Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar

Se repeta alegerile pentru desemnarea candidatilor la parchtele de pe langa judecatoriile din raza PCA Brasov pentru CSM 2011. UPDATE


6 mai 2011 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Plenul CSM a decis joi, 5 mai 2011, repetarea procedurilor de desemnare a candidatilor la parchetele de pe langa judecatoriile din circumscriptia Parchetului de pe langa Curtea de Apel Brasov pentru functia de membru CSM, ca urmare a contestarii rezultatului votului de catre procurorul Claudiu Constantin Sandu de la Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov.

Motivul: procurorului Mihai Ciprian Claudiu Raducu de la Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov, incadrat in aceasta functie la data de 1 aprilie 2011, nu i s-a permis sa voteze la alegerile din data de 29 aprilie 2011.

Claudiu Constantin Sandu a obtinut 19 voturi iar contracandidata sa, Cristina Cardasol, prim-procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Zarnesti – 20 de voturi.

Data alegerilor a fost fixata pentru 11 mai 2011 (ora 13.00).

>> Contestatia formulata de procurorul Claudiu Constantin Sandu

>> Hotararea Plenului CSM

UPDATE, 18.00: Prim-procurorul Cristina Cardasol a declarat in exclusivitate pentru Juridice.ro: „A vrea sâ câştigi este onorabil, a dezinforma este regretabil, iar procedurile de dezinformare şi manipulare au devenit atât de subtile şi de eficace, încât agresiunile ascunse pot fi preferate.

Atunci când vorbim despre justiţie ne gândim în primul rând la cel mai simplu element, părţile – persoanele implicate, iar când analizăm sau judecăm un lucru se impune să ţinem seama de toate datele unei probleme – respectiv cunoaşterea punctului de vedere al ambelor părţi implicate.

„Audiatur et altera pars” – „Să fie asculată şi cealaltă parte”- zicea Seneca- este un principiu de drept care cere ca judecata dreaptă să se facă prin audierea ambelor părţi aflate în proces.

Lecturând contestaţia formulată de procurorul candidat  Sandu Claudiu Constantin de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov prin care solicită anularea rezultatului alegerilor din 29.04.2011 de la nivelul parchetelor de pe lângă judecătoriile din circumscripţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi organizarea unui nou tur de scrutin, tinzi să-i dai dreptate, dar analizând modalitatea în care s-a desfăşurat procedura de alegeri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov se poate desprinde o singură concluzie: Nu a avut loc nicio încălcare a procedurii de alegeri pentru desemnarea candidaţilor CSM din 29.04.2011.

Din respect pentru opinia publică şi în principal în atenţia colegilor procurori direct interesaţi de modalitatea în care s-au desfăşurat alegerile la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, doresc să prezint viziunea de ansamblu cu privire la modul în care au avut loc alegerile, putând oferi astfel o opinie obiectivă asupra procedurii alegerilor, astfel că supun atenţiei întâmpinarea pe care am formulat-o şi înaintat-o către Plenul CSM pentru a fi avută în vedere şi pentru ca membrii CSM să poată ajunge la o concluzie în urma dezbaterilor din şedinţa Plenului din data de 05.05.2011.

Menţionez că întâmpinarea a fost înaintată Plenului C.S.M. însoţită de punctul de vedere al Asociaţiei Procurorilor din România  în care se menţionează că susţine punctul de vedere reliefat ceea ce denotă că întîmpinarea nu reflectă subiectivismul ce ar putea plana având calitatea de candidat.

În contestaţia formulată colegul procuror Sandu Claudiu a făcut afirmaţia că unui procuror nu i s-ar fi „respectat dreptul de vot …nu i s-a permis să voteze”, respectiv „ a fost împiedicat să-şi exercite dreptul de vot”  prin neînscrierea pe lista electorală, deşi acel procuror în cauză nu şi-a manifestat dreptul conferit de lege nici în termenul prevăzut de calendar nici la momentul adunării generale din data de 29.04.2011 când i s-a pus în vedere de preşedintele biroului electoral local că nu este înscris pe listele electorale .

De menţionat că procurorul în cauză nu şi-a manifestat dreptul conferit de lege nici în termenul prevăzut de calendar nici la momentul adunării generale din data de 29.04.2011 când i s-a pus în vedere de preşedintele biroului electoral local că nu este înscris pe listele electorale şi în consecinţă nu are dreptul la vot, şi a fost întrebat dacă are obiecţiuni şi contestaţii în acest sens, ocazie cu care în faţa tuturor ocazie cu care în faţa tuturor celor 40 de persoane (39 prezente la adunarea generală şi în prezenţa preşedintelui Biroului Electoral Local) a răspuns fără echivoc că nu are niciun fel de obiecţiune şi nu formulează contestaţie.

De asemenea, nici unul dintre cei doi candidaţi nu a avut obiecţiuni şi nu a formulat contestaţii nici cu privire la acest aspect şi nici cu privire la alte incidente procedurale.

De menţionat faptul că domnului procuror Răducu N. Ciprian Claudiu i s-a permis să rămână  în sală pe tot parcursul desfăşurării procedurii de alegeri şi la nici un moment nu a solicitat înscrierea pe listele elcectorale, nu şi-a manifestetat în nici un mod intenţia de a îşi exprima dreptul la vot şi nu a formulat contestaţie .

În contextul în care contestaţia a fost deja soluţionată de Plen, iar noul termen privind reluarea alegerilor este data de 11.05.2011, nu-mi rămâne decât convingerea că în urma acestei expuneri, colegii magistraţi au posibilitatea să tragă concluziile cât se poate de obiective (şi corecte) asupra modalităţii de derulare a alegerilor (din 29.04.2011 de la nivelul parchetelor de pe lângă judecătoriile din circumscripţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov).”

>> Intampinarea formulata de prim-procurorul Cristina Cardasol

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii