BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 
Print Friendly, PDF & Email

Art. 19 din Codul muncii este o eroare legislativa?
21.06.2011 | Andrei DINA, Andrei DINA


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

„In situatia in care angajatorul nu isi executa obligatia de informare prevazuta la art. 17 si 18, persoana selectata in vederea angajarii ori salariatul, dupa caz, are dreptul sa sesizeze, in termen de 30 de zile de la data neindeplinirii acestei obligatii, instanta judecatoreasca competenta si sa solicite despagubiri corespunzatoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutarii de catre angajator a obligatiei de informare.” – Art. 19 din Codul Muncii

Este cel putin bizara decizia legiuitorului de a asocia un termen de prescriptie unui eveniment atat de „ambiguu” ca data neindeplinirii unei obligatii. Interpretand logic, data neindeplinirii unei obligatii nu poate fi stabilita in mod exact decat prin raportare la o data la care respectiva obligatie ar trebui indeplinita. Mai mult, este absolut necesar sa existe o perioada de gratie in care respectiva obligatie trebuie indeplinita.

Astfel, pentru a fi concretizata o data a neindeplinirii obligatiei, trebuie mai intai sa stabilim urmatoarele:
a) O data certa la care obligatia trebuie indeplinita;
b) Durata perioadei de gratie in care obligatia poate fi indeplinita, perioada care sa curga de la data stabilita la litera a).

In urma identificarii exacte a perioadelor calendaristice de mai sus, putem vorbi despre o data a neindeplinirii, care se va situa la sfarsitul perioadei de gratie.

Sintetizand, conditia sine qua non a existentei unei date a neindeplinirii obligatiei, este aceea a existentei unei datei la care obligatia trebuie indeplinita si a unei perioade de gratie in care respectiva obligatie poate fi indeplinita fara urmari negative, cele trei momente fiind interdependente.

Legiuitorul ne trimite pentru clarificari la art. 17 si 18 din Codul Muncii, in scopul identificarii a ceea ce inseamna „obligatia de informare”, insa in urma interpretarii acestor articole ambiguitatea se adanceste.

Articolul 17 mentioneaza ca „anterior incheierii sau modificarii contractului individual de munca, angajatorul are obligatia de a informa persoana selectata in vederea angajarii ori, dupa caz, salariatul, cu privire la clauzele esentiale pe care intentioneaza sa le inscrie in contract in contract sau sa le modifice”, iar articolul 18 ca „in cazul in care persoana selectata in vederea angajarii ori salariatul, dupa caz, urmeaza sa-si desfasoare activitatea in strainatate, angajatorul are obligatia de a-i comunica in timp util, inainte de plecare, informatiile prevazute la art. 17 […]”

Din interpretarea celor doua articole de mai sus (17 si 18), se desprinde ca data a indeplinirii obligatiei de informare perioada anterioara incheierii sau modificarii contractului individual de munca, respectiv timpul util de dinaintea plecarii, or aceste doua perioade stabilite atat de general incat nu pot fi sub nicio forma asimilate unei date concrete, in baza careia sa se stabileasca data neindeplinirii prevazuta de art. 19.

Intentia legiuitorului de a fixa (la art. 19) un termen de prescriptie concret de 30 de zile, este cu atat mai bizara cu cat acesta este corelat unor termene atat de abstracte.

Doctrina ofera putine referiri la aceasta problema legislativa. Una dintre opinii este ca data neindeplinirii obligatiei de informare, de la care incepe sa curga termenul de 30 de zile, este data la care angajatorul trebuia sa prezinte oferta de contract individual de munca sau de act aditional (Ion Traian Stefanescu, Modificarile Codului Muncii, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2005, p. 25).

Ipoteza profesorului Stefanescu este in mare masura fundamentata, insa problema este ca in practica nu se poate stabili data la care angajatorul trebuie sa prezinte oferta de contract individual de munca sau de act aditional, niciun act normativ neprecizand o asemenea data.

Pentru a concluziona, este indubitabil faptul ca nu se poate corela un termen de prescriptie concret, de 30 de zile unor date nesigure si incerte, asa cum sunt cele prezentate de art. 17 si 18 sau de doctrina, iar aplicativitatea art. 19 este cel mult interpretabila.

Andrei DINA
Avocat colaborator Lina&Guia SCA

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate