Secţiuni » Arii de practică » Business » Media & Publicitate
Media & Publicitate
Profesionişti

Agentie de turism. Propuneri de destinatii. Informarea consumatorilor. CJUE, C-122/10, Ving Sverige


19 mai 2011 | JURIDICE.ro, Razvan-Horatiuu RADU, Anca VOICU

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: CJUE, Media & Publicitate, Protecția consumatorilor, RNSJ

Cauza C-122/10, Ving Sverige

Precizări privind elementele pe care trebuie să le cuprindă o „invitaţie de a cumpăra”, în cadrul obligaţiei temeinice de informare care incumbă comercianţilor. Precizări referitoare la modul în care este descris produsul sau este indicat preţul, cu referire la omisiunile înşelătoare

La data de 12 mai 2011 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Curtea) s-a pronunţat printr-o hotărâre preliminară, conform articolului 267 TFUE, cu privire la o serie de întrebări adresate de o instanţă suedeză referitoare la interpretarea unor noţiuni cuprinse în „Directiva privind practicile comerciale neloiale” [1].

Această directivă a fost adoptată în temeiul articolului 169 TFUE, care îi atribuie Uniunii sarcina de a promova interesele consumatorilor şi de a asigura un nivel ridicat de protecţie a acestora şi constituie un instrument eficient în prevenirea şi în lupta împotriva practicilor comerciale neloiale.

Prin intermediul acestei directive, Uniunea a instituit în sarcina comercianţilor o obligaţie de informare temeinică atunci când aceştia decid să difuzeze o comunicare comercială sub forma specială a unei invitaţii de a cumpăra.

Prezenta cauză a oferit Curţii, pentru prima dată, ocazia de a interpreta această noţiune.

Situaţia de fapt:

Ving este o agenţie de turism care organizează şi oferă pachete de servicii turistice care sunt vândute prin internet, prin telefon, la punctele de vânzare ale societăţii, precum şi printr‑o serie de agenţii de turism de pe teritoriul Suediei. Agenţia a publicat o comunicare comercială într‑un cotidian suedez prin care propunea călătorii cu destinaţia New York pentru o anumită perioadă. În anunţul menţionat erau incluse câteva informaţii, printre care preţul de pornire, adresa site‑ului internet al agenţiei şi un număr de telefon.

Considerând că această comunicare comercială era o invitaţie de a cumpăra, conţinând o omisiune înşelătoare, instituţia însărcinată cu protecţia consumatorilor a introdus o acţiune împotriva agenţiei de turism, pe motiv că informaţiile referitoare la caracteristicile principale ale călătoriei, în special preţul acesteia, erau insuficiente sau lipseau. Reclamantul a solicitat ca Ving să fie obligată să indice un preţ fix în anunţul său şi să detalieze mai mult modul în care principalele caracteristici ale călătoriei influenţează preţul indicat în comunicarea comercială şi în ce fel este afectat acest preţ.

Ving a susţinut că respectiva comunicare comercială nu constituia o invitaţie de a cumpăra şi a arătat că principalele caracteristici ale produsului au fost indicate în mod corespunzător cu mediul de comunicare utilizat, precum şi cu produsul în cauză, iar preţul a fost menţionat potrivit modului prevăzut de legislaţia internă privind informaţiile referitoare la preţuri. În plus, Ving a susţinut că respectiva comunicare comercială nu constituia o practică neloială care a omis să ofere informaţii semnificative şi clare şi a afirmat că omiterea informaţiilor în litigiu nu a denaturat şi nu putea denatura capacitatea destinatarului de a lua o decizie comercială în cunoştinţă de cauză.

Cadrul juridic:

Directiva 2005/29/CE are ca obiectiv armonizarea legislaţiilor statelor membre privind practicile comerciale neloiale – inclusiv publicitatea neloială – care dăunează direct intereselor economice ale consumatorilor şi reglementează practicile comerciale cu scopul direct de influenţare a deciziilor comerciale ale consumatorilor în legătură cu produsele. Criteriul de evaluare folosit de directivă este consumatorul mediu, care este suficient de bine informat şi de atent, ţinând seama de factori sociali, culturali şi lingvistici.

Directiva conţine o serie de definiţii şi prevederi referitoare la practicile comerciale şi omisiunile înşelătoare şi la invitaţia de a cumpăra, care au fost preluate în legislaţia suedeză de transpunere a directivei, respectiv Legea 2008/486 privind practicile de comercializare.

Potrivit articolului 2 litera (i) din directivă, „invitaţie de a cumpăra” înseamnă „o comunicare comercială care arată caracteristicile unui produs şi preţul într‑o manieră corespunzătoare mijloacelor de comunicare comercială folosite şi care îl determină pe consumator să cumpere un produs”.

Conform articolului 7 alineatul (4), în cazul unei invitaţii de a cumpăra, următoarele informaţii se consideră semnificative, în cazul în care nu reies deja din context:

(a) principalele caracteristici ale produselor, în mod corespunzător cu mediul de comunicare utilizat şi cu produsul în cauză;

(b) adresa geografică şi identitatea comerciantului, precum sediul social şi, după caz, adresa geografică şi identitatea comerciantului în numele căruia acţionează;

(c) preţul cu toate taxele incluse sau, în cazul în care preţul nu poate fi calculat în avans în mod satisfăcător dată fiind natura produsului, modalitatea de calcul al preţului şi, după caz, toate costurile suplimentare de transport, de livrare sau cheltuielile poştale sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate în avans în mod satisfăcător, menţionarea faptului că aceste costuri ar putea fi suportate de consumator;

(d) modalităţile de plată, livrare, executare şi soluţionare a reclamaţiilor, în cazul în care diferă de condiţiile de diligenţă profesională;

(e) pentru produsele şi tranzacţiile care implică dreptul de retractare sau de anulare, existenţa unui asemenea drept.

În lipsa informaţiilor în cauză, o invitaţie de a cumpăra este considerată a fi înşelătoare şi, prin urmare, este neloială, astfel cum rezultă din dispoziţiile articolului 5 alineatul (4) şi ale articolului 7 din directivă.

Ridicându-se problema dacă anunţul publicat de Ving poate fi considerat o invitaţie de a cumpăra şi, în ipoteza unui răspuns afirmativ, dacă acesta constituie sau nu o practică comercială neloială, instanţa de trimitere a adresat Curţii şapte întrebări preliminare.

Interpretarea Curţii:

În opinia Curţii, expresia „care îl determină pe consumator [a se citi „care îi permite astfel consumatorului”] să cumpere un produs”, prevăzută la articolul 2 litera (i) din Directiva 2005/29, trebuie interpretată în sensul că există o invitaţie de a cumpăra din moment ce informaţia privind produsul promovat şi preţul acestuia este suficientă, astfel încât consumatorul să poată lua o decizie comercială, fără a fi necesar ca în comunicarea comercială să se regăsească de asemenea o posibilitate concretă de a cumpăra produsul ori ca această comunicare să prezinte o legătură cu o astfel de posibilitate.

De asemenea, cerinţa privind indicarea preţului produsului poate fi îndeplinită în cazul în care comunicarea comercială conţine un preţ de bază, mai precis, preţul cel mai mic pentru care poate fi cumpărat produsul sau categoria de produse promovate, chiar dacă produsul sau categoria de produse promovate este disponibilă în alte variante ori cu alt conţinut, la preţuri care nu sunt indicate. Este de competenţa instanţei de trimitere să verifice, în funcţie de natura şi de caracteristicile produsului, precum şi în funcţie de mediul de comunicare comercială utilizat, dacă menţionarea unui preţ de bază îi permite consumatorului să ia o decizie comercială.

Articolul 2 litera (i) din Directiva 2005/29 trebuie interpretat în sensul că o referire verbală sau vizuală la produs permite îndeplinirea cerinţei privind indicarea caracteristicilor produsului, inclusiv în situaţia în care aceeaşi referire verbală sau vizuală este utilizată pentru a desemna un produs oferit în mai multe variante. Este de competenţa instanţei de trimitere să stabilească, de la caz la caz, ţinând seama de natura şi de caracteristicile produsului, precum şi de mediul de comunicare utilizat, în ce măsură consumatorul dispune de informaţii suficiente pentru a identifica şi pentru a distinge produsul în vederea luării unei decizii comerciale.

Articolul 7 alineatul (4) litera (a) din Directiva 2005/29 trebuie interpretat în sensul că poate fi suficient să se indice numai anumite caracteristici principale ale produsului şi, pentru mai multe detalii, comerciantul să trimită la site‑ul său internet, cu condiţia ca pe acest site să existe informaţii esenţiale privind caracteristicile principale ale produsului, preţul şi celelalte condiţii, în conformitate cu cerinţele articolului 7 din directiva menţionată. Este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze, de la caz la caz, luând în considerare contextul invitaţiei de a cumpăra, mediul de comunicare utilizat, precum şi natura şi caracteristicile produsului, dacă menţionarea numai a anumitor caracteristici principale ale produsului îi permite consumatorului să ia o decizie comercială în cunoştinţă de cauză.

Articolul 7 alineatul (4) litera (c) din Directiva 2005/29 trebuie interpretat în sensul că indicarea numai a unui preţ de bază într‑o invitaţie de a cumpăra nu poate fi considerată, per se, ca fiind o omisiune înşelătoare. Este de competenţa instanţei de trimitere să stabilească dacă indicarea unui preţ de bază este suficientă pentru a fi considerate îndeplinite cerinţele privind menţionarea preţului, astfel cum sunt prevăzute în dispoziţia menţionată. Această instanţă va trebui să verifice, printre altele, dacă omiterea modalităţilor de calcul al preţului final nu îi împiedică pe consumatori să ia o decizie comercială în cunoştinţă de cauză şi, prin urmare, dacă nu îi determină să ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat‑o în alte împrejurări. De asemenea, aceasta trebuie să ia în considerare limitele inerente mediului de comunicare utilizat, natura şi caracteristicile produsului, precum şi celelalte măsuri pe care comerciantul le‑a luat în mod efectiv pentru a pune informaţii la dispoziţia consumatorilor.

Consideraţii finale:

Deşi Directiva 2005/29/CE efectuează o armonizare completă a normelor privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor faţă de consumatori, asigurând, printre altele, un nivel ridicat de protecţie a acestora, comercianţii nu sunt cu toate acestea excluşi din preocupările legiuitorului Uniunii. Prin intermediul prevederilor directivei, se pune la dispoziţia consumatorilor şi comercianţilor un cadru de reglementare unic, bazat pe concepte juridice clar definite, care urmăresc să reglementeze toate aspectele practicilor comerciale neloiale în cadrul Uniunii Europene.

În exerciţiul de interpretare pe care a fost invitată să-l realizeze, Curtea a avut în vedere respectarea unui dublu echilibru, acela dintre drepturile consumatorilor şi drepturile comercianţilor, dar şi pe acela dintre publicitate în general şi invitaţia de a cumpăra în special.

Potrivit Directivei 2005/29/CE, invitaţia de a cumpăra este o formă specială de publicitate care implică o obligaţie de informare temeinică, conform articolului 7 alineatul (4). Există şi alte forme de publicitate şi, prin urmare, comercianţii fac o alegere deliberată de a difuza o invitaţie de a cumpăra, asumându‑şi astfel riscul de a intra sub incidenţa unei obligaţii de informare temeinică.

Directiva 2005/29/CE a fost transpusă în legislaţia românească prin Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor (publicată în Monitorul Oficial nr. 899 din 28 decembrie 2007), dar şi prin OUG nr. 65/2009 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare (publicată în Monitorul Oficial nr. 412 din 17 iunie 2009), aprobată prin Legea nr. 334/2009 (publicată în Monitorul Oficial nr. 778 din 13 noiembrie 2009).


[1] Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori şi de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE şi 2002/65/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului (JO L 149, p. 22, Ediţie specială, 15/vol. 14, p. 260).

Răzvan-Horaţiu RADU
Agent Guvernamental pentru Curtea de Justiţie şi Tribunalul UE
Departamentul pentru Afaceri Europene

Anca VOICU
Consilier pentru Afaceri Europene
Departamentul pentru Afaceri Europene

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică