Valerius M. Ciuca in dialog cu Andrei Savescu. Despre judecatori, invatamantul juridic si Justitie
1 iulie 2011 | JURIDICE.ro
Andrei Savescu: Cum caracterizati experienta de judecator la Tribunalul de Prima Instanta? Ce inseamna sa fii judecator la aceasta instanta? Cat de special este?
Valerius M. Ciuca: Dragul meu Coleg, In limita obligatiei de rezerva pe care trebuie sa o respect, iti voi raspunde cu placere la intrebarile acestui interviu, care ma onoreaza. Cum caracterizez aceasta experienta ? Ei bine, dupa terminarea mandatului de judecator la Tribunalul Uniunii Europene, din decembrie 2010 si pana acum, nu am avut ragazul, acel timp psihologic necesar pentru a cristaliza un relief al impresiilor durabile despre misiunea mea la Luxemburg. Ca atare, precum niste fulguratii, sunt doar impresiile dominante care sunt evocate in forul meu interior atunci cand gandurile imi zboara la trecutul recent. Dupa criteriile comune, cele ce rezida din acte si gesturi publice, precum alocutiunea Presedintelui Marc Jaeger si scrisoare de felicitare din partea Consiliului UE, dar si dupa aspectele informale, extrem de pretioase pentru mine, acestea constand in dovezile de cordiala apreciere, ante si post factum, acest mandat a fost caracterizat ca fiind de succes. Un portofoliu cu cauze vechi numeroase si uneori foarte complexe, dar extrem de interesante din perspectiva elementelor inedite sau din aceea a semnificatiei lor pentru dreptul european, a innobilat sarcina cabinetului romanesc la aceasta instanta. Colegii mei de Camera, de o exceptionala valoare umana si profesionala si referendarii mei, profesionisti desavarsiti si experimentati, precum si incurajarile, exortatiile, sentimentele nedisimulate de apreciere, in mod permanent exprimate de catre confratii mei, de membrii fondatori ai instantei si de presedintii acesteia sau de cei ai camerelor ei mi-au oferit palladium-ul necesar tratarii cu incredere a acestei misiuni de o exceptionala complexitate. Acum totul imi pare a fi fost un iures avantat si romantic, o coborare in Infern si o inaltare in Empireu, un colaps existential care te initiaza si te redefineste profesional si spiritual.
Ce inseamna sa fii judecator european ? – Nimic mai mult si, totodata, nimic mai putin decat a fi judecator pur si simplu. Atributul de european trebuie, forma mentis, sa preexiste celui de judecator. Cu alte cuvinte, toleranta, empatia si refuzul prejudecatilor izolationiste, separatiste, trasaturile fundamentale si perene ale europeanului, trebuie sa guverneze forul nostru interior pentru a ocupa un loc in conclavul celor ce rafineaza, interpreteaza si chiar creeaza partial pletorica tesatura normativa a vietii pe canavaua unui vis milenar (unul ce anima multe dintre infaptuirile celor 500 de milioane de cetateni europeni). Aceste sentimente dominante sunt favorizate de cultura europeana, de dreptul roman, de cel canonic si de Codul civil napoleonian (o veritabila «Constitutie» europeana, daca ar fi sa-l parafrazez pe inteleptul profesor Carbonnier) si, fireste, de bazele ontologice, principiale ale common law-ului. Acestea din urma ofera o buna deschidere catre metodologia de tratare a cauzelor, o metodologie care este una preganant jurisprudentialista (ceea ce ne plaseaza pe un teren al gandirii primordial empirice si naturaliste si apoi abia pe acela al cartezianismului si, in cele mai fericite situatii, ale organicitatii de tip neo-aristotelic).
