Secţiuni » Interviuri
Interviuri
WOMEN IN LAW

Interviu Mariana Ştefan. Despre avocatură, clienți, judecătorii specializați în drept penal
11.06.2011 | Floriana JUCAN

Secţiuni: Drept penal, Interviuri, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

Floriana Jucan: Ce proces nu veți uita vreodată?

Mariana Ştefan: Este greu să fac o ierarhie a cauzelor pe care nu le voi uita, întrucât am o memorie bună şi toate au rămas în mintea şi în sufletul meu, marcându-mă ca profesionist al dreptului, dar mai ales ca om. Însă nu voi uita niciodată procesul omului de afaceri din Harghita, denumit şi „prinţul Harghitei”, Csibi Istvan. În 2006, am fost angajată, la rugămintea poetului Adrian Păunescu, de un apropiat al acestuia, să apăr „un ungur cu suflet de român, pe care «mafia UDMR» l-a obligat să îşi predea afacerea”. Nu știu dacă era adevărat sau nu, dar știu că acesta a fost primul dosar al PNA (actualmente DNA), dosar politic, după cum susțineau mulți în acea perioadă. Am acceptat greu cauza, întrucât procesul se judeca la Suceava, dar nu voi regreta nicio clipă că i-am fost avocat. Csibi Istvan a fost o surpriză plăcută în cariera mea. Mă așteptam să găsesc un om de temut, un om mare, din punct de vedere fizic, însă am găsit un om deosebit, înfrânt parcă, după doi ani de arest preventiv, cu o cultură generală impresionantă şi cu o experiență de viaţă pe măsură. L-am reprezentat, până la eliberare, la două termene, la fond, cererea de punere în libertate a fost respinsă, dar recursul la Curtea de Apel a fost admis, iar Csibi a fost pus în libertate. După pronunțarea soluției am plecat împreună cu Csibi, pus în libertate, spre Miercurea Ciuc şi am fost impresionată de primirea făcută la sediul firmei lui. Atunci nu mai avea nimic, nu mai avea bani, nu mai avea casă, nu mai avea nici haine potrivite, dar muncitorii firmelor sale, în principal români, în ciuda orei târzii (era ora trei dimineața), ne-au așteptat cu șampanie şi cu focuri de artificii. Pot spune că, pentru prima dată în viaţă, am primit ceea ce niciun alt avocat nu cred că a primit, un onorariu ce nu poate fi declarat, impozitat sau pierdut vreodată – recunoștința clientului său.

Două cauze aparte în cariera mea au fost cazul „Crima din Primăverii”, în care am apărat-o pe Mihaela Bălănel, sora victimei ucise în casa familiei Adrian şi Romanița Iovan, şi dosarul „Judecătoarea beată”, în care i-am apărat pe cei trei polițiști acuzați că au săvârşit infracțiunea de abuz în serviciu faţă de judecătorul Turcu Elena.

Floriana Jucan: Care a fost cel mai important proces, din punct de vedere al onorariului financiar? Dar al implicării emoționale?

Mariana Ştefan: E drept că, în societatea noastră, un avocat este cu atât mai bun cu cât are mai multe case, mașini, bijuterii, conturi în bancă, onorarii mari… Nici eu nu am onorarii mici, dar nici exagerat de mari. Dacă o cauză îmi place, dar clientul nu are bani, tot îi preiau cazul. Cred că am o educație puțin diferită faţă de alţi oameni. Nici instinctul de autoconservare nu funcționează prea bine în ceea ce mă privește. În viaţă, până la cei aproape 40 de ani ai mei, am păstrat foarte puțin pentru mine, aproape deloc, am investit însă în educația copiilor mei, mi-am ajutat părinţii bolnavi, azi pensionari, cărora le-ar fi foarte greu fără ajutorul meu, mi-am ajutat fratele, pentru că din salariul lui de polițist i-ar fi imposibil să îşi întreţină familia. Cele mai mari onorarii le-am încasat în dosarele oamenilor de afaceri, dar am fost mai mândră de „onorariile” constând în mulțumiri şi în ochii plini de lacrimi de bucurie.

Floriana Jucan: Au fost momente în care omul s-a luptat cu avocatul? Momente în care valorile dvs. morale v-au împiedicat să faceți o apărare realistă?

Mariana Ştefan: Nu. Niciodată omul din mine nu a luptat cu avocatul, pentru că avocatul pe care l-am format este, în primul rând, om. Am profesat încă de la început cu multă dăruire şi nu obosesc vreodată, pentru că am avut norocul de a face exact ceea ce mi-am dorit.

Floriana Jucan: Puteți găsi circumstanțe atenuante unui violator sau unui criminal? Ați avut astfel de clienți? Cum vă uitați în ochii familiilor victimelor?

Mariana Ştefan: Da. Am avut astfel de clienți. Am acceptat astfel de cazuri şi, credeți-mă, nimeni nu este atât de vinovat pe cât se dorește a se arăta, dar nici atât de nevinovat pe cât vrea făptuitorul să ne convingă. Mi-am amintit de un caz de acum aproape zece ani, Mario Pesamosca (nepotul doctorului Al. Pesamosca), un tânăr de 18 ani care era obligat să stea pe la uşă de către tatăl său vitreg. Un tânăr deosebit, care, după ce venea de la școală, se ducea la muncă, iar când se întorcea acasă era obligat să asculte injuriile interminabile ale tatălui vitreg, să suporte bătăi, mâncarea i se arunca etc. Într-o zi, venind de la muncă, nervii copilului au cedat şi a luat o sticlă de spirt din bibliotecă, l-a stropit pe tatăl său vitreg şi, crezând că doar îl va intimida, mimând gestul de a-i da foc, a apropiat bricheta aprinsă de hainele acestuia, care s-au aprins şi, deși tânărul Pesamosca a sunat la salvare, tatăl vitreg a murit la câteva zile, din cauza arsurilor. Într-o astfel de speţă nu ar fi greu să identifici fondul conflictual anterior, întreținut de victimă, provocarea, modalitatea în care a săvârşit fapta, comportamentul infractorului după săvârșirea faptei, circumstanțele reale personale ale inculpatului, dar şi ale victimei. Nici eu, nici procurorul Marius Iacob, nici inculpatul nu am știut, până atunci, ce putere mare de combustie are spirtul. În pledoarie m-am legat de acest aspect, amintind instanței de experimentele pe care le făceam în clasa a patra cu spirtiera. Pe de altă parte, în cazul unui viol, trebuie evaluat atent dacă nu cumva reclamarea acestei fapte este un motiv de îmbogăţire fără justă cauză pentru victimă. Rolul avocatului este să îl convingă pe judecător să aplice clientului său o pedeapsă care să nu fie mai aspră decât fapta pe care a săvârșit-o inculpatul. Deși tratez cu considerație cealaltă parte, nu mă uit în ochii victimei. Dacă apăr inculpatul, privirea mea este mereu aplecată fie în paginile dosarului, fie îmi privesc clientul sau către instanță. În ochii celeilalte părți trebuie să privească avocatul acesteia şi instanța, când pronunță o hotărâre nedreaptă. Dacă am făcut ceea ce e corect, moral şi legal, nu mă rușinez să privesc pe nimeni în ochi, chiar dacă e vorba despre victimă.

Floriana Jucan: Ce clienți ați refuzat?

Mariana Ştefan: Am refuzat să acord asistenţă unor chinezi – o crimă oribilă din Pădurea Băneasa, dar au existat şi multe alte cazuri în care am simțit că nu pot face nimic pentru clienți, din cauză că nu reușeam să găsesc o punte de legătură pentru a stabili comunicarea între noi, dar mai ales atunci când, din punct de vedere legal, nu se putea face nimic. De asemenea, am refuzat clienții care văd în avocat persoana care poate aranja dosarele lor, fie cu procurorul, fie cu judecătorul, şi se așteaptă de la avocat să fie la fel ca ei, un infractor! Pe aceștia i-am invitat rapid să îmi părăsească biroul, pentru că m-am simțit insultată.

Floriana Jucan: Un avocat bun are nevoie de publicitate la televizor?

Mariana Ştefan: Nu. De fapt, nu cred că avocații au nevoie de publicitate. Ca să dobândești un bun renume este nevoie să te impui din punct de vedere profesional în faţa magistraților, dar şi în faţa colegilor de breaslă. Renumele se dobândește greu, dar se păstrează şi mai greu. Chiar dacă unii avocați au avut șansa să fie cunoscuți, ca nume şi imagine, în urma unor invitații la diverse emisiuni tv, asta nu înseamnă că ei au devenit şi recunoscuți în breasla avocaților, ca fiind buni profesioniști. Dacă eşti un profesionist, aparițiile tv îţi aduc notorietate, dacă nu, dimpotrivă, te vor acoperi în ridicol. În orice caz, nu îți vor aduce mai multe procese şi nu te vor face mai bun sau mai rău decât ești. Aş spune totuși că, deși avocații nu au nevoie de publicitate la tv, cazurile importante în care sunt angajați au nevoie de a fi analizate în mass-media, de multe ori, aceasta fiind singura apărare a clientului împotriva abuzurilor sistemului sau a lipsei lui de reacție. Nu sunt de acord cu telejustiţia, dar cred că este necesară mediatizarea unor cauze de interes general.

Floriana Jucan: Care sunt judecătorii pe care îi admirați? Dar colegii de profesie?

Mariana Ştefan: Sunt mulți judecători pe care îi admir, însă pe unii dintre ei i-aş dori „clonaţi”, să îi avem în toate instanțele de judecată, pentru simplul motiv că sunt integri. Astfel de magistrați, şi în cazul în care îţi resping o cerere, o fac într-un mod bine motivat. Acești magistrați te fac să simți că merită să îţi susții pledoaria, că nu vorbești unui zid, ştiu să te facă să crezi că te ascultă, nu doar că te aud. Viorica Costiniu, Lia Savonea, Antoanela Costache, Mona Pivniceru, Nicoleta Cristuş, Dorel Matei, Băjan Vasile, Maria Trepăduş sunt primele nume de magistrați care îmi vin în minte pentru modul în care îşi fac munca grea de a împărţi dreptatea, iar pentru că există astfel de judecători, eu, avocatul, mai cred că există justiție. Le admir pentru că au o cultură generală vastă, că sunt în stare să fie mentori pentru generațiile mai tinere de judecători şi exemple pentru avocați şi procurori. Îi admir curajul de a lupta cu oboseala şi stresul zilnic, că nu s-au îmbolnăvit şi ei de boala secolului nostru: indiferenţa faţă de ceea ce se întâmplă lângă noi. Îi admir pentru că se respectă ca judecători şi nu mai intră în sală odată cu procurorul, eventual pe aceeași ușă, sau că nu privesc grimasa procurorului pentru a vedea dacă este sau nu deranjat de ceea ce se întâmplă în cauză. Îi admir pe magistrații ce au curaj să pronunțe hotărâri de achitare sau de punere în libertate a inculpaților, în ciuda presiunilor ce se fac asupra lor, fie politice, fie mediatice. Îi admir pe cei care nu tac dacă au ceva de spus, îi admir pe magistrații care au înţeles că, dacă pentru un bolnav medicul este al doilea după Dumnezeu, pentru cei cărora li se face o nedreptate, judecătorii, în sala de judecată, sunt însuși Dumnezeu. Deși există mulți judecători de bună-credință, bine pregătiți profesional, ei sunt copleșiți de numărul mare de dosare per ședință, iar aprecierea cauzelor se face, din păcate, cantitativ, nu calitativ. Magistrații se confruntă cu o lipsă de autoritate cauzată, pe de-o parte, de faptul că unii dintre ei se lasă impresionați de personalitatea justițiabililor, iar pe de altă parte, de greșelile inevitabile pe care le poți face atunci când volumul de muncă este mare. Avocații Marian Nazat şi Ana Diculescu-Şova sunt doi colegi avocați pe care îi prețuiesc.

Floriana Jucan: Ce regretați în cariera dvs.?

Mariana Ştefan: Aproape nimic. Este cea mai frumoasă profesie şi nu te poți plictisi niciodată: ești puțin medic, pentru că oamenii îți încredințează uneori viața, ești puțin constructor, pentru că trebuie să sapi o fundație în fiecare cauză, apoi să pui cărămidă peste cărămidă până ai înălţat construcția pledoariei pentru a o prezenta magistratului, ești puțin actor, pentru că trebuie să ai arta verbului la îndemână, să poți să îi determini pe ceilalți să fie atenți la ceea ce susții etc.

Floriana Jucan: Un avocat este un om sacrificat pe altarul… adevărului, al dreptăţii, al propriei legende?

Mariana Ştefan: Avocatul nu este şi nu poate fi un om sacrificat. El trebuie să fie un om dăruit! Chiar dacă unii nu vor fi de acord cu mine, cred că avocatul trebuie să dăruiască ceea ce are mai de preţ: timpul şi cunoștințele sale juridice, nu numai clientului său, ci tuturor celor ce sunt interesați de înfăptuirea justiției. Rolul avocatului, am spus mereu, este de a crea o punte de legătură între el, clientul său şi judecător. Dacă reușește, este un bun avocat, dacă nu, nu!

Floriana Jucan: Cât la sută a fost imoralitate în profesia dvs.?

Mariana Ştefan: Deloc. Imoralitatea nu are ce să caute într-o carieră construită sănătos. Unu la sută imoralitate în viaţa unui om murdărește restul de 99%. Chiar dacă ceilalți nu știu că ești imoral, este suficient să o știi tu, să simți asta, şi, în timp, vom constata că procentajul se răstoarnă: ajungem la 99% imoralitate şi doar 1% moralitate, astfel pierzând tot, bunul renume fiind ca tinerețea – odată pierdut, nu se mai întoarce!

* multumim Q-magazine

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti