Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept constituţional
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti

Emil Boc despre decizia Curtii Constitutionale cu privire la revizuirea Constitutiei
20.06.2011 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Drept constitutional
JURIDICE - In Law We Trust

Emil Boc a declarat sambata, 18 iunie 2011, la Cluj Napoca, despre decizia Curtii Constitutionale cu privire la revizuirea Constitutiei in cadrul unei dezbateri privind revizuirea Constitutiei: „Potrivit Constituției, Curtea Constituțională se pronunță din oficiu asupra ințiativelor de revizuire a Constituției, lucru pe care l-a și făcut, ieri după-amiază ați văzut concuziile CCR pe propunerile înaintate. Motiv pentru care, în dezbaterea de astăzi, o să fac referire și la decizia Curții Constituționale, pentru că este obligatoriu. Fac mențiunea că propunerea de revizuire a Constituției, împreună cu observațiile Curții Constituționale, vor fi înaintate Parlamentului, Parlamentul având ultimul cuvânt în forma finală a inițiativei de revizuire a Constituției. Cu precizarea că trebuie să țină cont de forma obligatorie a deciziilor Curții Constituționale. Spun asta pentru că, după aplicarea de către Parlament a inițiativei de revizuire a Constituției, legea de revizuire poate fi supusă din nou controlului de constituționalitate, dacă deputații sau senatorii sesizează Curtea Constituțională. De aceea, Parlamentul trebuie să țină cont de observațiile făcute de Curtea Constituțională în decizia pe care a anunțat-o ieri.

Primul element de revizuire a Constituției la care vreau să mă refer este legat de art.138 din Constituție pe care îl aveți, în forma propusă, afișat pe ecran. Este vorba despre a impune o prevedere constitutională care să taie elanul populist al politicienilor.

Am pornit de la experiența anului 2008, când într-un an de maximă creștere economică, de plus 8%, am avut un deficit bugetar de 5%, iar peste acest deficit bugetar s-a suprapus criza economică mondială, cu implicații profunde și dureroase și pentru România.

Dacă România avea o politică mai înțeleaptă în 2008, pe un fond de creștere economică de plus 8%, putea să păstreze măcar un echilibru bugetar, să nu aibă 5% deficit, România ar fi traversat mult mai ușor această criză, pentru că avea bani puși deoparte pentru vremuri grele, dar nu numai că nu a pus deoparte, a cheltuit tot și am rămas și datori. Amintiți-vă de celebra privatizare a BCR-ului și de cheltuirea banilor pentru pomeni electorale în anul 2008. Dacă acei bani îi aveam, cu siguranță nu am fi fost nevoiți să recurgem la restrângerea cheltuileilor cu salariile sau a altor cheltuieli cu asistența socială. Iar în condițiile în care, nu numai că resursele bugetare nu au fost economisite, dar s-au acordat beneficii de pensii și salarii în ultimele luni din 2008, acest lucru nu a mai putut continua și în 2009 deoarece criza economică și deficitul bugetar erau în creștere. Spun asta pentru că dacă noi nu am fi luat acele măsuri de restrângere a cheltuielilor bugetare, astăzi România ar fi avut un deficit bugetar de minus 14%. Gândiți-vă că fiecare punct din acest minus 14% înseamnă cam 1,3 miliarde de euro, bani pe care ar fi trebuit să-i luăm de undeva și vă asigur că în contextul crizei mondiale nimeni nu te împrumută – vedeți cât de greu este pentru Grecia, pentru alte țări din UE care nu au un deficit de minus 14%, cât de greu este să se finanțeze. Cu atât mai puțin România ar fi avut vreo șansă de a se finanța și de a-și asigura cheltuielile aferente. Acum suntem în 2011 la un deficit de 4,4% și vedeți că nu avem probleme cu finanțarea lui. Spun asta în contextul în care misiunea de pe piața international-europenă a avut succes și România a reușit să-și asigure finanțarea pentru acest deficit de 4,4% fără probleme. De ce credeți că a fost posibil asest lucru? Pentru că suntem credibili prin politicile pe care le-am promovat. Nu sunt politici populiste, sunt politici raționale, de restrângere a cheltuielilor bugetare și de reorientare a lor spre investiții. Așa am reușit să ne finanțăm deficitul, adică să ne împrumutăm pe termen lung de data aceasta, fără a avea problemele pe care alte țări din UE le au. Aceasta este diferența dintre noi și populismul pe care îl anunță partidele din opoziție, care ne aduce – numai printr-o simplă analiză economică a propunerilor lor – la un plus 4% deficit pe lângă cel de 3% care se conturează în 2012. Gândiți-vă cum se finanțează și cu ce costuri.

De aceea, propunerea de revizuire a Constituției pe care am formulat-o este una de ridica populismul politicienilor și de a obliga guvernanții să rămână în limitele resurselor pe care ni le permitem , iar banii pe care îi împrumută să meargă spre investiții (4.50). După cum puteți observa, propunerea de modificare a Constituției este foarte clară: împrumuturile externe vor fi contractate numai în domeniul investițiilor. Să ne rezumăm la ceea ce producem. Evident că am avut în vedere și situații extraordinare, când o catastofă naturală ar necesita intervenții financiare suplimentare, dar să nu depășească maxim 3 ani cu aproparea membrilor Parlamentului.

Pentru catastrofe naturale se poate depăși acel procent de 3% din PIB pentru deficitul bugetar.

Cel de-al doilea element este datoria publică: 60% din PIB. Aceasta este limita maximă impusă de Tratatul de la Maastricht al UE, datorită faptului că țări precum Grecia, Spania, Portugalia, au depășit cu mult acest procent de 60% din PIB ca datorie publică, astăzi aceste țări – Grecia – au dificultăți majore în a-și finanța dificitul, pentru că nimeni nu te împrumută când ai 100% datorie din PIB. Nimeni nu te împrumută.

România are o situație privilegiată. Are un deficit bugetar de 4,4% în 2011, de 3% pentru 2012 și o datorie de 31% din PIB astăzi – deci cu mult sub 60% limita superioară din Tratatul de la Maastricht. Deci, prin faptul că am menținut sub control finanțele publice și nu am ajuns la o îndatorare excesivă a țării, este un lucru sănătos care ne protejează viitorul. Dacă nu facem pași înapoi sau să cădem în patima polulismului de a acorda beneficii sociale fără acoperire și orientăm în continuare banii către investiții, România are șanse reale de dezvoltare în UE.

De aceea mult mai sănătos ar fi ca acest lucru să se consacre la nivel constitutional, pentru ca indiferent cine va guverna țara, în anii următori, să nu poată recurge la politici populiste fără acoperire care să compromită viitorul României. Deci este o prevedere extrem de importantă, care a fost validată de Curtea Constituțională, nu are nici un fel de probleme, depinde acum de Parlament – și mă uit aici la președintele Comisiei Juridice, în calitate de vicepreședinte al Comisiei Constituționale, care va avea de apărat aceste principia sănătoase pentru România în dezbaterea din Parlament. Mă refeream la colegul meu- dl Daniel Buda-, și la ceilalți colegi ai mei din Parlament-dl Călian, ca membru al Comisiei de Buget –Finanțe care, la fel de bine înțelege ce înseamnă rigoarea bugetară și costurile uneori pentru politicieni. Cam atât despre acest articol.

Următorul articol este cel care a creat foarte multe controverse și sunt convins că aceste controverse nu s-au încheiat. Mă refer la articolul 44 din Constituția României, care vizează averile dobândite licit. Textul actualei Constituții spune că averea dobândită licit nu poate fi confiscată. E un lucru extrem de sănătos, un lucru specific statului de drept, un lucru care trebuie garantat, un lucru care trebuie confirmat în orice democrație, inclusiv în democrația românească. Averea dobândită licit nimeni nu o poate confisca, nu se poate atinge de ea. Însă este o frază acolo, în textul actualei Constituții: caracterul licit al dobândirii se prezumă. Această prevedere nu există în nicio constituție europeană, nici în cea a SUA.

Ar fi bine să înțelegem cum a apărut ea în 1991 Constituție. Gândiți-vă că în 1991, atunci când a fost adoptat actualul text al Constituției, veneam după 50 de ani de comunism. Gândiți-vă că atunci erau problemele legate de treceri silite în proprietatea publică a bunurilor oamenilor fără despăgubiri și prin voința arbitrară a regimului communist. Adică dacă regimul avea de gând să construiască sau să facă ceva într-o zonă, nu conta nici un proces judiciar, era voință politică, se confisca și mergeam mai departe. Ca să nu mai vorbim de exproprierile pe criterii politice. Amintiți-vă de marile exproprieri pe criterii politice imediat după instalarea regimului comunist. În mintea oamenilor era vie această amintire a regimului communist. Oricine, oricând, prin voință politică, îți putea lua lua totul cu japca sau putea să-ți dărâme casa fără nici o despăgubire. Pătimim și noi astăzi în procesul de restituire a proprietăților din cauza acelei practici a regimului communist. Și atunci s-a introdus în Constituție acea prevedere ca nu cumva, vreodată, politicienii să păstreze această metehnă din trecut. Și atunci s-a spus: toate averile pe care le au oamenii, proprietățile lor, se prezumă că sunt dobândite corect. Cred că era explicabil în 1991, la vremea când veneam după 50 de ani de comunism. Astăzi, însă pot să vă spun și cei care sunt juriști vă pot confirma că, din nefericire, acel text, a devenit o garanție pentru dobândirea ilicită a unor averi din activități ilegale. Deci, în loc să fie o garanție, în continuare, pentru cetățeanul cinstit, acestă garanție s-a transformat în contrariul ei, în sensul că reprezintă o cale deschisă pentru dobândirea averilor fără acoperire legală. De ce spun asta? Pentru că în toate țările din UE nu este o prezumție absolută, nu orice avere este dobândită licit. Orice persoană care este suspect, de exemplu, de trafic de droguri sau de spălare de bani sau a suferit o condamnare nu se presupune că toată averea pe care a dobândit-o este legală. Ci dimpotrivă, la un moment dat, se inversează sarcina, acum statul trebuie să facă dovadă în orice situație – indiferent că este suspectat de trafic de droguri sau de spălare de bani –statul trebuie să vină să dovedească pentru orice parte a averii lui că a dobândit-o licit.

În Anglia, în alte țări europene este exact invers. De la o mică fază a procesului, când e vorba de persoane cu infracțiuni grave, trebuie ca el să dovedească că averea pe care o are a dobândit-o prin mijloace licite. Cu acest lucru nu a fost de acord Curtea Constituțională ieri. S-a pierdut o bătălie, dar sper că nu și războiul. Și când spun asta mă gândesc ca, în Parlament, sper să se poată găsi o formulă, evident, ținând cont de ceea ce a scris CC în decizie –decizie care este obligatorie – de a nu lăsa prezumția asta absolută pentru că ea, pune practic în imposibilitate autoritățile statului să poată confisca averile dobândite ilegal. Și vă dau exemple: cazul permiselor de la Pitești sau al vameșilor –când faci un an –doi de pușcărie, dar rămâi cu o avere ilegală, nici o problemă. Acum le convine. Fac acte ilegale, dobândesc o avere consistentă, fac un an-doi-trei, de pușcărie, dacă se poate cu suspendare, se întorc acasă, au averea intactă, nu au nici o problemă.Sau, persoane care erau acuzate pentru spălare de bani, erau probe clare, dar întotdeauna, când este prins este prins pentru ultima infracțiune, în principiu. Și nu se poate întoarce cadrul judiciar și la averea anterioară, dobândită probabil tot prin asemenea mijloace, în urma unei infracțiuni. Dar nu se poate întoarce și în spate să vadă nu cumva întreaga avere și-a dobândit-o prin trafic de droguri sau prin spălare de bani? Vin și s-au apărat în fața instanțelor de judecată și spun „ok, m-ați prins pentru fapta asta, luați-mi partea asta de avere”, cealaltă parte o trec pe numele soției sau a altei persoane, s-a terminat, averea rămâne intactă, neconfiscată, eventual face o sancțiune cu suspendare, iar opinia publică spune „ce neputincioși sunteți, uitați, averile astea mari necenzurate de justiție, nu vă atingeți de ele”. Când încercăm să le explicăm oamenilor că avem un text în Constituţie care ne blochează, ajungem la o decizie a Curţii Constituţionale care spune „stop” şi acum ne îndreptăm spre ceea ce însemnă decizia din Parlament, în formă finală, de a se atenua acest character absolut al prezumţiei că orice bun este dobândit în mod licit şi că întotdeauna sarcina probei aparţine numai statului. Toate ţările europene – şi aici fac iarăşi fac precizarea – există o decizie a Consiliului European din 2005, Decizia-cadru 212 a Consiliului European, care impune tuturor statelor membre ale UE să prevadă în legislaţia lor confiscarea extinsă, care să permită răsturnarea sarcinii probei în legătură cu provenienţa bunurilor persoanelor condamnate pentru infracţiuni. Adică, când e condamnat, nu trebuie să vină statul pentru fiecare bun să dovedească că tu l-ai dobândit licit, ci te cheamă şi pe tine să te întrebe: „totuşi, bunurile astea, ai dovada că ele sunt dobândite în manieră licită?” În România, acest lucru, din nefericire, nu este permis în momentul de faţă, pentru că principala barieră este cea de natură constituţională.

Vom vedea cum se vor finaliza discuţiile din Parlament, repet, ar fi păcat să se piardă o asemenea bătălie pentru că s-ar pierde definitiv bătălia cu lupta împotriva corupţiei în România, dacă acest text constituţional nu se modifică.

Acum, cel de-al doilea subiect pe care îl cunoaşteţi, la revizuire, şi care a fost validat de Curtea Constituţională, este trecerea la parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari. E vorba de o singură cameră şi de 300 de parlamentari. De ce? Pentru că aveţi rezultatul referendumului validat de Curtea Constituţională. Potrivit deciziei Curţii Constituţionale, referendumul a fost declarat valid, 72% dintre români s-au pronunţat pentru parlament unicameral, adică 6.740.213 persoane, şi 7.765.573 de persoane s-au pronunţat pentru reducerea numărului de parlamentari la maximum 300, adică 83% din numărul românilor care s-au prezentat la referendum. Menţionez că referendumul a fost validat, la el prezentându-se mai mult de jumătate din numărul cetăţenilor cu drept de vot din România. A nu recunoaşte rezultatul referendumului reprezintă cea mai crasă ofensă la adresa democraţiei şi a statului de drept şi e păcat că unii lideri ai opoziţiei compromit democraţia şi se coboară la declaraţii de genul „nu recunosc rezultatul referendumului”, „nu recunosc votul dat de români” – mă refer la Crin Antonescu, care a făcut o declaraţie în acest sens. Aici cred că lucrurile nu se pot negocia, ci doar trebuie implementate şi aplicate, urmând ca parlamentul să respecte voinţa exprimată de cetăţeni cu ocazia referendumului. Şi, când mă refer la parlament, mă refer la toate formaţiunile politice. Pentru că revizuirea Constituției nu se poate face dacă nu există o majoritate de 2/3 în fiecare cameră a Parlamentului. De aceea, cred în respectul pentru democrație din partea tuturor partidelor politice astfel ca rezultatul referendumului să fie implementat.

Un alt subiect disputat este imunitatea parlamentară. Și aici CC a spus că nu se poate restrânge imunitatea parlamentară. Este puţin discutabilă şi ciudată această decizie a CCR, repet, ca și comentariu personal, nu se pune în discuție, e decizia curții, este obligatorie. La ce mă refer când spun că e de discutat acest aspect: în 2003 – cei care au fost în domeniu își amintesc – când s-a revizuit Constituţia, şi atunci s-a restrâns imunitatea parlamentară. Până în 2003, nimeni nu putea fi trimis în judecată fără să se ridice imunitatea parlamentară cu majoritate de 2/3 din fiecare cameră a Parlamentului. În 2003 s-a restrâns imunitatea parlamentară şi s-a spus că parlamentarul poate să fie trimis în judecată fără să fie nevoie de încuviinţarea din partea camerei, dar nu poate fi reţinut, arestat şi percheziţionat. Deci s-a restrâns imunitatea parlamentară. Acum vine CCR şi spune că nu se poate restrânge pentru că este afectat un drept, o garanţie. Dar în 2003 nu s-a făcut exact acelaşi lucru? Acum se doar se mergea cu o etapă mai jos de restrângere a imunității parlamentare și imunitatea parlamentară rămânea doar pentru voturile și opiniile politice exprimate în exercițiul mandatului. Pentru restul urma să se pronunțe ca orice cetățean în justiție. De aceea nu înţeleg dubla unitate de măsură: în 2003 s-a putut restrânge imunitatea, acum nu se mai poate restrânge imunitatea parlamentară. Sper ca în urma dezbaterii în Parlament să putem găsi o formulă care să vină pe linia așteptărilor oamenilor.

Câteva probleme tehnice legate de funcționarea parlamentului. Se impune termenul de 10 zile pentru validarea noului guvern propus de primul-ministru desemnat. Amintiți-vă că, în noiembrie 2009, guvernul propus de Liviu Negoiță nu a ajuns niciodată să fie dezbătut de Parlament. De ce? Pentru că parlamentul a refuzat. De ce a refuzat? Pentru că nu avea un termen în Constituție pentru a lua în dezbatere, prin vot pozitiv sau negative, propunerea unui nou guvern. Acolo se introduce un termen de 10 zile pentru ca Parlamentul să se pronunțe. Dacă spune NU se reia procedura de formare a guvernului, dacă spune DA, guvernul se duce și depune jurământul în fața președintelui, dacă trece de parlament. Dar blocajul acela instituțional a costat țara și știți criza politică de peste 3 luni de zile din 2009. În privința justiției, se introduce un text foarte clar pentru răspunderea magistraților. Aici este vorba ca și magistrații să răspundă pentru erorile judiciare săvârșite. Oricine produce cuiva un prejudiciu răspunde în statul de drept. Avem o prevedere din 1865 de la Cuza, cum a fost preluată și în noul Cod Civil, în vigoare de la 1 octombrie. În privința răspunderii magistraților astăzi nu există un text care să îl oblige să răspundă fie că este vorba de o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului și obligă România să plătească pentru o eroare judiciară. Gândiți-vă la cazul Țundrea – acel om care a făcut 12 ani de pușcărie și a fost complet nevinovat, din eroare judiciară. Nu mă refer la cazurile în care o instanță superioară infirmă o decizie a unei instanțe inferioare. Acest lucru este firesc, face parte din logica juridică. Mă refer la erori judiciare și care au consecințe de acest fel viața oamenilor și am dat exemple de la Curtea Europeană sau cazul acela când un om face închisoare 12 ani fără ca el să fi săvârșit o faptă care se află sub incidența legii penale. O prevedere de natură tehnică care vizează răspunderea membrilor guvernului: am încercat să lămurim situația miniștrilor parlamentari față de situația miniștrilor care nu sunt membri ai Parlamentului, pentru că sunt două proceduri diferite: pentru un membru al guvernului care este și parlamentar trebuie să iei și imunitatea de la parlament dar și să vină de la președintele României o solicitare de începere a urmăririi penale, în timp ce, pentru o persoană care este numai membru al Guvernului fără să fie și al Parlamentului, se merge pe procedura sesizării și a președintelui dar și a Camerei Deputaților și a Senatului. Am dorit doar să reglementăm că acest lucru se face prin lege organică pentru a elimina discriminarea existentă. Curtea Constituțională a hotărât că și aici se afectează un drept al unei persoane publice. Rămâne la nivelul parlamentului să se reglementeze situația.”

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti