Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Inselaciunea cu bilete la ordin
12.05.2011 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Drept comercial, Drept penal, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

În practică s-a pus întrebarea dacă există infracţiunea de înşelăciune în contracte în cazul în care făptuitorul, administrator al unei societăţi comerciale, a emis bilete la ordin pentru plata datoriei sale pentru marfa preluată de la vânzător sau prestatorul de servicii, iar ulterior nu asigură provizionul sau suma de bani în banca sa în vederea încasării sumei de către beneficiarul instrumentului de plată, conform art. 215 alin. (3) din Codul penal: „Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.”

Această variantă a înşelăciunii se deosebeşte clar de înşelăciune prin emiterea de file cec prevăzută de art. 215 alin. (4) şi nu poate fi confundată.

Astfel,  administratorii societăţilor comerciale, mai ales cele cu răspundere limitată, emit bilete la ordin ca instrumente de plată în favoarea unor beneficiari, tot comercianţi, lăsând impresia bunei credinţe în afaceri.

Înşelăciunea, în oricare dintre variantele sale, este o gravă infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale comerciale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestor raporturi juridice. În toate sistemele de drept înşelăciunea sau escrocheria este o faptă incriminată şi sever sancţionată. Nu există o confuzie între infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale.

De asemenea biletul la ordin, conform legii speciale reprezintă titlu executoriu, asimilabil unei hotărâri judecătoreşti, şi asigurarea provizionului în bancă de către emitent, la scadenţa înscrisă pe acestea. Se constituie astfel o obligaţie, pe care emitentul şi-a luat-o la data emiterii, ca beneficiarul să poată încasa suma la care s-a obligat cumpărătorul.

Ce este titlul executoriu? Este un înscris întocmit de organul competent si in condițiile prevăzute de lege, in baza căruia se poate efectua executarea silita. Au caracter de titlu executoriu, potrivit legii: hotărârile judecătorești; hotărârile judecătorești străine, după îndeplinirea formalităților prevăzute de lege; titlurile executorii eliberate de notarul public; etc.. In cadrul răspunderii materiale; înscrisurile autentificate; contractele de vânzare-cumpărare cu plata in rate; cambia, biletul la ordin si cecul; actele emise in materie fiscala privind stabilirea impozitelor, taxelor, amenzi fiscale si alte venituri bugetare; documentele de decontare bancara care se achita fara acceptare; alte asemenea. Cu excepția cazurilor in care legea prevede altfel, pentru a putea fi puse in executare, hotărârile si celelalte acte ce constituie titlu executoriu trebuie sa fie investite cu formula executorie.” Faptele pot fi săvârşite prin comisiune sau omisiune şi trebuie să rezulte că emitentul nu a avut în intenţie să plătească marfa preluată ori serviciile, având în vedere uşurinţa în emiterea biletelor la ordin, fără a asigura, în fapt, provizia necesară plăţii datoriilor sale.

Din informaţii de la Centrala Incidentelor de plăţi din cadrul B.N.R. poate rezulta că în perioada de referinţă societatea emitentă poate avea un număr însemnat incidente de plată, ceea ce indică faptul că a existat o practică a administratorului debitoarei de a emite instrumente de plată fără acoperirea în contul curent.

Organul de cercetare penală trebuie să administreze probe conform Codului de procedură penală, inclusiv audierea administratorului firmei emitente, ridicarea de acte şi alte asemenea, respectiv:
– ridicarea balanţelor de verificare în perioada de referinţă;
– ridicarea declaraţiilor fiscale depuse la organele fiscale în perioada de referinţă;
– ridicarea raportului de casă emis de casa de marcat în perioada sus amintită, la magazinele unde a vândut marfa preluată de la vânzător;
– inventarul bunurilor din societate;
– ultimul bilanţ contabil;
– audierea agenţilor de vânzări ai vânzătorului sau alte persoane care au fost implicate în vânzare sau în prestarea serviciilor, dacă este cazul.

Considerăm că există infracţiunea de înşelăciune în contracte, dacă în timpul cercetării penale se probează că emitentul biletului la ordin, sau a biletelor la ordin în loc să asigure provizionul în vederea încasării în mod repetat a scos bani în numerar din casieria societăţii şi nu i-a mai restituit, folosindu-i în interes personal sau în interesul altei persoane. De asemenea în loc să asigure provizionul la încasare, emitentul a făcut plăţi către ale societăţi care îi aparţin sau către alte persoane favorizându-le, ori alte astfel de manopere dolosive. Infracţiunea se consumă la data scadenţei stabilită de emitent pe instrumentul de plată, există astfel o perioadă de referinţă de la data emiterii la data scadenţei în care se pot săvârşii de manopere dolosive de către administratorii societăţilor comerciale emitente, sau acestea pot exista chiar la data emiterii instrumentului de plată.

În cazul relaţiilor comerciale trebuie avut în vedere că intenţia se probează prin actele şi faptele săvârşite de emitentul biletului la ordin, care rezultă din fluxurile financiare ale societăţii pe care o administrează, din actele contabile, etc. şi nu prin simple declaraţii.

De obicei în cauză se efectuează o expertiză contabilă care trebuie să probeze în mod concret manoperele dolosive, să stabilească încasările în perioada de referinţă, operaţiunile contabile privind avansurile pentru ridicarea de mărfuri de către făptuitor, plăţile prin bancă, dacă la data emiterii biletelor la ordin există sume ridicate de administratorul debitoarei şi nerestituite, etc.

În cazul în care există motive scuzabile, precum forţa majoră, cazul fortuit, alte asemenea care afectează voinţa administratorului emitentei nu se pune problema săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în contracte.

Practica judiciară privind biletele la ordin, ca răspundere de natură penală:

Decizia Curţii Constituţionale nr. 709/2006 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 905/07.11.2006 care stipulează în esenţă: „Curtea a reţinut că înşelăciunea, în oricare dintre variantele sale, este o gravă infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestor raporturi juridice. În toate sistemele de drept înşelăciunea sau escrocheria este o faptă incriminată şi sever sancţionată. Nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice privitoare la interzicerea sancţionării penale a neexecutării unei obligaţii contractuale este total nepertinentă.”

Decizia nr. 338/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, publică în dosarul nr. 62/2004 a instanţei supreme, se reţine: „Aşadar, fapta de a emite un bilet la ordin pentru onorarea căruia la scadenţă nu există disponibilităţile băneşti necesare efectuării plăţii, are natură civilă sau penală, după caz, în măsura stabilirii folosirii sau nefolosirii de manopere dolosive faţă de creditorul obligaţiei de plată, într-unul din cele două momente avute în vedere de legiuitor, respectiv cel al asumării obligaţiei la încheierea contractului şi/sau neexecutării obligaţiei de plată contractual asumate. Cum, însă, atitudinea psihică a subiectului activ al infracţiunii de înşelăciune, respectiv voinţa de a săvârşi fapta şi conştiinţa caracterului şi urmărilor acesteia, ca temei al imputabilităţii intrând sub incidenţa legii penale, nu pot fi stabilite ca atare, acestea urmează a fi constatate deductiv din mijloacele de probă administrate, privitoare la comiterea faptei, cu referire la emiterea biletului la ordin, prin raportare la obligaţia legală de a asigura acoperirea la scadenţă. Or, sub acest aspect, constituie probe pertinente, în raport cu obligaţiile legal stabilite pentru comercianţi, privitoare la activitatea documentară, bugetul de venituri şi cheltuieli şi programul fluxurilor financiare.”

În ce priveşte teoria juridică în privinţa infracţiunilor de înşelăciune prin bilete la ordin în lucrarea de specialitate Dreptul penal al afacerilor, autori Costică Voicu, Alexandru Boriu, Ioan Molnar, Mirela Gorunescu şi Sorin Corlăţeani, editia a 4-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, autorii apreciaza, privitor la biletele la ordin: „Pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune, în varianta prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen (înşelăciunea în convenţii), trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
a) să aibă loc încheierea sau executarea unui contract;
b) cu prilejul încheierii sau executării contractului, subiectul activ să inducă sau să menţină în eroare subiectul pasiv;
c) acţiunea de amăgire să determine pe cei induşi sau menţinuţi în eroare să încheie sau să execute contractul în condiţiile stipulate, adică în condiţiile care, altfel, nu ar fi fost acceptate şi care a creat o situaţie păgubitoare pentru subiectul pasiv;
d) acţiunea să fie săvârşită cu intenţie.”

În practică există un număr ridicat de situaţii în care s-au înregistrat bilete la ordin refuzate la plată de banca emitentului din lipsa fondurilor necesare, Centrala Incidentelor la Plată din cadrul Băncii Naţionale a României furnizând date reale şi corecte privind incidentele la plată, ceea ce probează faptul că în România există obişnuinţa privind emiterea de bilete la ordin fără să se asigure suma necesară la încasare, apoi administratorii societăţilor comerciale emitente lasă aceste entităţi în procedura insolvenţei, le abandonează efectiv, creând blocaje financiare şi îngreunând activitatea economică şi încasarea  impozitelor şi taxelor de către organele fiscale, iar oamenii de afaceri din ţară, care activează în mod corect simt că statul nu îi protejează şi sunt expuşi inutil unor riscuri comerciale care puteau fi evitate.

Din acest punct de vedere organele de cercetare penală şi instanţele de judecată trebuie să acorde o mai mare atenţie în instrumentarea dosarelor având ca obiect înşelăciunea în contracte cu bilete la ordin, având în vedere şi pericolul social privind crearea de blocaje financiare şi alte asemenea.

Constantin STANCU

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti