ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Opinie despre prezumtia liceitatii dobandirii averii
24.06.2011 | JURIDICE.ro, Cristi DANILET


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

România este un stat de drept. O caracteristică a acestuia este garantarea şi ocrotirea dreptului la proprietate. Toţi cei care deţin bunuri sunt prezumaţi ca le-au dobândit în mod licit. Acest lucru este prevăzut expres în Constituţie şi este un câştig al Revoluţiei din decembrie 1989.

În perioada comunistă, exista o reglementare cunoscută drept “legea ilicitului” – Legea 18/1968. Art. 2 prevedea: Valoarea bunurilor a cărei provenienţă nu se justifică este supusă unui impozit de 80%. Prin justificarea provenienţei bunurilor se înţelege obligaţia persoanei de a dovedi caracterul licit al mijloacelor folosite pentru dobândirea sau sporirea bunurilor. Prin decizia nr. 64/1996 Curtea Constituţională a stabilit că aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor articolului 44 alin. 8 din Constituţie care instituie prezumţia caracterului licit al dobândirii bunurilor, considerându-se astfel că odată cu apariţia noii Constituţii în 1991, articolul criticat din Legea 18 fusese abrogat implicit.

Aşadar, în România, încă din 1991 toţi cei care au avere se consideră ca au dobândit-o licit. Nu neg faptul că unele persoane au comis acte ilicite din care au făcut avere, dar cel care invocă caracterul ilicit – de exemplu organele fiscale sau organele de urmărire penale – trebuie să dovedească acest lucru. Este un principiu fundamental de drept în ţara noastră, dedus atât din art.1169 Cod Civil (vechi de peste 150 ani) potrivit căruia “Cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească” şi din art. 66 Codul de procedură penală potrivit căruia „Învinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovăţia sa”.

Aceasta nu înseamnă că nu ar putea fi confiscate bunurile obţinute fraudulos. Dar pentru aceasta devin incidente dispoziţii deja existente în Constituţia noastră, şi anume articolul 44 alin.9 din Constituţia de azi: „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii”. Pornind de la această bază, nimic nu împiedică legiuitorul ca în actele normative să arate în mod clar ce bunuri pot fi confiscate, cine le poate confisca, în ce condiţii. Acelaşi legiuitor va trebui să implementeze Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului UE care prevede norme deosebit de interesante sub aspectul confiscării extinse (sporite): în cazul unui condamnat pentru anumite infracţiuni grave, nu se confiscă doar bunurile ce au făcut obiectul infracţiunii, ci şi bunuri dobândite din activităţi similare pentru care nu se pronunţă condamnarea, dar sunt fapte specifice prin care instanţa este convinsă de iliceitatea obţinerii acestora şi aceasta chiar dacă au fost transmise altor persoane. Dar, atenţie, această decizie fixează ca referinţă o condamnare existentă – aşadar puternice probe din care s-a tras concluzia că a dobândit în mod cert bunuri prin acte frauduloase, iar ulterior această concluzie se extinde în baza unor probe (poate chiar prezumţii) şi la alte bunuri.

De asemenea, amintesc de art. 31 pct. 8 din Convenţia ONU împotriva corupţieiStatele părţi pot avea în vedere să solicite ca autorul unei infracţiuni să stabilească originea licită a produsului prezumat al infracţiunii sau a altor bunuri care pot face obiectul unei confiscări, în măsura în care această exigenţă este conformă principiilor fundamentale ale dreptului lor intern şi naturii procedurilor judiciare şi altor proceduri” – această Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 365/1994; de remarcat ca şi aici e vorba de existenţa unei acuzaţii.

Or, eu susţin că în prezent există un cadru suficient pentru confiscarea averilor fraudulos obţinute, fără a fi necesar să fie înlăturată prezumţia dobândirii în mod legal a bunurilor (iar referindu-mă la instrumentele internaţionale ratificate sau derivate din tratatele la care suntem parte, acestea oricum sunt obligatorii şi atunci când contrazic legislaţia naţională, au prioritate primele conform art. 11 şi 20 Constituţie). O altfel de concepţie ar genera, fără îndoială, victime printre cetăţenii cinstiţi care din varii motive nu ar putea la un moment dat să dovedească modalitatea de obţinere a unui bun. Dacă se vrea ca numai persoanele care utilizează banul public să fie supuşi unor reglementări specifice, sau ca provenienţa să fie justificată numai de la o anumită valoare în sus a bunurilor, acestea trebuie prevăzute în mod expres. Altfel, riscăm o întoarcere la practicile comuniste.

Cristi DANILET
judecator, membru CSM

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate