Emil Boc despre impactul intrarii in vigoare a noului Cod al muncii
26 aprilie 2011 | JURIDICE.ro
Premierul Emil Boc, ministru interimar al Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, a declarat marti, 26 aprilie 2011, la sediul Ministerului Muncii: „Este important să ştie toată lumea că de săptămâna viitoare, practic de luni, intră în vigoare noul Cod al Muncii. Acest lucru are un impact deosebit pentru ceea ce înseamnă viaţa salariatului şi situaţia angajatorului. Cu alte cuvinte, obiectivul nostru este să creştem numărul contractelor de muncă, prin diminuarea muncii la negru. Am stabilit împreună cu ministrul de Interne, împreună cu Ministerul Finanţelor, un program complex de combatere a muncii la negru, cu scopul de a creşte numărul contractelor de muncă.
Deci, în subsidiar, ne interesează amenzile sau sancţiunea penală. Obiectivul nostru este, în primul rând, protecţia salariatului astfel încât să aibă drept la pensie, la şomaj, la sănătate, pentru că asta înseamnă în ultimă instanţă un contract de muncă, în comparaţie cu situaţia pe care o are acum, la negru.
Exact cum am făcut în cazul combaterii evaziunii fiscale, când am pus la aceeaşi masă autorităţi diferite, cu competenţe în acest domeniu, exact aşa vom face în privinţa muncii la negru, punând la aceeaşi masă Inspecţia Muncii, Garda Financiară, Ministerul de Interne, inclusiv Jandarmeria, pentru a realiza un plan complet şi complex de combatere a muncii la negru.
De aceea, eu atrag atenţia, în mod ferm, tuturor acelora care astăzi încă mai utilizează sau se gândesc să utilizeze forme nelegale cu privire la salariaţi, să încheie contracte de muncă, pentru că noul Cod al Muncii prevede atât sancţiuni pecuniare, adică amenzi de trei sau chiar de patru ori mai mari, precum chiar şi posibilitatea sancţiunii penale.
De aceea, soluţia aceasta este una pe care eu o cer, de a creşte numărul contractelor de muncă. Subliniez de asemenea faptul că vineri voi semna normele metodologice la Legea Zilierilor.
Deci, practic de luni, avem şi cel de-al doilea act normativ extrem de important pe lângă Codul Muncii, Legea Zilierilor, cu normele metodologice aprobate. Asta înseamnă, pentru toţi cei care fac muncă necalificată la câmp sau în alte domenii, să aibă registrele pregătite şi acolo să se respecte legea, pentru că şi acolo există sancţiuni aspre, dacă nu se încheie contracte de muncă.
Controalele incep, practic – ele sunt în derulare, dar după intrarea Codului Muncii va fi o ofensivă generală pentru a atrage atenţia că legislaţia se respectă şi nu este adoptată doar pentru a fi în Monitorul Oficial.”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro