Program national de clementa. Informatii furnizate. CJUE, C-360/09, Pfleiderer
30 iunie 2011 | JURIDICE.ro, Razvan-Horatiu RADU, Anca VOICU
Cauza C-360/09, Pfleiderer
„Concurenţă –Documente şi informaţii furnizate în cadrul unui program naţional de clemenţă [1] – Eventuale efecte negative ale accesului terţilor la astfel de documente asupra eficacităţii şi a bunei funcţionări a cooperării dintre autorităţile care formează Reţeaua europeană de concurenţă”
Observaţii introductive
Spre deosebire de cazurile obişnuite [2] în care sunt atacate hotărâri ale instituţiilor Uniunii pentru neacordarea accesului total sau parţial la documente ale acestora din motive de prejudiciere a unor anchete în curs sau de afectare a activităţii unor întreprinderi prin divulgarea anumitor secrete comerciale etc., prezenta speţă aduce o noutate, în sensul că accesul la informaţiile specifice relevante din acţiunea principală nu este solicitat de către public în baza normelor naţionale privind transparenţa. În prezenta cauză, accesul la documente priveşte protejarea unui drept mai vast, respectiv accesul la probe, de care beneficiază o pretinsă persoană prejudiciată precum reclamanta în vederea formulării în instanţă a unei acţiuni civile.
Prin urmare, se impune a se distinge între prezenta cauză şi acele cauze în care terţul prejudiciat solicită acces la informaţii deţinute de o autoritate naţională de concurenţă înainte ca această autoritate să adopte o decizie în conformitate cu normele de concurenţă ale Uniunii Europene.
Problema accesului la informaţiile şi documentele prezentate de un solicitat de clemenţă este analizată pe baza prezumţiei că informaţiile şi documentele respective nu conţin nicio informaţie comercială confidenţială şi nici nu reprezintă documente interne.
Situaţia de fapt
La 21 ianuarie 2008, în temeiul articolului 81 CE, Bundeskartellamt (autoritatea federală din RFG competentă în materie de concurenţă) a sancţionat trei producători europeni de hârtie decor şi cinci particulari cu amenzi în valoare totală de 62 de milioane de euro pentru încheierea unor acorduri privind preţurile şi a unor acorduri referitoare la închiderea capacităţii. Societăţile în cauză nu au contestat deciziile prin care au fost aplicate amenzi, acestea devenind definitive.
În urma acestei proceduri, la 26 februarie 2008, societatea Pfleiderer a solicitat Bundeskartellamt acces complet la dosarul privind procedura de aplicare a unei amenzi în domeniul hârtiei decor, în vederea pregătirii unei acţiuni civile pentru recuperarea prejudiciilor. Pfleiderer este unul dintre primii trei producători mondiali de lemn prelucrat, de produse finisate şi de parchet laminat şi care a achiziţionat bunuri în valoare de peste 60 de milioane de euro de la producătorii sancţionaţi.
Printr-o scrisoare din 8 mai 2008, Bundeskartellamt a dat curs cererii de acces la dosar, prin comunicarea celor trei decizii de aplicare a amenzii, din care fuseseră eliminate elementele de identificare, precum şi prin comunicarea unei liste care indica elementele de probă obţinute în cursul percheziţiei.
Prin intermediul unei alte cereri, Pfleiderer a solicitat acces la toate documentele din dosar, inclusiv la documentele referitoare la cererile de clemenţă, comunicate în mod voluntar de către solicitanţi, şi la probele ridicate. La 14 octombrie 2008, Bundeskartellamt a respins în parte această cerere şi a limitat accesul la o versiune a dosarului din care fuseseră eliminate secretele de afaceri, documente interne şi anumite documente referitoare la programul de clemenţă al Bundeskartellamt, fără să îi mai acorde accesul la probele obţinute.
Pfleiderer a contestat această decizie la Amtsgericht (instanţa locală) Bonn, iar aceasta a obligat pârâtul să acorde reclamantei accesul la dosar (accesul la documentele incriminatoare şi accesul la elementele de probă colectate, cu excepţia secretelor de afaceri, a deliberărilor Bundeskartellamt şi a corespondenţei purtate în cadrul Reţelei europene de concurenţă) prin intermediul avocatului său. Potrivit dreptului intern, Pfleiderer este „parte prejudiciată”, deoarece a plătit preţuri excesive pentru bunurile pe care le-a achiziţionat de la membrii înţelegerii şi, în plus, are un „interes legitim” de a obţine accesul la documente, care să îi servească pentru pregătirea unor acţiuni civile în despăgubire.
Considerând că în procedurile de aplicare a unei amenzi în materie de înţelegeri, accesul solicitat de terţi la cererile de clemenţă şi la documentele transmise voluntar de solicitanţii de clemenţă ar trebui respins pentru a nu afecta aplicarea descentralizată a dreptului concurenţei, instanţa naţională a solicitat Curţii să stabilească dacă şi în ce măsură o autoritate naţională de concurenţă poate divulga unui terţ prejudiciat informaţii care au fost comunicate voluntar de către membrii unei înţelegeri în cadrul programului de clemenţă al acestei autorităţi, în vederea formulării de către acest terţ a unei acţiuni în despăgubire privind pretinsul prejudiciu cauzat de înţelegerea respectivă.
Curtea este chemată să examineze în special dacă divulgarea acestor informaţii ar putea aduce atingere punerii eficiente în aplicare a normelor de concurenţă ale Uniunii Europene şi sistemului de cooperare şi schimb de informaţii dintre Comisie şi autorităţile naţionale de concurenţă ale statelor membre prevăzut la articolele 11 şi 12 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din tratat [3].
Aprecierea Curţii
Curtea a amintit mai întâi că autorităţile de concurenţă ale statelor membre şi instanţele acestora sunt obligate să aplice articolele 101 TFUE şi 102 TFUE, în cazul în care faptele intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, şi să asigure aplicarea efectivă a acestora în interesul general.
În domeniul cooperării în cadrul reţelei autorităţilor de concurenţă, comunicările Comisiei nu au caracter obligatoriu în privinţa statelor membre. Nici dispoziţiile Tratatului CE în materie de concurenţă, nici Regulamentul nr. 1/2003 nu conţin norme comune de clemenţă sau norme comune cu privire la dreptul de acces la documentele referitoare la o procedură de clemenţă comunicate în mod voluntar unei autorităţi naţionale de concurenţă în aplicarea unui program naţional de clemenţă.
Prin urmare, în lipsa unei prevederi obligatorii a dreptului Uniunii în această materie, revine statelor membre sarcina de a stabili şi de a aplica normele naţionale referitoare la dreptul de acces al persoanelor prejudiciate printr-o înţelegere la documentele referitoare la proceduri de clemenţă. În acelaşi timp, statele membre trebuie să exercite această competenţă cu respectarea dreptului Uniunii.
Orice persoană are dreptul să solicite repararea prejudiciului pe care i l-a cauzat un comportament care poate restrânge sau denatura concurenţa, iar acţiunile în despăgubire introduse în faţa instanţelor naţionale pot contribui în mod substanţial la menţinerea unei concurenţe reale în Uniunea Europeană. Existenţa unui astfel de drept consolidează acţiunea normelor de concurenţă ale UE şi descurajează acordurile sau practicile, adesea clandestine, care sunt susceptibile să restrângă sau să denatureze concurenţa.
Conform jurisprudenţei Curţii, este necesar să se asigure că dispoziţiile naţionale aplicabile nu sunt mai puţin favorabile decât cele aplicabile unor acţiuni similare din dreptul intern şi că nu sunt astfel stabilite încât obţinerea unei reparaţii să fie în practică imposibilă sau excesiv de dificilă.
Întrucât eficacitatea programelor de clemenţă ar putea fi totuşi afectată de comunicarea documentelor referitoare la o procedură de clemenţă către persoanele care intenţionează să iniţieze o acţiune în despăgubire, Curtea a considerat că instanţele naţionale trebuie să realizeze, în cadrul dreptului naţional, o evaluare comparativă de la caz la caz, luând în considerare toate elementele relevante ale cauzei.
Soluţia Curţii
Dispoziţiile dreptului Uniunii în materie de înţelegeri şi în special Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 101 TFUE şi 102 TFUE trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca o persoană prejudiciată printr-o încălcare a normelor de concurenţă ale Uniunii Europene şi care urmăreşte să obţină daune interese să aibă acces la documentele referitoare la o procedură de clemenţă care îl priveşte pe autorul încălcării. Revine totuşi instanţelor statelor membre, în temeiul dreptului lor naţional, sarcina de a determina condiţiile în care acest acces trebuie acordat sau refuzat, prin evaluarea comparativă a intereselor protejate de dreptul Uniunii.
>> Hotararea
[1] Programele de clemenţă constituie instrumente utile în cadrul luptei eficace menite să depisteze şi să pună capăt încălcărilor normelor de concurenţă şi contribuie astfel la obiectivul de a se asigura aplicarea efectivă a articolelor 101 TFUE şi 102 TFUE (ex-art. 81 şi 82 CE).
[2] Acţiuni introduse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei (JO L 145, p. 43, Ediţie specială, 01/vol. 3, p. 76).
[3] JO 2003, L 1, p. 1, Ediţie specială, 08/vol. 1, p. 167.
Răzvan-Horaţiu RADU
Agent Guvernamental pentru Curtea de Justiţie şi Tribunalul UE
Departamentul pentru Afaceri Europene
Anca VOICU
Consilier pentru Afaceri Europene
Departamentul pentru Afaceri Europene
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
