Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
8 comentarii

Tribunalul Hunedoara. Persoana ucisa de cadrele fostei securtitati. Daune morale
21.06.2011 | JURIDICE.ro, Florin RADU

Secţiuni: CEDO, Drept civil, Jurisprudență Tribunale
JURIDICE - In Law We Trust

Tribunalul Hunedoara
Sentinta Civila nr. 92/2011
Dosar nr. 3120/97/2010

Şedinţa publică din  data 20 aprilie 2011

Preşedinte:   Ioja Ioan Eugen – judecător
Truţa Ana Adriana – grefier

Pentru astăzi fiind pronunţarea asupra cauzei civile introdusă de  reclamantele M. E. şi B. A. împotriva pârâtului Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect pretenţii – Legea nr. 221/2009.

Se constată că mersul dezbaterilor şi susţinerile orale ale părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă de amânare a pronunţării din data de 13.04.2011, încheiere care face  parte integrantă din prezenta sentinţă  civilă.

Prin registratura instanţei, reclamantele – prin apărător, av. R.F. – au depus concluzii scrise.

TRIBUNALUL,

Asupra acţiunii civile de faţă constată:

Prin acţiunea civilă, înregistrată la instanţă sub nr.3120/97/2010, reclamanta M.  E.  a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că tatăl acesteia, numitul V. P., a fost ucis de către cadrele operative ale securităţii din judeţul Hunedoara şi să fie obligat pârâtul la plata sumei de 500.000 euro sau echivalentul în lei, la data plăţii, despăgubiri reprezentând  prejudiciul  moral suferit prin uciderea tatălui reclamantei.

S-au cerut cheltuieli de judecată.

În drept acţiunea a fost întemeiată  pe dispoziţiile art. 2 si 6 din C.E.D.O., art. 998-999 Cod civil şi Legea nr. 221/2009.

În fapt s-a arătat că V. P., s-a născut în data de (…), în satul Băieşti, din judeţul Hunedoara şi a decedat în data de (…), în satul Băieşti, comuna Rău Alb, judeţul Hunedoara.

În cursul anului 1948, acesta a aderat la Liga Partizanilor Români din Haţeg, condusă de inginerul constructor L. C. şi care avea drept scop principal opoziţia la instaurarea regimului comunist în România. În urma unei trădări, în rândul membrilor şi sprijinitorilor organizaţiei au început verificările şi arestările, astfel că unii dintre cei vizaţi, pentru a nu fi prinşi, au devenit fugari, refugiindu-se  în zone muntoase din aproprierea localităţilor lor de baştină. Aşa a făcut şi tatăl reclamantei, împreună cu un consătean, pe nume N. I., aceştia ascunzându-se timp de 3 ani pe dealurile din apropierea satului Băieşti.

În dimineaţa zilei de 21 noiembrie 1952 cadrele operative de la Securitatea din Hunedoara, însoţite şi de soldaţi din trupele de securitate, au înconjurat bordeiul în care se afla tatăl reclamantei împreună cu N. I. Când acesta din urmă a ieşit afară, a fost împuşcat, urmărind să-l omoare, însă unul dintre securişti a intervenit pentru ca să fie lăsat în viaţă în vederea obţinerii de la el a unor informaţii. Înainte de a-şi  pierde cunoştinţa, N. I. a auzit când tatăl reclamantei a fost împuşcat şi cum apoi, au fost aruncate în adăpost grenade pentru ca nimeni să nu supravieţuiască. Trupul neînsufleţit a fost lăsat în bordei, pentru scoaterea şi îngroparea lui fiind aduşi cu forţa din Băieşti, în aceiaşi zi, doi fraţi de-ai lui, care astăzi nu mai sunt în viaţă.

Conform informaţiilor din arhiva fostei securităţi, tatăl reclamantei ar fi fost cel care l-ar fi împuşcat pe N. I., iar mai apoi s-ar fi sinucis. Această versiune este în contradicţie cu mărturia celui care a fost martor ocular la eveniment şi care este încă în viaţă, şi poate relata despre cele întâmplate în urmă cu aproape 58 de ani.

Prin acţiunea Securităţii, s-a încălcat cel mai important drept al omului, anume dreptul la viaţă. Tatălui reclamantei nu i s-a acordat şansa de a fi judecat, de a se apăra, ci a fost redus la tăcere în cel mai cumplit mod posibil.

Pentru toate suferinţele la care a fost supus tatăl reclamantei, incompatibile cu drepturile elementare ale omului, pentru modul în care i-a fost curmată viaţă, pentru durerea care a fost pricinuită familiei reclamantei, s-a apreciat că acţiunea reclamantei este perfect îndreptăţită, impunându-se acordarea daunelor solicitate.

În probaţiune s-a cerut şi administrat proba cu înscrisuri depunându-se la dosar: acte de stare civilă, raport privind deshumarea lui V. P., articole de presă, extras din documentarul „Bande, bandiţi şi eroi”, editat sub egida C.N.S.A.S., practică judiciară. S-au audiat martorii V. M. şi N. I.  şi s-a cerut efectuarea de adrese către C.N.S.A.S., pentru reconstituirea dosarului informativ al defunctului, către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi către Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, pentru aprecieri cu privire la caracterul politic al măsurii uciderii.

Prin întâmpinare şi note scrise, pârâtul Statul Român a solicitat respingerea acţiunii, în principal ca inadmisibilă, şi în subsidiar, ca nefondată..

În probaţiune pentru pârât nu s-a cerut administrarea de probe.

Prin cererea de intervenţie în interes propriu, intervenienta B. A., în calitate de nepoată de fiică a defunctului V. P., a solicitat ca şi reclamanta, constatarea faptului că bunicul acesteia a fost ucis de Securitate şi obligarea pârâtului la 100.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, daune morale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe aceleaşi temeiuri legale ca şi acţiunea principală.

În probaţiune s-au depus acte de stare civilă.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26.11.2010, s-a încuviinţat în principiu cererea.

Din actele şi lucrările de la dosar, instanţa reţine următoarele:

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei M. E. şi a intervenientei B. A., se constată că raportat la art. 1, 3 şi art. 7 şi 8 din Decretul-Lege nr. 167/1958, termenul de prescripţie de 3 ani începe să curgă de la data când s-a născut dreptul la acţiune al persoanei prejudiciate printr-un fapt ilicit. Ori, chiar dacă pretinsa sa faptă ilicită cauzatoare de prejudicii s-a petrecut în anul 1952, dreptul la acţiune al reclamantei şi respectiv al intervenientei, s-a născut doar la data apariţiei Legii nr. 221/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din 11.06.2009.

Prin urmare, de la această dată începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani. Raportat la aceste consideraţii şi având în vedere că acţiunea reclamantei a fost introdusă la data de 23.06.2010, iar cererea de intervenţie la data de 15.10.2010 se constată că excepţia este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientei B. A., se reţine că din economia dispoziţiilor art. 5 al. 1 din Legea nr.221/2009, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010, reglementare ulterioară declarării ca neconstituţional a art. 5 al.1 lit.a din lege, ca urmare a Deciziei nr.1354/20.10.2010 a Curţii Constituţionale a României, legiuitorul a înţeles să confere legitimare procesuală activă pentru acordarea reparaţiilor morale şi materiale persoanei care a fost victima măsurii cu caracter politic, fie în caz de deces al acesteia, soţului supravieţuitor sau descendenţilor până la gradul II inclusiv, creându-se astfel o egalitate de  tratament juridic între  aceste categorii de persoane prin folosirea conjuncţiei copulative „precum şi”.

Prin urmare, au calitate procesuală activă în cauză concomitent, atât reclamanta în calitate de fiică cât şi intervenienta în calitate de nepoată de fiică, aşa cum rezultă din actele de stare civilă anexate la dosarul cauzei.

Faţă de aceste considerente se va respinge ca neîntemeiată şi această excepţie.

În ceea ce priveşte admisibilitatea acţiunii reclamantei şi a cererii de intervenţie se reţine că acţiunea reclamantei M. E. a fost înregistrată la Tribunalul Hunedoara la data de 23.06.2010, iar cererea de intervenţie în interes propriu a intervenientei B. A. a fost depusă în şedinţa din 15.10.2010, fiind întemeiate în drept în ceea ce priveşte legislaţia naţională pe dispoziţiile Legii nr.221/2009, şi ulterior, pe art.998 – 999 Cod civil, iar în ceea ce priveşte legislaţia internaţională pe dispoziţiile art. 2 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De la data înregistrării acestora, dispoziţiile art. 5 al.1 din Legea nr.221/2009, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 62/30.06.2010 au fost declarate neconstituţionale prin Deciziile nr.1354, 1358 şi 1360 din 21.10.2010 ale Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial nr.761/15.11.2010, dată de la care dispoziţiile neconforme cu legea fundamentală sunt suspendate de drept pe o perioadă de 45 de zile, după care, dacă legiuitorul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, acestea îşi încetează efectele juridice, conform dispoziţiilor art.31 din Legea nr. 47/1992.

Raportat la această situaţie juridică nou creată,  instanţa  a constatat că până la data soluţionării cererilor deduse judecăţii în prezenta cauză, legiuitorul român nu a suplinit cu o altă reglementare textul declarat neconstituţional, motiv pentru care, conform dispoziţiilor deciziei Curţii Constituţionale nr. 186/1999, care statuează printre altele că „ atunci când legiuitorul nu a adoptat legi prin care să procedeze la detalierea reglementării constituţionale, instanţele de judecată pot aplica în mod direct dispoziţiile legii fundamentale”, va face aplicare directă în cauză a normelor Constituţiei României.

Aşa fiind, urmează a se constata că prin măsura administrativă a uciderii antecesorului reclamantei şi a intervenientei de către organele fostei Securităţi, fără a beneficia măcar de un proces penal, care să-i stabilească vinovăţia, s-au încălcat dispoziţiile art. 21 şi 22 din Constituţia României revizuită, prin care se garantează atât dreptul la viaţă a persoanei, cât şi dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte aplicarea Deciziilor nr. 1354, 1358 şi 1360 din 21.10.2010 ale Curţii Constituţionale cauzei în speţă, se reţine că potrivit dispozitiilor art. 11 al. 3 din Legea nr. 47/1992 deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, erga omnes şi au putere numai pentru viitor, ex tunc.

Aceasta presupune că ele se aplicată doar acelor raporturi juridice născute ulterior publicării acestora în Monitorul Oficial.

O altă interpretare a acestor dispoziţii ar fi în contradicţie cu art. 6 (dreptul la un proces echitabil) şi art. 14 (dreptul la nediscriminare) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât aplicarea deciziilor menţionate în cazul persoanelor  ale căror procese formulate în baza Legii nr. 221/2009 nu au fost soluţionate până în 15.11.2010, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, ar fi de natură să instituie un tratament juridic diferit, faţă de cei care deţin deja o hotărâre definitivă, delimitarea făcându-se în baza unui criteriu aleatoriu şi exterior conduitei persoanei, aspect ce contravine atât  practicii C.E.D.O., cât şi principiului egalităţii în faţa legii, consfinţit de art. 16 al. 1 din Constituţia României revizuită.

În acest sens, practica C.E.D.O. este constantă, relevante fiind cauza Thorne contra Marii Britanii (2009); cauza Marckx contra Belgiei (1979); cauza Crişan contra României (2003) etc.

Prin urmare, aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale mai sus arătate unui proces pendinte, cu consecinţa lipsirii de eficienţă juridică a dispoziţiilor art. 5 al.1 lit. a din Legea nr. 221/2009, pentru persoanele care au deschis anterior procedurile juridice în temeiul acestei legi, ar conduce la înlăturarea caracterului previzibil şi accesibil al legii, putând fi asimilată intervenţiei legislativului în timpul procedurii juridice, ceea ce ar crea premisele unei discriminări între persoanele, care deşi se găsesc în situaţii obiective identice, având speranţe legitime să obţină o despăgubire pentru prejudiciul suferit, ajung să beneficieze de un tratament juridic diferit, doar în funcţie de obţinerea sau nu, a unei hotărâri judecătoreşti definitive până la data de 15.11.2010.

În acest sens este relevantă şi cauza Klaus şi Iouri Kiladze contra Georgiei (2010), în care se reţine că existenţa unei legi  cu caracter general, de reparaţie pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, reprezintă o „speranţă legitimă”, chiar dacă la momentul sesizării primei instanţe legea în cauză făcea trimitere la un alt act normativ, care să detalieze condiţiile obţinerii unei reparaţii morale.

Pentru toate aceste considerente, Tribunalul apreciază că atât cererea reclamantei, cât şi cererea de intervenţie a numitei B. A. sunt admisibile, urmând a fi analizate pe fond.

Referitor la fondul cauzei instanţa reţine că numitul V. P. zis şi „G”, a fost membru înainte de 23.08.1944, în cadrul mişcării legionare, iar din anul 1948 a aderat la o organizaţie anticomunistă numită Liga Partizanilor Români din Haţeg, condusă de  numitul L. C., care a activat în zona satelor aparţinătoare comunelor Pui şi Sălaşul de Sus din judeţul Hunedoara, precum şi în zonele muntoase din apropriere.

Această activitate a numitului V.P. a fost caracterizată de organele fostei Securităţi a Poporului ca fiind subversivă, în timp ce acesta era catalogat,  în actele ce constituiau dosarul informativ deţinut de C.N.S.A.S., ca fiind un element naţionalist, duşmănos regimului comunist, fără caracter, bandit şi capabil de acte de teroare.

Ulterior anului 1949, când şeful organizaţiei L. C. a fost prins şi torturat, numitul V. P., împreună cu un consătean, N. I., s-a retras în zona împădurită a satului Băieşti, adăpostindu-se într-un bordei în pământ, unde în data de 21.11.1952, în urma unei ambuscade organizate de cadre ale Securităţii din judeţul Hunedoara, a fost ucis prin aruncarea de grenade în adăpostul unde locuia şi înhumat pe câmp, aşa cum rezultă din: raportul privind deshumarea osemintelor lui V. P., extras din documentarul „Bande, bandiţi şi eroi” – Grupurile de rezistenţă şi securitatea, editat sub egida C.N.S.A.S., dosarul informativ al defunctului şi depoziţiile martorilor V. M. şi N. I.

Starea de fapt reţinută  mai sus, finalizată cu uciderea numitului V. P., fără să fi avut parte de un proces, în urma căruia să se stabilească vinovăţia sa, constituie o măsură administrativă cu caracter politic, în sensul dispoziţiilor art. 4 al. 2 din Legea nr. 221/2009.

Datorită situaţiei în care s-a aflat numitul V. P., a avut de suferit şi familia acestuia, compusă din soţia V. M., care a fost interogată şi hăituită în repetate rânduri de securitate, precum şi cei doi copii minori la acea dată, printre care şi reclamanta M. E.

În acest sens, numitului V. P. i-a fost încălcat în primul rând,  dreptul la viaţă, consfinţit de art. 2 al. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ca fiind un drept esenţial în sistemul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fără de care protecţia celorlalte drepturi ar rămâne fără obiect, în cauză neputând fi reţinute acele situaţii de excepţie, în temeiul cărora statul poate aduce anumite limitări ale acestui drept, în sensul executării unei pedepse capitale sau al celor prevăzute de al.2 al aceluiaşi articol, câtă vreme V. P. a fost ucis fără măcar să fi fost anchetat şi condamnat.

De asemenea, numitului V. P. i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, consfinţit de art. 6 din C.E.D.O., cu toate garanţiile sale instituite în scopul asigurării unui proces echitabil cum ar fi: dreptul la un tribunal independent şi imparţial, motivarea hotărârii, dreptul acuzatului de a păstra tăcerea, precum şi garanţiile specifice unui proces penal cum ar fi prezumţia de nevinovăţie, dreptul de a fi informat asupra naturii acuzaţiilor, acordarea timpului necesar pregătirii apărării, etc.

În ceea ce priveşte familia numitului V. P., şi aceasta a avut de suferit de pe urma măsurii administrative cu caracter politic a uciderii acestuia, întrucât datorită contextului social şi politic anterior anului 1989, viaţa familială, imaginea, demnitatea, onoarea precum şi sursele de venit ale familiei acestuia au fost lezate, fiica şi ulterior, nepoata sa fiind lipsite de ocrotirea părintească a tatălui, respectiv a bunicului. Mai mult, este de notorietate faptul că atât cei care erau consideraţi duşmanii regimului comunist cât şi familiile lor, suportau represiuni de natură să le afecteze viaţa de familie şi socială normală, liberă şi la adăpost de orice privaţiuni injuste ori încălcări ale dreptului la pregătire şcolară şi profesională, la un loc de muncă stabil, la respectul şi accesul la o anumită poziţie în societate, valori morale ce sunt considerate importante şi ocrotite juridic în orice societatea democratică guvernată de principiile statului de drept.

Pentru toate aceste considerente, instanţa, raportat la dispoziţiile art. 2 si 6 din C.E.D.O. şi art. 5 al. 1 din Legea nr. 221/2009, apreciază că reclamanta M. E. şi intervenienta B. A., în calitate de  fiică şi respectiv de nepoată de fiică a defunctului V. P. justifică acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin uciderea antecesorului lor, urmând a fi  constatat caracterul politic al măsurii administrative a uciderii acestuia.

Potrivit  practicii judiciare şi doctrinei în materia daunelor morale, se reţine că prejudiciul moral prin esenţă nu este susceptibil de evaluare bănească, despăgubirea acordată neputând avea drept urmare repunerea celui prejudiciat în situaţia anterioară, întrucât suferinţele suportate direct sau indirect nu mai pot fi şterse, curgerea timpului fiind ireversibilă.

În acelaşi timp, trebuie ţinut cont de faptul că aceste despăgubiri  trebuie să  aibă rolul de a  oferi o satisfacţie morală celor prejudiciaţi, în sensul de a fi susceptibile să atenueze suferinţele acestora şi  nu să realizeze o îmbogăţire fără justă cauză.

Se mai reţine că în privinţa cuantumului despăgubirilor acordate acesta nu este supus unor criterii determinate, ci se  individualizează de la caz la caz, prin apreciere, în raport cu: consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic, psihic şi social, importanţa cu care au fost percepute consecinţele vătămării precum şi măsura în care victimei i-a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

În mod necesar, toate aceste criterii de apreciere trebuie subordonate unei evaluări rezonabile şi echitabile, urmând a se ţine cont şi de măsurile reparatorii deja acordate, pe baza altor  acte normative adoptate anterior Legii nr. 221/2009.

În speţă, reclamanta M. E. şi intervenienta B. A. nu au beneficiat de prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990 şi nici de  vreun alt act normativ cu caracter reparatoriu.

Faţă de toate aceste considerente şi dându-se  eficienţă criteriului unei satisfacţii suficiente şi echitabile, instanţa apreciază ca fiind justificată numai în parte întinderea pretenţiilor solicitate de reclamanta M. E. şi intervenienta în interes propriu B. A., stabilind cuantumul despăgubirilor acordate la suma de 30.000 euro sau contravaloarea în lei la data plăţii pentru reclamanta M. E. şi la 7000 euro sau contravaloarea în lei la data plăţii pentru intervenienta în interes propriu B. A., cu titlu de daune morale.

Pentru aceleaşi motive, se va respinge în rest atât acţiunea principală cât şi cererea de intervenţie în interes propriu.

În baza art. 274 al. 1 şi 3 cod procedură civilă, pârâtul va fi obligat şi la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli  de judecată parţiale, reprezentând onorariu de avocat, redus proporţional, în funcţie de criteriile prevăzute în textul legal mai sus menţionat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţiile  prescripţiei dreptului la acţiune şi lipsei calităţii procesuale active a intervenientei B. A.

Admite în parte,  atât acţiunea reclamantei M. E., cu domiciliul în  (…), cât şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta B. A., domiciliată în (…), ambele formulate în contradictoriu cu pârâtul Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor, sector 5, nr. 17, şi în consecinţă:

Constată caracterul politic al măsurii administrative constând în uciderea, la data de 21.11.1952, a numitului V. P., fiul lui (…) şi (…), născut la data de (…), în Sălaşul de Sus, judeţul Hunedoara, de către organele  fostei securităţi a poporului.

Obligă  pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantei M. E., suma de 30.000 euro sau contravaloarea în lei la data plăţii şi intervenientei B. A. suma de 7.000 euro sau contravaloarea în lei la data plăţii, cu titlul de pretenţii, reprezentând daune morale, precum şi 200 lei cheltuieli de judecată parţiale.

Respinge în rest acţiunea principală cât şi cererea de intervenţie în interes propriu.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 20.04.2011.


Nota:

Fiind intru totul de acord cu solutia instantei, prezentate mai sus, ne rezumam doar la a sublinia principalele elemente ce au stat la baza acestei hotarari:
– incalcarea dreptului la viaţă, prevazut de art. 2 din Conventia E.D.O.;
– nasterea dreptului material la actiune a avut loc la data apariţiei Legii nr. 221/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din 11.06.2009 si nu la data decesului; de observat ca, intr-o speta asemanatoare, Tribunalul Maramures a decis ca dreptul la actiune incepe sa curga de la data efectuarii deshumarii, aceasta data fiind cea de la care urmasii persoanei decedate au avot certitudine mortii sale (sentinta civila nr. 410/11.03.2010, pronuntata de Tribunalul Maramures in dosarul nr. 1161/100/2009);
– aplicarea directa a normelor constitutionale si, automat, a textelor Conventiei E.D.O. si a jurisprudentei C.E.D.O.;
– neretroactivitatea deciziilor C.C.R., in sensul ca acestea nu pot fi aplicate litigiilor incepute inainte de publicarea lor in monitorul oficial (caz rarisim in jurisprudenta nationala, de vreme ce majoritatea covarsitoare a instantelor aplica deciziile C.C.R. si in litigiile aflate in desfasurare la data publicarii acelor decizii, inclcnd inclusiv caracterul accesibil si previzibil al normelor legale;
– prioriatatea declaratiilor martorilor oculari sau chiar indirecti, din epoca, fata de documntele fostei securitati;
– caracterul de „masura administrativa” a uciderii numitului V.P, de catre securitate.

Florin  RADU
avocat, Baroul Hunedoara

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

8 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti