NNDKP premiata pentru gestionarea relatiei cu clientii la gala premiilor Chambers Europe
6 mai 2011 | JURIDICE.ro

Casa de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a anunţat că a fost desemnată firma care a gestionat cel mai bine relaţia cu clienţii la gala decernării premiilor Chambers Europe, primind „Chambers Europe 2011 Client Service Award” pentru România. Este a doua oară când NNDKP este premiată de Chambers Europe, dupa ce în 2009 (an din care ţara noastră se află pe harta acestor distincţii), NNDKP a fost desemnată firma anului în România.
În acelaşi timp, în topul acestei publicaţii NNDKP rămâne cea mai bine clasată firmă de avocatură din România, situându-se pe prima poziţie în zece din unsprezece domenii de practică cercetate în România (drept bancar şi finanţări; drept corporatist/M&A; litigii; dreptul muncii; energie şi resurse naturale; proprietate intelectuală; proiecte PPP; tranzacţii imobiliare; restructurare/insolvenţă şi consultanţă fiscală).
În 2011 NNDKP a fost de asemenea singura casă de avocatură situată pe primele poziţii de alte trei ghiduri juridice internaţionale – The European Legal 500, IFLR 1000 şi Chambers Global – în toate domeniile pe care acestea le-au cercetat în jurisdicţia noastră.
Chambers Europe este ediţia europeană a ghidului Chambers Global, un reper pentru piaţa de avocatură internaţională, ce alcătuieşte anual clasamente pe domenii de practică ale celor mai bune firme de avocatură dintr-o jurisdicţie, acoperind toate jurisdicţiile importante din lume.
***
Despre NNDKP:
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen este promotor al avocaturii de afaceri în România şi în prezent are o echipă formată din 145 de avocaţi şi consultanţi şi 75 de angajaţi. În ultimii nouă ani NNDKP a primit numeroase recunoaşteri şi distincţii din partea celor mai prestigioase publicaţii internaţionale de specialitate, care au clasat firma în mod constant pe primele poziţii în toate ariile de practică cercetate în România.