Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
Print Friendly, PDF & Email

Influenta Codului civil din Quebec asupra noului Cod civil din Romania
21.06.2011 | Iolanda VASILE, Iolanda BOTI


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

1. Aşa cum s-a menţionat chiar de către legiuitorul român, în Expunerea de motive, cât şi în  Hotărârea nr. 277 din 11 martie 2009 pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului de lege – Codul civil[1], recodificarea dreptului civil român s-a realizat cu sprijinul legislaţiilor moderne, şi anume:
– Codul civil francez,
– Codul civil al provinciei Quebec,
– Codurile civile italian, spaniol, elveţian, german, brazilian.

2. Quebec este o provincie a statului federal Canada. Această provincie are o legislaţie de influenţă franceză, date fiind istoria şi tradiţia sa. Celelalte provincii ale Canadei, precum şi Statele Unite, cu excepţia Luisianei, au un regim de drept civil necodificat, de „common law”.

Prima codificare a dreptului civil în Quebec s-a realizat în 1866, purtând denumirea de „Code civil du Bas-Canada”.

Ca şi în ţara noastră, Codul francez a lui Napoleon a stat la bază, prin forma sa generală, structura şi secţiunile sale. În acelaşi timp, juriştii angrenaţi în procesul de codificare au preluat şi dispoziţiile provenind din regulile Comunei din Paris ce constituiau deja principala sursa de drept canadian, încă din 1664. La acestea au adăugat şi obiceiurile locale, precum şi elemente de common law britanic.

3. Codul civil din Quebec a intrat în vigoare în 1994 şi este o  autentică recodificare şi nu o simplă aducere la zi a legislaţiei existente până la acel moment, fiind codificate si solutii jurisprudenţiale.

Cum se reţine şi în doctrină[2], regulile de drept trebuie să fie expresia regulilor socio-economice şi politice ale mediului căruia i se adresează. Astfel, este important ca acestea să urmeze evoluţia societăţii în cadrul careia primesc aplicaţie, chiar dacă, inevitabil, există o anumită întârziere faţă de factorii exteriori, deoarece procesul de elaborare a unei legi este de cele mai multe ori indelungat, reglementându-se numai ceea ce este de aplicare generală şi permanentă.

Astfel, la jumatatea secolului trecut, Quebec a luat decizia modificării codului său civil. In final, după o munca de aproximativ 50 de ani, acesta a reuşit să dea lumii un Cod modern ce a intrat în vigoare în 1994.

Codul grupează, într-o concepţie monistă, instituţiile fundamentale din dreptul civil: persoana fizică şi juridică, familia, succesiunile, bunurile, obligaţiile, inclusiv contractele speciale, priorităţile şi ipotecile, probele, prescripţia extinctivă, publicitatea drepturilor, precum şi normele de drept internaţional privat.

După cum putem observa, structura aceasta o întâlnim, cu mici ajustări, şi în noul Cod civil român.

În plus, Codul civil din provincie a constituit el însuşi o sursă de inspiraţie pentru o parte din codurile civile enumerate mai  sus.

4. De ce Codul civil din Quebec în România?

Pentru că, spunem noi:
– este cea mai recentă recodificare,
– este o operă completă de recodificare,
– a constituit sursă de inspiraţie pentru mai multe ţări civiliste în procesul lor de recodificare.

Datorită autenticităţii sale, Codul provinciei stă la baza multor reforme de drept civil din întreaga lume. Încă din 1991, Jean-Louis Baudouin, personalitate marcantă în lumea juridică în Quebec, la momentul acela judecător la Curtea de Apel Quebec, menţiona[3] că refacerea unui cod civil la sfârşit de secol XX nu este o sarcină uşoară; puţine ţări sunt cele care au încercat această aventură. Domnia sa sublinia atunci şi faptul că este posibil ca în următorii ani, lumea juridică să asiste la o recodificare sistematică a dreptului privat în ţările estice ale Europei ca urmare a deschiderii recente a acestora spre democraţie. Iată-ne în 2010, în Romania, ţară a Europei de Est.

De asemeni, în procesul de modernizare, de recodificare a Codului civil din Quebec, un rol deosebit de important l-a avut şi « Loi sur l’application de la réforme du Code civil[4] ». Această lege şi-a propus să umple golurile legislative în materia dreptului tranzitoriu, etapă importantă şi în legislaţia noastră. Această lege, a avut ca scop reducerea riscurilor de confuzie, precum şi evitarea procedurilor inutile în momentul schimbării legislative, dispoziţiile sale având ca obiect reglarea conflictelor de legi ca urmare a intrării în vigoare a noii reglementări.

Aşa cum se reţine şi în „Expunerea de motive” publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor activitatea de elaborare a proiectului, în versiunea sa iniţială, „a beneficiat de sprijinul Agenţiei Canadiene pentru Dezvoltare Internaţională (CIDA), prin grupul de experţi din Quebec care au lucrat la redactarea Codului civil al Quebec-ului din 1991 – profesori, magistraţi, avocaţi – , aportul specialiştilor canadieni constând în consiliere periodică cu privire la proiect, participare efectivă în comisiile de lucru, precum şi în transmiterea de materiale documentare, studii de drept comparat.”

Chiar dacă acest proiect a suferit o serie de modificări, în noul Codul civil, se regăsesc multe noţiuni şi chiar instituţii din actualul Cod civil al provinciei Quebec.  Cu titlu de exemplu enumerăm: „principiul interesului superior al copilului” şi noţiunea de „autoritate părintească”, reglementări privind noţiunea de „locuinţa familiei”, cea privind „dreptul la compensaţie” în timpul căsătoriei, reglementări în materia succesiunii, mandatul în caz de inaptitudine, contractul de adeziune, contractul-cadru, instituţia  „administrarea bunurilor altuia”.

5. Concepţia monistă reprezintă principalul aspect care a fost urmărit atât de legiuitorul din Quebec, cât şi de legiuitorii din celelalte ţări care au preluat ca model reforma din Quebec.

Pentru a sublinia acest lucru, vom proceda la o prezentare a structurii noului nostru Cod civil, care este în principiu aceeaşi cu cea a Codului civil din Quebec, structură pe care o găsim şi în celelalte coduri care au optat pentru o concepţie monistă în cadrul reformelor de recodificare.

Început cu un titlu prelimiar intitulat „Despre legea civilă” prin care sunt stabilite dispoziţiile generale, aplicarea legii civile, interpretarea si efectele acesteia şi publicitatea drepturilor, a actelor şi a faptelor juridice, Codul civil stabileşte repere în timp şi spaţiu ale aplicabilităţii dispoziţiilor sale.

Cartea a I-a intitulată în ambele coduri „Despre persoane”, cuprinde alături de dispoziţiile generale, reglementări privind persoana fizică: capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu, respectul drepturilor inerente acesteia, inclusiv respectul datorat după deces, elementele privind identificarea persoanei fizice, cum sunt numele, domiciliul, actele de stare civilă, precum şi cele privind tutela şi curatela. Prima Carte continuă cu dispoziţii  privind persoana juridică: înfiinţare, capacitate civilă, identificare, reorganizare şi încetare.

Familia reprezintă subiectul central al Cărţii a II-a din ambele coduri civile. Sunt prevăzute dispoziţiile referitoare la încheierea căsătoriei, drepturile părţilor ce alcătuiesc o familie, desfacerea căsătoriei, precum  şi filiaţia şi adopţia. Tot aici sunt cuprinse şi dispoziţiile privind principiul interesului superior al copilului, precum şi cele referitoare la autoritatea părintească.

Noul Cod civil român continuă cu Cartea a III-a intitulată „Despre bunuri”. Cartea a III-a din Codul civil din Quebec se referă la succesiuni, iar Cartea a IV-a la bunuri. Cu privire la bunuri, Codul nostru  vorbeşte despre bunurile şi drepturile reale în general, despre proprietatea privată, inclusiv despre proprietatea comună şi proprietatea periodică, dar şi de dezmembrămintele dreptului de proprietate privată. Sunt prezentate în continuare dispoziţiile privind proprietatea publică, cartea funciară şi posesia.  În cadrul acestei Cărţi se găsesc două instituţii noi pentru dreptul românesc, fiducia, preluată după modelul civil francez şi administrarea bunurilor altuia care reprezintă o preluare integrală şi aproape fidelă a instituţiei consacrate în Codul civil din Quebec. De asemeni, trebuie să spunem că echivalentul dispoziţiilor privind Cartea funciară formează în cadrul Codului civil din Quebec subiectul  Cărţii a IX-a intitulată „De la publicité de droits”.

În noul nostru Cod civil, succesiunile formează subiectul Cărţii a IV-a intitulată „Despre moştenire şi liberalităţi” şi cuprinde dispoziţii referitoare la moştenirea legală şi la liberalităţi.

„Despre obligaţii” este titlul Cărţii a V-a, ca şi în Codul civil din Quebec. Sunt prezentate dispoziţiile generale despre obligaţii, izvoarele acestora şi responsabilitatea civilă, modalităţile obligaţiilor, executarea lor, transmiterea şi stingerea lor, precum şi restituirea prestaţiilor.

Aşa cum s-a arătat şi în Expunerea de motive referitoare la Legea privind Codul civil[5], legiuitorul român a renunţat la dualismul Cod civil – Cod comercial, astfel încât, ca şi în Codul civil din Quebec, în categoria contractelor speciale sunt incluse şi contracte ce au fost considerate apanajul exclusiv al comercianţilor. Găsim astfel contractul de vânzare, contractul de împrumut, de închiriere, contractul de transport, contractul de societate, de mandat, contractul de antrepriză, contractul de asigurare, de depozit, de rentă, tranzacţia, jocul şi pariul.

Privilegiile şi garanţiile reale ce se află în noul Cod civil ca şi capitol distinct în cadrul Cărţii despre obligaţii, formează, în Codul civil al provinciei Quebec Cartea a VI-a „Des priorités et des hypothèques”. Reglementările sunt în principiu aceleaşi.

Prescripţia constituie în fiecare dintre coduri subiectul unei Cărţi distincte.

Reglementările privind dreptul internaţional privat, chiar dacă au surse diferite de preluare, sunt guvernate de aceleaşi principii şi formează subiectul ultimei Cărţi în ambele coduri.

6. În Fişa tehnică a Proiectului Codului civil se reţine că în ceea ce priveşte asigurarea protecţiei drepturilor şi libertăţilor civile fundamentale inerente personalităţii umane, o atenţie specială a fost acordată reglementărilor internaţionale importante, enumerându-se Codul civil francez şi Codul civil al provinciei Quebec.

Trebuie să precizăm însă că, în legislaţia din Quebec, drepturile şi libertăţile fundamentale sunt grupate într-un act normativ distinct cu rol de constituţie, intitulat „Charte des droits et libertés de la personne” . Acestea sunt completate cu dispoziţii cuprinse în Codul civil cu privire la respectul reputaţiei şi vieţii private, precum şi la respectul corpului după deces.

În cadrul capitolului destinat respectului la viaţă privată, sunt prevăzute, în ambele coduri, atingerile aduse vieţii private, în articolul 36 din Codul civil din Quebec, respectiv articolul 74 din noul nostru Cod. Menţionăm însă că, dispoziţiile prevăzute la literele d, f şi g din articolul 74 nu se regăsesc în articolul corespondent din Codul civil din Quebec. Dar, subiectul prevăzut de litera g, considerat foarte important, este reglementat pe larg în cadrul mai multor articole şi consacră principiul accesului la informaţie privată, amplu prevăzut şi în legislaţie specială.

Tot în cadrul acestui domeniu, putem aminti şi respectarea voinţei persoanei decedate cu privire la propriile funeralii şi la corpul său, conform articolului 80 din noul Cod care reia dispoziţiile articolului 42 din Codul civil din Quebec.

În ceea ce priveşte prelevarea în scop terapeutic sau ştiinţific de organe sau ţesuturi de la persoanele decedate, aceasta se poate realiza numai în baza acordului scris exprimat în timpul vieţii sau în lipsa acestuia, cu  acordul persoanelor enumerate în articolul 81 din Codul nou, care preia ideea reţinută de legiuitorul din Quebec în  primele aliniate a articolelor  43 şi 44.

7. În ceea ce priveşte tutela şi curatela avem în vedere atât contractul ce poate fi redactat în baza art. 166 din noul Cod, cât şi contractul ce poate fi redactat în baza art. 180 alin. 2.

Astfel, art. 166 prevede că orice persoană care are capacitatea deplină de exerciţiu poate desemna prin act juridic unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică, persoana care urmează a fi numită tutore pentru a se îngriji de persoana şi bunurile sale în cazul în care ar fi pusă sub interdicţie judecătorească.

În Canada, Quebec-ul a fost prima dintre provincii care a permis unei persoane să-şi redacteze un astfel de mandat[6]. Astfel, în Codul său civil, în articolele 2166 la 2174, legiuitorul reglementează prin reguli specifice acest mandat de protecţie ca şi contract. În doctrina din Quebec, el este definit ca fiind contractul de mandat prin care mandantul conferă mandatarului puterea de a realiza orice acte juridice raportate la afacerile mandantului, cuprinzând protecţia persoanei sale şi administrarea bunurilor sale, în caz de inaptitudine a mandantului.[7]

În Codul civil francez, acest act juridic este un mandat căruia i se aplică regulile de la contractul de mandat plus regulile specifice prevăzute in articolele 477 – 494, care îl şi prevăd.

În noul nostru Cod civil, consacrarea sa se face în cadrul dispoziţiilor privind persoana fizică şi protecţia acesteia, fără nici o altă precizare suplimentară. În aceste condiţii, considerăm că vor fi aplicate dispoziţiile generale de la contractul de mandat, aşa cum este el reglementat în noul Cod.

În legislaţia franceză, acest mandat poartă denumirea de „mandat de protection future”.

În legislaţia din Quebec, el este denumit „mandat donné en prévision de l’inaptitude”, iar în doctrină este întâlnit ca „mandat d’inaptitude” sau „mandat de protection”, denumiri care au fost preluate şi de jurisprudenţa din această provincie.

Pornind de la acestea şi având în vedere că legiuitorul român nu a consacrat acest tip de mandat sub o denumire specifică, ne-am propus să-l numim generic: “mandat în caz de inaptitudine”.[8]

O altă aplicare a reglementărilor privind contractul de mandat este prevăzută şi în art.180 al. 2 din noul Cod, ce crează posibilitatea numirii unui curator de către o persoană  interesată. Curatorul poate fi astfel desemnat, prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică. În acest caz, persoana desemnată va fi numită cu prioritate în momentul în care vor fi îndeplinite condiţiile prevăzute de cod pentru instituirea curatelei, conform articolului 180.

Apreciem că vor primi aplicare regulile aceluiaşi tip de mandat, numit şi în acest caz „mandat în caz de inaptitudine”.

8. În domeniul dreptului familiei

8.1. În strânsă legătură cu această noţiune[9] este menţionat principiul interesului superior al copilului, consacrat în articolul 263 din noul Cod. Legea prevede că orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului, prin copil înţelegându-se, conform aliniatului ultim, „persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, potrivit legii”.

În aliniatul 2 se prevede că pentru « rezolvarea cererilor care se referă la copii, autorităţile competente sunt datoare să dea toate îndrumările necesare pentru ca părţile să recurgă la metodele de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă », deschizându-se astfel calea medierii, ca şi în legislaţia din provincia canadiană.

Procedurile referitoare la relaţiile dintre părinţi şi copii trebuie să garanteze că dorinţele şi interesele părinţilor privind copiii lor pot fi aduse la cunoştinţa autorităţilor şi că aceste autorităţi ţin cont de ele în hotărârile pe care le iau.

Totodată, aceste proceduri trebuie să se desfăşoare într-un timp rezonabil, astfel încât interesul superior al copilului şi relaţiile de familie să nu fie afectate.

În România, înainte de dispoziţiile exprese ale noului Cod civil, întâlnim consacrată noţiunea de interes superior al copilului într-un pachet de legi ce reglementează domeniul adopţiilor, protecţia şi drepturile copilului, în deplină concordanţă cu Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 şi intrată în vigoare în septembrie 1990, Convenţie la care România a aderat încă din 1990[10]. În acest sens amintim Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei şi următoarele, Legile 274 şi 275, în acelaşi domeniu[11].

Prin noul Cod civil, legiuitorul statuează acest principiu, după modelul legislaţiilor moderne, prinzându-l în opera de codificare, ca principiu de bază a societăţii româneşti, extinzând sfera de reglementare, depăşind cadrul în care vorbim despre copilului aflat în dificultate.

Cu privire la conţinutul concret al acestui principiu, apreciem că se va analiza doctrina şi jurisprudenţa existente până la acest moment în România şi care fac vorbire, direct sau indirect de noţiunile care stau la baza acestui principiu. Apreciem că acest principiu se va raporta întotdeauna la societatea în cadrul căreia va fi analizat, chiar dacă vom încerca să prezentăm comparativ diferite legislaţii ce îl consacră.

Având în vedere totuşi studiul comparativ pe care l-am propus, putem spune că legiuitorul din provincia Quebec consacră acest principiu în cadrul Codului său civil, prin articolele 32, 33 şi 34, într-un capitol distinct intitulat „Du respect des droits de l’enfant”. Interesul superior al copilului este cunoscut sub denumirea de „le meilleur intérêt de l’enfant”. Jurisprudenţa este cea care a fost principala sursă de analiză şi dezvoltare a acestui principiu. Aplicabilitatea cea mai mare a acestui principiu o întâlnim în cazurile de stabilire a modalităţilor de încredinţare a copilului în cazul în care părinţii se separă.

8.2. În ceea ce priveşte noţiunea de autoritate părintească, guvernul României, în Hotărârea privind aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului de lege – Cod civil, statuează că „va fi consacrată noţiunea de autoritate părintească după modelul Codului civil francez şi al celui al provinciei Quebec din Canada, iar ca elemente de noutate se va prevedea că, în principiu, părinţii vor exercita împreună această autoritate, chiar şi atunci când sunt divorţaţi; va fi definită noţiunea de locuinţă a copilului şi va fi stabilit regimul juridic al administrării bunurilor copilului”[12].

Autoritatea părintească este prevăzută, în noul Cod, în Titlul IV din Cartea a II-a „Despre familie”; este definită, în articolul 483 aliniatul 1, ca fiind „ansamblu de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi”.

Conţinutul autorităţii părinteşti, care este prevăzut în articolul 487 şi explicat şi prin articolul 488 din noul Cod, este mult mai detaliat decât conţinutul prevăzut în Codul civil din Quebec în articolul 599. Acesta din urmă prezintă într-o manieră mult sintetizată reglementările realizate de legiuitorul român.

Insă, articolele 503 alineatul 1 şi 507 din noul Cod român reprezintă o preluare fidelă a dispoziţiilor articolului 600, alineatul 1şi 2 din Codul civil din Quebec. Ne referim la faptul că părinţii exercită împreună autoritatea părintească, iar în cazul în care unul dintre soţi nu o poate exercita, din motivele prevăzute expres, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească.

De asemeni, legiuitorul român, prin articolul 503 alineatul 2, preia conţinutul articolul 603 din Codul civil din Quebec, stabilind o prezumţie legală faţă de terţii de bună credinţă în exerciţiul autorităţii de către unul dintre părinţi.

8.3. Dreptul la compensaţie şi prestaţia compensatorie

Noul Cod civil reglementează în materia familială, aşa numitul drept la compensaţie, în cadrul articolului 328. În baza sa, „soţul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt soţ poate obţine o compensaţie, în măsura îmbogăţirii acestuia din urmă, dacă participarea sa a depăşit limitele obligaţiei de sprijin material şi ale obligaţiei de a contribui la cheltuielile căsătoriei.”

Dreptul la compensaţie prevăzut de articolul 328 este diferit de dreptul la prestaţia compensatorie prevăzut în articolele 390-395 din Noul Cod.

Primul se referă la dreptul pe care îl are unul dintre soţi în timpul căsătoriei, conform reglementărilor privind drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor, iar prestaţia compensatorie are în vedere un eventual dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale celui care poate astfel să solicite prestaţia.

Conform aceloraşi principii, sub titulatura de „prestation compensatoire”, Codul civil din Quebec crează în articolul 427 bazele celor două drepturi. În aliniatul 1 vorbeşte despre compensaţia ce poate fi primită în moment de divorţ, separare sau nulitate a căsătoriei, iar în aliniatul al doilea reglementează prestaţia compensatorie fondată pe baza contribuţiei regulate a unuia dintre soţi la activitatea celuilalt.

Apreciem deosebit de utilă prezentarea din partea legiuitorului român a celor două noţiuni, în cadrul a două categorii distincte de articole, ceea ce conduce la evitarea confuziilor ce s-ar putea crea.

8.4. Principiul pluralităţii regimurilor matrimoniale consacrat de articolele 312 şi următoarele îl găsim în Codul civil din Quebec. Regimurile nu sunt aceleaşi, însă reglementarea legală şi convenţională urmează principii comune. Este pentru prima dată în România când un cuplu, fără nici un alt artificiu de convenţii anterioare sau posterioare momentului căsătoriei, acte ascunse sau nu, poate hotărâ destinul său financiar.

8.5. Mandatele convenţional şi cel judiciar dat de un soţ celuilalt soţ şi prevăzute de articolele 314 şi 315 prezintă o nouă abordare în legislaţia din ţara noastră dată fiind complexitatea raporturilor financiare dintre soţi. Aceste mandate sunt prevăzute expres în cadrul secţiunii destinate regimurilor matrimoniale, la fel ca şi în cadrul Codului civil din Quebec.

Cu privire la mandatul convenţional, dispoziţiile articolului 314 din noul Cod civil sunt identice cu dispoziţiile articolului 443 din Codul civil din Quebec.

În ceea ce priveşte mandatul judiciar, acesta se stabileşte în aceleaşi condiţii reţinute şi de legiuitorul din Quebec, în articolul 444. Astfel, în cazul în care unul dintre soţi nu-şi poate manifesta voinţa, instanţa va încuviinţa reprezentarea în administrarea regimului matrimonial.

În plus,  conform articolului 315 aliniatul 2 din noul Cod, mandatul va înceta de plin drept şi în momentul în care este numit un tutore sau un curator, aşa cum este prevăzut în mod expres şi în Codul civil din Quebec, din articolul 445 aliniatul 2.

Însă, în plus faţă de cele două mandate special prevăzute pentru regimurile matrimoniale, Codul civil din Quebec prevede în mod specific şi mandatul domestic în articolul 397, precum şi mandatul tacit prezumat, consacrat în articolul 398, în cadrul unei alte secţiuni destinate în general drepturilor şi obligaţiilor soţilor ca efecte ale căsătoriei. Aceste mandate au în vedere toate actele pe care soţii le pot îndeplini în viaţa de familie, nu numai cele ce privesc regimurile matrimoniale.

8.6. Noţiunii de locuinţă a familiei îi este rezervată o întreagă secţiune, începând cu articolul 321 din noul Cod, după modelul Codului civil din Quebec, unde aceasta poartă denumirea generică de „residence familiale”. Sunt stabilite reguli privind regimul unor acte juridice cu privire la locuinţa familiei, precum şi cu privire la bunurile mobile care se află în această locuinţă. Articolului 322 din noul Cod îi corespunde, în principiu, articolul 401 din Codul civil al provinciei Quebec. Sunt stabilite şi drepturi speciale cu privire la locuinţa familiei închiriată şi atribuirea beneficiului contractului de închiriere.

Notarea locuinţei familiei în cartea funciară este echivalentul „déclaration de résidence familiale” prevăzută în articolul 407 din Codul civil din Quebec.

8.7. Conventia de mariaj este consacrată în articolele 329 şi următoarele din noul Cod, pornind de la aceleaşi principii existente şi în Codul civil din Quebec, cu excepţia „clauzei de preciput” consacrată prin articolul 333 care nu există în legislaţia provinciei canadiene, fiind preluată de legiuitorul român din Codul civil francez.

În principiu, apreciem că puterea de lege şi libertatea convenţiei părţilor vor crea bogată jurisprudenţă în România, aşa cum există în toate ţările în care există convenţie de mariaj, printre care se numără şi provincia Quebec.

8.8. Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator este reglementată în articolele 441 – 447 din noul Cod civil, în cadrul capitolului destinat filiaţiei.

În articolele 441 şi 442, legiuitorul român a preluat dispoziţiile existente în Codul civil francez, aşa cum se prezintă ele în articolele 311-19 şi 311-20[13].

Însă, în ceea ce priveşte conţinutul articolului 443 din noul Cod, legiuitorul român a avut ca sursă de inspiraţei Codul civil din Quebec, articolul 539. În acest sens, se reţine că nimeni nu poate contesta filiaţia copilului pentru motive ce ţin de reproducerea asistată medical, cu excepţia soţului mamei care nu a consimţit la reproducerea asistată.

Totodată, au fost preluate şi dispoziţiile articolului 542 din Codul civil din Quebec. Astfel, legiuitorul român, în articolul 445 consacră confidenţialitatea informaţiilor în cadrul reproducerii umane asistată medical cu terţ donator.

În cadrul aceluiaşi articol, după modelul reglementărilor din Quebec, se prevăd expres anumite excepţii. Menţionăm, în primul rând, cazul în care, din lipsa unor informaţii considerate confidenţiale, există riscul creării unui prejudiciu grav pentru sănătatea unei persoane astfel concepute sau a descendenţilor acesteia, situaţie în care instanţa poate autoriza transmiterea informaţiilor confidenţiale medicului sau autorităţilor competente. De asemeni, legea prevede şi faptul că oricare dintre descendenţii persoanei astfel concepute poate să se prevaleze de acest drept, în situaţia în care faptul de a fi privat de informaţiile pe care le cere poate să prejudicieze grav sănătatea sa ori pe cea a unei persoane care îi este apropiată.

Legiuitorul român prevede în mod expres necesitatea exprimării unui consimţământ în formă autentică, după modelul legislaţiei franceze. În Quebec, această cerinţă nu este reglementată expres însă, reproducerea asistată este consacrată ca un projet parental commun. Personal, apreciem că cele două reglementări s-ar putea completa, răspunzând în acest fel, şi mai bine cerinţelor pe care le implică un act de o asemenea responsabilitate atât pentru viitorii „părinţi”, cât şi pentru terţul donator. Considerăm că legislaţia specială şi practica ar putea aprecia că ne aflăm în faţa unui proiect, cu tot ceea ce implică el.

9. În domeniul succesiunilor

In ceea ce priveşte nedemnitatea şi efectele ei reglementate în articolele 958 – 962 din noul Cod civil român, guvernul român, prin hotărârea pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului de lege – Codul civil, reţine că, „urmându-se norma similară din Codul civil francez şi din cel al provinciei Quebec din Canada, vor fi reglementate cazurile de nedemnitate absolută şi nedemnitate judiciară, efectele nedemnităţii, precum şi faptul că aceste efecte pot fi înlăturate prin manifestarea expresă a voinţei defunctului;”[14]

Înlăturarea efectelor nedemnităţii este prevăzută în cadrul articolului 961 din noul Cod. Efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea. Fără o declaraţie expresă, nu constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii, legatul lăsat nedemnului după săvârşirea faptei care atrage nedemnitatea. În aliniatul al doilea se menţionează că efectele nedemnităţii nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie intervenită după condamnare, graţiere sau prin prescripţia executării pedepsei penale.

În Codul civil din Quebec aceste dispoziţii sunt prevăzute în articolul 622. Se reglementează situaţia moştenitorului care nu este considerat nedemn dacă persoana care a lăsat moştenirea, cunoscând cauzele de nedemnitate nu şi-a modificat actul prin care a lăsat aecastă  moştenire deşi ar fi putut-o face.

10. În domeniul obligaţiilor prezentăm câteva aspecte care însă nu reprezintă caracterul unor influenţe majore ci mai curând generale.

10.1. Contractul de adeziune şi contractul încheiat cu consumatorii

În cadrul Secţiunii a 2-a a capitolului intitulat „Contractul” în Titlul II din Cartea a V-a „Despre obligaţii”, legiuitorul, atunci când prezintă diferite tipuri de contracte, aminteşte, printre altele, şi contractul de adeziune şi contractul de consumaţie. Apreciem că introducerea în Codul civil a acestor contracte reprezintă o dovadă a abandonării dualismului Cod civil – Cod comercial.

Contractul de adeziune este definit în articolul 1175 din noul Cod civil ca fiind contractul în care „clauzele sale esenţiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părţi, pentru aceasta sau ca urmare a instrucţiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare.”

În cadrul analizei comparative pe care o realizăm, amintim că în Codul civil din Quebec, acest contract este prevăzut în articolul 1379 şi este numit „le contrat d’adhésion”. Dispoziţiile legale au aceeaşi esenţă: « les stipulations essentielles qu’il comporte ont été imposées par l’une des parties ou rédigées par elle, pour son compte ou suivant ses instructions, et qu’elles ne pouvaient être librement discutées ».

Având în vedere similaritatea dispoziţiilor mai sus menţionate, apreciem interesant de observat jurisprudenţa şi doctrina şi din provincia Quebec, pentru a analiza condiţiile în care vorbim despre un contract de adeziune. Cunoaştem din practică cât de subtilă poate fi câteodată limita dintre un contract de adeziune şi un contract negociabil dar nenegociat, aşa încât criteriile reţinute de colegii noştri din Quebec ar putea fi utile.

În ceea ce priveşte contractul încheiat cu consumatorii, acesta este prevăzut în articolul 1177 în noul Cod civil român ca fiind supus legilor speciale  în completarea dispoziţiilor acestui cod.

În cadrul Codului civil din Quebec în articolul 1384 întâlnim acest tip de contract ca fiind   « le contrat dont le champ d’application est délimité par les lois relatives à la protection du consommateur, par lequel l’une des parties, étant une personne physique, le consommateur, acquiert, loue, emprunte ou se procure de toute autre manière, à des fins personnelles, familiales ou domestiques, des biens ou des services auprès de l’autre partie, laquelle offre de tels biens ou services dans le cadre d’une entreprise qu’elle exploite. »

Observăm că legiuitorii ambelor coduri crează doar cadrul legal el consacrării acestui contract, lăsând locul legislaţiei speciale să îl detalieze.

10.2. Faptul juridic licit include în ambele cazuri gestiunea de afaceri, plata nedatorată şi îmbogăţirea fără justă cauză. În Codul provinciei Quebec acestea sunt grupate sub denumirea de alte surse de obligaţii.

10.3. În ceea ce priveşte răspunderea civilă, cele două coduri prevăd dispoziţii referitoare la răspunderea pentru fapta proprie, răspunderea pentru fapta altuia, pentru prejudiciul cauzat de animale sau de lucruri, precum şi dispoziţii privind repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale şi cauzele de înlăturare a prejudiciului.

10.4. In cadrul executării bunurilor mobile corporale, amintim procedura de preluare a bunului în vederea administrării, prevăzută în articolele 2468 – 2473 din noul Cod.

Conform reglementărilor consacrate şi de Codul civil al provinciei Quebec, creditorul care are o ipotecă asupra bunurilor unei întreprinderi poate prelua bunurile ipotecate în vederea administrării dacă notifică hotărârea sa persoanelor prevăzute de lege şi înscrie la arhivă un aviz de executare.

Preluarea bunurilor se face temporar, cel mult până la satisfacerea creanţei pentru care s-a constituit garanţia. Preluarea bunului în deplină administrare nu poate aduce atingere drepturilor dobândite anterior de locatar. Persoana ce răspunde de administrarea bunurilor are calitatea de administrator al bunurilor altuia însărcinat cu administrarea deplină, conform dispoziţiilor din noul Cod.

11. În materia contractelor, avem de subliniat câteva influenţe din provincia Quebec în cadrul unora dintre ele.

11.1. În privinţa contractului de locaţiune găsim elementele din contractul de locaţiune din Codul din Quebec, inclusiv dispoziţiile speciale privind închirierea locuinţelor.

11.2. Contractul de antrepriză este reglementat distinct în ambele coduri. În Codul provinciei Quebec acest contract poartă şi denumirea de contract de servicii.

11.3. Contractul de societate porneşte de la aceeaşi definiţie dar reglementarea este diferită. Societatea simplă din noul Cod român reia elementele de generalitate ale societăţii în nume colectiv din cadrul Codului din Quebec.

12. În privinţa dispoziţiilor de drept internaţional privat observăm includerea lor în codul civil român, după modelul celuii din Quebec, urmărind în principiu acelaşi materii: conflictele de legi în materia persoanei fizice, juridice, familiei, bunurilor, obligaţiilor, moştenirilor şamd. Diferenţa apare însă în momentul în care noul cod nu vorbeşte şi despre competenţa autorităţilor române şi nici despre recunoaşterea şi executarea deciziilor străine, aşa cum procedează codul din Quebec.

De asemeni, în ceea ce priveşte materia moştenirii se reţine ca lege aplicabilă, legea ultimei reşedinţe obişnuite a defunctului. În legislaţia provinciei Quebec vorbim însă despre legea ultimului domiciliu al defunctului, cu implicaţiile care decurg de aici privind diferenţele dintre noţiunea de domiciliu şi cea de reşedinţă în dreptul internaţional privat.

Pentru bunurile imobile, se poate aplica, excepţional legea locului unde sunt situate, conform NCC, spre deosebire de legislaţia străină care prevede în mod normal aplicarea legii locului. (art. 3098 CCQ şi 2633 NCC).

Menţionăm şi elemente noi în cadrul legiferării autonomiei de voinţă a testatorului, şi anume, ca şi în cazul legislaţiei din Quebec, se dă posibilitatea de alegere a legii aplicabile moştenirii.  (3099 CCQ şi 2634 NCC).

13. Administrarea bunurilor altuia este o instituţie nouă în Codul civil prevăzută în articolele 792 – 857, Titlul V, Cartea a III-a, precum şi art. 80, punctele15 şi 16 şi art. 79 din Legea pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 privind Codul civil.

Această instituţie este o creaţie a juriştilor din Quebec.

Noile dispoziţii tratează administrarea unuia sau mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu, reglementându-se astfel, în mod distinct, împuternicirea privind administrarea de bunuri. Împuternicirea cu privire la persoana beneficiarului administrării, face obiectul unor dispoziţii speciale, proprii fiecărei situaţii cum ar fi exercitarea tutelei cu privire la persoana minorului[15] sau contractul de mandat.

Aşa cum am arătat şi în articolul intitulat „Administrarea bunurilor altuia în noul Cod civil român”, publicat în revista Dreptul din luna noiembrie a acestui an, această instituţie este o reglementare nouă în sistemul legislativ român, fiind preluată[16] din Codul civil al provinciei Quebec[17] din Canada.

13.1. În prezent, în legislaţia noastră, administrarea bunurilor unei persoane de către un terţ se realizează, de cele mai multe ori, în baza unui mandat, convenţional, legal sau judiciar[18].

Mandatul, în sens larg, are un domeniu extins de acţiune: de la activităţile simple de reprezentare (de exemplu, exercitarea votului într-un consiliu de administraţie), până la activităţi complexe (de exemplu, administrarea unui patrimoniu)[19].

Din punct de vedere al evoluţiei sale istorice, observăm că mandatul, iniţial reglementat ca un contract special în Codul civil adoptat în 1864, a suferit în timp multiple transformări şi adaptări la noile situaţii socio-juridice. Apreciem că, la acest moment, ne aflăm în faţa unui contract clasic, de drept civil, căruia i s-a acordat în timp rolul de reglementare generală privind împuternicirea, reprezentarea şi administrarea de bunuri de către terţi.

Credem noi că, prin noul Cod civil, legiuitorul doreşte revenirea contractului de mandat la rolul său de contract civil cu dispoziţii speciale. În consecinţă, alături de acesta, legiuitorul a creat atât un cadru specific instituţiei reprezentării, prin introducerea articolelor 1295 la 1314, cât şi un cadru general aplicabil tuturor situaţiilor de administrare de bunuri de către o terţă persoană, prin introducerea instituţiei numite „Administrarea bunurilor altuia”.

Legiuitorul, în noul Cod, nu defineşte administrarea bunurilor altuia, însă defineşte administratorul, în articolul 792 ca fiind „persoana care este împuternicită, prin legat sau convenţie, cu administrarea unuia sau mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu care nu îi aparţine”.

Legiuitorul defineşte însă administratorul, în articolul 792 ca fiind „persoana care este împuternicită, prin legat sau convenţie, cu administrarea unuia sau mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu care nu îi aparţine”.

Conform formulărilor legiuitorului, apreciem că administrator poate fi atât o persoană fizică, cât şi o persoană juridică.

În ceea ce priveşte persoana juridică, în doctrina din Quebec[20] se menţionează că deşi legiuitorul a utilizat expresia „orice persoană”, doar persoanele fizice pot fi în general apte să acţioneze în calitate de administrator al bunului altuia; pentru persoanele juridice, exercitarea acestei împuterniciri apare mai curând ca o excepţie.

Personal, considerăm că, în ţara noastră, practica va fi cea care va demonstra utilitatea şi pertinenţa exercitării activităţii de administrare a bunurilor altuia de către o persoană juridică.

Persoana care are calitatea de administrator este „persoana împuternicită” cu administrarea unuia sau mai multor bunuri. Aşa cum am arătat, împuternicirea va exista în baza legii, a unui act constitutiv sau în diferite situaţii concrete care impun aplicarea unui regim juridic de administrare.

Actele constitutive enumerate de legiuitor, ce conferă persoanei desemnate puterea de a acţiona ca administrator, sunt convenţiile si legatul. Beneficiarul sau terţa persoană semnatară a actului constitutiv numeşte administrator al bunurilor sale sau ale altei persoane.

Sunt reglementate două forme de administrare: administrarea simplă şi administrarea deplină.

În cadrul administrării simple[21] administratorul efectuează toate actele necesare pentru conservarea bunurilor, precum şi actele utile pentru ca acestea să poată fi folosite conform destinaţiei lor obişnuite. Astfel, el este obligat să continue modul de folosire sau de exploatare a bunurilor frugifere fără a schimba destinaţia acestora. Legea prevede şi excepţii de la această regulă atunci când administratorul este autorizat de către beneficiar sau de către instanţa de judecată.

Administratorul împuternicit cu deplina administrare[22] este obligat să conserve, să exploateze în mod profitabil bunurile, să sporească patrimoniul sau să realizeze afectaţiunea masei patrimoniale, în interesul beneficiarului. Aceasta formă de administrare dă dreptul administratorului să efectueze orice alte acte considerate utile şi necesare, inclusiv orice formă de investiţie.

13.2. Considerăm important să atragem atenţia asupra aplicaţiilor pe care le dezvoltă noul Cod civil cu privire la această instituţie, nouă sistemului nostru juridic ca şi consacrare, dar nu ca şi aplicare.

Aşa cum se prevede şi în noul Cod civil român, prin articolele 792, alineatul 3 şi 794[23], dispoziţiile acestui titlu reprezintă dreptul comun în materie, care se aplică în toate cazurile de administrare a bunurilor altuia.

Însă, alături de reglementările generale, legiuitorul român face referiri directe la „administrarea bunurilor altuia”, în diferite materii cum ar fi: fiducia, tutela minorului[24], curatela[25]. Analiza acestora este importantă pentru a stabili relaţia lor cu instituţia administrării. Legiuitorul foloseşte uneori expresia „acţionează în calitate de administrator”, alteori „se impune investirea cu drepturile şi obligaţiile unui administrator” sau „potrivit regulilor care cârmuiesc  administrarea”. Astfel de expresii conduc la efecte juridice diferite asupra cărora ar trebui să ne referim în fiecare caz prezentat.

Cu privire la plasamentele considerate sigure, legiuitorul nostru prevede o secţiune specială[26], chiar în cadrul titlului destinat administrării bunurilor altuia, şi completată de dispoziţii în Legea de aplicare a noului Cod civil, pentru reglementarea obligaţiilor administratorilor în această conjunctură. Sunt precizate astfel plasamentele pe care administratorul le poate face în virtutea legii, stabilindu-se că oricine are calitatea de administrator al bunurilor altuia, însărcinat cu simpla administrare trebuie să se supună acestor reguli cu privire la investirea sumelor de bani.

Personal, apreciem necesar să subliniem că administratorii menţionaţi prin lege să facă astfel de plasamente considerate prudente sunt administratorii împuterniciţi cu simpla administrare.

În ceea ce priveşte administratorul împuternicit cu deplina administrare, el poate să facă orice formă de investiţie.

13.3. În cazul instituţiei tutelei minorului, prin articolul 133 din noul Cod civil român se prevede că tutela se exercită numai în interesul minorului atât în ceea ce priveşte persoana, cât şi bunurile acestuia. Administrarea bunurilor minorului se va face conform articolului 142 care menţionează că tutorele are îndatorirea de a administra cu bună-credinţă bunurile acestuia, acţionând în calitate de administrator însărcinat cu simpla administrare. În aceste condiţii, legiuitorul impune ca dispoziţiile Titlului V din Cartea a III-a, şi anume cele referitoare la administrarea bunurilor altuia, să se aplice în mod corespunzător, cu excepţia situaţiilor în care în capitolul destinat exercitării tutelei se prevede altfel.

13.4. Conform articolului 164, „persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale, va fi pusă sub interdicţie judecătorească”, caz în care va fi instituită tutela. În această situaţie, legiuitorul român prevede în articolul 171 că,  în măsura în care legea nu prevede altfel, se vor aplica regulile referitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani[27]. Deci, ne aflăm în faţa unui caz de administrare simplă a bunurilor altuia.

13.5. În cazul curatelei, legiuitorul prevede, prin articolul 183 alineatul 1, că se vor aplica regulile de la mandat, cu excepţia cazului în care, la cererea persoanei interesate ori din oficiu, instanţa de tutelă va hotărî că se impune investirea curatorului cu drepturile şi obligaţiile unui administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor altuia, caz în care apreciem că vorbim din nou despre calitatea de administrator al curatorului.

13.6. Prin articolul 2468 din noul Cod se prevăd condiţiile prin care un creditor care are o ipotecă asupra bunurilor unei întreprinderi poate prelua aceste bunuri ipotecate în vederea administrării. Legiuitorul prevede că administrarea bunurilor preluate poate fi realizată de către creditor sau o altă persoană desemnată de acesta sau de instanţa de judecată. În articolul 2470 se menţionează în mod expres că persoana ce răspunde de administrarea bunurilor are calitatea de administrator al bunurilor altuia însărcinat cu administrarea deplină, conform dispoziţiilor articolelor 800 şi 801 din noul Cod, deci ne aflăm în faţa unui veritabil administrator.

13.7. În domeniul succesiunilor, legatul este considerat de legiuitorul român, în articolul 792, ca izvor al regimului juridic al administrării bunurilor altuia. Din păcate însă, atunci când vorbeşte despre legate, în articolele 1054 – 1073, legiuitorul nu face nici o altă precizare referitoare la acest regim al administrării.

Pe de altă parte, prin noile reglementări referitoare la executorul testamentar, în articolele 1077 – 1082, legiuitorul stabileşte pentru acesta dreptul de administrare a patrimoniului succesoral pentru o perioadă limitată de doi ani, menţionându-se însă că executorul testamentar răspunde ca un mandatar în legătură cu executarea dispoziţiilor testamentare. Această dispoziţie legală nu transformă executorul într-un mandatar, ci determină doar aplicarea dispoziţiilor specifice mandatului.

13.8. În ceea ce priveşte fiducia în cadrul analizei pe care o prezentăm, aceasta poate forma obiectul unor discuţii ample dat fiind că este preluată din Codul civil francez, dar primeşte aplicarea unor dispoziţii privind administrarea bunurilor altuia, instituţie preluată din Codul civil din Quebec. Considerăm necesar să subliniem totodată că, în Codul civil francez nu întâlnim administrarea bunurilor altuia ca instituţie reglementată distinct.

Însă, apreciem ca fiind foarte important de subliniat, faptul că, fiduciarul are o existenţă de sine stătătoare, recunoscută de către lege; el nu este nici administrator al bunurilor altuia şi nici beneficiar al administrării, ci lui i se aplică doar anumite reglementări privind „administrarea bunurilor altuia” în cazurile menţionate expres de către legiuitor român.

13.9. În noul Cod civil român, prin articolul 2009, mandatul este definit ca fiind „contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant”. Întâlnim reglementat atât mandatul cu reprezentare cât şi mandatul fără reprezentare. Instituţia reprezentării o găsim consacrată de sine stătător în noul Cod civil român, în articolele de la 1295 la 1314.

Personal apreciem că principala diferenţă care ar trebui reţinută între mandat şi instituţia administrării bunurilor altuia este aceea că mandatul presupune încheierea de către mandatar de acte juridice ce privesc atât persoana mandantului, cât şi patrimoniul său, spre deosebire de materia administrării care presupune realizarea de acte şi fapte juridice de către împuternicit numai cu privire la bunurile supuse regimului administrării.

13.10. Aşa cum am arătat, instituţia „Administrarea bunurilor altuia” a fost preluată din Codul civil al provinciei Quebec, preluare făcută cu respectarea aproape în totalitate a textului acestuia[28].

Apreciem că prin copierea de dispoziţii legislative străine şi traducerea lor mai mult lingvistică şi mai puţin juridică, legiuitorul român reclamă din partea mediului juridic din ţara noastră o atenţie deosebită în aplicarea lor în cadrul societăţii româneşti şi, de ce nu, chiar o analiză a modului în care aceste dispoziţii sunt interpretate în doctrina şi jurisprudenţa ţării de origine.

14. Reglementări diferite în cele două coduri întâlnim referitor la căsătoria între persoane de acelaşi sex, la capitolul destinat societăţilor, precum şi în ceea ce priveşte instituţia fiduciei.

14.1. Astfel, în Codul civil din Quebec este permisă relaţia legalizată între persoane de acelaşi sex, relaţie concepută iniţial ca uniune civilă care dădea naştere aceloraşi efecte ca şi căsătoria.

14.2. Capitolul destinat societăţilor în noul Cod civil conţine dispoziţii generale referitoare la societatea în general şi în special, prin reglementarea societăţii simple. Codul civil din Quebec prevede alături de dispoziţiile generale expres reglementate şi forme de societăţi lipsite de personalitate juridică dar care dispun de elemente de personalitate morală, având calitatea de a fi subiecte de drept distincte de asociaţii lor. Aceste sunt: societatea în nume colectiv, societatea în comandită. Alături este reglementată şi societatea în participaţie ca şi în noul Cod civil român. Codul din Quebec prevede în plus şi o formă de asociaţie lipsită de personalitate juridică.

14.3. Fiducia este preluată din Codul francez şi nu din cel din Quebec

14.4. De asemeni, capitolul 9 din vechiul Cod civil român numit Despre probaţiunea obligaţiilor şi a plăţii şi care tratează despre înscrisuri (înscrisurile autentice şi înscrisurile sub semnătură privată, răboaje, copiile actelor autentice, acte recognitive, acte confirmative), despre martori, despre prezumţii nu le mai regăsim în noul Cod civil. Spre deosebire de Codul provinciei Quebec care menţine în continuare dispoziţiile referitoare la regimul general al probelor şi la mijloacele de probă.

Concluzii

În cadrul acestei analize ne-am propus să realizăm un scurt studiu comparat al noţiunilor şi instituţiilor din Proiectul Codului civil din ţara noastră şi al celor existente în Codul civil din Quebec ce constituie, incontestabil, o sursă a reformei din România. Personal, apreciem că, în continuare, jurisprudenţa şi doctrina din provincia Quebec vor avea un cuvânt de spus în opera de edificare a noului drept civil în ţara noastră.

În acest sens, ne aducem aminte de cuvintele lui Gil Rémillard, participant la reforma Codului civil român în calitatea sa de fost Ministru al Justiţiei din Quebec, responsabil de finalizarea reformei în dreptul civil din această provincie. Domnia sa menţiona, în 1993,  în una din lucrările[29] destinate implementării dispoziţiilor noului Cod civil al provinciei canadiene, că un cod civil „este baza pe care se clădeşte structura socială”. Suntem în total acord că doctrina şi jurisprudenţa, penetrate de spiritul general al legilor, vor interpreta noul Cod civil în respectul şi continuitatea valorilor de libertate şi democraţie ale societăţii.


[1] Expunere de motive, în „Noul Cod civil 2009 – Legea nr. 287-2009 (M.Of. nr. 511 din 24 iulie 2009)”, ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p.33 ; Hotărârea nr. 277 din 11 martie 2009 pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului de lege – Codul civil publicată în M.Of. nr. 213 din  2 aprilie 2009.

[2] Jean-Louis Baudouin, Yvon Renaud, « Introduction » în Code civil- Quebec – Civil Code, Ed. Wilson Lafleur, Montreal, Quebec, Canada, 2009 p. xxii.

[3] « Refaire un Code civil, à la fin du vingtième siècle, n’est pas une tâche facile. Peu de pays ont tenté l’aventure. Les Pays-Bas sont cependant, parmi les pays européens, un exemple caractéristique à cet égard. Il est en outre possible que, dans les prochaines années, le monde juridique assiste à une recodification systématique du droit privé dans les pays de l’Est à la suite de l’ouverture récente de ceux-ci à la démocratie » citat din Jean-Louis Baudouin « Quelques perspectives historiques et politiques sur le processus de codification »,  in Conférences sur le nouveau Code civil du Québec, les Éditions Yvon Blais Inc., Québec, 1991, page 13.

[4] Legea privind aplicarea reformei Codului civil,  Loi sur l’application de la réforme du Code civil, L.Q.1992, c.57.

[5] „Expunere de motive”, în Noul Cod civil 2009 – Legea nr. 287/2009 (M.Of. nr. 511 din 24 iulie 2009), ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p.22

[6] În 1990 a intrat în vigoare Legea curatorului public care a creat un instrument juridic specific, ca un fel de procură. Principiile acestui mandat au fost preluate în noul Cod civil al Québec-ului, intrat în vigoare in 1994.

[7] Laurence Charest, La réforme des régimes de protection au majeur, Montréal, Chambre des Notaires au Québec, 1990, pg.2

[8] Iolanda Boti, Victor Boti, Mandatul în caz de inaptitudine în noul Cod civil, susţinut în cadrul Sesiunii ştiinţifice anuale „Provocările societăţii post-comuniste. Dimensiunile politico-juridice, instituţionale şi culturale”, a XVIII-a ediţie, 21-22 mai 2010, „Universitatea Mihail Kogălniceanu”, Iaşi

[9] Conform articolul 483 alin.2 din noul Cod.

[10] Legea nr. 18 din 27 septembrie1990, pentru ratificarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului, republicată ca urmare a constatării unor diferenţe de traducere din limba engleză în limba română în conţinutul convenţiei în  M.Of. nr. 314 din 13 iunie 2001.

[11] Dan Luţescu, Observaţii privind unele criterii jurisprudenţiale de apreciere a interesului uperior al copilului aflat în dificultate, la luarea unei măsuri de protecţie specială faţă de acesta, material ce poate fi consultat la adresa: http://www.uab.ro/reviste_recunoscute/reviste_drept/annales_10_2007/lutescu_ro.pdf   (7 octombrie 2010)

[12][12] Hotărârea nr. 277 din 11 martie 2009  pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului de lege – Codul civil, publicată în M.Of. nr. 213 din  2 aprilie 2009

[13] Aceste două articole au fost modificate prin Ordonnance n°2005-759 du 4 juillet 2005 – art. 3 şi 7 JORF 6 juillet 2005 en vigueur le 1er juillet 2006.

[14] Hotărârea nr. 277 din 11 martie 2009 pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului de lege – Codul civil publicată în M.Of. nr. 213 din  2 aprilie 2009

[15] Articolele 136 – 139 din noul Cod civil român

[16] Expunere de motive, în „Noul Cod civil 2009 – Legea nr. 287-2009 (M.Of. nr. 511 din 24 iulie 2009)”, ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p.33 ; Hotărârea nr. 277 din 11 martie 2009 pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului de lege – Codul civil publicată în M.Of. nr. 213 din  2 aprilie 2009.

[17] În Codul civil al provinciei Quebec această instituţei poartă denumirea de „Administration du bien d’autrui” şi este reglementată în articolele 1299-1370, reprezentând Titlul VII din Cartea a IV-a intitulată Des Biens.

[18] Acest subiect a fost amplu analizat de-a lungul timpului în doctrină.

[19] Liviu Stănciulescu, Drept civil. Contracte şi succesiun, ed. a 4-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 217.

[20] Madeleine Cantin Cumyn, L’administration du bien d’autrui, Editura Yvon Blais Inc., Cowansville, 2000,  p. 141. Dumneaei a semnat încă din 1976 „Rapport sur l’administration du bien d’autrui” care prezenta un proiect de 96 de articole ce consacra instituţia administrării bunului altuia, în cadrul reformei Codului civil din Quebec.

[21] Art. 795 – 799 din noul Cod civil român.

[22] Ibidem, art. 800 şi 801.

[23] Articolul 792 din noul Cod civil român, în alineatul 3, dispune că prevederile acestui titlu sunt aplicabile oricărei administrări a bunurilor altuia. Legiuitorul instituie şi o excepţie la această regulă, şi anume în cazurile vizate prin lege sau actul constitutiv sau împrejurări concrete ce impun aplicarea altor reguli de administrare.

[24] Articolul 142 noul Cod civil român

[25] Ibidem, articolul 183.

[26] A se vedea articolele 831 – 836 în noul Cod civil român grupate în Secţiunea a 5-a, intitulată „Plasamente considerate sigure”, în cadrul Titlului destinat administrării bunurilor altuia.

[27] Conform articolului 143, tutorele are obligaţia să îl reprezinte în actele juridice pe minorul care nu a împlinit 14 ani.

[28] Ne referim cu preponderenţă la versiunea în limba franceză a Codului civil din Quebec.

[29] Le Code civil du Québec, tome 2, Ed. Publications du Québec, Québec, 1993, coperta a IV-a


dr. Iolanda BOTI
avocat, Barreau du Quebec, Baroul Iaşi

* continutul acestui material a fost prezentat in cadrul colocviului Influenta Codului civil din Quebec asupra noului Cod civil din Romania, gazduit de Universitatea Romano-Americana la data de 16 iunie 2011

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate