Pozitia CSM transmisa Camerei Deputatilor ref. promovarea magistratilor la Inalta Curte
23 mai 2011 | JURIDICE.ro
Suntem in masura sa va prezentam punctul de vedere transmis de Consiliul Superior al Magistraturii presedintelui Comisiei Juridice, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor, Daniel Buda, privind promovarea magistratilor la Inalta Curte:
„DOMNULUI DANIEL BUDA,
PREŞEDINTELE COMISIEI JURIDICE, DE DISCIPLINĂ ŞI IMUNITĂŢI A CAMEREI DEPUTAŢILOR
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Stimate domnule preşedinte,
Urmare dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor din data de 18 mai 2011, referitoare la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, au rămas în discuţie mai multe amendamente la forma iniţiatorului, propuse de domnul deputat Florin Iordache.
I. Articolul 522 alin. (1) are, în proiectul iniţiatorului, următorul conţinut:
„Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie analizează candidaturile depuse pentru funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aprobă raportul consultativ asupra promovării şi emite, pe baza acestuia, o recomandare motivată cu privire la candidat”.
Amendamentul propus este:
„Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie analizează candidaturile depuse pentru funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aprobă raportul de evaluare motivat al Comisiei şi emite pe baza acestuia un aviz conform.”
În legătură cu conţinutul acestui amendament s-au formulat şi alte amendamente care conţin referiri la avizul conform: 522 alin. (4), 523 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi respectiv art. 29 alin.(1) din Legea nr. 304/2004.
Înlocuirea sintagmei „recomandare motivată”, din forma iniţiatorului, cu aceea de „aviz conform” modifică în mod esenţial natura juridică a documentului pe care îl emite Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu efecte inacceptabile.
Există numeroase argumente de ordin constituţional, legal, ştiinţific (doctrinar) şi de oportunitate pentru care vă rugăm să nu votaţi amendamentele care conţin referirea la avizul conform al Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
1. Noţiunea de AVIZ CONFORM este specifică operaţiunilor procedurale anterioare emiterii actului administrativ[1] şi nu poate fi incidentă într-o procedură de promovare a magistraţilor la instanţa supremă.
Avizele, ca esenţă, reprezintă manifestări unilaterale de voinţă care condiţionează (în cazul avizului conform) sau, după caz, fundamentează (în cazul avizului consultativ sau facultativ), manifestarea unilaterală de voinţă a organului administrativ.
În doctrina juridică se arată în mod unanim că avizul conform este acela care trebuie cerut de organul care emite actul, iar opiniile pe care le conţine sunt obligatorii, în timp ce avizul consultativ presupune că organul emitent al actului administrativ este obligat să ceară avizul, dar nu este obligat să se conformeze acestuia.
Că această instituţie a avizului (fie el conform sau consultativ) este improprie pentru o procedură de promovare a magistraţilor şi pentru atribuţiile Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi rezultă implicit din formulele folosite de reglementările în vigoare, dar şi din propunerile de modificare formulate de iniţiator.
Articolul 52 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 în forma care este în prezent în vigoare foloseşte sintagma „raport consultativ”, ca şi art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 304/2004, iar iniţiatorul propune sintagma „recomandare motivată”. De altfel, termenul de „recomandare” este folosit şi în cuprinsul art. 40 lit. C din Legea nr. 317/2004.
2. Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este un organ administrativ şi nu are atribuţii de emitere de avize. Nici o atribuţie prevăzută de articolul 29 din Legea 304/2004 sau de articolele din Secţiunea 3 – „Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, nu prevede vreo situaţie în care acest colegiu emite avize, în nicio materie.
Chiar şi în cazul atribuţiilor pe care acest colegiu le are cu privire la cariera magistraţilor-asistenţi, atât legea de organizare judecătorească, cât şi Regulamentul menţionat, prevăd că acest colegiu „propune Consiliului Superior al Magistraturii numirea, promovarea, transferul, suspendarea şi încetarea din funcţie a magistraţilor-asistenţi”.
3. La nivel european, Consiliile judiciare sunt organismele independente cărora se recomandă să le revină ca atribuţii selecţia şi promovarea judecătorilor. Recomandarea nr. 94(12) a Comitetului de Miniştri către statele membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor prevede: „Toate deciziile care privesc cariera profesională a judecătorilor trebuie bazate pe criterii obiective, iar selecţia şi cariera judecătorilor trebuie bazate pe merite, având în vedere evaluările, integritatea, abilităţile şi eficienţa. Autoritatea care va lua decizia privind selecţia şi cariera judecătorilor trebuie să fie independentă faţă de guvern şi de administraţia publică.” (Principiul I, pct. 2 lit. c). Carta europeană privind statutul judecătorilor stipulează, de asemenea, că orice decizie care afectează selectarea, recrutarea, numirea şi cariera sau eliberarea din funcţie a judecătorului trebuie luată numai prin intervenţia acestei autorităţi independente în care sunt membri aleşi de colegii lor.
În acelaşi sens sunt Avizul nr. 1(2001) şi Avizul nr. 10(2007) ale Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (în atenţia Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei), acesta din urmă, în secţiunea V.A. – „Selecţia, numirea şi promovarea judecătorilor”, arătând că: „Pentru a menţine independenţa sistemului judiciar este esenţial ca selecţia şi promovarea judecătorilor să se facă în mod independent, în afara puterii legislative şi executive şi de preferinţă de Consiliul Justiţiei”.
4. Organismul autonom şi independent care are ca atribuţie selecţia şi cariera magistraţilor în România este Consiliul Superior al Magistraturii. Atribuţiile Consiliului sunt constituţionale şi nu se poate ca prin modificări ale celor două legi care fac obiectul propunerilor de amendamente să se intre în conflict cu textele constituţionale prin „mutarea” deciziei privind promovarea la instanţa supremă, de la Consiliul Superior al Magistraturii, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Art. 125 alin. (2) din Constituţia României revizuită prevede că:
„Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice”.
Art. 134 din Constituţie, parte din Secţiunea a 3-a – „Consiliul Superior al Magistraturii”, a Capitolului VI – „Autoritatea judecătorească”, prevede în alin. (1): „Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii”, iar alin. (2) prevede rolul de instanţă de judecată pe care Consiliul Superior al Magistraturii îl îndeplineşte, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor.
Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare reglementează în detaliu aceste atribuţii, precum şi pe acelea la care însăşi Constituţia face trimitere în art. 134 alin. (4) când prevede: „Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei”.
Comparativ, atribuţii privind selecţia judecătorilor, chiar şi pentru instanţa supremă, nu se regăsesc în Constituţia României, atunci când se referă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Articolul 126 din Constituţie – „Instanţele judecătoreşti” prevede în alin. (1) că: „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar în alin. (3) se regăseşte atribuţia constituţională a instanţei supreme, respectiv: „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.”
Limitele în care legea organică poate reglementa în privinţa instanţei supreme sunt cele stabilite de alin. (4) al aceluiaşi articol din Constituţie care arată: „Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică”, deci nu se pot stabili atribuţii care să exceadă cadrului constituţional, cum ar fi şi acestea, referitoare la un rol decizional în selecţia propriilor magistraţi.
Din interpretarea sistematică a prevederilor legale care se referă la promovarea la instanţa supremă din România, în raport de textele constituţionale, rezultă fără nici o îndoială că aceasta este atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii.
Astfel, Secţiunea a 3-a din Capitolul V- „Promovarea judecătorilor şi procurorilor şi numirea în funcţiile de conducere” al Legii nr. 303/2004 este intitulată: „Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie …”
Promovarea în funcţia de judecător este una dintre atribuţiile expres prevăzute de art. 125 alin. (2) din Constituţie ca fiind „de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii”.
În România nicio instanţă judecătorească nu-şi selectează singură judecătorii, iar pentru Înalta Curte nu există dispoziţii derogatorii de la competenţa exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii de a decide asupra promovării magistraţilor.
5. În ţările europene unde există Consilii Judiciare cu atribuţii similare Consiliului Superior al Magistraturii, de regulă, acestea au rolul decizional în selecţia judecătorilor de la instanţa supremă.
De exemplu, numirea judecătorilor la instanţa supremă din Spania se realizează de către Consiliul Judiciar din Spania – Consiliul General al Puterii Judiciare, decizia fiind luată de către Plenul Consiliului.
În Italia aptitudinile ştiinţifice şi de analiză juridică ale candidaţilor sunt verificate de către un comitet specializat al Consiliului Superior al Magistraturii. Acest comitet este unul de natură tehnică şi desfăşoară o activitate auxiliară Comitetului al III-lea al Consiliului, căruia îi revine responsabilitatea de a numi magistraţi în funcţii de demnitate publică. Comitetul al III-lea va oferi o hotărâre motivată Plenului Consiliului cu privire la candidatul respectiv.
În Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord există comitete speciale autonome, pentru numiri judiciare, în toate ţările ce intră în compunerea regatului. În Scoţia, de exemplu, Colegiul de numiri judiciare este responsabil pentru procedura de recrutare a judecătorilor, care se realizează prin concurs. Procedura presupune: depunerea unor candidaturi scrise, referinţe profesionale şi evaluare prin interviu. Numirea în funcţie la instanţa supremă (Court of Session) este realizată formal de către Regina Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe baza unei recomandări emise de către primul ministru al Scoţiei. Acesta va lua în considerare în mod obligatoriu recomandările Colegiului de numiri judiciare şi îl va consulta pe Lordul – Preşedinte al instanţei supreme.
Se observă că în acest ultim caz recomandarea Colegiului de numiri judiciare este obligatorie, iar preşedintele instanţei supreme este doar consultat. În privinţa primelor două exemple date, în răspunsurile trimise la întrebările puse de Consiliul Superior al Magistraturii prin intermediul Biroului Permanent al Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare nu se face referire la vreo implicare a instanţei supreme în selecţia candidaţilor sau la necesitatea obţinerii vreunui aviz din partea acestora.
În ţările în care nu există Consilii Judiciare Naţionale cu rol în selecţia şi promovarea magistraţilor, rolul decizional le revine, după caz, unor structuri specializate din executiv sau instanţei supreme naţionale, dar atributul numirii candidaţilor recomandaţi aparţine şefului statului (preşedinte sau rege/regină).
6. Şi în legislaţia şi practica altor Consilii Judiciare, acestea funcţionează ca şi comisii de examinare, fie prin comitete speciale din cadrul său, fie chiar în Plen, unde candidaţii susţin un interviu. De altfel, s-a şi admis în cadrul discuţiilor din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor că în ceea ce priveşte deontologia Consiliul este singurul organ care ar putea evalua candidaţii.
7. Obligativitatea avizului conform pe care Înalta Curte l-ar impune pentru decizia Plenului Consiliului cu privire la un candidat poate conduce la efecte inadmisibile în practică. Astfel, în situaţia în care numărul candidaţilor care primesc aviz favorabil este mai mare decât numărul de posturi de judecător anunţate ca vacante, iar aspectele de deontologie nu sunt semnificative, Consiliul nu are practic posibilitatea de a departaja candidaţi care au primit aviz favorabil, deoarece acesta este obligatoriu, conţinutul său neputând fi analizat sub aspectul temeiniciei concluziei.
Pe de altă parte, dacă unii dintre candidaţi (sau nici unul) nu primesc aviz conform favorabil, Consiliul Superior al Magistraturii fie nu mai poate face examinarea lor în cadrul interviului nici măcar sub aspectul deontologiei, fie organizarea interviului în faţa Plenului Consiliului este una pur formală, deoarece cu avizul conform nefavorabil (de respingere) a candidatului de către Colegiul Înaltei Curţi nu poate fi promovat nici un candidat.
În ipoteza unui aviz conform favorabil sau nefavorabil, Consiliul nu poate nici măcar verifica respectarea criteriilor de selecţie a candidaţilor, criterii pe care le va elabora prin Regulamentul la care face referire alin. (5) al art. 523 al Legii nr. 303/2004, în proiect.
În consecinţă, rolul Consiliului Superior al Magistraturii ar fi doar unul „decorativ”, prin golirea de conţinut a atribuţiilor sale constituţionale, situaţie pe care vă rugăm să nu o aprobaţi.
II. Argumentele expuse anterior sunt şi cele care impun respingerea amendamentului propus de acelaşi domn deputat la art. 523 alin. (4) al Legii nr. 303/2004, din forma iniţiatorului, care prevede că Plenul Consiliului adoptă o HOTĂRÂRE DE VALIDARE pentru fiecare candidatură nominalizată de Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi. Operaţiunea de validare presupune verificarea respectării dispoziţiilor procedurale privind organizarea etapelor premergătoare, compunerea comisiilor de elaborare a subiectelor, de contestaţii, de supraveghere etc. pentru un concurs sau examen şi exclude ideea de examinare directă, chiar şi pe aspecte de deontologie de către Plenul Consiliului.
Ideea de validare a „candidaturii nominalizate” („validarea candidaturii” este o sintagmă proprie situaţiei în care judecătorii candidează la alegeri pentru Consiliu, nu în cazul promovării) este chiar mai restrictivă decât aceea de aviz conform exclusiv cu privire la pregătirea profesională, deoarece din formularea textului rezultă că există magistraţi care, deşi au fost examinaţi de către comisia de evaluare a Înaltei Curţi, nefiind printre „candidaturile nominalizate”, asupra lor Consiliul nu se poate pronunţa.
III. Aspecte procedurale:
Pentru proiectul acestei legi a fost aprobată, la cererea iniţiatorului, procedura de urgenţă. În cadrul acestei proceduri s-a stabilit ca termen limită pentru depunerea amendamentelor data de 16 mai 2011. Cu toate acestea, amendamentele în discuţie au fost depuse în chiar şedinţa din data de 18 mai 2011. Acesta este un motiv în plus care ne determină să vă solicităm aprobarea formei iniţiatorului.
[1] Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, ed. a IV-a, ALL Beck, Bucureşti 2005, p.57
Cu deosebită consideraţie,
Vicepreşedinte,
Procuror George Bălan”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
