Varia
JURIDICE
2 comentarii

Este admisibila acţiunea in restituirea/inmatricularea vehiculului fara plata taxei pe poluare auto in lipsa parcurgerii procedurii prealabile?
13.05.2011 | Andrei PAP

JURIDICE - In Law We Trust

Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu recurs în interesul legii, întrucât în practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la problemele de drept vizând:

I. Aplicarea art. 4, art. 7 şi art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, în referire la posibilitatea obligării Instituţiei Prefectului la înmatricularea unui autovehicul, fără a exista o prealabilă constatare din partea autorităţii fiscale competente, în sensul că taxa de poluare este sau nu datorată.

1. Astfel, cu privire la acest aspect, unele instanţe au dispus obligarea Instituţiei Prefectului – Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Autovehiculelor la înmatricularea autovehiculelor second-hand importate în România din alte state membre ale Uniunii Europene, fără ca în prealabil, reclamanţii să fi obţinut o decizie emisă de autoritatea fiscală competentă sau o hotărâre judecătorească, în procedura prevăzută de art. 7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

În motivarea acestei soluţii, instanţele au efectuat un examen de compatibilitate a normelor interne privind taxa pe poluare cu dispoziţiile art. 25, 28 şi 90 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene şi prin raportare la normele comunitare menţionate, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, au considerat că taxa pe poluare nu este datorată, astfel încât refuzul Serviciului Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Autovehiculelor este un refuz  nejustificat, fiind rezultatul unui exces de putere ce constă, potrivit legii contenciosului administrativ, în exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

În acest sens, s-a precizat că însăşi Curtea Europeană de Justiţie a statuat că Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene a creat o „nouă ordine juridică” în dreptul european, caracterizată prin faptul că are efect direct şi se bucură de supremaţie în raport cu ordinea juridică internă a statelor membre.

Ca atare, o instanţă naţională chemată, în limitele competenţei sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligaţia de a le aplica direct şi prioritar şi dacă este necesar, chiar să refuze a apela la legislaţia naţională, inclusiv cea adoptată ulterior, fără a se impune să solicite sau să aştepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau declararea neconstituţionalităţii de Curtea Constituţională.

De altfel, şi art. 148 alin. (1) şi (2) din Constituţia României dispune că, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).

În acest context, întrucât raţiunea reglementărilor comunitare în materie este asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor între statele comunitare, în condiţii normale de concurenţă, prin eliminarea oricărei forme de protecţie care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii faţă de produsele provenind din state membre, prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, legiuitorul român a instituit un astfel de regim discriminatoriu pentru autoturismele aduse în România din Comunitatea Europeană şi reînmatriculate pe teritoriul României, în situaţia în care acestea au fost înmatriculate în ţara lor de provenienţă, în timp ce, pentru reînmatricularea autoturismelor înmatriculate deja în România, taxa nu se percepe.

În consecinţă, aplicarea normelor de drept comunitar exclude respectarea altor proceduri, respectiv, cea de contestare a taxei pe poluare pentru a se stabili dacă aceasta este sau nu datorată, în ce cuantum şi care este beneficiarul ei.

Întrucât, nu organul fiscal sau statul a refuzat înmatricularea, încălcând dreptul reclamanţilor de a folosi pe teritoriul României un bun dobândit în spaţiul comunitar european, ci serviciul de înmatriculare, aceasta înseamnă că reclamanţilor  nu li se poate imputa că nu au chemat în judecată organele fiscale competente să calculeze şi să încaseze taxa pe poluare.

De vreme ce autorul refuzului de înmatriculare nu este statul sau un organ fiscal, ci serviciul de înmatriculare, nu există nici un temei pentru a li se reproşa reclamanţilor faptul  că au abandonat procedura de contestare a taxei pe poluare ori că nu a abordat, în contradictoriu cu organele fiscale problema concordanţei legislaţiei fiscale naţionale cu legislaţia comunitară.

Prin urmare, serviciul public de înmatriculare a impus nejustificat, cu exces de putere, prezentarea dovezii de plată a taxei pe poluare, în baza Ordinului nr. 1501/2006, emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor, act normativ ce este contrar dreptului comunitar, deoarece a determinat o practică administrativă ce are ca efect obstacularea circulaţiei mărfurilor între statele comunitare.

2. Alte instanţe, în aceeaşi ipoteză, au considerat că neînmatricularea autovehiculului fără ca, în prealabil, să fie prezentate documentele prevăzute de art. 7 alin. (1) din Ordinul nr. 1501/2006 al Ministerului Administraţiei şi Internelor, inclusiv dovada plăţii taxei pe poluare sau a unui înscris, potrivit căruia persoana solicitantă este scutită de plata respectivei taxe, nu reprezintă un refuz nejustificat al autorităţii competente, respectiv Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Autovehiculelor, în sensul art.2 alin. (1)  lit.i din Legea nr. 554/2004, deoarece lipseşte excesul de putere comis de instituţia publică, ce ar putea atrage răspunderea administrativă.

Răspunsurile comunicate reclamanţilor, în sensul precizării documentelor ce trebuie prezentate, pentru înmatricularea unui autoturism în România, sunt acte de informare şi nu un refuz cu  exprimarea explicită, prin exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.

Pe de altă parte, s-a considerat că înmatricularea autoturismului fără plata taxei pe poluare prin analiza conformităţii  prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 cu legislaţia comunitară este o abordare greşită în condiţiile în care Instituţia Prefectului nu are atribuţii în ceea ce priveşte stabilirea acestei taxe şi, cu atât mai mult, căderea de a examina legalitatea taxei în raport de prevederile dreptului comunitar şi nici de a aplica cu prioritate aceste din urmă dispoziţii, fără a ţine cont de legislaţia internă.

S-a mai arătat şi că sumele respective nu se fac venit la bugetul acestei autorităţi pârâte, iar o eventuală scutire de plată poate fi dispusă decât de organele fiscale  care au atribuţii legale în acest sens.

Totodată, pe lângă taxa pe poluare, serviciul de specialitate din cadrul Instituţiei Prefectului mai are de analizat şi alte condiţii de natură juridică sau tehnică privitoare la autoturismul a cărui înmatriculare se solicită şi, din acest punct de vedere, instanţa nu se poate substitui în atribuţiunile funcţionarului public obligat să verifice şi să constate îndeplinirea tuturor condiţiilor înmatriculării.

După achitarea taxei pe poluare,  reclamantul poate contesta, fie existenţa ei, fie modalitatea de calcul la organul administrativ fiscal, respectând procedura prevăzută de art. 205-209 din Codul de procedură fiscală, iar ulterior, poate ataca decizia emisă în soluţionarea contestaţiei, la instanţa de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 218 din acelaşi cod şi numai într-un astfel de litigiu s-ar putea examina şi compatibilitatea dispoziţiilor din dreptul intern cu cele comunitare, aşa încât, într-un litigiu având ca obiect „obligaţia de a face”, nu există nici un motiv pentru a se impune serviciului de înmatriculări conduita reclamată.

Opinia Procurorului General este în sensul că aceste din urmă instanţe au pronunţat soluţii  în litera şi spiritul legii.

***

II. Admisibilitatea sau inadmisibilitatea acţiunii de restituire a taxei de poluare în condiţiile în care reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008.

1. În privinţa acestui aspect, unele intanţe au apreciat că acţiunea de restituire a taxei pe poluare este admisibilă fără a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 205– 209 din Codul de procedură fiscală.

În motivare s-a arătat că textul art. 7 din  Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 conform căruia stabilirea, verificarea, colectarea şi executarea silită, inclusiv soluţionarea contestaţiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este doar o normă de trimitere, astfel că nu se poate susţine că în aplicarea acestei norme devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile.

Contestaţia împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale, prevăzută de art. 205 din Codul de procedură fiscală şi următoarele,  este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul persoanei care se consideră lezată în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii, de a se adresa instanţei de judecată.

Tot astfel, prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care dispun că actele administrative susceptibile potrivit legii organice, să facă obiectul unei jurisdicţii speciale administrative pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, cu respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înţelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicţională, nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind „liberul acces la justiţie” prevăzut de art. 21 din Constituţia României.

Şi dispoziţiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ care instituie procedura „recursului graţios”, trebuie analizate şi aplicate  într-o manieră care să nu contravină principiului enunţat şi care se circumscrie „dreptului  la un proces echitabil”.

Întrucât, obiectul acţiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorităţii fiscale, respectiv al Administraţiei Fondului pentru Mediu, de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanţa de judecată.

Într-o altă argumentare, s-a apreciat că necontestarea deciziei de calcul a taxei pe poluare nu prezintă relevanţă, întrucât reclamanţii au uzat de o altă reglementare, respectiv de dispoziţiile art. 117 din Codul de procedură fiscală, contestând însăşi legalitatea, de plano, a taxei prelevate, în integralitatea ei.

Procedura prevăzută de dispoziţiile art. 10 raportat la art. 7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, de Cap. VI – „Restituirea sumelor reprezentând diferenţe de taxe plătite” – din Hotărârea Guvernului nr. 686/2008, precum şi de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanţelor Publice, nu sunt incidente în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalităţii de stabilire a cuantumului taxei pe poluare şi  restituirea diferenţei de taxă plătită.

Şi în materia analizată, s-a exprimat punctul de vedere potrivit căruia nu se impune efectuarea procedurii prealabile în situaţia în care judecătorul naţional are obligaţia să aplice normele comunitare, în mod direct şi prioritar, dacă se constată că normele interne contravin acestora.

2. Alte instanţe, dimpotrivă, au respins acţiunile privind restituirea taxei pe poluare, reţinând în considerente că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit, în mod expres, prin art. 7 raportat la art. 10, faptul că persoana nemulţumită de modul de calcul sau de însăşi aplicarea acestei taxe, are obligaţia de a formula, în prealabil, contestaţie, iar în lipsa dovezii exercitării procedurii prealabile prevăzute de actul normativ invocat, raportat şi la dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea de restituire este inadmisibilă.

Legalitatea deciziei de stabilire a taxei pe poluare pentru autovehicule, act administrativ fiscal, în înţelesul art. 41 din Codul de procedură fiscală, poate fi cercetată de instanţă pe cale directă în procedura contenciosului administrativ ori nici pe calea excepţiei de nelegalitate.

Dacă s-ar admite altfel, ar însemna ca persoana care se pretinde vătămată, într-un drept al său ori într-un interes legitim, să ocolească procedura specială de contestare a actului administrativ unilateral şi să supună judecăţii, în mod direct, legalitatea acestuia, în cadrul unei alte proceduri, decât cea prevăzută de legiuitor, ceea ce nu ar putea fi admis.

Nu este posibil a disimula demersul de a se pune în discuţie legalitatea stabilirii şi încasării taxei pe poluare, prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorându-se faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale, clare, accesibile, previzibile şi predictibile, compatibile cu exigenţele de calitate ale unui act normativ.

Prin raportare şi la jurisprudenţa comunitară, s-a arătat că prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările şi completările ulterioare, România aplică un sistem de impozitare similar celui examinat de Curte, iar posibilitatea de contestare este clar reglementată de acest act normativ, atunci când persoana care urmează să înmatriculeze un autovehicul rulat poate face dovada că autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată în grila fixă prevăzută de legiuitor.

Curtea  de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că un stat membru nu îşi încalcă obligaţiile care îi revin în temeiul art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, dacă aplică autovehiculelor de ocazie importate din alte state membre un sistem de impozitare în care deprecierea reală a autovehiculelor este definită într-un mod general şi abstract, pe baza unor criterii determinate în dreptul naţional, în măsura în care, pe de o parte, sunt aduse la cunoştinţa publicului  criteriile pe care se întemeiază modul de calcul forfetar al deprecierii vehiculelor şi, pe de altă parte, proprietarul unui autovehicul de ocazie importat dintr-un alt stat membru are posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel de mod de calcul, cu scopul de a demonstra că acesta are ca rezultat o impozitare superioară valorii taxei reziduale încorporate în valoarea celor similare, deja înmatriculate pe teritoriul naţional.

Încălcarea art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene nu poate fi reţinută de plano, ci trebuie verificată, în fiecare caz în parte, pentru a se putea stabili în concret măsura în care valoarea  taxei  aplicate  autovehiculului  second-hand  achiziţionat    dintr-un alt stat membru depăşeşte valoarea reziduală a aceleiaşi taxe încorporată în valoarea de piaţă a vehiculelor similare înmatriculate în România.

Aşadar, întrucât reclamanţii au achitat, în mod voluntar, această taxă pe poluare, supunându-se, astfel, normei interne aplicate de organul fiscal competent prin emiterea deciziei administrative, numai în faza de soluţionare a contestaţiei împotriva acestui titlu de creanţă fiscală şi în faza controlului judecătoresc ulterior, se poate pune în discuţie modalitatea factuală şi legală de stabilire a cuantumului taxei pe poluare, precum şi compatibilitatea dreptului intern cu norma comunitară pertinentă.

Prin urmare, dacă s-ar valida demersul întreprins de reclamanţi, prin ignorarea procedurii deschise de lege pentru contestarea actului de impunere, ar fi deturnate normele procesual fiscale care guvernează soluţionarea unui atare conflict, cu repunerea acestora în termenul procedural prevăzut de art. 207 din Codul de procedură fiscală, ceea ce, în mod evident, nu este posibil.

S-a statuat că, în condiţiile în care obligaţia de plată a taxei pe poluare nu a fost desfiinţată total sau parţial în procedura prevăzută de art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, refuzul autorităţii fiscale competente nu poate fi calificat ca fiind nejustificat, manifestat printr-un exces de putere, în sensul definiţiilor cuprinse în art. 2 lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004.

S-a mai precizat că şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu valoare de principiu şi precedent judiciar că, în măsura în care se contestă un act administrativ fiscal, devin incidente dispoziţiile din Codul de procedură fiscală, raportate la art. 7 din Legea nr. 554/2004,  în acelaşi sens fiind  şi practica Curţii Constituţionale care, sesizată, în mod repetat cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 – 218 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a reţinut că acestea sunt constituţionale nu numai în raport de prevederile Constituţiei, dar şi în raport de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Opinia Procurorului General este în sensul că aceste din urmă instanţe au pronunţat soluţii în litera şi spiritul legii.

>> Textul integral al recursului în interesul legii

Pentru Juridice.ro, Andrei PAP



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Este admisibila acţiunea in restituirea/inmatricularea vehiculului fara plata taxei pe poluare auto in lipsa parcurgerii procedurii prealabile?”

  1. Avand in vedere practica neunitara, in conditiile in care RIL ul propus de procurorul general este tardiv, nejustificat, referitor la chestiuni procedurale si nu de fond, cu ignorarea totala a rolului CJUE in dezlegarea caracterului necomunitar si discriminatoriu al OUG 50 si al regimului fiscal neconform fo instituit, solicit celor implicati in aceasta chestiune formularea unei opinii coerente in raport de initiativa eronata a procurorului general. Ma refer la Andrei Pap, Viorel Papu, Cosmin Costas, Beatrice Andresan s.a. Rog email: razvanviorescu@gmail.com si cosminfc@gmail.com
    av razvan viorescu

  2. OanaLaura spune:

    Oamenii astia nu stiu ce sa mai faca sa nu restituie banii inapoi… Totusi, ce efect ar avea admiterea unui asemenea recurs, cu toate ca ar fi dat cu privire la o reglementare controversata si contrara reglementarilor europene?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.