Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 
3 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Efectele hotararii preliminare pronuntate de CJUE in cauza Tatu
15.04.2011 | JURIDICE.ro, Flavius Cosmin COSTAS


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

I. Hotărârea preliminară în cauza Tatu. Argumentele Curţii

1. La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat o hotărâre preliminară în cauza Ioan Tatu c. Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, Administraţia Finanţelor Publice Sibiu, Administraţia Fondului pentru Mediu şi Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.

Întrebarea transmisă de Tribunalul Sibiu a fost următoarea: „Contravin dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, dispoziţiilor articolului 90 CE; se instituie într-adevăr o măsură discriminatorie?

2. Răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea s-a pronunţat astfel:

Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Merită observat faptul că instanţa europeană a înţeles să interpreteze întrebarea Tribunalului Sibiu în sensul că aceasta viza conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma iniţială cu fostul art. 90 CE, actualul art. 110 TFUE, ţinând cont de faptul că în litigiul principal domnul Tatu achitase taxa de poluare la data de 27 octombrie 2008. Curtea a oferit astfel instanţei de trimitere un răspuns util (a se vedea paragrafele 27-30 din hotărâre).

3. Din argumentarea Curţii, merită reţinute constatările din paragrafele 48 – 61, redactate după cum urmează:

(48) Domnul Tatu subliniază că punerea în circulaţie în România a unui vehicul de ocazie cumpărat într‑un alt stat membru implică plata taxei pe poluare, şi anume, în ceea ce îl priveşte, o taxă în valoare de 7.595 de lei pentru un vehicul cu o capacitate cilindrică de 2 155 cm3, care respectă norma Euro 2 şi a fost construit în 1997, în timp ce cumpărarea, pe piaţa românească a vehiculelor de ocazie, a unui vehicul înmatriculat în România anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008 şi având exact aceeaşi vechime şi aceleaşi caracteristici tehnice ca şi vehiculul importat menţionat va fi, în principiu, mult mai interesantă din punct de vedere financiar, întrucât nicio taxă cu o valoare analogă celei impuse prin O.U.G. nr. 50/2008 nu este datorată sau încorporată în valoarea acestui vehicul cumpărat pe piaţa românească.

(49) La rândul său, guvernul român susţine că art. 110 TFUE nu aduce atingere autonomiei fiscale a statelor membre şi că atractivitatea pieţei româneşti a vehiculelor de ocazie în raport cu piaţa vehiculelor de ocazie importate, evidenţiată de domnul Tatu, se datorează împrejurării că O.U.G. nr. 50/2008 nu se aplică vehiculelor care au fost înmatriculate în România anterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe. Acest guvern invocă, în această privinţă, par. 49 din Hotărârea Nádasdi şi Németh, citată anterior, în care Curtea ar fi declarat în esenţă că art. 110 TFUE nu poate fi invocat în mod util pentru a stabili un efect discriminatoriu al unei taxe pentru simplul motiv că aceasta se aplică unor vehicule înmatriculate după intrarea în vigoare a legii privind această taxă, iar nu şi celor înmatriculate anterior acestei intrări în vigoare.

(50) În această privinţă, trebuie amintit mai întâi, astfel cum Curtea a arătat la par. 49 din Hotărârea Nádasdi şi Németh, citată anterior, că art. 110 TFUE nu urmăreşte să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente.

(51) În plus şi cu siguranţă, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabileşte aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după intrarea în vigoare a acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Astfel cum a constatat Curtea la par. 49 din Hotărârea Nádasdi şi Németh menţionată, pe care guvernul român a invocat‑o, împrejurarea respectivă nu poate, prin ea însăşi, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situaţiile constituite anterior şi cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.

(52) În schimb, din Hotărârea Nádasdi şi Németh menţionată nu rezultă în niciun fel că competenţa statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată. Dimpotrivă, potrivit unei jurisprudenţe constante, interdicţia prevăzută la art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naţionale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, Rec., p. 1343, par. 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, Rec., p. I‑4385, par. 29, precum şi Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten şi Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, par. 40).

(53) Astfel, art. 110 TFUE ar fi golit de sensul şi de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piaţa naţională şi introduse pe această piaţă înainte de intrarea în vigoare a taxelor menţionate. O astfel de situaţie ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicţiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE şi 34 TFUE.

(54) În ceea ce priveşte taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C‑451/99, Rec., p. I‑3193, par. 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C‑464/02, Rec., p. I‑7929, par. 74, şi Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C‑98/05, Rec., p. I‑4945, par. 28).

(55) În această privinţă, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piaţa unui stat membru sunt „produse naţionale” ale acestuia în sensul art. 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piaţa vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de acelaşi tip, cu aceleaşi caracteristici şi aceeaşi uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piaţa statului membru menţionat şi cele cumpărate, în scopul importării şi punerii în circulaţie în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, par. 17, precum şi Kalinchev, par. 32 şi 40).

(56) Din principiile amintite mai sus rezultă că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor şi să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naţionale şi descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

(57) În acţiunea principală, în pofida prezenţei necontestate a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008, guvernul român a subliniat în faţa Curţii că obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecţiei mediului.

(58) Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curţii rezultă fără echivoc că reglementarea menţionată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate şi caracterizate printr‑o vechime şi o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ţine seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piaţă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiţii, O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării şi punerii în circulaţie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

(59) În această privinţă, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la par. 50-53 din prezenta hotărâre, că, deşi statele membre păstrează, în materie fiscală, competenţe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuşi să respecte interdicţia prevăzută la art. 110 TFUE.

(60) În plus, trebuie să se constate, astfel cum a subliniat în mod corect domnul Tatu, că obiectivul protecţiei mediului menţionat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulaţia în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 şi Euro 2 şi care au o capacitate cilindrică mare, şi, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanţarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet şi mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulaţie în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piaţa naţională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulaţie a vehiculelor de ocazie importate şi ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plăteşte.

(61) Având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

II. Efectele hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Tatu

4. Cu titlu prealabil, trebuie observat faptul că interpretarea instanţei europene priveşte, deocamdată, compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa iniţială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008. În plus, interpretarea priveşte taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie, nu şi o eventuală taxă achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou (întrucât, în perioada relevantă, taxa de poluare era percepută în egală măsură pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi şi a vehiculelor de ocazie).

5. De asemenea, se poate constata faptul că la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene mai sunt înregistrate în prezent şi alte cereri de interpretare transmise de instanţele naţionale, care vizează conformitatea diverselor variante ale O.U.G. nr. 50/2008 cu dreptul european.

Dintre acestea, afacerile reunite C-136/10 (Obreja) şi C-178/10 (SC Darmi SRL), afacerea C-29/11 (Şfichi) şi afacerea C-30/11 (Ilaş) privesc compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 cu dreptul european. Restul trimiterilor preliminare vizează conformitatea cu dreptul european a O.U.G. nr. 50/2008 în forma aplicabilă în perioada 15 decembrie 2008 – 14 februarie 2010 [afacerea C-263/10 (Nisipeanu), afacerea C-336/10 (Ijac), afacerea C-335/10 (Vijulan) şi afacerea C-537/10 (Micşa)] sau în forma aplicabilă în perioada 15 februarie 2010 – 31 decembrie 2010 [afacerea C-438/10 (Druţu)].

6. Având în vedere considerentele hotărârii pronunţate în afacerea Tatu, s-ar putea estima şi care vor fi soluţiile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în celelalte 9 cauze aflate pe rol:

i) Pentru identitate de raţiune, în afacerile Obreja, SC Darmi SRL, Şfichi şi Ilaş, Curtea se va pronunţa în acelaşi sens, constatând incompatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 cu art. 110 TFUE. De asemenea, este posibil ca instanţa europeană să se pronunţe şi asupra compatibilităţii reglementării naţionale cu art. 191 TFUE (fostul art. 174 CE).

ii) Întrucât O.U.G. nr. 50/2008 în forma aplicabilă în perioada 15 decembrie 2008 – 14 februarie 2010 a fost modificată prin O.U.G. nr. 218/2008, care menţionează expres scopul reglementării naţionale – limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naţionale şi a industriilor adiacente – soluţia previzibilă este aceea a constatării incompatibilităţii acestei variante cu art. 110 TFUE, inclusiv în ceea ce priveşte par. 2 al art. 110 TFUE, în cauzele Nisipeanu, Ijac, Vijulan şi Micşa.

iii) În fine, întrucât O.U.G. nr. 50/2008 în forma aplicabilă în perioada 15 februarie 2010 – 31 decembrie 2010 nu diferă de forma iniţială a ordonanţei decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare (semnificativ mai mare), cel mai probabil în cauza Druţu se va pronunţa o hotărâre similară celei din cauza Tatu.

7. Pentru a analiza efectele hotărârii Tatu trebuie avut în vedere faptul că există mai multe ipoteze de lucru posibile, în funcţie de existenţa unui litigiu având ca obiect restituirea taxei de poluare achitate, de varianta taxei de poluare în litigiu şi de stadiul procesual în care se găseşte eventual un asemenea litigiu. Aceste ipoteze vor fi analizate distinct în cele ce urmează.

A. Taxa de poluare datorată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, forma aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008

8. Conform unei jurisprudenţe constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicţiei conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE), o dă unei norme de drept european, clarifică sau defineşte, acolo unde este necesar, înţelesul şi întinderea acestei norme aşa cum aceasta trebuie înţeleasă sau ar fi trebuit să fie înţeleasă şi aplicată de la data intrării ei în vigoare [Hotărârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, Denkavit italiana, par. 16; Hotărârea din 2 februarie 1988, afacerea 24/86, Blaizot, par. 27; Hotărârea din 15 decembrie 1995, afacerea C-415/93, Bosman, par. 141; Hotărârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C-290/05 (Nadasdi) şi C-333/05 (Nemeth), par. 62].

Pe cale de consecinţă, în privinţa taxei de poluare prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008 trebuie să se reţină că reglementarea naţională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării sale în vigoare (1 iulie 2008).

În context, merită menţionat că Guvernul român nici măcar nu a solicitat în apărare limitarea efectelor temporale ale hotărârii Curţii, motiv pentru care interpretarea oferită de instanţa europeană în cauza Tatu va produce efecte de la data de 1 iulie 2008.

9. Raportat la stadiul procesual în care s-ar putea găsi litigiile referitoare la taxa de poluare achitată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, forma în vigoare în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, pot fi avute în vedere următoarele ipoteze:

A1. Taxa de poluare a fost achitată, dar nu a fost demarat niciun litigiu referitor la restituirea taxei în discuţie

10. Într-o asemenea ipoteză, având în vedere obligaţiile care revin Guvernului şi Parlamentului în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituţia României, cu trimitere la dispoziţiile art. 148 alin. (2), ar fi necesar ca acestea să ia măsuri imediate pentru restituirea din oficiu a taxei prelevate ilicit (în lumina hotărârii Tatu) în această perioadă.

În subsidiar, particularii au la dispoziţie calea contenciosului fiscal pentru a solicita instanţelor judecătoreşti ca în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituţia României să asigure aplicarea cu prioritate a dreptului european, aşa cum a fost acesta interpretat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în afacerea Tatu. Cu alte cuvinte, instanţele judecătoreşti vor fi în măsură să cenzureze un eventual refuz al organelor fiscale de a restitui din oficiu taxa de poluare prelevată în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, dispunând restituirea taxei şi eventual repararea prejudiciului cauzat contribuabilului prin obligarea fiscului la plata unor despăgubiri conform art. 117, 120 şi 124 Cod procedură fiscală.

11. Pentru această ipoteză, la fel ca şi pentru orice situaţie în care se solicită restituirea taxei de poluare achitate în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, trebuie observat faptul că cererea de restituire este formulată în temeiul art. 117 alin. (1) lit. d) C. pr. fisc. (taxa de poluare a fost prelevată „ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale„). Astfel, din moment ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a constatat că, de la 1 iulie 2008, O.U.G. nr. 50/2008 în forma iniţială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, este evident faptul că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale (s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 în forma iniţială, deşi art. 110 TFUE interzicea acest lucru).

Sub acest aspect, este irelevant dacă particularul a contestat sau nu pseudo-actul administrativ fiscal emis anterior încasării taxei (decizia de calcul a taxei de poluare), întrucât acest act nu mai poate produce niciun fel de efecte juridice. Astfel, din momentul ce actul normativ (O.U.G. nr. 50/2008 în forma iniţială) este incompatibil cu dreptul european, este evident faptul că decizia de calcul a taxei de poluare nu poate supravieţui şi nu mai poate produce niciun fel de efecte juridice.

Potrivit art. 135 C. pr. fisc., dreptul la restituire se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituire. Astfel, pentru taxele de poluare achitate în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, dreptul la restituire se prescrie la 31 decembrie 2013.

A2. Taxa de poluare a fost achitată, iar în cadrul litigiului referitor la restituirea taxei în discuţie instanţele naţionale au admis cererea de restituire, apreciind că O.U.G. nr. 50/2008 în forma iniţială contravine art. 90 CE (art. 110 TFUE)

12. Merită menţionat faptul că unele instanţe naţionale au stabilit deja, în perioada anterioară pronunţării hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Tatu, că O.U.G. nr. 50/2008 în forma iniţială contravine art. 90 CE [Trib. Cluj, s. civ. nr. 2320/5.12.2008; Trib. Brăila, s. civ. nr. 319/FCA/30.04.2009; C. Ap. Oradea, d. civ. nr. 560/CA/5.11.2009; C. Ap. Tg. Mureş, d. civ. nr. 236/R/18.02.2010; C. Ap. Constanţa, d. civ. nr. 363/CA/7.06.2010].

Aceste instanţe au aplicat în mod corect dreptul european, aşa cum se vădeşte după pronunţarea hotărârii preliminare în cauza Tatu, motiv pentru care în această situaţie nu se mai pune problema asigurării priorităţii dreptului european.

A3. Taxa de poluare a fost achitată, iar în cadrul litigiului referitor la restituirea taxei în discuţie instanţele naţionale au respins cererea de restituire, cu motivarea că O.U.G. nr. 50/2008 în forma iniţială este compatibilă cu art. 90 CE (art. 110 TFUE)

13. Cele mai multe instanţe naţionale s-au pronunţat însă, anterior datei de 7 aprilie 2011, în sensul respingerii acţiunilor având ca obiect restituirea taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, cu motivarea că această formă a taxei de poluare ar fi compatibilă cu dreptul european sau că ea ar fi fost acceptată de Comisia Europeană [dintre multe altele, C. Ap. Cluj, d. civ. nr. 2165 din 7.07.2009 şi d. civ. nr. 2704 din 2.11.2009; Trib. Arad, s. civ. nr. 981/19.05.2010; Trib. Suceava, s. civ. nr. 5465/10.12.2010].

Foarte multe dintre aceste instanţe au respins inclusiv cererile de revizuire a hotărârilor judecătoreşti irevocabile, cereri formulate în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 tocmai pentru motivul că hotărârile fuseseră pronunţate cu încălcarea principiului priorităţii dreptului european.

Unele dintre instanţe au respins şi cererile de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare referitoare la compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, cu motivarea că opinia Comisiei Europene sau jurisprudenţa în cauza Nadasdi şi Nemeth permiteau evaluarea legislaţiei naţionale ca fiind compatibilă cu dreptul european (în fapt, aceste instanţe au adoptat o poziţie similară celei avansate de Guvernul român în cauza Tatu).

Într-o asemenea situaţie, în funcţie de stadiul procesual al litigiului, sunt posibile următoarele soluţii:

1) Litigiul referitor la taxa de poluare se află în curs [fond, recurs sau cerere de revizuire formulată în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2204]

14. Dacă litigiul referitor la restituirea taxei de poluare se află în curs, indiferent de stadiul procesual (fond, recurs sau cerere de revizuire formulată în temeiul dispoziţiilor speciale din Legea contenciosului administrativ), în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituţia României, instanţele au obligaţia de a aplica cu prioritate dreptul european, respectiv art. 110 TFUE, aşa cum a fost acesta interpretat în cauza Tatu. Pe cale de consecinţă, instanţele naţionale sunt datoare să admită cererile de restituire a taxelor de poluare formulate, reformând acolo unde este cazul hotărârile contrare ale instanţelor care s-au pronunţat anterior.

2) Litigiul referitor la taxa de poluare a fost finalizat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar reclamantul este în termen pentru formularea unei cereri de revizuire în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

15. Într-o asemenea ipoteză, dacă reclamantul formulează o cerere de revizuire în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru aceleaşi considerente instanţa este datoare să o admită, asigurând astfel respectarea dreptului european, aşa cum a fost acesta interpretat de Curte prin hotărârea din 7 aprilie 2011 în cauza Tatu.

3) Litigiul referitor la taxa de poluare a fost finalizat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar reclamantul nu mai este în termen pentru formularea unei cereri de revizuire în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sau o asemenea cerere de revizuire a fost anterior respinsă

16. În cazul în care nu mai există nicio cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate cu încălcarea dreptului european, în opinia noastră pot fi avute în vedere două remedii pentru a se asigura totuşi prevalenţa dreptului european.

i) Jurisprudenţa Kühne & Heitz NV. Revizuirea deciziei de calcul a taxei de poluare

17. Un prim remediu are în vedere o interpretare bazată pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în afacerea Kühne & Heitz NV (hotărârea din 13 ianuarie 2004, afacerea C-453/00). În această cauză, petenţii erau exportatori de carne de pasăre către ţări nemembre ale Uniunii Europene. Marfa a fost încadrată la o anumită categorie din tariful vamal comun, încadrare pe baza cărora petenţii au primit restituiri de taxe vamale la export. Ulterior, autorităţile vamale olandeze au decis că marfa trebuie să primească o altă încadrare şi au solicitat rambursarea sumelor în cauză. Petenţii au atacat această decizie în faţa unei instanţe olandeze, care a respins acţiunea. În cursul litigiului, petenţii nu au solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Într-un litigiu ulterior, între părţi diferite, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că reîncadrarea produsului de către autorităţile vamale olandeze era greşită. Ca urmare, petenţii au solicitat rambursarea taxelor vamale în discuţie.

Curtea s-a pronunţat asupra acestei chestiuni după cum urmează:

Principiul cooperării care rezultă din art. 10 CE impune unui organ administrativ obligaţia de a revizui o decizie administrativă definitivă, atunci când se formulează o cerere pentru revizuirea acesteia, pentru a se lua în calcul interpretarea dispoziţiilor relevante pe care Curtea a făcut-o între timp, atunci când:

– conform dreptului naţional, organul administrativ este competent să revizuiască decizia în cauză;

– decizia administrativă în discuţie a devenit definitivă care urmare a pronunţării unei hotărări judecătoreşti irevocabile a unei instanţe naţionale;

– această hotărâre judecătorească este, în lumina unei hotărâri ulterioare a Curţii, bazată pe o interpretare eronată a dreptului comunitar, adoptată în lipsa sesizării Curţii cu o acţiune preliminară conform art. 234 CE;

– persoana în cauză s-a adresat organului administrativ imediat după ce a luat cunoştiinţă de hotărârea Curţii„.

18. Cu alte cuvinte, într-o asemenea situaţie, observând exigenţele fixate de Curte, particularii se pot adresa organului fiscal competent, solicitând revizuirea deciziei de calcul a taxei de poluare. Refuzul de a da eficienţă unei asemenea cereri şi de a restitui taxa de poluare este în mod evident un refuz cenzurabil de către instanţele de contencios fiscal.

ii) Formularea unei noi cereri de restituire în baza art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României şi art. 117 alin. (1) lit. d) C. pr. fisc. Efectele jurisprudenţei Lucchini

19. Cea de-a doua soluţie aflată la dispoziţia particularilor este aceea a formulării unei noi cereri de restituire a taxei de poluare, adresată organului fiscal competent, în temeiul art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României şi art. 117 alin. (1) lit. d) C. pr. fisc.

Aşa cum s-a indicat anterior, O.U.G. nr. 50/2008 în forma iniţială nu mai poate fi invocată ca temei juridic al prelevării taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 întrucât Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a declarat-o ca fiind incompatibilă cu art. 110 TFUE. Pe cale de consecinţă, dispoziţiile constituţionale obligă autorităţile naţionale să dea eficienţă hotărârii Curţii, iar art. 117 alin. (1) lit. d) C. pr. fisc. constituie un temei juridic suficient pentru admiterea cererii de restituire.

În mod evident, refuzul organului fiscal de a soluţiona favorabil o asemenea cerere este supus cenzurii instanţelor de contencios fiscal.

20. În acest context se poate pune problema autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti anterioare prin care s-a respins o cerere de restituire a taxei de poluare. În ceea ce ne priveşte, apreciem că autoritatea de lucru judecat nu poate fi invocată pentru a justifica refuzul de aplicare cu prioritate a dreptului european. În acest sens, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) s-a pronunţat deja în afacerea Lucchini (cauza C-119/05, hotărârea din 18 iulie 2007):

„Dreptul comunitar se opune aplicării unei dispoziţii a dreptului naţional care urmăreşte să consacre principiul autorităţii de lucru judecat, precum articolul 2909 din Codul civil italian (Codice Civile), în măsura în care aplicarea acesteia împiedică recuperarea unui ajutor de stat care a fost acordat cu încălcarea dreptului comunitar şi a cărui incompatibilitate cu piaţa comună a fost constatată printr‑o decizie a Comisiei Comunităţilor Europene care a devenit definitivă”.

Având în vedere identitatea perfectă dintre art. 2909 Codice Civile şi art. 1201 Cod Civil român, soluţia nu ar putea fi alta nici în sistemul nostru de drept.

*  *  *

21. În mod evident, cel mai bun remediu juridic este acela în care Guvernul decide să evite litigiile pendinte şi litigiile viitoare referitoare la restituirea taxei de poluare şi restituie din oficiu sumele în discuţie. Într-o asemenea situaţie, orice litigiu ulterior ar fi lipsit de interes cu privire la restituirea taxei de poluare achitate în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008.

Aceasta variantă ar fi de altfel dezirabilă şi dintr-un alt considerent, acela de a evita supraaglomerarea rolului instanţelor de contencios administrativ şi de a respectul dreptul părţilor la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil (art. 6 par. 1 din Convenţie). Astfel, ca urmare a litigiilor deja existente ne aflăm în situaţia în care termenele acordate în cauze având ca obiect restituirea taxelor de poluare sunt extrem de lungi. De pildă, pentru acţiuni înregistrate în luna ianuarie 2011 Tribunalul Suceava şi Tribunalul Satu Mare au stabilit primul termen de judecată în luna octombrie 2011, iar pentru acţiuni înregistrate în luna martie 2011 Tribunalul Bucureşti a fixat primul termen de judecată în decembrie 2011.

B. Taxa de poluare datorată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, în formele aplicabile în perioadele 15 decembrie 2008 – 14 februarie 2010, 15 februarie 2010 – 31 decembrie 2010 şi respectiv cu începere de la 1 ianuarie 2011

22. În fine, trebuie observat faptul că în prezent se află pe rolul instanţelor judecătoreşti o serie de litigii referitoare la variantele ulterioare ale taxei de poluare, aplicabile succesiv în perioadele 15 decembrie 2008 – 14 februarie 2010, 15 februarie 2010 – 31 decembrie 2010 şi respectiv cu începere de la 1 ianuarie 2011.

În ceea ce ne priveşte, având în vedere considerentele hotărârii preliminare pronunţate în cauza Tatu, apreciem că nici celelalte variante ale taxei de poluare nu vor fi considerate de către Curte ca fiind compatibile cu art. 110 TFUE şi eventual cu art. 191 TFUE. Prin urmare, două ar fi soluţiile de luat în calcul cu privire la aceste litigii:

– Guvernul României, în considerarea dispoziţiilor constituţionale, ar trebui să facă eforturi pentru aplicarea cu prioritate a dreptului european, motiv pentru care ar fi necesară de îndată adoptarea unui mecanism de restituire a taxelor de poluare prelevate, indiferent de varianta taxei în discuţie.

– În subsidiar, în cazul în care un asemenea mecanism nu este adoptat, instanţele de contencios fiscal vor fi nevoite să aplice ele însele dreptul european, lăsând neaplicate dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2008 în toate formele sale, fără a fi nevoite să aştepte sub acest aspect intervenţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Hotărârea din 9 martie 1978, afacerea 106/77, Simmenthal, par. 21-24).

Flavius Cosmin COSTAŞ

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate