Secţiuni » Jurisprudenţă » CEDO
Jurisprudenţă CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului)
CărţiProfesionişti
 1 comentariu

Simbolurile religioase in scoli – discriminare sau normalitate? Lautsi vs. Italia si Emil Moise vs. Romania
05.04.2011 | Claudiu DRĂGUȘIN

Secţiuni: CEDO, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

I. Contextul in care apare problema prezentei simbolurilor religioase in scoli

Titlul dubitativ sub care debuteaza prezenta analiza reprezinta, in fapt, unul dintre fronturile de lupta deschise cu sute de ani in urma si in special dupa Revolutia franceza (1789-1799) intre Biserica, pe de o parte, si opozantii sai, pe de alta, adversarii Bisericii manifestandu-se cu diferite grade de forta, cel mai energic curent fiind acela al unei secularizari totale.

Iluminismul, Masoneria, stiinta – derivata din nevoia de a gasi repere in Universul in care traim, de a stabili relatia cauza-efect a fenomenelor –, toate acestea, si nu numai, au fost vehiculate in spatiul public in sens de oponente ale Bisericii sau chiar ale notiunii de ”Dumnezeu”. Chiar Protestantismul este o forma de ”departare” de Biserica, in sensul clasic, din moment ce scopul sau esential este acela al stabilirii unei legaturi directe cu Dumnezeu prin eliminarea mijloacelor intermediare [1].

In sens plastic si poate cu atat mai sugestiv, aceasta disputa existentiala intre cele taberele curente poate fi prezentata prin replicile atrase de afirmatia celebrului om de stiinta Stephen Hawking, din cartea sa The Grand Design, potrivit careia „Dumnezeu poate fi eliminat din ecuatia crearii universului cu ajutorul teoriei M, o varianta a teoriei stringurilor (teoria M fiind teoria unificata, cautata de Einstein).

Astfel, liderul Bisericii Anglicane, arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams, a reactionat imediat, spunand ca „fizica nu va putea niciodata sa explice de una singura de ce in loc de nimic exista ceva„, iar „credinta in Dumnezeu nu implica explicarea modului in care lucrurile se inlantuiesc in univers, ci se refera la convingerea ca exista o fiinta inteligenta, vie, de care depinde intreg universul„. Rabinul-sef Jonathan Sacks [2] a luat si el atitudine la spusele fizicianului teoretician: „religia tine de interpretare. Biblia pur si simplu nu este interesata de modul in care universul a luat nastere„. In fine, Ibrahim Mogra, imam si membru al Consiliului Musulmanilor din Marea Britanie, si-a exprimat dezaprobarea fata de teoria schitata de Hawking: „daca ne uitam la univers, observam ca cineva l-a creat. Acel cineva este atotputernicul cuceritor„.

In cele ce urmeaza nu ne propunem sa argumentam intr-un cadru fixat de domenii complexe cum ar fi religia sau filosofia, cu toate derivatele lor (istoria religiilor, filosofia religiilor, istoria filosofiei etc.), aceasta zona fiind una exclusivista, elitista, destinata mai mult profesionistilor si mai putin autodidactilor. Recunoscandu-ne asadar limitele, am incercat totusi sa facem o prezentare, in cel mai sintetic mod cu putinta, a fundamentului care gazduieste disputa „simbolurilor religioase” expuse in spatiul public in general si in scoli, in particular.

In contextul respectiv, tensiunile generate de prezenta insemnelor religioase in spatiul public nu reprezinta o noutate in Europa.

Astfel, in Marea Britanie, in anii 80, mai multe grupuri de presiune s-au opus energic tentativelor de regularizare si reformare a invatamantului religios in scoli, considerand ca ele ameninta mostenirea culturala britanica si „certitudinile morale” ce stau la baza mentinerii ordinii sociale. Mai recent, in toamna anului 2003, Italia, tara unde peretii salilor de clasa ale scolilor publice expun, in mod traditional, un crucifix, a fost zguduita de „afacerea crucifixului„. Portul valului islamic (”burqa”) in scolile franceze a amplificat, incepand cu anul 2004, tensiunile deja existente intre comunitatea locala franceza si comunitatea islamica a musulmanilor gazduiti de Franta. De asemenea, intr-o situatie similara, in Romania a fost adusa in atentie problema prezentei icoanelor ortodoxe in scoli, fapt care a generat, mai intai, o hotarare a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, iar apoi cateva actiuni in instanta.

Daca din perspectiva filosofico-religioasa problema trebuie discutata intr-un alt plan, pe care nu il vom aborda, din perspectiva juridica disputa se desfasoara in zona discriminarii, mai exact pe taramul dreptului majoritatii de a-si impune o anumita viziune religioasa asupra minoritatii, precum si in zona dreptului la educatie al copiilor, potrivit convingerilor proprii ale parintilor.

Intr-o viziune la fel de sintetica, se poate afirma ca exista, pe de o parte, cerinta religioasa (care in unele state, cum ar fi Romania sau Italia, aceasta vine din partea unei majoritati) de a expune simboluri religioase proprii (ale majoritatii) in scoli, iar pe de alta parte, cerinta laica prin care se incearca impunerea unei neutralitati, in sensul contrar, de a se elimina prezenta acestora, in scopul de a inlatura o presupusa indoctrinare realizata in mod inductiv. In acest cadru, asistam la o afirmata discriminare a minoritatii (laice sau cu o alta credinta decat cea majoritara), in favoarea unei ”dictaturi” a majoritatii religioase (catolica in Italia sau ortodoxa in Romania).

II. Situatia cadrului legal romanesc in problema expunerii icoanelor ortodoxe in scoli

In analiza acestei situatii, in ceea ce priveste Romania, trebuie pornit de la prevederile constitutionale ale art. 29, precum si de la cele ale Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase [3], iar ulterior, de la cele ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor.

In cadrul legal trasat de actele normative in vigoare astazi, dreptul persoanei de a avea o religie si de a-si exercita cultul este normat de mai multe prevederi pe care, in linii mari vom incerca sa le amintim in continuare.

In primul rand, statul roman recunoaste rolul important al Bisericii Ortodoxe Romane si al celorlalte biserici si culte recunoscute in istoria nationala a Romaniei si in viata societatii romanesti. In Romania nu exista religie de stat; statul este neutru fata de orice credinta religioasa sau ideologie atee. Cultele sunt egale in fata legii si a autoritatilor publice, iar statul, prin autoritatile sale, nu va promova si nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminari fata de vreun cult.

Apoi, statul roman respecta si garanteaza dreptul fundamental la libertate de gandire, de constiinta si religioasa al oricarei persoane de pe teritoriul Romaniei, potrivit Constitutiei si tratatelor internationale la care Romania este parte. Nimeni nu poate fi impiedicat sau constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa contrara convingerilor sale si nici nu poate fi supus vreunei discriminari, urmarit sau pus intr-o situatie de inferioritate pentru credinta, apartenenta ori neapartenenta sa la o grupare, asociatie religioasa sau un cult ori pentru exercitarea, in conditiile prevazute de lege, a libertatii religioase.

Nu in ultimul rand, parintii sau tutorii au dreptul exclusiv de a opta pentru educatia religioasa a copiilor minori, conform propriilor convingeri, iar religia copilului care a implinit varsta de 14 ani nu poate fi schimbata fara consimtamantul acestuia. Copilul care a implinit varsta de 16 ani are dreptul sa isi aleaga singur religia.

III. Istoricul disputei in Romania

In cadrul legal guvernat de actuala Constitutie, precum si de Decretul-lege nr. 177/1948, iar apoi de Legea nr. 489/2006, domnul Emil Moise, profesor de filosofie din Buzau, a inaintat Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (in continuare CNCD) o petitie avand ca obiect doua capete de cerere, respectiv:

retragerea simbolurilor religioase de pe peretii publici ai cancelariilor, holurilor si salilor de clasa din Liceul de Arta “Margareta Sterian”;

– retragerea simbolurilor religioase din institutiile de invatamant public din Romania.

In motivarea petitiei, domnul Moise a precizat ca afisarea simbolurilor religioase pe peretii unitatilor publice de invatamant constituie o discriminare impotriva persoanelor atee, agnostice, indiferente sau de alta confesiune decat aceea careia ii apartin simbolurile religioase. Mai concret, profesorul s-a referit la situatia frecvent intalnita in Romania, potrivit careia insemne religioase de natura icoanelor crestin-ortodoxe sunt expuse in scoli, acestea din urma fiind parte a unor institutii ale statului care, potrivit legii, ar trebui sa fie neutre fata de toate cultele religioase.

Colegiul Director al CNCD nu s-a mai pronuntat cu privire la primul capat de cerere, facand aplicarea principiului autoritatii lucrului judecat, avand in vedere ca prin sentinta nr. 157 din 27 martie 2005 a Tribunalul Buzau si prin decizia nr. 1917 din 20 iulie 2006 a Curtii de Apel Ploiesti [4], instantele au stabilit ca nu se poate retine nicio situatie discriminatorie in speta anterior expusa.

In ceea ce priveste cel de-al doilea capat de cerere, Colegiul Director al CNCD a decis sa recomande Ministerului Educatiei si Cercetarii elaborarea si implementarea unei norme interne (circulara, instructiune), intr-un timp rezonabil, prin care sa reglementeze prezenta simbolurilor religioase in institutiile de invatamant public. Aceasta norma interna trebuie sa se fundamenteze pe urmatoarele principii:

– sa asigure exercitarea dreptului la invatatura si accesul la cultura in conditii de egalitate;

– sa respecte dreptul parintilor de a asigura educatia copiilor potrivit convingerilor lor religioase si filosofice;

– sa respecte caracterul laic al statului si autonomia cultelor;

– sa asigure libertatea de religie, constiinta si convingeri a tuturor copiilor in conditii de egalitate;

– sa afiseze simbolurile religioase doar in cursul orelor de religie sau in spatiile destinate exclusiv invatamantului religios.

La aceasta stare de fapt, Ministerul Educatiei si Cercetarii, precum si organizatii ale societatii civile [5] cu orientare pro-ortodoxa, au actionat in instanta, in contencios-administrativ, obtinand anularea Recomandarii Colegiului Director al CNCD ca urmare a unor cicluri procesuale ce s-au finalizat cu doua decizii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie (in continuare ICCJ), nr. 2393/11.06.2008 si respectiv nr. 2794/22.05.2009.

A. In cadrul primului proces instanta de fond, Curtea de Apel Bucuresti, a respins actiunea Ministerului Educatiei si Cercetarii, cu motivarea ca prin recomandarea facuta CNCD nu a creat nicio obligatie pentru minister, iar indrumarea are un caracter preventiv in sensul de a se preveni incalcarea principiului laicitatii statului si a libertatii de constiinta.

ICCJ, prin decizia nr. 2393/11.06.2008, a admis recursul ministerului, insa motivarea nu cuprinde o analiza a fondului problemei, respectiv a conflictului dintre, pe de o parte, majoritatea covarsitoare a crestin-ortodocsilor si laici, iar pe de alta parte dintre crestin-ortodocsi si adepti ai altor convingeri religioase. Instanta suprema a solutionat aceasta speta folosind argumente care au un preponderent caracter procedural, evitand astfel analizarea fondului cauzei.

Astfel, s-a retinut ca CNCD a emis o recomandare fara ca initial sa constate o situatie discriminatorie. Apoi, Inalta Curte a precizat ca CNCD, prin recomandarea sa, a incalcat el insusi dreptul la libertate religioasa, in conditiile in care decizia de a afisa simboluri religioase in scoli apartine comunitatilor formate din elevi, parinti si profesori, iar nu statului. De asemenea, in cadrul argumentatiei a fost calificata ca fiind tendentioasa afirmatia CNCD prin care acesta constata ”existenta in mod nelimitat si necontrolat a simbolurilor religioase” in scoli.

Nu in ultimul rand, Inalta Curte a mai prezentat, in argumentare, si faptul ca, desi este adevarat ca actul CNCD este o recomandare, fara forta juridica obligatorie, totusi nu ar putea fi neglijat impactul social al acesteia.

Pentru aceste considerente, actul CNCD atacat a fost considerat ”vadit nelegal”.

B. In cadrul celui de al doilea proces, care s-a finalizat cu Decizia ICCJ nr. 2794/22.05.2009, instanta de fond, Curtea de Apel Bucuresti, retinand, printre altele, incidenta prevederilor art. 9 par. 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (in continuare Conventia), a precizat ca expunerea nelimitata si nereglementata a icoanelor in scoli greveaza optiunea parintilor (respectiv cea prevazuta de art. 29 alin. 6 din Constitutie [6]) repercutandu-se asupra acesteia si sugerand care este optiunea ce trebuie urmata, care este asumata, agreata in acest mod, de catre stat. De asemenea, instanta de fond a mai retinut ca paratul, respectiv CNCD, prin Recomandarea in cauza, nu a facut altceva decat sa recomande transpunerea in practica a principiului neimplicarii statului [7] in acest domeniu.

La randul sau, ICCJ a admis recursul exercitat in dosar (dand castig de cauza reclamantilor – minister si asociatii pro-ortodoxe), neputandu-se pronunta pe fond intrucat a constatat ca Recomandarea CNCD a fost anulata deja prin decizia sa anterioara (decizia ICCJ nr. 2393/11.06.2008, analizata mai sus), astfel incat procesul a ramas fara obiect.

Asadar, se remarca faptul ca, pe de o parte, la nivelul Curtii de Apel s-a realizat o abordare curajoasa, instanta pronuntandu-se pe fondul cauzei si adoptand pozitia respectarii principiului laicitatii statului, iar pe de alta parte, la nivelul ICCJ problema a fost solutionata in favoarea argumentelor ortodoxe, fara insa a intra pe fondul cauzei si fara a analiza substanta dreptului la libertate religioasa.

Din declaratiile facute in presa, s-ar parea ca profesorul Emil Moise a sesizat Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Totusi, din verificarile facute pe site-ul oficial al instantei europene nu rezulta ca cererea sa ar fi fost comunicata Guvernului Romaniei.

IV. Situatia litigioasa la Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Problema prezentei icoanelor in scolile publice romanesti a fost prezenta in aceeasi formula in Italia, diferenta constand in faptul ca discutia s-a purtat in jurul ”crucifixului” – simbol religios catolic, litigiul ajungand ulterior in fata curtii Europene a Drepturilor Omului.

Situatia de fapt prezinta o similaritate izbitoare cu speta romaneasca [8].

Astfel, cei doi copii ai reclamantei (dna Soile Tuulikki Lautsi), de 11, respectiv 13 ani, frecventau o scoala publica. In toate salile de clasa erau expuse crucifixe, ceea ce reclamanta considera contrar principiului laicitatii, in care dorea sa isi educe copii. Ea a contestat in contencios administrativ refuzul scolii de a inlatura crucea din clasa. Cererea a fost respinsa, prima instanta retinand ca, in principiu, crucea era atat simbolul istoriei si culturii italiene, si, pe cale de consecinta, al identitatii italiene, cat si simbolul principiilor egalitatii, libertatii si tolerantei, precum si al laicitatii statului. Recursul reclamantei la Consiliul de Stat a fost respins pe motiv ca simbolul crucii devenise una dintre valorile laice ale Constitutiei italiene si reprezenta valorile vietii civile.

In acest cadru, invocand incalcarea prevederilor art. 2 al Protocolului nr. 1, corelat cu articolul 9 al Conventiei [9], reclamanta a obtinut o hotarare favorabila la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, constatandu-se incalcarea drepturilor respective.

In motivarea hotararii sale [10], instanta europeana a reiterat o serie de principii legate de interpretarea articolului 2 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care reies din jurisprudenta Curtii si care pun in sarcina statului obligatia de a se abtine sa impuna credinte religioase, chiar si indirect, sub orice forma, in locurile in care persoane cum sunt reclamantii se afla sub autoritatea sa sau in locuri in care aceste persoane prezinta o anumita vulnerabilitate (cum ar fi scoala), subliniind in acelasi timp ca scolarizarea copiilor reprezinta un domeniu sensibil din acest punct de vedere.

Curtea a mai precizat ca, dintre numeroasele semnificatii pe care le poate avea crucifixul, semnificatia religioasa este predominanta. In consecinta, instanta europeana considera ca prezenta obligatorie si ostentativa a crucifixului in salile de clasa este de natura nu doar sa afecteze convingerile laice ale reclamantei, in care erau crescuti copii acesteia intr-o scoala publica, dar in acelasi timp, sa destabilizeze echilibrul emotional al elevilor care practica o alta religie decat cea crestina sau a celor care nu au nicio credinta religioasa. Din aceasta perspectiva, Curtea a subliniat ca libertatea religioasa ”negativa” nu se limiteaza la absenta serviciilor de invatamant religios: aceasta acopera si practicile si simbourile care exprima, in special sau in general, o credinta, o religie sau o atitudine atee. A mai adaugat ca acest ”drept negativ” cere o privire mai exigenta in cazul in care statul este cel care impune o credinta religioasa, in conditiile in care persoana care se afla intr-o situatie in care nu se poate proteja decat cu pretul unor eforturi disproportionate.

In opinia Curtii (hotararea Camerei) statul este tinut de o obligatie de neutralitate confesionala in cadrul educatiei publice unde prezenta la cursuri se face in absenta unor criterii de apartenenta religioasa. De asemenea, acesta trebuie sa asigure elevilor o gandire critica. A mai adaugat ca nu intelege cum expunerea in salile de clasa ale scolilor publice, a unui simbol religios care poate fi asociat in mod rezonabil religiei majoritare din Italia, ar putea servi pluralismului educativ care este esential pentru prezervarea ”societatii democratice”, astfel cum este aceasta desenata de Conventie.

Concluzia Curtii a fost in sensul ca ”expunerea obligatorie a unui simbol al unei confesiuni anume, in exercitarea functiilor publice in situatii care presupun autoritatea statului, in mod special in salile de clasa, restrange dreptul parintilor de a-si vedea educati copii potrivit propriilor convingeri, precum si dreptul copiilor-elevi de a crede sau de a nu crede”. Asadar, atitudinea statului italian implica incalcarea acestor drepturi, intrucat restrictiile sunt incompatibile cu obligatia care trebuie sa incumbe statului, de a adopta o atitudine neutra in exercitarea functiilor sale publice, in special in domeniul educatiei.

Hotararea Curtii a fost atacata de Guvernul Italian si, la cererea acestuia formulata la data de 28 ianuarie 2010, cauza a fost trimisa in fata Marii Camere.

Cadrul juridic in interiorul caruia s-a judecat cererea de catre Curte a fost largit, prin interventia a treizeci de membri ai Parlamentului European, care au actionat printr-o pozitie comuna, mai multe organizatii guvernamentale (Greek Helsinki Monitor; Associazone nazionale del libero Pensiero; European Centre for Law and Justice; Eurojuris; commission internationale de juristes, Interights et Human Rights Watch; agissant collectivement: Zentralkomitee der deutschen Katholiken, Semaines sociales de France, Associazioni cristiane lavoratori italiani), precum si a guvernelor mai multor state (Armenia, Bulgaria, Cipru, Federatia Rusa, Grecia, Lituania, Malta, Monaco, Romania si Republica San-Marino).

In acest cadru, merita amintit faptul ca, in hotararea sa (pct. 26 si urm.), Curtea realizeaza o analiza a problemei din perspectiva modului in care aceasta este privita la nivelul statelor membre ale Consiliului Europei.

Asadar, se precizeaza ca, in marea majoritate a statelor membre, problema prezentei simbolurilor religioase in scolile publice nu face obiectul unei reglementari specifice.

Doar un numar mic de state interzic in mod expres prezenta simbolurilor religioase in scolile publice: Fosta Republica Jugoslava a Macedoniei (FYROM), Franta (interdictia neavand aplicabilitate in zonele Alsacia si Moselle) si in Georgia.

Statele aflate la polul opus, care prevad in sens normativ obligativitatea prezentei simbolurilor religioase, sunt de asemenea, intr-un numar mic: Italia, Austria (cu anumite precizari) si Polonia.

De asemenea, exista state unde, desi problema nu este reglementata, totusi simbolurile religioase in scoli sunt expuse: Spania, Grecia, Irlanda, Malta, San-Marino, Romania.

La pct. 28 din hotararea Marii Camere, in cadrul acestei analize, se face referire la situatia existenta in Romania, unde ICCJ a solutionat speta similara, validand punctul de vedere potrivit caruia expunerea icoanelor in scolile publice nu este discriminatorie, decizia in acest sens apartinand comunitatii locale, speta despre care am facut vorbire si noi mai sus.

In ceea ce priveste pozitia Guvernului Romaniei, intervenient in cauza, aceasta este prezentata in hotararea Curtii la pct. 49.

Criticand hotararea Camerei, pozitia Romaniei a fost in sensul ca nu s-a tinut cont de larga marja de apreciere de care statele contractante dispun in problemele de tipul celei analizate, care sunt incarcate cu un grad mare de sensibilitate aupra caruia nu exista inca un consens la nivel european. De asemenea, s-a mai sustinut ca decizia expunerii sau retragerii simbolurilor religioase din scoli ar trebui lasata pe seama comunitatii locale care sa includa profesori, parinti si elevi. In plus, nefiind asociata cu alte manifestari cu caracter mai energic, simpla expunere a simbolurilor religioase nu ar afecta atat de grav sentimentele religioase ale celor care nu au religia majoritara, astfel incat acest simplu fapt sa se constituie intr-o incalcare a Conventiei.

Avand in vedere pozitia secundara in cadrul litigiului, aceea de intervenient, si fara a avea, din acest motiv, un rol determinant, totusi se impune constatarea ca argumentele folosite in concluziile echipei agentului guvernamental, condusa la acea data de Razvan-Horatiu Radu, se regasesc in fundamentarea solutiei date de Marea Camera.

In ceea ce priveste argumentele si solutia Marii Camere [11], acestea sunt aratate in comunicatul de presa postat pe site-ul Curtii Europene [12]. Totusi, pentru acuratetea prezentarii le vom relua si noi in cele ce urmeaza.

Astfel, analizand cauza sub aspectul art. 2 din Protocolul 1 la Conventie si al art. 9 din Conventie, Curtea a precizat ca din jurisprundenta sa rezulta ca obligatia statelor membre ale Consiliului Europei, de a respecta convingerile religioase si filosofice ale parintilor, nu se aplica doar continutului informatiilor educationale si manierei de a-l disemina, ci se aplica si ansamblului functiilor care sunt implicate de domeniul educatiei si invatamantului. Acest lucru include si felul in care este creat mediul scolar in masura in care dreptul national prevede ca aceasta obligatie incumba autoritatilor publice. Decizia referitoare la prezenta crucifixelor in salile de clasa ale scolilor publice, intrucat releva functii asumate de statul italian, cade sub incidenta dispozitiilor art. 2 din Protocolul 1 la Conventie. Aceaste dispozitii obliga statul sa respecte, in exercitarea functiilor sale asumate in domeniul educatiei si invatamantului, dreptul parintilor de a asigura educatia si invatamantul copiilor lor conform propriilor convingeri religioase si filosofice.

In opinia Curtii, chiar daca se considera crucifixul drept un simbol religios, nu exista totusi niciun element care sa arate ce influenta ar avea asupra elevilor expunerea acestuia sau a unui simbol echivalent, in salile de clasa. In plus, chiar daca este de inteles faptul ca reclamantii vad in expunerea crucifixului in salile de clasa publice, o nerespectare din partea statului, a dreptului de a fi educat si instruit conform propriilor convingeri religioase, simpla lor perceptie subiectiva nu este suficienta pentru a caracteriza situatia drept o incalcare a art. 2 din Protocolul nr. 1 la Conventie.

Guvernul italian a sustinut ca prezenta crucifixului in salile de clasa ale scolilor publice corespunde unei traditii importante, pe care considera ca este bine sa o perpetueze. In afara semnificatiei religioase, crucifixul simbolizeaza principiile si valorile pe care se fondeaza democratia si civilizatia occidentala, prezenta sa in salile de clasa fiind justificata din aceasta perspectiva. In ceea ce priveste prima afirmatie, Curtea subliniaza ca, daca decizia de a perpetua o traditie tine, in principiu, de marja de apreciere a statului, simpla evocare a unei traditii nu il exonereaza de obligatia de a respecta drepturile si libertatile consacrate de Conventie si protocoalele sale. In ceea ce priveste pozitia divergenta a Consiliului de Stat si a Curtii de Casatie italiene, cu privire la semnificatia crucifixului, precum si in ceea ce priveste abtinerea Curtii Constitutionale, instanta de la Strassbourg considera ca nu este necesar sa intervina in aceasta disputa.

In concluzie, statele membre se bucura de o marja de apreciere in ceea ce priveste concilierea modului de exercitare a functiilor pe care si le asuma in domeniul educatiei si invatamantului si a respectarii dreptului parintilor de a asigura educatia copiilor in conformitate cu convingerile lor religioase si filosofice. Curtea este tinuta, in principiu, sa respecte alegerea statelor in acest domeniu, in masura in care aceste alegeri nu conduc, sub orice forma, la indoctrinare. Astfel, alegerea de a expune crucifixe in salile de clasa tine, in principiu, de marja de apreciere a statului, avand in vedere si lipsa de consens la nivel european, in acest domeniu. Aceasta marja de apreciere este supusa, insa, unui control al Curtii, careia ii revine sarcina de a se asigura ca atitudinea statului nu conduce la indoctrinare.

Mai departe, instanta de la Strassbourg a constatat ca, legiferand prezenta crucifixelor in salile de clasa ale scolilor publice, legislatia italiana confera religiei majoritare o vizibilitate preponderenta in mediul scolar. Curtea apreciaza, totusi, ca acest lucru nu este suficient pentru a se concluziona in sensul unui demers de indoctrinare din partea Italiei, in sensul constatarii unei incalcari a prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 1 la Conventie. Instanta de la Strassbourg a mai stabilit, cu alta ocazie (Folgerø si altii vs. Norvegia, hotararea Marii Camere din 29 iunie 2007; Hasan si Eylem Zengin vs. Turcia, hotararea Curtii din 9 octombrie 2007), referitor la locul preponderent al unei religii in istoria unui stat, ca simplul fapt de a i se acorda preferinta in programele scolare, in raport cu celelalte religii, nu se poate constitui intr-o incalcare a prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 1 la Conventie. In opinia Curtii, un crucifix expus pe un perete este un simbol esentialmente pasiv, a carui influenta asupra elevilor nu poate fi comparata cu cea a unui discurs didactic sau cu participarea la activitati religioase.

Curtea a apreciat, intre altele, ca efectele de vizibilitate crescuta pe care prezenta crucifixului le dau crestinismului in spatiul scolar, trebuie sa fie relativizate, in raport de urmatoarele elemente:

– aceasta prezenta nu este asociata cu invatamantul obligatoriu al crestinismului;

– potrivit Guvernului, spatiul scolar in Italia este deschis si altor religii (portul simbolurilor si al imbracamintii avand conotatii religioase non-majoritare, posibilitatea de a organiza un sistem de invatamant religios facultativ pentru toate religiile recunoscute, sfarsitul Ramadanului este sarbatorit, de obicei, in scoli);

– nimic nu indica faptul ca autoritatile se arata intolerante fata de elevii care sunt adepti ai altor religii, necredinciosi sau fata de cei care au convingeri filosofice care nu se raliaza niciunei religii.

Curtea mai observa ca reclamantii nu au sustinut faptul ca prezenta crucifixului in clasa a determinat practici de invatamant cu caracter de prozelitism si nici ca cei doi minori, Dataico si Sami Albertin, s-au confruntat cu un sistem de invatamant care ar fi influentat, in mod tendentios, de aceasta prezenta. In fine, Curtea a mai observat ca dna Lautsi, in calitate de parinte, a pastrat in intregime dreptul sau de a-si indruma si sfatui copiii si de a-i orienta catre o directie conforma cu propriile sale convingeri religioase.

Curtea a mai concluzionat ca, prin decizia de a mentine crucifixele in salile de clasa ale scolilor publice frecventate de copii dnei Lautsi, autoritatile au actionat in limitele de care dispune Italia in privinta obligatiei sale de a respecta, in exercitarea functiilor pe care si le-a asumat in domeniul educatiei si invatamantului, dreptul parintilor de a asigura aceasta educatie conform convingerilor religioase si filosofice.

In consecinta, Curtea nu a constatat o incalcare a prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 1 la Conventie, in ceea ce o priveste pe reclamanta, nicio problema distincta nefiind vizibila in ceea ce priveste prevederile art. 9 din Conventie.

In ceea ce priveste o eventuala incalcare a art. 14 din Conventie, Curtea a considerat ca nu mai este necesar sa analizeze cauza si sub acest aspect, avand in vedere constatarea facuta in privinta art. 2 din Protocolul nr. 1 la Conventie.

Hotararea Curtii [13] a fost adoptata ca majoritate, existand trei opinii concordante si o opinie divergenta asumata de doi dintre judecatori.

V. Consecinte

Fata de toate punctele de vedere expuse mai sus, care surprind pozitia diferitelor institutii, atat la nivel intern (in Romania), cat si la nivelul Curtii Europene, existand o divergenta chiar in interiorul acesteia, concluzia fireasca ce se desprinde este aceea ca oricare dintre solutii poate fi la fel de usor argumentata sau combatuta.

In aceste conditii, solutia adoptata de Marea Camera in recursul in cauza Lautsi vs. Italia tine mai mult de oportunitate si mai putin de domeniul juridic, iar termenul ”oportun” a fost folosit aici in mod intentionat.

Trebuie aratat ca exista precedente in care instanta europeana, in fata altor probleme la fel de controversate, din perspectiva morala, filosofica sau religioasa, a preferat o abordare prudenta, in mod similar, pentru a nu deranja sensibilitati istorice. Astfel este cazul protectiei dreptului la viata al copilului conceput, dar nenascut, unde Curtea a precizat ca nu poate adopta o pozitie transanta care sa impuna o pozitie cu caracter preponderent moral, care sa fie respectata de toate statele membre ale Consiliului Europei, cu privire la problema intinderii protectiei art. 2 asupra existentei embrionului, dupa data conceptiei. De asemenea, Curtea a mai precizat ca problema stabilirii momentului de la care se poate acorda protectie persoanei concepute, ramane in marja de apreciere a fiecarui stat [14], chiar in raza de aplicabilitate a principiul interpretarii evolutive a Conventiei.

Din perspectiva strict juridica, minoritatea laica sau diferita religios poate fi considerata ca fiind discriminata de catre majoritatea crestin-ortodoxa (in Romania) sau catolica (in Italia). Astfel, membrii minoritatii nu beneficiaza de acelasi tratament, respectiv de dreptul de a-si vedea propriile simboluri religioase pe peretii scolilor sau dimpotriva, de a nu vedea niciun semn religios in cazul ateilor. Aceasta stare surprinde insasi esenta discriminarii, asa cum este aceasta vazuta din perspectiva juridica: tratament diferit, bazat pe motive care tin de apartenenta religioasa, aplicat unor persoane parinti si/sau elevi aflati in situatii similare.

Dar, daca din punct de vedere juridic problema ar parea ca fiind relativ simpla, putandu-se stabili destul de usor o concluzie in sensul discriminarii (abordare pe care au adoptat-o atat CNCD si Curtea de Apel Bucuresti, cat si CEDO, in prima instanta), fateta cealalta, filosofico-religioasa, necesita o abordare mai aprofundata. Ea impune judecatorului (national sau european) sa tina cont si de realitatea istorico-religioasa a problemei, respectiv de traditia si sensibilitatile nationale.

In aceasta cheie, verdictul de discriminare nu mai poate fi dat cu atata usurinta, majoritatea ”discriminanta” avand partea sa de argumente extrem de solide (slabirea substantei morale a statului, slabirea dimensiunilor nationale bazate pe liantul religios, contributia religioasa la pastrarea traditiilor in perioada comunista, contributia catolicismului – polonez, in special – la caderea comunismului etc.).

In ceea ce priveste disputa pe care am expus-o, aceasta nu se va stinge, dupa parerea noastra, nici prin decizia Marii Camere in cauza Lautsi. Am putea spune doar ca s-a instituit un moratoriu, tinand seama, pe de o parte, de caracterul obligatoriu al hotararii instantei europene, iar pe de alta, de faptul ca unul dintre principiile de interpretare ale Curtii Europene este acela potrivit caruia Conventia este ”un instrument viu, care se interpreteaza in lumina conditiilor de viata actuale” [15].

In ceea ce priveste viitorul, credem ca o eventuala analiza trebuie pornita de la tendinta spatiului occidental european (caci acesta intereseaza aici) de a se departa de la perceptia religioasa asupra lumii, tendinta care s-a manifestat si la nivelul Curtii Europene a Drepturilor Omului si care este sugestiv reliefata de solutiile adoptate in cazul unor dispute istorice: prevalenta dreptului la viata privata a femeii asupra interdictiei avortului, prevalenta dreptului la viata privata a membrilor cuplului asupra interdictiei divortului, prevalenta dreptului la viata privata in privinta uniunii consensuale a cuplurilor de acelasi sex etc.

Daca la toate aceste constatari mai adaugam si argumentul prevalentei solutiei eliminarii oricarei referiri la ”traditia crestina a Europei” in tratatele constitutive ale Uniunii Europene, se poate intui solutia pe care spatiul occidental european o prefigureaza in problema dezbatuta in prezenta analiza, respectiv aceea a eliminarii oricaror insemne religioase din scoli. Cu alte cuvinte, intr-un orizont de timp mediu sau mare, este de asteptat ca dreptul la libertatea de gandire, de constiinta si de religie sa prevaleze asupra partii din mostenirea culturala europeana care include traditiile religioase ale popoarelor.

In ciuda acestor previziuni, pentru moment, solutia pronuntata de Marea Camera, cel putin in ceea ce priveste Romania, este in concordanta cu realitatile sociale ale statului nostru, unde toate sondajele de opinie indica institutia bisericii in fruntea preferintelor. Mai mult, argumente de natura istorica si identitara ale statului roman pledeaza pentru o viziune speciala asupra ortodoxismului, in interiorul statului laic, asa cum este modelat de Constitutie.

Fara a intra prea mult intr-o analiza de substanta, pentru a elimina riscul de a formula opinii eronate in domenii atat de specializate cum sunt cele ale filosofiei sau religiei, trebuie sa precizam ca pozitia noastra in diferendul care a facut obiectul litigiului in fata instantei europene, se regaseste alaturi de argumentele prezentate de Marea Camera. Fara a se intelege de aici o abordare ”ultra” sau macar ”pro” religioasa (sau pro-ortodoxa, in cazul nostru), argumentele respective au valoare in primul rand din perspectiva sociala si identitara, raportate la statul roman.

In acest cadru, sesizarea Curtii Europene de catre domnul profesor Emil Moise, in litigiul romanesc al prezentei icoanelor in scoli, pare sa-si fi primit deja raspunsul (sau macar prefigurarea solutiei).

In ceea ce priveste diferentul in sine, ni se pare demn de prezentat argumentul domnului judecator Giovanni Bonello (desemnat la Curte din partea Maltei) in cadrul opiniei sale concordate, exprimate in cauza Lautsi.

Astfel, acesta a reamintit ca, recent, Curtea a fost chemata sa determine daca interzicerea de catre Turcia a romanului lui Guillaume Apollinaire, ”Les onze mille verges” [16], categorisit drept pornografic (aceasta pentru a folosi o exprimare eufemistica, necesara pentru a evita abordarea domnului judecator Bonello), poate fi justificata sau nu intr-o societate democratica. Prin hotararea sa, Curtea a ”salvat” acest roman de la interzicere, cu motivarea ca face parte din mostenirea culturala europeana.

In litigiul simbolurilor religioase, in situatia in care Marea Camera ar fi pastrat solutia pronutata in prima instanta de Curte, confirmand necesitatea eliminarii acestora din scolile publice italiene, s-ar fi ridicat in mod absolut natural intrebarea (retorica, deocamdata) de ce ar fi mai demna de protectie partea mostenirii culturale europene care include romanul lui Apollinaire, in raport cu o alta parte a acesteia, respectiv cea care contine un simbol atemporal al salvarii universale prin dragoste, recunoscut ca atare de milioane de europeni.

In concluzie, retinand previziunea ca problema se va redeschide undeva in viitor, totusi pentru prezent, in opinia noastra, pastrarea status quo-ului trebuie privita in cheia unei normalitati benefice.

[1] De altfel, manifestarea cea mai recenta a protestantismului, spre exemplu, in Anglia, a dus la schimbarea functionalitatii spatiului sacru al Bisericii, care nu de putine ori nu mai satisface nevoia religioasa, ci alte tipuri de nevoi (inchirierea cladirilor bisericesti pentru concerte, pentru activitati umanitare sau pur si simplu, inchiderea lor din lipsa de enoriasi).

[2] Pe numele sau evreiesc, Yaakov Zvi, rabin-sef al Congregatiei Unite a Evreilor din Commonwealth.

[3] Publicat in Monitorul Oficial, partea I, nr. 178 din 4 august 1948. A fost abrogat prin Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007.

[4] In motivarea instantelor s-a retinut ca: “prin existenta simbolurilor religioase pe peretii cancelariilor, holurilor si salilor de clasa din invatamant nu sunt incalcate drepturile fundamentale la libertatea de constiinta, gandire si libertatea credintelor religioase, respectiv al egalitatii in drepturi ale elevilor si nu reprezinta o situatie discriminatorie pentru fiica reclamantului, eleva la Liceul de Arta “Margareta Sterian” din Buzau, care frecventeaza orele de religie predate. Se retine ca in cazul acestei unitati de invatamant exista o situatie speciala in raport de celelalte scoli pendinte I.S.J. Buzau, intrucat majoritatea icoanelor expuse in aceasta institutie sunt lucrari elaborate de elevii liceului sub indrumarea profesorilor de specialitate, fiind considerate obiecte de arta”.

[5] De exemplu, Coalitia pentru Respectarea Sentimentului Religios sau Asociatia Pro-Vita pentru Copii Nascuti si Nenascuti – Filiala Bucuresti.

[6] Pãrintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a cãror rãspundere le revine.

[7] Prevazut de art. 29 din Constitutie, precum si de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 489/2006.

[8] Prezentarea spetei a fost realizata de Dragos Bogdan, Mihaela Ghirca (5 noiembrie 2009) si a fost preluata de  la urmatoarea adresa de internet: https://www.juridice.ro/89844/expunerea-crucii-sau-a-altor-simboluri-religioase-in-scolile-publice-incalcare-cedo-30814-06-lautsi-vs-italia.html

[9] Art. 9 din Conventie: 1. Orice persoana are dreptul la libertatea de gandire, de constiinta si de religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea in mod individual sau in colectiv, in public sau in particular, prin cult, invatamant, practici si indeplinirea ritualurilor.

2. Libertatea de a-si manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrangeri decat acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru siguranta publica, protectia ordinii, a sanatatii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora.”

[10] Hotararea Marii Camere in cauza Lautsi si altii vs. Italia, din 18 mars 2011, http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/view.asp?item=1&portal=hbkm&action=html&highlight=lautsi&sessionid=68532002&skin=hudoc-fr

[11] Prezentate fidel de Lucian Criste si Mirel Toader (24 aprilie 2011), https://www.juridice.ro/140010/prezenta-crucifixelor-in-salile-de-clasa-din-scolile-publice-cedo-lautsi-sa-vs-italia.html

[12] http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/portal.asp?sessionId=68532017&skin=hudoc-pr-fr&action=request

[13] http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/view.asp?item=2&portal=hbkm&action=html&highlight=moise&sessionid=68444702&skin=hudoc-fr

[14] Cauza Vo vs. Franta, hotararea Marii Camere din 8 iulie 2004, § 82.

[15] ”… un instrument vivant, à interpréter à la lumière des conditions de vie actuelles” (CEDO, Tyrer vs. Marea Britanie, hotararea din 25 aprilie 1978, § 31).

[16] Cauza Akdas vs. Turcia, hotararea din 16 februarie 2010.

Claudiu DRAGUSIN
Auditor de Justitie

Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti