« Flux noutăţi
Proiecte speciale: Asigurări pentru avocaţiCariere juridiceCărţi juridiceConferinţe juridiceDezbateri juridiceEvenimente juridiceGrile juridiceLawyers WeekProfesioniştiBarouriCovid-19 Legal ReactInternaţionalJurisprudenţă inedită CITRLegal DaysLifeNotariatExecutoriReviste juridiceSistemul judiciarUniversitariaCitate juridiceJURIDICE MOLDOVALaw Flaws ProjectLegal Soft SkillsNoul Cod comercial român
Sistemul judiciar
Alegeri CSM

Mona Maria Pivniceru. Proiectul pentru CSM
31.03.2011 | JURIDICE.ro

Drept Timisoara
Secţiuni: Alegeri CSM, Content, Sistemul judiciar | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , ,
JURIDICE - In Law We Trust

Suntem in masura sa va prezentam proiectul judecatoarei Mona Maria Pivniceru, din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pentru functia de membru CSM.

Context referenţial

La aproape un sfert de veac de la instaurarea unei democraţii statuate constituţional în România şi în pofida emergenţei instituţionale consolidate în valorizarea drepturilor omului – matrice de esenţă a oricărui demers, indiferent de natura lui – care, cel puţin formal, obligă şi statul român, puterea judecătorească este obligată să-şi legitimeze existenţa şi să-şi apere independenţa devenită obiect de contestare, cu toate că reprezintă nucleul dur al valorilor comune ale Uniunii Europene şi ale Consiliului Europei.

În mod legitim s-ar fi putut crede că Raportul asupra crizei intervenite în funcţionarea justiţiei (16.12.2009) elaborat de Comisia comună specială a Camerei Deputaţilor şi a Senatului României, care avea ca finalitate propunerea plenului Camerei Deputaţilor şi Senatului adoptarea Pactului puterilor privind justiţia, ar fi demarat reforma reală a sistemului judiciar într-un consens politic apt a reda funcţionarea normală a justiţiei în componentele definite prin articolul 124 din Constituţie.

Pactul puterilor privind justiţia nu a fost însă adoptat, iar sistemul judiciar a ajuns într-o situaţie mai gravă decât cea existentă la momentul declanşării protestului magistraţilor care, mai nou, sunt acuzaţi şi de eşecul actelor de guvernare, devenind astfel ţinte publice ale nemulţumirii generale.

Mai putem vorbi despre o separaţie a puterilor în stat presupunând că puterea judecătorească există real şi efectiv? Putem gândi la o colaborare a puterilor în stat care ar reda echilibrul, siguranţa şi predicţia drepturilor cetăţeanului?

Ne putem gândi la un pachet de legi privind justiţia în acord cu reglementările europene care să reflecte cel puţin normalitatea în privinţa statutului magistraţilor.

Cu alte cuvinte, se va reforma sistemul judiciar în sensul evoluţiei progresive şi nu regresive, de aşa natură încât să funcţioneze firesc şi aşezat, ca o garanţie a existenţei statului de drept?

Dincolo de orice retorică, trebuie instaurat un climat de normalitate în raportul dintre ceea ce ar trebui să fie, legal şi factual, sistemul judiciar şi ceea ce aşteaptă firesc cetăţeanul de la acesta, binom aflat într-o legătură de dependenţă structurată astfel:

Respectul autorităţilor faţă de cetăţean şi drepturile lui se reflectă direct în numărul excesiv de dosare instrumentate de judecător, în calitatea legii şi în garanţiile legale şi constituţionale care îi condiţionează statutul, dezechilibrul ori de reglementarea acestora din urmă afectând calitatea actului de justiţie la care este îndreptăţit cel dintâi.

Imaginea unui magistrat copleşit de un volum inacceptabil de activitate, expus vulnerabilizării, aplicând o lege incoerentă şi contrastantă flagrant cu cea comunitară ori în conflict cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pus în imposibilitatea de a îşi valorifica efortul, şi al cărui statut este constant fragilizat, trebuie să fie înlăturată.

Este nedrept ca degradarea sistemului legislativ să se reverse ca responsabilitate asupra sistemului judiciar, precum este nedrept şi demagogic să pretinzi standarde de judecată şi procese scurte ca durată în condiţiile în care statul nu îşi execută niciuna dintre obligaţiile de structură faţă de sistemul judiciar pentru a pretinde normalitatea.

Trebuie înlăturată cortina retorică şi acuzatorie trasă peste sistemul judiciar, valorizate elementele pozitive de sistem, corijate cele apte de remediere şi îndepărtate cele care afectectează calitatea actului de justiţie ori reputaţia colectivă de sistem.

Tot astfel trebuie devoalate ingerinţele politice în actul de justiţie, indiferent sub ce formă s-ar prezenta, de natură a compromite şi diminua încrederea publicului în actul de justiţie, care trebuie să rămână pur şi curat ca un act de aplicare a legii, şi nu o activitate de risc sau curaj.

Nu în ultimul rând, trebuie sensibilizat factorul politic în a demara cadrul legal necesar funcţionarii normale a sistemului judiciar în aşa fel încât fiecare dintre cele trei puteri să-şi asume buna funcţionare de sistem, înţelegând prin aceasta şi delimitarea răspunderilor, astfel încât asupra sistemului judiciar să nu fie translate consecinţele activităţii celorlalte două puteri, ci doar cele exclusiv aparţinătoare sistemului judiciar, presupunând, însă, că legislativ şi guvernamental au fost create toate condiţiile unei normalizări a activităţii puterii judecătoreşti.

Spre această finalitate converg, în opinia mea, realizarea următoarelor obiective de către Consiliul Superior al Magistraturii:

Priorităţi sustenabile

I. Configurarea elementelor structurale de individualizare autogenă a puterii judecătoreşti.

Acest obiectiv comportă, în sinteză, următoarele:

1. Elaborarea de către CSM a unei strategii proprii de dezvoltare a justiţiei (modificări ale H.G. 659/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei);

2. Transferarea bugetului instanţelor judiciare de la Ministerul Justiţiei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în scopul asigurării punerii în practică a strategiei de dezvoltare, precum şi transferul la bugetul justiţiei a sumelor încasate din taxele judiciare de timbru şi orice alte sume realizate din activităţile desfăşurate în legătură cu cea judiciară (abrogarea art. IV din OUG 109/2010, precum şi modificări ale H.G. 659/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei);

Este nefiresc ca executivul să fixeze strategia de dezvoltare a sistemului judiciar pe motiv că îi asigură finanţarea (în realitate, subfinanţarea), în condiţiile în care prin legea organică s-a stabilit ca bugetul instanţelor să fie gestionat de ÎCCJ – art. 136 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară – tocmai pentru a asigura separarea celor două puteri în stat, intruziune executivă care implementează strategia administraţiei guvernamentale, şi nu pe cea proprie, specifică sistemului judiciar. Tot astfel este anormal ca în condiţiile în care Ministerul Public, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii îşi elaborează bugetele proprii, bugetul instanţelor să fie sub jurisdicţia Ministerului de Justiţie.

  1. Iniţiativa legislativă în ceea ce priveşte actele normative care vizează activitatea puterii judecătoreşti, în condiţiile în care aceasta poartă girul a două treimi din numărul magistraţilor, asigurându-se astfel un tratament egal între modul de reglementare din interiorul puterii judecătoreşti şi modul de reglementare al celorlalte două puteri ale statului, cu atât mai mult cu cât coordonatele de organizare şi funcţionare ale puterii judecătoreşti sunt standardizate la nivel european (Recomandările Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei);
  2. Asigurarea prin iniţierea şi consolidarea mecanismelor puse la dispoziţia C.S.M., a condiţiilor materiale necesare desfăşurării activităţii judecătoreşti, înţelegând prin aceasta întreaga gamă a elementelor de infrastructură necesară unor condiţii de muncă adecvate rolului şi funcţiunilor exercitate de sistemul judiciar;
  3. Delimitarea clară a prerogativelor Ministerului Justiţiei ca entitate a puterii executive şi nu ca element exponenţial al puterii judecătoreşti. Conferirea unui caracter consultativ votului ministrului justiţiei ca membru de drept în CSM în privinţa numirii, promovării, transferării magistraţilor. Din moment ce, potrivit art. 134 alin. (2) din Constituţia României, ministrul justiţiei nu are drept de vot în materie disciplinară, nu există nicio raţiune care să pledeze pentru votul său în privinţa carierei magistraţilor, eliminându-se astfel posibilitatea interferării deciziei executive cu independenţa puterii judecătoreşti. (Modificarea H.G. nr. 659/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, precum şi a legilor justiţiei care reglementează dreptul de vot al ministrului justiţiei);
  4. Restrângerea atribuţiilor C.S.M. privind personalul auxiliar judecătoresc şi iniţierea demersurilor pentru înfiinţarea unui organism de sine-stătător care să gestioneze cariera profesională şi activitatea acestora;
  5. Restructurarea instituţională şi redimensionarea personalului C.S.M. pentru o mai bună eficientizare a activităţii sale;
  6. Clarificarea statutului procurorului şi elaborarea unei legi de organizare şi funcţionare a parchetului şi a structurilor sale componente, fiind o contradicţie în termeni ca procurorul să fie magistrat (art. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor), şi să îşi desfăşoare activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei (art. 132 alin. (1) din Constituţia României);
  7. Modificări ale legilor justiţiei – Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii în sensul compatibilizării dispoziţiilor acestora cu etapa actuală de dezvoltare a României ca urmare a aderării la Uniunea Europeană şi a implementării coordonatelor fixate de Consiliul Europei în privinţa statuării prin lege la cel mai înalt nivel a garanţiilor privind statutul magistraţilor;
  8. Redarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statutului de instanţă supremă în stat, sens în care CSM trebuie să se implice activ în reorganizarea competenţelor acesteia în sensul înlăturării competenţei de instanţă de drept comun în materia recursurilor, potrivit cu misiunea constituţională a ÎCCJ, care trebuie să asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti (art. 126 alin. 3 din Constituţie);

Noile coduri de procedură civilă şi penală perpetuează aceeaşi situaţie în privinţa competenţei de drept comun a ÎCCJ în materia judecătorii recursurilor contrar dispoziţiilor constituţionale şi a recomandărilor Comisiei Europene (Raport al Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, 20.07.2010, punctul 4 – Recomandări, pag. 9, secţiunea 4), potrivit cu care „statul român trebuie să ia în considerare revizuirea competenţei ÎCCJ prin reducerea competenţei de a judeca în primă instanţă şi prin limitarea judecării în recurs la chestiunile de drept, precum şi prin aplicarea altor măsuri propuse de Înalta Curte printr-un proiect de lege menit să îmbunătăţească unificarea practicii judiciare”, lăsând astfel reforma justiţiei lipsită de obiectivul esenţial la realizarea căruia România este obligată.

  1. Crearea unui mecanism juridic care să reglementeze sancţionarea lipsei avizului conform al C.S.M. privind atelele normative pentru care legea prevede obligativitatea acestora;
  2. Stabilirea cadrului legislativ care să permită desemnarea la Curtea Constituţională a trei judecători ca reprezentanţi ai puterii judecătoreşti în cadrul acestei entităţi, asigurându-se şi în felul acesta egalitatea şi echilibrul puterilor în stat sau transformarea acesteia într-o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind paradoxală finanţarea unei instituţii politico-juridice cu judecători deveniţi astfel  ca urmare a numirii lor politice şi nu ca rezultat al unei cariere de profil;
  3. Descentralizarea administrativă a instanţelor;
  4. Promovarea metodelor alternative de soluţionare a conflictelor (mediere, arbitraj, conciliere);
  5. Întărirea rolului inspecţiei judiciare (statuarea asupra posibilităţii de a se sesiza din oficiu) şi crearea unor mecanisme care să contribuie la eficientizarea activităţii acesteia şi la eliminarea din domeniul de control a elementelor excesiv formale precum şi stimularea efectului preventiv şi corector al actelor de inspecţie, de natură a contribui la buna funcţionare a sistemului judiciar;
  6. Demersuri pentru iniţierea unui cadru legislativ care să stabilească obligativitatea executării hotărârilor judecătoreşti de către entităţile publice, refuzul executării acestora, lipsind actul de justiţie de însăşi substanţa lui;
  7. Analiza, de către CSM, a felului în care s-a realizat Mecanismul de Verificare şi Cooperare (compatibilitatea cadrului legislativ adoptat cu realităţile sociale reglementate, precum şi analiza evoluţiei statului de drept, inclusiv în privinţa sistemului judiciar şi condiţia sociala şi profesională a magistratului, în raport cu recomandările Comisiei Europene în acest sens, ca şi a modalităţii în care situaţia reală a sistemului judiciar este reflectată în rapoartele Comisiei) şi întocmirea unui raport al CSM care să fie prezentat Comisiei înainte de evaluarea finală;
  8. Implementarea Programului cadru de acţiune globală pentru judecători în Europa, adoptat de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, cu privire la întărirea rolului judecătorilor în Europa şi asigurarea independenţei, imparţialităţii şi competenţei acestora, precum şi definirea rolului judecătorilor în procesul de elaborare a legilor (jurisprudenţă, opinii privind reformele legislative);
  9. Iniţierea unui dialog cu puterile legislativă şi executivă, în vederea însuşirii de către acestea a Pactului puterilor privind justiţia pentru materializarea recomandărilor Mecanismul de Cooperare şi Verificare cu privire la necesitatea existenţei voinţei politice de a reforma sistemul judiciar şi de a repune puterea judecătorească în matca sa constituţională.

II. Judecători. Condiţii. Stare de normalitate

Bilanţul activităţii judiciare a instanţelor autentifică, fără dubiu, faptul că volumul de activitate a acestora a crescut an de an, iar numărul judecătorilor a rămas constant, ultima dimensionare a schemei de judecători datează din anul 1993, concomitent cu sporirea volumului actelor normative de diverse ierarhii şi a cadrului legislativ comunitar neimplementat încă în mod complet, precum şi a diversităţii jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, toate acestea reclamând un timp rezonabil de însuşire a acestora, consecinţă a caracterului lor obligatoriu.

Rezultă fără dubiu că sistemul judiciar, în limita numărului de magistraţi existenţi, este grevat peste posibilitatea acestora de a realiza un act de judecată ori de urmărire penală de calitate şi în termen rezonabil.

Acestei realităţi, CSM trebuie să îi răspundă prin următoarele soluţii:

  1. Analiza volumului mediu de activitate a instanţelor pe ultimii trei ani şi, în raport de acesta, stabilirea necesarului de resursă umană, judecători, procurori şi personal auxiliar, cu consecinţa organizării urgente de concursuri pentru ocuparea posturilor vacante în aşa fel încât să se asigure ocuparea integrală a schemelor de personal;
  2. Fundamentarea în regim de urgenţă a unui material pe baza căruia, în temeiul art. 134 alin. (1) din Legea 304/2004, ministrul justiţiei să propună Guvernului emiterea unei hotărâri privind dimensionarea reală a schemei de judecători şi personal auxiliar, precum şi bugetarea aferentă;
  3. Revizuirea regulamentelor privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de admitere în magistratură, fie prin Institutul Naţional al Magistraturii, fie în condiţiile art. 33 din Legea 304/2004, astfel încât procedurile să devină fiabile, iar numirea în funcţia de judecător să se realizeze într-un timp scurt;
  4. Evaluarea activităţii judecătorilor să fie realizată în funcţie de condiţiile concrete din cadrul instanţei unde îşi desfăşoară activitatea, cu respectarea standardelor europene în materie şi prin eliminarea elementelor de conotaţie sancţionatorie (art. 44 alin. 1 din Legea 303/2004), scopul evaluării fiind acela de identificare a nevoilor de amendare a legislaţiei, precum şi de schimbare şi de îmbunătăţire a procedurilor sau de pregătire continuă a magistraţilor ori a personalului administrativ al instanţelor (Avizul nr. 11 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni);
  5. Simplificarea Regulamentului de Ordine Interioară a instanţelor şi crearea posibilităţii ca fiecare instanţă să-şi dezvolte pe baza regulamentului cadru reguli specifice în concordanţă cu condiţiile concrete în care acesta se află;
  6. Determinarea concretă a conţinutului abaterilor disciplinare, precum şi modificarea dispoziţiilor art. 14 din O.U.G. 59/2009 în sensul stabilirii momentului de la care curge termenul de prescripţie pentru constatarea lor, fiind juridic exclusă atemporalitatea în materie, care echivalează practic cu imprescriptibilitatea lor. Nici măcar faptele penale care au un grad de periculozitate sporită nu au reglementată sancţionarea lor în funcţie de momentul descoperirii acestora, ci se raportează la momentul săvârşirii lor. Nu există niciun alt domeniu al răspunderii disciplinare al cărui regim juridic să fie în acest mod reglementat şi nicio altă categorie de persoane care să fie supuse unui asemenea regim juridic absurd. Tot astfel, se impune abrogarea art.99 lit.h din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor care permite controlul paralel administrativ al hotărârilor judecătoreşti, contrar dispoziţiilor legale care îl limitează doar la cel exercitat prin intermediul căilor de atac;
  7. Răspunderea materială a judecătorilor trebuie să aibă în vedere şi să dezvolte actualele prevederi legale (art. 96 alin. 2 din Legea 303/2004), punctul de vedere al Ministerului Justiţiei privind modificarea acestei forme de răspundere fiind de neacceptat. Este exclusă încălcarea autorităţii de lucru judecat a tuturor cauzelor în care partea s-ar imagina ca fiind prejudiciată, motivând reaua credinţă sau grava neglijenţă a magistratului în absenţa unui mecanism legal care să stabilească în prealabil aceste condiţii ale răspunderii, fiind aberant ca elementele de răspundere să fie invocate direct prin simpla punere în discuţie a hotărârii judecătoreşti, în condiţiile în care orice faptă, indiferent cine ar săvârşi-o, este stabilită ca atare printr-o hotărâre judecătorească. Pe de altă parte, ar fi şi absurd ca hotărârile judecătoreşti ale instanţelor de control să fie examinate de tribunal sub aspectul relei credinţe sau a gravei neglijenţe.
  8. Reputaţia magistraţilor trebuie apărată de CSM prin mijloace eficiente şi vizibile public în raport cu cele actuale, urmând corespondenţa între atingerea adusă reputaţiei şi gradul ei de diseminare publică, luând în calcul şi antrenarea reputaţiei colective de sistem prin atingeri ale reputaţiei individuale;
  9. Separarea răspunderii disciplinare de încălcările deontologice şi constituirea, la nivelul fiecărei instanţe, a unui Consiliu de onoare alcătuit din trei judecători desemnaţi de Adunarea Generală a judecătorilor care să analizeze încălcările eticii profesionale, ale căror consecinţe să se reflecte doar în activitatea de evaluare a judecătorului şi nu de sancţionare a lui, deoarece încălcarea etică nu atrage niciodată alte sancţiuni decât oprobriul public, în cazul nostru, cel al corpului de judecători. Consiliul de onoare, pe lângă identificarea încălcărilor deontologice, ar avea şi funcţiunea de prevenţie şi consiliere a magistraţilor, acestea din urmă desfăşurându-se sub auspiciile confidenţialităţii informaţiilor primite.
  10. Modificarea Hotărârii CSM nr. 328/24.08.2005 prin care a fost aprobat actualul Cod deontologic, în sensul distincţiei operate la punctul 9, Codul deontologic neputând prevedea nici abateri disciplinare, aşa cum se întâmplă în prezent, şi nici încălcări generale sau speciale ale interdicţiilor impuse magistraţilor, fiecare dintre acestea fiind, într-adevăr, sancţionate prin legea specială, şi nu printr-un veritabil cod sancţionator, denumit impropriu Cod deontologic;
  11. Formarea profesională continuă la nivel centralizat trebuie să asigure într-o măsură mult mai cuprinzătoare şi constantă din punctul de vedere al judecătorului participarea acestora la seminarii, aşa încât acestea să se constituie într-un veritabil procedeu de consolidare şi îmbunătăţire a nivelului profesional, şi nu în marcarea unor evenimente profesionale accidentale şi nespecifice în raport cu specializarea magistratului. Tot astfel, formarea profesională continuă la nivel descentralizat trebuie să asigure actualizarea bagajului profesional al magistratului cu instrumentele juridice nou adoptate la nivel naţional şi internaţional, precum şi prelucrarea jurisprudenţei în materie, accentul punându-se pe jurisprudenţa ÎCCJ.
  12. Clarificarea statutului magistraţilor-asistenţi şi a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor;
  13. Degrevarea judecătorilor de activităţi nejurisdicţionale (Legea 36/1991, Legea 26/2000, Legea 14/2003), precum şi de activităţi administrative în cadrul instanţei;
  14. Delegarea, detaşarea şi transferul să se aprobe numai între instanţe şi parchete şi numai în cazuri excepţionale;
  15. Demersuri legislative pentru întregirea independenţei puterii judecătoreşti prin integrarea componentei financiare, salarizarea magistraţilor trebuind a urmări standardele internaţionale deja stabilite ca principii şi aplicabilitate, fiind exclusă similitudinea prezentă între puterea judecătorească şi alte funcţiuni administrative;
  16. Depunerea de diligenţe pentru obţinerea de sedii corespunzătoare unei normale desfăşurări a activităţii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi C.S.M.

III. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi practica unitară. Calitatea justiţiei şi a actului de justiţie

1. Înlăturarea jurisdicţiei de drept comun din competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi circumscrierea activităţii acesteia doar la atributul de interpretare şi aplicare unitară a legii;

2. Crearea de mecanisme juridice şi nu informale de realizare a acestei misiuni;

3. Susţinerea proiectului de lege privind unificarea practicii judiciare în scopul:

a) îmbunătăţirii calităţii actului de justiţie;

b) folosirea unor mecanisme procedurale care să permită în final o practică unitară atât în plan orizontal, cât şi în plan vertical;

c) specializarea judecătorilor şi a completelor de judecată, fără a împiedica o gestiune eficientă a resurselor umane;

  1. Identificarea modalităţilor juridice de a transforma soluţiile date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în problemele de drept înaintate de colegiile de conducere ale curţilor de apel, în izvoare de drept;
  2. Clarificarea statutului Grupului de lucru constituit la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii în vederea unificării practicii judiciare şi a efectelor juridice ale actelor pe care le adoptă;
  3. Sprijinirea continuării proiectului privind Manualul de metodologie pentru o abordare unitară în soluţionarea cauzelor aflat într-o fază avansată de elaborare, proiect care contribuie major la o abordare unitară a modalităţilor de soluţionare a cauzelor, în scopul contribuirii la unificarea practicii judiciare şi a corectitudinii deciziilor pronunţate;
  4. Valorizarea de către departamentele speciale ale CSM a datelor statistice ale sistemului judiciar de natură a îmbunătăţi strategiile existente, precum şi de a furniza date în vederea elaborării de noi strategii pe termen scurt, mediu şi lung vizând activitatea judiciară în toate componentele ei;
  5. Crearea de mecanisme vizând monitorizarea tratamentului părţilor în activitatea derulată de instanţe şi parchete, de informare a publicului asupra problemelor cu care se confruntă în raport cu sistemul judiciar, de stabilire a competenţei şi a abilităţilor profesionale ale judecătorilor şi preşedinţilor de instanţă şi a calităţii deciziilor, în scopul identificării deficienţelor de sistem şi a gravităţii acestora, în vederea soluţionării lor, cu consecinţa îmbunătăţirii calităţii justiţiei.

IV. Comunicare. Imagine. Transparenţă

În viitorul imediat, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să îşi îmbunătăţească şi să îşi varieze comunicarea, atât în interiorul sistemului judiciar, cât şi în afara acestuia, pe de o parte, pentru a contribui la eficacitatea schimbului de informaţii dintre CSM şi instanţe şi parchete, iar pe de altă parte, pentru a îmbunătăţi comunicarea instituţională cu alte autorităţi ale statului şi pentru a informa şi educa publicul larg cu privire la aspecte legate de activitatea sistemului judiciar, ceea ce ar conduce la ameliorarea imaginii generale a acestuia.

În acest sens, propun adoptarea unei strategii de comunicare a instituţiei, ale cărei obiective şi modalităţi de implementare să aibă în vedere şi următoarele:

  1. Iniţierea de măsuri legislative de acordare de compensaţii părţilor ale căror cazuri nu sunt judecate într-un termen rezonabil, consecinţă a deficienţelor de funcţionare a sistemului judiciar, ca o complinire a dreptului cetăţeanului de acces la instanţă şi de a obţine o hotărâre într-un termen rezonabil, la finalul unei proceduri echitabile, precum şi dreptul de a obţine punerea în aplicare a oricărei hotărâri pronunţate (Avizul nr. 6/2004 a Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni);
  2. Iniţierea de consultări periodice ale judecătorilor şi procurorilor, atât la sediul CSM, cât şi la instanţe, în scopul alegerii metodelor optime de soluţionare a problematicilor cu care aceştia se confruntă;
  3. Participarea la adunările generale ale judecătorilor, mai ales în cazul în care ordinea de zi include probleme structurale de sistem;
  4. Realizarea unui flux informativ de sistem rapid şi eficient pentru a mări capacitatea de intervenţie a CSM la diversele probleme cu care se confruntă sistemul judiciar;
  5. Crearea unui ghid de bune practici cu privire la comunicarea dintre CSM, Guvern şi Parlament şi instituirea unui mecanism permanent de colaborare care să asigure respectarea statuării constituţionale cu privire la echilibrul puterilor în stat;
  6. Necesitatea creării unui compartiment de comunicare în cadrul CSM precum şi în cadrul instanţelor şi parchetelor, alcătuit din specialişti în domeniu ale căror abilităţi de comunicare să fie dublate şi de o bună pregătire juridică, în aşa fel încât oricât de promptă ar trebui să fie reacţia, acesteia să nu îi lipsească substanţa şi acurateţea juridică ce s-a voit a se exterioriza;
  7. Asigurarea unor relaţii corecte şi normale cu presa scrisă şi audiovizualul, de aşa manieră încât aceasta să reflecte real aspectele legate de activitatea instanţelor şi parchetelor;
  8. Reaprecierea instituţiei purtătorului de cuvânt;
  9. Dispensarea membrilor CSM de prevederea constituţională a votului secret, care operează ca o barieră de protecţie a acestora, şi nu ca o modalitate de disimulare a conduitei între discursul public şi decizia luată cu vot secret, în scopul asumării deschise a responsabilităţii deciziilor;
  10. Prezentarea aportului propriu al CSM în implementarea reformei sistemului judiciar, incluzând şi analiza stadiului reformei în prezervarea independenţei magistraţilor în toate componentele ei;
  11. Prezentarea în faţa corpului de magistraţi a modalităţilor în care CSM şi-a exercitat funcţiunile şi şi-a desfăşurat activitatea în fiecare an de mandat scurs, înainte de prezentarea Raportului anual de activitate în faţa Parlamentului;
  12. Extinderea şi valorizarea colaborării cu asociaţiile profesionale, societatea civilă şi mass-media pentru a facilita cunoaşterea elementelor de sistem în scopul unei corecte şi obiective aprecieri publice a actului de justiţie;
  13. Lărgirea şi intensificarea dimensiunii internaţionale a activităţii C.S.M. privind relaţionarea cu instituţiile similare din alte ţări, precum şi cu instituţiile internaţionale neexclusiv judiciare pentru a face posibilă integrarea justiţiei româneşti în circuitul internaţional de profil.

Nu există reformă care să se singularizeze doar la viziunea şi efortul unei singure persoane, precum nu poate exista o implementare structurală a ei, în absenţa sprijinului corpului de magistraţi, care să gireze cu voinţa şi autoritatea lor profesională reformarea sistemului judiciar, înţelegând prin aceasta includerea noastră, a tuturor în acest proces.

Mona-Maria Pivniceru
Judecător Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”

 
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
VIDEO
Codul muncii









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.