Secţiuni » Jurisprudenţă
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţă curentă ÎCCJ / Dezlegarea unor chestiuni de drept / Recurs în interesul legii
Curţi de apelTribunaleJudecătorii
ÎCCJ. Recurs în interesul legii
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

RIL admis. Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului
28.06.2011 | Andrei PAP

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 444 din 24 iunie 2011 a fost publicata decizia nr. 6 din 9 mai 2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (Decizia 6/2011) privind examinarea recursurilor in interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti si de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind aplicabilitatea dispozitiilor art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii in situatia in care concedierea s-a dispus din motive care nu tin de persoana salariatului, in temeiul dispozitiilor art. 65 din Codul muncii.

1. Obiectul recursului in interesul legii

Prin recursurile in interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti s-a aratat ca in practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar cu privire la aplicabilitatea dispozitiilor art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii in situatia in care concedierea s-a dispus din motive care nu tin de persoana salariatului, in temeiul dispozitiilor art. 65 din Codul muncii.

2. Optica jurisprudentiala

In urma verificarii jurisprudentei la nivelul intregii tarii s-a constatat ca in cauzele avand ca obiect contestatii formulate impotriva deciziilor de concediere emise in temeiul prevederilor art. 65 din Codul muncii s-a solicitat instantelor investite cu solutionarea pricinii examinarea deciziilor contestate, inclusiv prin prisma dispozitiilor art. 74 alin. (1) lit. d) din acelasi cod, cu motivarea ca angajatorul avea obligatia legala de a comunica salariatului concediat lista locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care urma sa opteze pentru un astfel de loc de munca vacant, precum si de a face mentiune in decizie cu privire la indeplinirea acestei obligatii, sub sanctiunea nulitatii.

Examenul jurisprudential a relevat ca in practica instantelor judecatoresti nu exista un punct de vedere unitar cu privire la aplicabilitatea dispozitiilor art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii in cazul concedierilor din motive care nu tin de persoana salariatului, in temeiul dispozitiilor art. 65 din Codul muncii, identificandu-se doua orientari ale practicii. Astfel:

a) Intr-o prima orientare a practicii, instantele au considerat ca dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii se aplica in raport cu prevederile art. 64 din acelasi cod numai in cazul concedierilor intemeiate pe dispozitiile art. 61 lit. c) si d) si art. 56 lit. f), iar nu si in situatia in care concedierea s-a dispus in temeiul art. 65.

S-a retinut ca acea conditie inscrisa in art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii referitoare la inserarea in cuprinsul deciziei de concediere a listei tuturor locurilor de munca disponibile din unitate si a termenului in care salariatii urmeaza sa opteze pentru un astfel de loc de munca, in conditiile art. 64 din cod, este valabila numai in cazul concedierilor pentru inaptitudine fizica si psihica a salariatului, intemeiate pe dispozitiile art. 61 lit. c), al concedierilor pentru necorespundere profesionala, dispuse in baza art. 61 lit. d), precum si in cazul incetarii de drept a contractului individual de munca, in situatia prevazuta la art. 56 lit. f) din Codul muncii.

Prin urmare, dispozitiile legale care impun obligativitatea comunicarii listei tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si a termenului in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant sunt aplicabile doar in situatiile reglementate de art. 64 din Codul muncii. In cazul concedierii intemeiate pe dispozitiile art. 65 din Codul muncii, nu este prevazuta de catre legiuitor aceasta obligatie.

b) Intr-o a doua orientare a practicii, instantele au considerat ca, dimpotriva, dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii isi gasesc aplicarea si in situatia in care contractul individual de munca al salariatului a incetat din initiativa angajatorului si din motive care nu tin de persoana salariatului, intrucat dispozitia legala mai sus evocata face trimitere la conditiile si nu la cazurile prevazute de art. 64 din cod, astfel incat este incidenta, chiar daca temeiul de drept al concedierii este reprezentat de art. 65 din Codul muncii.

In acest sens, s-a apreciat ca lipsa din cuprinsul deciziei de concediere, dispusa in temeiul art. 65 din Codul muncii, a mentiunilor prevazute de art. 74 alin. (1) lit. d) atrage nulitatea absoluta a deciziei, deoarece Codul muncii nu prevede ca o atare mentiune este obligatorie doar in cazurile prevazute de art. 64, ci „in conditiile art. 64”, astfel incat este o norma de trimitere nu la situatiile de concediere prevazute de acest articol, ci la conditiile pe care trebuie sa le respecte angajatorul atunci cand are obligatia de a propune salariatului locurile de munca vacante.

Astfel, s-a retinut ca in alin. (1) al art. 64 din Codul muncii sunt enumerate 3 situatii in care angajatorul are obligatia de a propune salariatului un loc de munca vacant in unitate, si anume: concedierea din motive medicale, concedierea pentru necorespundere profesionala si situatia incetarii de drept a contractului individual de munca, in temeiul prevazut de art. 56 lit. f) din cod.

Pentru cele 3 cazuri, acelasi articol, la alin. (2), reglementeaza si conditiile, respectiv procedura (cuprinzand termenul si modalitatea) in care se realizeaza aceasta optiune a salariatului pentru un loc de munca vacant in unitate si sprijinirea activa a salariatului pentru gasirea unui alt loc de munca prin intermediul asistentei oferite de agentia teritoriala de ocupare a fortei de munca.

S-a apreciat deci ca norma de trimitere din cuprinsul art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii face referire la alin. (2)-(4) ale art. 64 din acelasi cod, intrucat se refera la conditiile si nu la cazurile enumerate de art. 64 alin. (1) din cod.

Prin urmare, s-a concluzionat ca prin art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii se instituie un al patrulea caz in care este obligatorie prezentarea catre salariat a listei locurilor de munca vacante din unitate, respectiv cel de concediere in temeiul art. 65 din acelasi cod.

In sustinerea aceleiasi opinii s-a retinut ca, in pofida formularii limitative a art. 64 alin. (1) si (2) din Codul muncii, in situatia concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului, potrivit art. 65 alin. (1) din cod, angajatorul are obligatia de a propune alte locuri de munca vacante (daca are), in caz contrar, de a solicita sprijinul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca, intrucat relatiile se bazeaza pe principiul bunei-credinte si garantarii dreptului la protectie impotriva somajului.

S-a statuat ca nu este logic ca in cazul concedierii pentru inaptitudine fizica si/sau psihica ori necorespundere profesionala sa se ofere un alt loc de munca ori, dupa caz, sa se apeleze la serviciile agentiei pentru ocuparea fortei de munca, iar in ipoteza desfiintarii locului de munca pentru motive care nu tin de persoana salariatului sa nu se procedeze la fel.

Totodata, s-a invocat ca argument si faptul ca modul de organizare a dispozitiilor legale si plasarea art. 74 in sectiunea a 6-a a cap. V „Incetarea contractului individual de munca” sunt de natura a conduce la concluzia ca textul legal analizat se refera la decizia de concediere in sens generic, astfel incat isi gaseste aplicarea in toate deciziile de desfacere a contractului individual de munca.

Prin urmare, s-a apreciat ca dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, conform carora lista posturilor vacante din cadrul unitatii trebuie comunicata salariatilor, sunt incidente inclusiv in cazul concedierilor dispuse in temeiul art. 65 din acelasi cod.

3. Opinia procurorului general al PICCJ

Procurorul general a apreciat primul punct de vedere ca fiind in acord cu litera si spiritul legii.

4. Optiunea Inaltei Curti de Casatie si Justitie

Inalta Curte a considerat ca se impune admiterea recursurilor, pronuntand urmatoarea solutie, redam dispozitivul deciziei:

„Admite recursurile in interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de Conducere al Curtii de Apel Bucuresti si, in consecinta:

Stabileste ca dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii nu se aplica in situatia in care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, in temeiul art. 65 din Codul muncii.”

Pentru Juridice.ro, Andrei PAP


Aflaţi mai mult despre , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.