Cat de special este a fi judecator european? Raspunsul imi pare a fi dificil de dat. Am doar intuitia relevantei personale. Cu alte cuvinte, subiectivitatea este aici suverana. In ceea ce ma priveste, am plasat «Everestul» meu, coroana regala a vietii profesionale colective in crearea unei scoli de gandire, de hermeneutica juridica, in urma cu multi ani la Universitatea din Iasi: «Scoala dreptului organic», cu o metodologie construita pe temelii bartoliste si cu irizari neoscolastice. Coborand lin de pe inaltimile ei, fireste, am observat si acest magnific peisaj al complexei culturi juridice europene in forma ei aplicativa. Atentia ce am acordat-o acestei din urma culturi a fost rasplatita nu doar epatarea in fata catorva idedite principii juridice, dar a fost insotita si de un nedisimulat spirit critic; as putea spune chiar ca, mai curand, sentiment critic, reiterat si in alocutiunea-mi oficiala de final de mandat, m-a tinut departe de o fericire plenara, de o armonie destinala. Trebuie insa sa va confiez ca am simtit cum, peste toate imperfectiunile practicii judiciare (care, de altefel, sunt simptomatice in sistemele ce cunosc o evolutie naturala), peste toate polemicile cordiale ale reprezentantilor celor 27 de culturi juridice nationale si peste toate incongruentele venind din spiritul enciclopedic, eclectic sau «cantemiresc» (pentru a-l parafraza pe Noica), ce incearca a realiza o osmoza creativa in dreptul european, pluteste un duh al concordiei care salveaza si innobileaza opera comuna. Din aceasta perspectiva, a unui modus operandi confratern si cu desavarsire onorabil, din independenta fara cusur a celor 27, din atitudinea lor cavalereasca, marcata de curaj si devotiune fata de un ideal judiciar si de o ratiune impecabil argumentate, se naste tipul acesta atat de particular al gloriei Tribunalului Uniunii Europene. Acest rarisim spirit in ziua de astazi te determina sa exprimi o bucurie particulara, aceea de-a te fi impartasit din acest potir de intelepciune si serenitate, de vis european cristalizat in forme concrete (et quorum pars, parva fuit…).
Andrei Savescu: Cum vedeti invatamantul in facultatile de drept din Romania, de stat si private?
Valerius M. Ciuca: Traiesc un sentiment dual. Stiu ca trebuie sa ne socotim fericiti pentru faptul ca, datorita unui voluntarism si individualism deseori exacerbate, multe viitoare personalitati ghidate de noi parasesc bancile scolilor noastre pentru a se afirma in mod spectaculos in arena lumii juridice europene. Acestea ne fac tuturor cinste prin performantele lor, chiard aca, nutrite de un spirit autodidact de-a dreptul vulcanic.
Pe de alta parte, nu pot ignora vicii structurale extrem de grave prin consecintele lor difuzate in mase mari de studenti, cum mi se par a fi urmatoarele :
– abolirea examenelor de admitere clasice, cel putin pe seama cunostintelor de istorie si filosofie (asta in conditiile in care, in alte state, studiile juridice sunt asimilate celor doctorale si, ipso facto, pentru urmarea unei astfel de facultati este impusa conditia absolvirii unui colegiu specializat in stiinte sociale sau alte umanioare…);
– necorelarea cifrelor de scolarizare la capacitatea de lucru a corpului profesoral cu fiecare student in parte (ceea ce impune un numerus clausus limitat la 12-15 studenti in grupa);
– quasi-abandonarea principiului oralitatii in opera docimologica a profesorilor in favoarea needificatoarelor examene scrise;
– infectarea intregului sistem cu metoda strigator la cer de inadecvata constand in teste-grila (vinovate de abandonarea chintesentei muncii noastre – gandirea juridica, sintetica, organica si foarte vinovate de inducerea unei gandiri de tip reflex conditionat, una ce caracterizeaza doar etapele infantile ale cristalizarii ei);
– oferta extrem de redusa in privinta materiilor facultative si optionale;
– absenta inexplicabila a disciplinelor cu continut deontologic, acelea care-l faceau pe Deussen sa afirme ca reprezinta piatra de incercare a oricarui sistem de gandire in filosofia sociala;
– dezechilibrarea balantei valorii profesionale a profesorilor in favoarea unei «cercetari stiintifice» care este utilizata ca scop in sine, deseori sterila daca nu fictiva si ultraformalista, searbada si irelevanta (se completeaza CV-urile cu liste de «participari» precum completau domnitele, in perioada romantica, faimoasele lor carnetele de bal cu listele dansatorilor…);
– o pletora de fictiuni: fictiunea prezentei la curs; aceea a prezentei la seminarii (sacra sacrelor pregatirii juridice, cum imi place sa spun); fictiunea masteratelor (asimilate, de facto, cursurilor postuniversitare de altadata); fictiunea conducerii cercetarilor pentru teza de licenta sau a dizertatiei de master, dat fiind numarul impresionant de mare, demn de atenee populare, de consumatori din meniurile pantagruelice ale disciplinelor; fictiunea metodelor particulare, specializate, adecvate fiecarei discipline, ceea ce conduce la o confuzie iremediabila a rosturilor stiintelor juridice individualizate de-a lungul timpului;
– adept al spiritului harvardian, cred in doctrina «small is beautiful»; in invatamantul juridic, tot ce este supradimensionat si nenatural nu favorizeaza gandirea aceasta atat de speciala de tip juridic (care se articuleaza in seminarii cu putini student si in cercuri stiintifice cu o autoselectie pe baza de veleitati);
– absenta unei scoli juridice-model, una care sa fi abandonat orice nazuinta de realizare a unui falacios profit imediat in favoarea unui elitism riguros si demn, bazat pe prestigiul inzecit profitabil in timp; cu alte cuvinte, adoptarea criteriilor triviale venind din numerele mari (binecuvantarea dar si damnatiunea «creatorilor» de spirit) a condus la cea mai dezolanta cadere, aceea a criteriilor de excelenta;
– este, apoi, greu de inteles acest spirit parohial ce domina scolile noastre de drept; nici impreuna n-ar avea capacitatea necesara de-a oferi opere de calitate precum cele oxfordiene; cu toate acestea, dezbinarea si neconcertarea puterilor lor mineaza si mai mult sumbrul peisaj fictional;
– practicismul ingust si steril, lipsit de anvergura, fata de trainicia teoriei si a doctrinei si, mai mult, fata de eventualele relativizari si vocatii ale filosofiei dreptului (la urma urmei, sensul suprem al oricarui sistem juridic ce vrea sa salveze «chivotul Legii», adica principiul echitatii);
– iertati-mi, va rog tonul de Cassandra, dar trecutul promitator al scolii juridice romanesti ne obliga uneori sa dam curs si idiosincraziilor numeroase adunate in ultimii ani.
Andrei Savescu: In acesta perioada s-a propus revizuirea Constitutiei. Cum apreciati modificarile privind sistemul judiciar?
Valerius M. Ciuca: Ma voi limita la consideratiile care nu lezeaza obligatia de rezerva, consideratiuni, sa le zicem, apolitice, pur ontologice. Proiectul de revizuire nu priveste sistemul judiciar. Are in vedere CSM-ul care, in mod natural, n-ar trebui sa fie integrat sistemului judiciar. Interpretarile in extenso in acest domeniu atat de sensibil, cum este acela al Justitiei, nu sunt benefice. In ceea ce ma priveste, i-am gasit candva (nu CSM-ului, ci unui virtual Consiliu Suprem al Judecatorilor) doar un rol pur deontologic pentru a nu fi adusa atingere principiului suprem, acela al independentei judecatorului. Nu apreciez paradigmele deoarece au o valoare pur didactica, simplificatoare pana la simplism, pe cand societatea este mult mai complexa. Cu toate acestea, in modelul creionat candva, aveam in vedere doua coordonate : revigorarea conceptului de judecator prin abandonarea celui de magistrat (functionar), respectiv consacrarea ori, mai bine, recunoasterea demnitatii de judecator ca fiind una specifica unei institutii per se, exact in sensul clamat de Montesquieu. Consecintele acestor doua premise favorabile se observa in modul impecabil in care este organizata justitia europeana. Priviti cu atentie la acel model : judecatorii nu sunt magistrati (ca atare, nu functionari) ; ei isi concerteaza puterile individuale, singulare, unice si independente in colegii ; ei nu se « supun » colegiilor decat in sens deontologic ; ei indeplinesc o misiune sociala, in deplina egalitate (adica fara nici o diferenta de ordin salarial, functional sau de ordin al privilegiilor alta decat cea venind din ordinul protocolar-simbolic, centrat pe momentul desemnarii, nu de varsta, experienta etc.). Bref, colegiile sunt responsabile de tot ce reprezinta viata practica a judecatorului iar epitomul colegiului este doar conferinta plenara a judecatorilor. Pe cale de consecinta, colegiile se conduc de catre toti judecatorii in plenum iar presedintii sunt executantii deciziilor luate in comun, prin vot, indiferent care ar fi natura problemelor discutate. Precum in invatamantul juridic, principiile oralitatii si controlului reciproc nu pot fi decat benefice pentru eliminarea coruptiei, venalitatii, indecentului neprofesionalism. Luati cuvintele mele cum grano salis. Fondul problemei nu l-am putut trata din cauza unor limite evidente.
Andrei Savescu: Ce credeti ca trebuie facut pentru a avea o Justitie performanta? Este mai degraba o chestiune de resurse de oameni, de resurse de bani sau ne putem referi la o fire „certareata” a romanului?
Valerius M. Ciuca: Nu stiu ce inseamna justitie performanta. Apreciez actul de justitie in naturaletea lui, in adecvarea dintre ratiunea comuna, populara, in sensul sociologic consacrat de sistemele naturale, precum in common law, si ratiunea judecatorului. Daca nu exista frapante deosebiri intre solutiile din fond, appel si casatie, daca aspectele stiintifice ale dreptului sunt in general observate cu scrupulozitate iar diferentele de opinii vizeaza doar planul temeiniciei solutiilor, acolo unde intelepciunea (uneori si puterea), curajul, cultura si profunzimea judecatorului fac diferenta, ei bine, grosso modo, as putea sa caracterizez sistemul ca fiind « performant ». Daca, la toate acestea, adaug celeritatea (nu ca scop in sine), as putea spune ca factorii diseminarii increderii in actul de justitie sunt convocati si prezenti. Pentru aceasta:
– da, recrutarile sunt cele mai importante; intr-un sistem imperfect, judecatorii perfecti dau nota finala din simfonie;
– desigur, resursele financiare sunt determinante; judecatorii, fie ei profesionisti impecabili, oricat de jertfelnici ar fi, daca sunt coplesiti de numarul infernal de cauze deduse judecatii nu pot rezista à la longue; cand vorbesc despre resurse, nu am in vedere largirea butoiului danaidelor; ma gandesc la crearea unor forme alternative si «populare» de justitiabilitate, astfel incat judecatorilor din instantele noastre sa le revina doar cauzele cu o complexitate stiintifica verificata; ma mai gandesc la indepartarea a tot ce este superfluum in raport cu principiul dublului grad jurisdictional, dupa cum, am in vedere crearea instantelor de circuit, cu sesiuni de judecata temporare si ambulante; toate acestea, in vederea satisfacerii principiului social al apropierii justitiei de oameni;
– cat priveste «firea certareata» a romanilor: ei bine, contrariul ei ar fi justitia privata, un fel de auto-justitie care il favorizeaza, per se, pe cel puternic si abuziv; nu romanii sunt campionii justitiabilitatii; unii justitiabili din lume l-au chemat in judecata, in cel mai formal mod cu putinta, nu metaforic, chiar si pe bunul Dumnezeu…; conflictualitatea juridica este un fenomen din ce in ce mai augment in toata lumea; in sine nu-i un fenomen pernicios, el demonstrand pasiunea raspandita pentru inducerea factorului rational in rezolvarea conflictelor si pentru abandonarea unui fatalism nedemn; sa nu uitam ca toti marii invatati ai neamului nostru au deplans fatalismul in care ne complacem si care a fost incurajat de toti factorii de putere de-a lungul timpului care au avut ca ideal perpetuarea dezertiunii sau abandonului moral; Justitia, accesul neingradit la aceasta, prestigiul si independenta ei au fost dintotdeauna idealuri populare mai mult sau mai putin posibile; statele, din moment ce s-au angajat candva, in urma cu aproximativ 2500 de ani, ca vor filtra prin ratiune razbunarea privata, astfel incat vendetele sa fie eliminate si sa fie posibila pacea sociala, ei bine, trebuie sa gaseasca resursele necesare punerii in opera a acestui ideal; la urma urmei, este cel mai inalt ideal etatic dintotdeauna; in absenta lui, datorita precaritatii satisfacerii lui, neotribalistii din intreaga lume ar clama «ineficienta» statelor iar haosul ar aminti de abuzivul Ev mediu intunecat (in care despre multe virtuti am putea vorbi, mai putin despre justitia comutativa in sens aristotelian si benefic); in ceea ce ma priveste, nu doar din sus-expusele motive apreciez apetitul pentru justitie rationala al compatriotilor mei si indepartarea lor de fatalism si blazare.
Andrei Savescu: De ce sa aleaga astazi un tanar sa urmeze o facultate de drept si sa se indrepte spre practicarea dreptului?
Valerius M. Ciuca: Este putin contradictorie alegerea dreptului de catre tineri. Acesta este un domeniu mai «senect», care nu trezeste interesul decat prin prisma justitiarismului natural, reactiv, primar, deseori visceral al tanarului. Daca, insa, va fi citit «procesul» lui Kafka si operele lui Huxley, Orwell, Cioran, ale marilor sceptici, din stirpea lui Montaigne ori Descartes, in mod natural aferente apetitului lor cultural in anii de debut in templul fiolosofarii, daca vor fi meditat la aceasta varsta a intrebarilor la conditia umana (ceea ce este atat de propriu tanarului de 15-16 ani), ei bine, asa cum marii titani ai gandirii juridice, de tipul lui Ripert, Carbonnier, Blackstone sau Burdick, nu vor fi ajuns la alta concluzie decat aceasta: mantuirea sufletului este in alta parte… Cu toate acestea, este laudabil ca ei persevereaza si, chiar, à contre cœur, cauta ceva nedeslusit in amfiteatrele noastre. Cauta o armonie intre norme si libertate, intre frumusetea vietii si indrazneala creatiei, intre eroismul tineretii si sapienta senectutii, a judecatilor stenice. Dreptul, devenind o religie planetara, un templu laic al valorilor universale, exercita si aceasta atractie neverosimila catre formule de viata mai putin inefabile decat cele oferite de alte culturi de specialitate. Nu cred ca vor toti sa devina mari justitiari, dar, din discutiile cu multi dintre discipolii mei, am dedus ca dobandesc o modestie a pasilor mici, facuti cu tenacitate catre un ideal ce urmeaza a fi slefuit; ei isi sculpteaza destinul profesional, nu-l obtin prometeic, furtiv, precum in domeniile de mare expunere publica. Se intrezaresc in multi dintre ei marii juristi care vor da substanta himerelor nascande. Cred ca tinerii care vin la «Drept» sunt cei ce vor fi semnat un armistitiu cu ideea de intelegere plenara a vietii. Sunt, fireste, si unii care apreciaza aspectele triviale ale spiritului proteic si proteiform juridic. Dar si acestia se inteleptesc in timp.
Andrei Savescu: Va multumesc.
Valerius M. Ciuca: Cu iertare pentru nerostirea temelor politice tabu venind din «carantina» misiunii, este datoria mea sa-mi exprim gratitudinea pentru constanta consideratie cu care ma anturati.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
