Anteproiect de lege privind asigurarea practicii judiciare unitare. UPDATE: pozitia CSM
7 iulie 2011 | JURIDICE.ro
O echipa de cercetare din cadrul UNIVERSITATII „NICOLAE TITULESCU” din Bucuresti, alcatuita din prof. univ. dr. Mihai Hotca (director de proiect), conf. univ. dr. Dan Lupascu, conf. univ. dr. Mircea Damaschin si lector univ. dr. Beatrice Onica-Jarka, a elaborat un anteproiect de lege privind asigurarea practicii judiciare unitare.
Potrivit unui comunicat semnat de prof. univ. dr. Mihai Hotca, „anteproiectul de lege este rodul unor cercetari juridice intreprinse pe o perioada de aproximativ trei ani de zile, in baza contractului de finantare nr. 860/19.01.2009, cu titlul Uniformizarea practicii judiciare si armonizarea cu jurisprudenta CEDO, imperativ al infaptuirii justitiei. Propuneri legislative privind asigurarea unei practici judiciare unitare.
In vederea elaborarii proiectului, in primul rand echipa de cercetare a efectuat o documentare (materializata intr-un volum publicat) referitoarele la modul in care diferitele sisteme de drept reglementeaza problema practicii judiciare neunitare.
In al doilea rand, echipa a facut un examen selectiv (materializat intr-un volum publicat), din toate materiile in care exista practica judiciara neunitara (drept penal, drept procesual penal, drept civil, drept procesual civil, drept comercial, dreptul muncii, contencios administrativ etc.), care a permis tragerea unor concluzii privind cauzele practicii judiciare neunitare.
In al treilea rand, echipa de cercetare a organizat dezbateri avand ca tema necesitatea unificarii practicii judiciare, dintre care una sub egida Asociatiei Internationale de Drept Penal, in cadrul conferintei internationale organizate de UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU in luna aprilie 2011, la care au participat raportori (ale caror materiale urmeaza a fi publicate) din mai multe state (Spania, Italia, Germania, Croatia, Grecia, Ungaria, Macedonia etc.).
Anteproiectul inglobeaza rezultatele unei cercetari care a luat in considerare atat specificul sistemului dreptului romanesc, cat si elemente de drept comparat, fiind constienti de teza conform careia credibilitatea justitiei se bazeaza, printre altele, si pe unitatea practicii judiciare, intrucat justitiabilul care stie ca un alt cetatean o obtinut o solutie favorabila intr-un caz similar cu al sau spera in mod justificat ca va avea acelasi succes. Or, daca la finalul procesului, desi este vorba despre o speta asemanatoare, care ridica aceleasi probleme de drept, acesta pierde procesul, el nu poate intelege faptul ca aceeasi lege poate avea doua sau mai multe sensuri, astfel ca va fi dezamagit si va transmite dezamagirea persoanelor cu care el intra in contact, care la randul lor o vor raspandi in continuare.”
Textul integral al anteproiectului:
„ANTEPROIECT DE LEGE
privind asigurarea practicii judiciare unitare
CAPITOLUL I
Recursul în interesul legii
Art. 1 – Scopul recursului în interesul legii şi calitatea procesuală
Pentru a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la sesizarea întemeiată a colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiilor de conducere ale curţilor de apel sau Avocatului Poporului, are obligaţia să solicite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, inclusiv în cazul lacunelor legislative.
Art. 2 – Conţinutul cererii
Cererea de recurs în interesul legii trebuie să cuprindă soluţiile diferite date problemei de drept şi motivarea acestora şi/sau, după caz, jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, opiniile doctrinare relevante, precum şi soluţia propusă.
Art. 3 – Admisibilitate
Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problema de drept care formează obiectul judecăţii a fost soluţionată în mod diferit prin cel puţin două hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.
Art. 4 – Completul de judecată
(1) Recursul în interesul legii se judecă de un complet format din preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii de secţii din cadrul acesteia, un număr de 14 judecători din secţia în a cărei competenţă intră problema de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, precum şi câte 2 judecători din cadrul celorlalte secţii.
(2) În cazul în care problema de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secţii, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va stabili pentru cei 20 de judecători numărul de judecători din cadrul secţiilor interesate.
(3) Judecătorii care fac parte din complet sunt desemnaţi aleatoriu de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(4) Preşedintele completului este preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Art. 5 – Judecătorul raportor şi raportul asupra recursului în interesul legii
(1) După înregistrarea cererii, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va desemna unul dintre judecătorii care compun completul de judecată să întocmească un raport asupra recursului în interesul legii.
(2) Judecătorul raportor nu este incompatibil.
(3) În vederea întocmirii raportului, judecătorul raportor poate solicita opinia scrisă a unor specialişti asupra problemei de drept soluţionată diferit.
(4) Raportul va cuprinde soluţiile diferite date problemei de drept şi argumentele pe care se fundamentează şi/sau, după caz, jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, doctrina relevantă în materie, precum şi opinia specialiştilor consultaţi.
(5) Judecătorul raportor va întocmi separat proiectul motivat al soluţiei propusă a fi dată recursului în interesul legii.
Art. 6 – Şedinţa de judecată
(1) Şedinţa pentru judecarea recursului în interesul legii se convoacă de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu cel puţin 20 de zile înainte de data desfăşurării acesteia.
(2) Odată cu convocarea şedinţei se comunică fiecărui judecător o copie a raportului şi a soluţiei propusă a fi dată recursului în interesul legii.
(3) La şedinţă participă toţi membrii completului. Dacă unul sau mai mulţi judecători sunt împiedicaţi, din motive obiective, să participe la şedinţă, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va dispune înlocuirea, în condiţiile art. 4 alin. (3).
(4) Recursul în interesul legii se susţine de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de procurorul desemnat de acesta.
(5) Recursul în interesul legii se judecă în cel mult 3 luni de la data sesizării instanţei.
(6) Soluţia se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor completului de judecată.
(7) Nu se admit abţineri de la vot.
Art. 7 – Hotărârea asupra recursului în interesul legii
(1) Recursul în interesul legii se soluţionează prin decizie.
(2) Decizia se pronunţă numai în interesul legii şi nu are efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese.
(3) Decizia se motivează în cel mult 30 de zile de la pronunţare şi se publică în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 8 – Încetarea sau modificarea efectelor deciziei
(1) Abrogarea, sau, după caz, declararea neconstituţionalităţii, modificarea totală a conţinutului dispoziţiei legale care a generat interpretările diferite ori înlăturarea lacunei legislative atrag de drept încetarea efectelor deciziei prin care a fost soluţionat recursul în interesul legii.
(2) În cazul modificării parţiale a dispoziţiei legale care a generat interpretările diferite, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va sesiza deîndată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de modificare a deciziei sau, după caz, de constatare a încetării efectelor. Dispoziţiile art. 4-7 se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL II
Hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unei probleme de drept
Art. 9 – Cazul în care se poate solicita pronunţarea hotărârii prealabile
Dacă, în cursul judecăţii, până la începerea dezbaterilor, un complet de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constată că o problemă de drept de care depinde soluţionarea cauzei respective a fost soluţionată diferit, prin hotărâri judecătoreşti definitive, poate solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să rezolve de principiu acea problemă de drept, inclusiv în cazul lacunelor legislative.
Art. 10 – Sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile
(1) Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face din oficiu sau la cererea părţilor.
(2) Instanţa este obligată să pună în discuţie sesizarea din oficiu sau la cererea părţilor.
(3) Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi suspendarea judecăţii cauzei până la pronunţarea unei hotărâri prealabile se dispun prin aceeaşi încheiere, care nu este supusă niciunei căi de atac.
(4) Cererea pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este scutită de timbraj.
Art. 11 – Măsuri privitoare la starea de arest
În cazul în care inculpatul se află în arest la domiciliu sau este arestat preventiv, se aplică în mod corespunzător prevederile noului Cod de procedură penală.
Art. 12 – Admisibilitate
Sesizarea este admisibilă numai dacă se face dovada că problema de drept a fost soluţionată în mod diferit prin cel puţin două hotărâri judecătoreşti definitive, care se depun la dosarul cauzei.
Art. 13 – Completul de judecată
(1) Sesizarea se judecă de către secţia corespunzătoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(2) În cazul în care problema de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secţii, completul este format din judecătorii secţiilor respective.
(3) La şedinţa de judecată trebuie să participe cel puţin trei pătrimi din numărul judecătorilor în funcţie potrivit alin. (1) sau, după caz, alin. (2).
(4) Şedinţa de judecată este condusă de preşedintele de secţie – în cazul alin. (1), sau de preşedintele de secţie cu cea mai mare vechime la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – în cazul alin. (2).
Art. 14 – Judecătorul raportor şi raportul asupra sesizării
(1) După înregistrarea sesizării, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va desemna unul dintre judecătorii care compun completul de judecată să întocmească un raport asupra sesizării.
(2) Judecătorul raportor nu este incompatibil.
(3) În vederea întocmirii raportului, judecătorul raportor poate solicita opinia scrisă a unor specialişti asupra problemei de drept soluţionată diferit.
(4) Raportul va cuprinde soluţiile diferite date problemei de drept şi argumentele pe care se fundamentează şi/sau, după caz, jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, doctrina relevantă în materie, precum şi opinia specialiştilor consultaţi.
(5) Judecătorul raportor va întocmi separat şi proiectul motivat al soluţiei propusă a fi dată sesizării.
Art. 15 – Şedinţa de judecată
(1) Şedinţa pentru judecarea sesizării se convoacă de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu cel puţin 20 de zile înainte de data desfăşurării acesteia.
(2) Odată cu convocarea şedinţei se comunică fiecărui judecător o copie a raportului şi a soluţiei propusă a fi dată sesizării.
(3) Şedinţa se desfăşoară cu participarea procurorului.
(4) Sesizarea se judecă fără citarea părţilor, în termen de cel mult 3 luni de la data înregistrării.
(5) Soluţia se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul judecătorilor care iau parte la judecată.
(6) Nu se admit abţineri de la vot.
Art. 16 – Hotărârea asupra sesizării
(1) Sesizarea se soluţionează prin decizie.
(2) Decizia se motivează în cel mult 30 de zile de la pronunţare şi se publică în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Dezlegarea dată problemei de drept este obligatorie, inclusiv în cauza respectivă, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 17 – Încetarea sau modificarea efectelor deciziei
(1) Abrogarea, sau, după caz, declararea neconstituţionalităţii, modificarea totală a conţinutului dispoziţiei legale care a generat interpretările diferite ori înlăturarea lacunei legislative atrag de drept încetarea efectelor deciziei prin care a fost soluţionată sesizarea.
(2) În cazul modificării parţiale a dispoziţiei legale care a generat interpretările diferite, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va sesiza deîndată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunerea de modificare a deciziei sau, după caz, de constatare a încetării efectelor acesteia. Dispoziţiile art. 13 – 16 se aplică în mod corespunzător.”
>> website-ul proiectului de cercetare
UPDATE, 7 iulie 2011: Membrii Comisiei nr. 1 a Consiliului Superior al Magistraturii – Independenta Justitiei si cooperarea interinstitutionala, coordonata de judecatorul Alexandru Serban, a decis, la data de 4 iulie 2011, transmiterea acestui anteproiect insotit de observatiile Directiei legislatie, documentare si contencios a Consiliului la Ministerul Justitiei.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
