Secţiuni » Noutăţi
Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro

UNJR solicita un Consiliu Superior al Magistraturii consecvent pentru o instanta suprema profesionista
08.06.2011 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Potrivit unui comunicat de presa semnat de judecator Natalia Roman, presedintele UNJR, si dat publicitatii miercuri, 8 iunie 2011, „Uniunea Naţională a Judecătorilor din România îşi exprimă îngrijorarea şi nedumerirea faţă de incapacitatea CSM şi a celorlalte organe abilitate de a gestiona o problemă de importanţă fundamentală pentru întregul sistem judiciar, si anume reglementarea cu celeritate a  unei proceduri transparente pentru numirea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

Astfel după cinci luni de bâjbâieli instituţionale, există riscul ca, la solicitările si presiunile ICCJ, CSM să declanşeze un nou val de numire a judecătorilor la ICCJ, in lipsa unor minimale criterii de transparenţă şi obiectivitate, intr-un context de vid legislativ dezolant.

UNJR atrage atenţia asupra pericolului ce îl poate prezenta o asemenea poziţie a actualului CSM. Daca se vor  relua procedurile de numire a judecătorilor la ICCJ, intr-un mod total aleatoriu, fără o procedură transparentă, o parte a actualilor membri reformişti ai CSM îşi vor încălca programul si promisiunile electorale, îşi vor încălca promisiunea de schimbare a acestei proceduri in scopul aducerii in vârful piramidei sistemului judiciar de judecători cu adevărat competenţi, profesionişti si integri, cu respectarea unor standarde de la care nu se poate abdica la acest nivel, indiferent de lipsa acută de judecători cu care se confruntă de ani buni majoritatea instanţelor  din România.

UNJR reaminteşte CSM că toate măsurile ce le-a luat până acum in domeniul numirii judecătorilor la ICCJ au fost total neconvingătoare şi strategia, dacă a existat una in acest domeniu, trebuie regândită şi urmată cu fermitate.

Făcând o analiză a acestor acţiuni UNJR reţine că ultimele interviuri de promovare la ICCJ au fost marcate de nemulţumirea  celor 20 de magistraţi care s-au prezentat şi care au fost respinşi cu toţii pe criterii ce nu le erau direct imputabile ci erau mai degrabă consecvente ideii, declarate public de actualul preşedinte al CSM, de a găsi o procedură transparentă de examinare a candidaţilor. Ulterior în şedinţa din 17 martie 2011 CSM adoptă hotărârea 160 de aprobare a Ghidului privind procedura de selecţie a candidaţilor pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Începând cu această dată, încetează efectele Hotărârilor Plenului CSM nr. 366/13.05.2010, 482/19.10.2005 şi 492/26.10.2005 incidente în materia promovării judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea 160/2011 a CSM este suspendată de CAB iar ulterior acestei suspendări CSM îşi revocă propria hotărâre, lăsând in aer întreaga procedură de numire la ICCJ.

Paralel se poartă discuţii de modificare prin OUG a legii 303/2004 , care sunt insă privite cu reţinere şi chiar opoziţie de întregul sistem judiciar, UNJR declarând public la acel moment că se opune unei asemenea soluţii, arătând că, dată fiind importanta deosebita a acestei teme, se impune parcurgerea procesului legislativ firesc, care permite consultarea publicului si dezbateri pe marginea proiectului. Ca urmare a acestor demersuri CSM formulează o propunere de modificare legislativă, înaintată MJ, care, după publicarea proiectului pe site trimite proiectul spre adoptare Camerei Deputaţilor.

In mod surprinzător reprezentanţii ICCJ solicită comisiei juridice introducerea avizului conform al Colegiului de Conducere al ICCJ in procesul de selecţie al candidaturilor, încercând practic să deturneze întreaga procedura constituţională, să golească de sens rolul CSM, alegându-şi astfel proprii colegi de complet, intr-un mod ce reflectă un real conflict de interese şi încalcă legea fundamentală. In prezent soarta acestei propuneri mai mult decât surprinzătoare este incertă, decizia in Comisia juridică fiind amânată succesiv.

In acest context de haos si incertitudine legislativă, de conflicte instituţionale fără precedent, UNJR îşi exprimă clar poziţia împotriva revenirii la vechea modalitate de numire a judecătorilor la ICCJ, caracterizata prin lipsa de transparenta, subiectivism si nerespectarea principiului egalitarii de şanse şi atrage atenţia că va apela la toate mijloacele permise de lege pentru a împiedica un asemenea demers ce ar atrage după sine un imens regres in procedura de numire la ICCJ, pe care sistemul judiciar nu îl mai poate permite si nici tolera.”



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.