

Agentia Nationala pentru Integritatea a dat publicitatii joi, 5 mai 2011, faptul ca a constatat, potrivit unui comunicat al ANI:
– indicii referitoare la posibila săvârşire de către Corneliu VADIM-TUDOR Corneliu, membru al Parlamentului European, a infracțiunii de fals în declarații
– elemente privind posibila încălcare de către Corneliu VADIM-TUDOR, membru al Parlamentului European, a obligaţiilor fiscale privind veniturile realizate din drepturi de proprietate intelectuală.
La data de 17 noiembrie 2011, ANI s-a autosesiza in urma publicării de către revista Kamikaze a unui material de presă care semnala posibila nerespectare de către Corneliu VADIM-TUDOR a prevederilor legale privind completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese.
ANI a dispus:
1. sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la posibila săvârşire de către Corneliu VADIM-TUDOR a infracțiunii de fals în declarații
2. sesizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale referitoare la veniturile realizate de către domnul VADIM-TUDOR Corneliu din drepturi de proprietate intelectuală de la S.C. EDITURA ROMÂNIA MARE S.R.L. şi nedeclarate în vederea impozitării.
Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.