cinstite autohtone, marii comercianti din Romania, societati controlate de societatile dominante ale unor grupuri multinationale, au tentatia, uneori, de a abuza de pozitia lor dominanta sau de a impune, prin intelegerile sau practicile concertate cu alti comercianti (cu care, in mod normal, ar trebui sa concureze, dar in aceasta situatie colaboreaza in stil cartelar) conditii contractuale dezavantajoase clientilor lor, conditii pe care clientii nu le pot refuza, intrucit nu se pot lipsi de produsul sau serviciul comerciantului ori ale comerciantilor din cartel.
Cele mai bune exemple sunt cele notorii in ultimii ani in Romania : fixarea cartelara a preturilor la produsele agroaalimentare de catre marile lanturi de magazine, ridicarea invariabila a preturilor la combustibil, la ciment, la medicamente si la serviciile de telecomunicatii, clauzele abusive in contractele de credit de retail.
Trei banci austriece au fost sanctionate de CE in 2002 si de Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene in 2009 pentru practici cartelare, in detrimentul consumatorului, printre altele, pentru fixarea in mod coordonat a unor dobinzi la creditele de retail calculate dupa indicele de referinta interna a bancii si a comisioanelor de administrare sau de risc care se adauga dobinzii. Este vorba de speta Clubul Lombard. Sanctiunea, extrem de dura ca si cuantum (amezi de peste 30 mil. euro pe fiecare banca), a insemnat si interdictia de a practica astfel de afaceri pe tot teritoriul Uniunii Europene. Cu toate acestea, practicile respective, stiti bine, au fost importate in Romania inca din 2004, prin impunerea acestui model subsidiarelor din Romania ale celor trei banci austriece. Ele se deruleaza si acum, cu profituri consistente chiar pe timp de criza si sunt “ocrotite” de legiuitor, de guvern, de BNR, de asociatiile profesionale ale bancilor si, intr-o anumita masura, de sistemul nostru judiciar. Ma intreb: cum explica managerii acestor banci si sefii de compliance faptul ca deruleaza in Romania afaceri pe care nu le pot derula niciunde in Europa?
In mod normal, actele incheiate cu tertii de o societate din grup reprezinta res inter alios acta fata de alte societati din grup. Societatea raspunde pentru propriile obligatii contractuale si nu poate fi tinuta de obligatiile celorlalte societati din grup. Drepturile generate de contract sunt in patrimoniul societatii care apare ca parte in contract si nu se transfera automat la societatea dominanta sau la alte societati din grup. Cu toate acestea, rareori vointa societatii controlate este o vointa reala a acesteia sau o vointa libera din punct de vedere juridic. Normalitatea principiului relativitatii efectelor este, in cazul grupului de societati, o situatie de exceptie : in realitate, societatea controlata executa obligatii ale societatii dominante (care contracteaza direct, folosindu-se de societatea controlata ca de un simplu instrument al politicii sale economice) sau ale altor societati din grup, ori transfera drepturi, dincolo de vointa proprie, catre societatea dominanta sau catre alte societati din grup, dupa cum dicteaza politica economica si strategia grupului. Aceste societati controlate nu fac decit sa transporte in circuitul civil vointa societatii dominante si, deseori, prin aceasta „tehnica de transport” se ajunge la deturnarea sensului si scopului legitim si originar al personalitatii juridice. De aceea, de multe ori astfel de societati controlate si lipsite de vointa juridica reala nu sunt decit niste umbre ale societatii dominante, adica entitati fara personalitate juridica reala (societati fictive).
Asadar, unde este competitia libera din Romania?
prof. univ. dr. Gheorghe PIPEREA
