Concurs de pledoarii adresat studentilor din anul I. Castigatorii
16 mai 2011 | JURIDICE.ro
În ziua de 5 mai 2011, în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, Centrul de Drept Constituţional şi Instituţii Politice (CDCIP) a organizat un concurs de pledoarii adresat studenţilor din anul I. Acest concurs s-a desfăşurat sub forma a două procese simulate, având scopul de a înlesni aprofundarea de către studenţi a cunoştinţelor teoretice şi practice în domeniul dreptului constituţional şi al instituţiilor politice. În organizarea acestui eveniment membrii CDCIP au fost sprijiniţi de Asociaţia Studenţilor în Drept (A.S.D.).
Concursul a fost jurizat de trei dintre foştii judecători ai Curţii Constituţionale a României: domnul prof. univ. dr. Ioan Muraru, domnul prof. univ. dr. Nicolae Popa şi domnul Constantin Doldur.
Juriul a premiat cele mai bune pledoarii, după cum urmează:
- Premiul I a fost acordat studenţilor: Mădălina Vasile şi Ionuţ Vişinescu. Aceştia vor beneficia de un stagiu de practică de o lună de zile la una din firmele de avocatură din Bucureşti sau la o instituţie publică, ori la Institutul Naţional de Magistratură, la alegere;
- Premiul II a fost acordat studenţilor: Adina Torje, Sabina Fugaru, Adriana Păcăleanu şi Ionuţ Cofaru. Prin amabilitatea Facultăţii de Drept, aceştia au primit, fiecare, câte un premiu în valoare de 300 RON.
Toţi cei 16 participanţii la concurs au primit diplome de participare şi cărţi oferite de către Editura ,,Hamangiu’’.
Aflat la cea de-a doua ediţie, acest concurs îşi propune să continue în anii următori, propunând noi teme incitante care să lărgească orizontul profesional al studenţilor Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti.
Mai multe detalii despre eveniment pot fi accesate de pe pagina de web a Centrului de Drept Constituţional şi Instituţii Politice la adresa: www.cdcip.ro
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro