Solicitarea DNA de ridicare a imunitatii lui Adrian Severin a fost transmisa de MJ la PE
05.04.2011 | JURIDICE.ro

Marti, 5 aprilie 2011, Directia Nationala Anticoruptie a trimis o solicitare ministrului Justitiei, domnul Catalin Predoiu, in vederea ridicarii imunitatii parlamentare in cauza referitoare la Severin Adrian, Membru al Parlamentului European, fata de care exista suspiciunea de savarsire a infractiunilor de luare de mita si trafic de influenta, in vederea transmiterii acestei solicitari presedintelui Parlamentului European, domnul Jerzy Buzek.
Potrivit unui comunicat al DNA, solicitarea a fost facuta in baza art. 9 din capitolul III al Protocolului privind privilegiile si imunitatile Uniunii Europene si articolelor 6 si 7 din Regulamentul de procedura al Parlamentului European, ridicarea imunitatii parlamentare fiind o conditie prealabila efectuarii investigatiei penale in cadrul procesual legal.
La 21 martie 2011, in urma unor materiale audio video date publicitatii de publicatia britanica The Sunday Times, procurorii DNA s-au sesizat din oficiu cu privire la posibile fapte de coruptie savarsite de Adrian Severin, membru in Parlamentul European.
Ministerul Justitiei a anuntat ca a transmis lui Jerzy Buzek, presedintele Parlamentului European, solicitarea DNA.