Testarea integritatii profesionale a personalului M.A.I. Reorganizarea unor unitati din cadrul M.A.I.
31 martie 2011 | Corina CIOROABĂ, Juridice.ro
In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 215 din data de 29 martie 2011 a fost publicata legea nr. 38/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 20/2009 pentru modificarea art. 13 alin. (2) si (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Administratiei si Internelor si pentru reorganizarea unor unitati din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor.
Legea aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 20 din 11 martie 2009 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Administratiei si Internelor si pentru reorganizarea unei unitati din Jandarmeria Romana, cu urmatoarele modificari si completari:
1. Se precizeaza ca structurile de ordine si siguranta publica din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor sunt: Politia Romana, Jandarmeria Romana, Politia de Frontiera Romana, Oficiul Roman pentru Imigrari, Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date, Administratia Nationala a Rezervelor de Stat si Probleme Speciale, Agentia Nationala Antidrog, Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane si Inspectoratul General de Aviatie al Ministerului Administratiei si Internelor.
In vechea reglementare nu erau cuprinse Agentia Nationala Antidrog, Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane.
Agentia Nationala Antidrog si Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane se reorganizeaza ca directii cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului Administratiei si Internelor, cu preluarea atributiilor functionale, a posturilor si personalului aferent, a patrimoniului, precum si a celorlalte drepturi si obligatii ce decurg din acestea, de la Inspectoratul General al Politiei Romane.
2. Se introduc noi prevederi referitoare la testarea integritatii profesionale a personalului Ministerului Administratiei si Internelor.
Dobandirea calitatii de personal al Ministerului Administratiei si Internelor presupune acordul implicit al acestuia pentru testarea integritatii sale profesionale.
Testarea integritatii profesionale este efectuata de Directia Generala Anticoruptie si reprezinta o metoda de identificare, evaluare si inlaturare a vulnerabilitatilor si a riscurilor care determina personalul Ministerului Administratiei si Internelor sa comita fapte de coruptie, constand in crearea de situatii virtuale, similare celor cu care se confrunta personalul in exercitarea atributiilor de serviciu, materializate prin operatiuni disimilate, circumstantiate de comportamentul acestuia, in vederea stabilirii reactiei si conduitei adoptate.
In situatia in care, cu ocazia testarii integritatii profesionale, se constata comiterea unor fapte de natura penala, Directia Generala Anticoruptie sesizeaza organul de urmarire penala competent, potrivit legii.
In situatia in care, cu ocazia testarii integritatii profesionale, se constata ca personalul supus testarii a comis abateri de la normele legale in vigoare, altele decat faptele de natura penala, se vor dispune masuri administrative si/sau disciplinare, conform prevederilor legale care reglementeaza activitatea personalului Ministerului Administratiei si Internelor.
Procedura de testare a integritatii profesionale se stabileste prin ordin al ministrului administratiei si internelor.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro