Ministerul Finantelor raspunde Asociatiei Societatilor Financiare Alb
30 martie 2011 | JURIDICE.ro
Ministerul Finantelor Publice a adus la cunostiinta opiniei publice marti, 29 martie 2011, precizarile cu privire la Scrisoarea deschisă adresată, domnului Gheorghe Ialomiţianu – ministrul finanţelor publice, de către Asociaţia Societăţilor Financiare ALB România:
„Reglementările legale în domeniul TVA, aferente operaţiunilor de leasing, sunt prevăzute în Titlul VI al Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi în Normele metodologice de aplicare, aprobate prin HG nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste reglementări nu contravin prevederilor Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată cu modificările şi completările ulterioare.
Legislaţia naţională, în domeniul TVA, este favorabilă societăţilor de leasing comparativ cu legislaţia altor state membre, având în vedere faptul că în cazul tuturor contractelor de leasing, operaţiunile reprezintă prestări de servicii din punct de vedere al TVA. Prin calificarea operaţiunilor de leasing ca şi prestări de servicii, societăţile de leasing nu colectează TVA pentru întreaga contravaloare a bunului la începutul contractului de leasing, respectiv atunci când bunul este pus la dispoziţia utilizatorului, ci pe măsura încasării ratelor de leasing de la utilizator.
Potrivit legislaţiei din alte state membre, pentru stabilirea regimului TVA aferent operaţiunilor de leasing este necesară o analiză de la caz la caz a fiecărui contract. Astfel, dacă părţile au agreat că dreptul de proprietate asupra bunului va fi transferat utilizatorului, operaţiunea se încadrează ca o livrare de bunuri, fiind obligatorie colectarea integrală a TVA de către societatea de leasing la momentul punerii bunului la dispoziţia clientului, similar vânzării cu plata în rate.
O altă implicaţie favorabilă asupra acestui sector de activitate ce derivă din încadrarea operaţiunilor ca şi prestări de servicii din perspectiva TVA o constituie faptul că, în cazul contractelor de leasing care au ca obiect autovehicule rutiere destinate transportului de persoane, utilizatorii pot deduce taxa, nefiindu-le aplicabile limitările speciale ale dreptului de deducere prevăzute de Codul fiscal, întrucât aceste prevederi vizează exclusiv achiziţiile de autovehicule rutiere, nu şi prestările de servicii aferente acestora, cum sunt serviciile de leasing.
Cu privire la bunurile mobile corporale acordate în leasing şi care nu reintră în posesia societăţilor de leasing la rezilierea contractelor, facem precizarea că prin normele metodologice de aplicare a Codului fiscal nu a fost instituit decât un termen limită la expirarea căruia se consideră că bunurile sunt lipsă din gestiunea locatorului, respectiv că are loc o livrare către sine din perspectiva TVA, societatea de leasing având obligaţia să autocolecteze TVA pentru capitalul rămas de facturat. Acest termen a fost instituit pentru evitarea unor practici abuzive, în condiţiile în care societăţile de leasing deduc integral TVA la achiziţia bunurilor mobile corporale destinate operaţiunilor de leasing, iar după rezilierea contractelor bunurile nu mai sunt folosite pentru operaţiuni taxabile din punct de vedere al TVA. Totodată, menţionăm că în cazul în care societatea de leasing reintră în posesia bunurilor, aceasta are dreptul să anuleze livrarea către sine.”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro