Notiunea „instanta dintr-un stat membru”. CJUE, C-196/09, Miles si altii
5 iulie 2011 | JURIDICE.ro, Răzvan-Horaţiu RADU, Anca VOICU
Cauza C-196/09, Miles şi alţii
„Noţiunea «instanţă dintr-un stat membru» în sensul articolului 267 TFUE – Camera de recurs a şcolilor europene – Sistem de remunerare a profesorilor detaşaţi la şcoli europene – Neadaptarea remuneraţiilor ca urmare a deprecierii lirei sterline”
Observaţii introductive
Prezenta cauză ridică o importantă problemă instituţională:
Camera de recurs a şcolilor europene are competenţa de a adresa Curţii de Justiţie întrebări preliminare privind aspecte de drept al Uniunii Europene?
Şcolile europene sunt instituţii oficiale de învăţământ controlate în comun de guvernele statelor membre ale Uniunii Europene. Scopul acestor şcoli este să ofere copiilor membrilor personalului din cadrul instituţiilor UE o educaţie multilingvistică şi multiculturală. În prezent, există 14 şcoli în care sunt înscrişi aproximativ 22 500 de elevi [1].
Şcolile europene au fost fondate în temeiul a două instrumente: Statutul şcolilor europene, semnat la Luxemburg la 12 aprilie 1957 şi Protocolul privind înfiinţarea şcolilor europene, semnat la Luxemburg la 13 aprilie 1962. Aceste două convenţii au fost înlocuite la 21 iunie 1994 de Convenţia privind definirea statutului şcolilor europene („Convenţia şcolilor europene”), care a intrat în vigoare la 1 octombrie 2002 şi constituie instrumentul aplicabil în prezent. Instituţiile UE şi toate cele 27 de state membre sunt părţi la această Convenţie.
Convenţia conţine dispoziţii privind scopul şi modul de organizare al şcolilor, aspecte precum pedagogia, structura instituţională a sistemului de şcoli europene, organele abilitate să administreze acest sistem, precum şi rezolvarea litigiilor cu privire la interpretarea şi aplicarea Convenţiei. Un alt obiectiv al Convenţiei este să asigure protecţia juridică adecvată a persoanelor care intră în sfera sa de aplicare, în acest scop fiind înfiinţată Camera de recurs.
Situaţia de fapt
Domnul Miles împreună cu alţi 136 de reclamanţi sunt profesori detaşaţi de către Regatul Unit la şcolile europene. Conform Statutului personalului detaşat, remuneraţia acestora este formată din retribuţiile naţionale plătite de autorităţile Regatului Unit, la care se adaugă o „sumă suplimentară europeană” plătită de şcoala europeană, egală cu diferenţa dintre remuneraţia prevăzută de acest statut şi contravaloarea tuturor retribuţiilor naţionale, din care se scad reţinerile obligatorii privind asigurările sociale.
În perioada octombrie 2007-iunie 2008, lira sterlină a suferit o importantă depreciere, care nu a fost luată în considerare pentru calculul sumei suplimentare europene datorate reclamanţilor, cursul de schimb aplicat pentru salariile funcţionarilor europeni nefiind adaptat decât o dată pe an.
Reclamanţii au prezentat secretarului general contestaţii administrative, în conformitate cu articolul 79 din Statutul personalului detaşat, solicitând ajustarea modului de calcul al elementului care reprezenta suma suplimentară europeană din remuneraţia lor, astfel încât să compenseze deprecierea lirei sterline în raport cu euro în perioada menţionată.
În luna octombrie 2008, Consiliul superior al şcolilor europene a modificat articolul 49 alineatul (2) litera (b) din Statutul personalului detaşat, pentru ca rata de conversie să poată fi revizuită într-o manieră mai flexibilă în caz de variaţii semnificative ale cursului monedelor statelor membre din afara zonei euro. Intrarea în vigoare a acestei modificări a fost fixată la 1 iulie 2008, pentru motivul că o aplicare retroactivă ar fi generat costuri importante şi ar fi implicat ca membrilor personalului detaşaţi de statele membre ale căror monedă cunoscuse o apreciere să li se fi solicitat rambursarea sumei suplimentare europene excedentare percepute.
Toate recursurile prezentate de profesori au ca obiect calculul sumei suplimentare europene pentru profesorii britanici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor şcoli din ţări membre în care moneda oficială este euro.
Prin scrisoarea din 7 noiembrie 2008, secretarul general a confirmat respingerea contestaţiilor administrative formulate de profesori. La 15 decembrie 2008, profesorii au formulat recurs împotriva deciziei secretarului general la Camera de recurs a şcolilor europene, solicitând despăgubiri pentru perioada octombrie 2007-iunie 2008.
Camera de recurs consideră că, din moment ce prevederile articolului 49 alineatul (2) litera (b) din Statutul personalului detaşat au fost modificate după 8 luni de la puternica depreciere constatată a lirei sterline, profesorii detaşaţi de Regatul Unit au fost dezavantajaţi în calculul remuneraţiei lor anterioare acestei date, fiind în prezenţa unei inegalităţi de tratament. Potrivit Camerei de recurs, o asemenea situaţie este contrară principiului egalităţii de tratament şi nediscriminării pentru motive de cetăţenie şi constituie un obstacol în calea liberei circulaţii a lucrătorilor.
Dorind să adreseze Curţii de Justiţie câteva întrebări privind interpretarea dispoziţiilor dreptului comunitar, Camera de recurs şi-a pus problema dacă poate fi considerată o instanţă în temeiul articolului 234 CE care să poată sesiza Curtea. Camera de recurs consideră că sistemul juridic al şcolilor europene este un sistem sui generis, care se distinge atât de cel al Uniunii Europene, precum şi de cel al statelor membre, realizând totodată o formă de cooperare între acestea. În acest cadru, Camera de recurs a fost instituită pentru a asigura o protecţie jurisdicţională uniformă în domeniul competenţelor care i-au fost încredinţate, iar hotărârile sale trebuie să fie puse în executare de către autorităţile competente ale statelor membre.
În aceste condiţii, Camera de recurs a adresat Curţii următoarele întrebări preliminare:
1) Articolul 234 CE trebuie interpretat în sensul că o instanţă precum Camera de recurs intră în domeniul său de aplicare şi, din moment ce aceasta statuează în ultimă instanţă, este obligată să sesizeze Curtea de Justiţie?
2) Articolele 12 CE [2] şi 39 CE [3] trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării unui sistem de remunerare precum cel existent în cadrul şcolilor europene, care nu permite să se ia în considerare deprecierea unei monede care antrenează o pierdere a puterii de cumpărare pentru profesorii detaşaţi de autorităţile statului membru în cauză?
3) O diferenţă de situaţie precum cea constatată între profesorii detaşaţi la şcoli europene şi funcţionarii europeni poate justifica diferenţe între cursurile de schimb aplicate pentru a asigura menţinerea unei puteri de cumpărare echivalente?
Aprecierea Curţii
Potrivit unei jurisprudenţe constante, pentru a aprecia dacă organul de trimitere are caracterul unei „instanţe” în sensul articolului 267 TFUE, Curtea ia în considerare un ansamblu de elemente, precum originea legală a organului, caracterul său permanent, caracterul obligatoriu al competenţei sale, natura contradictorie a procedurii, aplicarea de către organ a normelor de drept, precum şi independenţa acestuia.
Deşi Camera de recurs îndeplineşte toate aceste condiţii şi trebuie, în consecinţă, să fie calificată drept „instanţă” în sensul articolului 267 TFUE, Curtea subliniază totuşi că textul acestei dispoziţii face referire la ipoteza unei „instanţe dintr-un stat membru”. Or, Camera de recurs nu provine „dintr-un stat membru”, ci ţine de şcolile europene, care constituie un sistem „sui generis”, care realizează prin intermediul unui acord internaţional o formă de cooperare între statele membre şi între acestea şi Uniune pentru a asigura, în vederea bunei funcţionări a instituţiilor europene, educarea în comun a copiilor personalului din aceste instituţii.
Potrivit Curţii, Camera de recurs nu este o instanţă comparabilă cu Cour de justice de Benelux [4], instanţă comună mai multor state membre şi care poate adresa întrebări preliminare Curţii, la fel ca instanţele care aparţin fiecăruia dintre aceste state membre. Această curte are sarcina de a asigura uniformitatea în aplicarea normelor juridice comune celor trei state Benelux, iar procedura în faţa sa constituie un incident în procedurile pendinte la instanţele naţionale în urma căruia este stabilită interpretarea definitivă a normelor juridice comune Benelux. Camera de recurs nu prezintă asemenea legături cu sistemele jurisdicţionale ale statelor membre, întrucât constituie un organ al unei organizaţii internaţionale care, în pofida legăturilor funcţionale pe care le are cu Uniunea, rămâne formal distinctă de aceasta şi de statele membre.
Curtea a concluzionat că simplul fapt al obligaţiei Camerei de recurs de a aplica principiile generale ale dreptului Uniunii în cazul în care este sesizată cu un litigiu nu este suficient pentru ca această Cameră să se încadreze în noţiunea „instanţă dintr-un stat membru” şi, prin urmare, în domeniul de aplicare al articolului 267 TFUE. Prin urmare, deşi trebuie avută în vedere o evoluţie a sistemului de protecţie jurisdicţională stabilit de Convenţia şcolilor europene, revine statelor membre competenţa de a reforma sistemul actualmente în vigoare.
Soluţia Curţii
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă să răspundă la o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare care provine de la Camera de recurs a şcolilor europene.
Consideraţii finale
Hotărârea pronunţată de Curte în această speţă este contrară soluţiei avocatului general Sharpton care, în concluziile sale, a recomandat Curţii să răspundă în sensul includerii Camerei de recurs în sfera de aplicare a articolului 234 CE.
În opinia avocatului general, deşi Camera de recurs nu ţine direct de un stat membru în particular, ea trebuie asimilată „unei instanţe dintr-un stat membru” în sensul articolului 234 CE şi a permite Camerei de recurs, atunci când trebuie să interpreteze normele de drept al Uniunii, să sesizeze Curtea cu o trimitere preliminară ar corespunde în special obiectivului care constă în salvgardarea interpretării uniforme a dreptului menţionat.
Logica acestei analize este continuată de avocatul general, care arată că articolul 234 CE instituie între instanţe un dialog în vederea garantării aplicării uniforme a dreptului comunitar în toate statele membre. Curtea a permis unor entităţi foarte diferite să participe la acest dialog. Organizarea jurisdicţională într-o Europă compusă din 27 de state membre reflectă parametri şi concepţii eterogene. Este dificil să se conceapă un model care să prezinte o descriere comună a sistemelor judiciare din atâtea ţări, acesta fiind şi motivul pentru care criteriile stabilite prin Hotărârea Vaassen-Goebbels [5] pentru definirea instanţei care poate sesiza Curtea au fost interpretate într-un mod atât de generos şi de larg. Pe de altă parte, o interpretare prea strictă ar fi împotriva obiectivului şi a caracterului procedurii trimiterii preliminare. Ar fi antiteza spiritului cooperării jurisdicţionale pe care Curtea l-a subliniat într-un mod atât de consecvent în jurisprudenţă.
Probabil că principala temere a Curţii în această speţă a fost reprezentată de posibilitatea creşterii inacceptabile a numărului de cauze aflate pe rolul său în ipoteza admisibilităţii prezentei cereri.
Făcând trimitere la jurisprudenţa Unión de Pequeños Agricultores [6], Curtea lasă în competenţa statelor membre misiunea de a reforma sistemul actualmente în vigoare stabilit de Convenţia şcolilor europene cu privire la protecţia jurisdicţională asigurată astfel.
[1] Şcolile sunt situate astfel: cinci se află în Belgia, trei în Germania, una în Italia, două la Luxemburg, una în Ţările de Jos, una în Spania şi una în Regatul Unit.
[2] Referitor la interzicerea discriminării pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate.
[3] Referitor la libertatea de circulaţie a lucrătorilor în cadrul Uniunii Europene.
[4] Cour de justice de Benelux a fost înfiinţată prin Tratatul semnat la Bruxelles la 31 martie 1965 între Regatul Belgiei, Marele Ducat al Luxemburgului şi Regatul Ţărilor de Jos şi are în componenţă judecători de la instanţele supreme din fiecare dintre aceste trei state. Curtea a admis deja, în Hotărârea din 4 noiembrie 1997, Parfums Christian Dior (C‑337/95, Rec., p. I‑6013, punctele 20-26), că o instanţă comună mai multor state membre poate să îi adreseze întrebări preliminare. Această soluţie s-a întemeiat pe o interpretare teleologică a articolului 234 CE, ţinând cont de obiectivul de salvgardare a uniformităţii de interpretare a dreptului Uniunii aflat la baza acestei dispoziţii.
[5] Hotărârea din 30 iunie 1966, Vaassen‑Göbbels (61/65, Rec., p. 261).
[6] Hotărârea din 25 iulie 2002, Unión de Pequeños Agricultores/Consiliul, C‑50/00 P, Rec., p. I‑6677.
Răzvan-Horaţiu RADU
Agent Guvernamental pentru Curtea de Justiţie şi Tribunalul UE
Departamentul pentru Afaceri Europene
Anca VOICU
Consilier pentru Afaceri Europene
Departamentul pentru Afaceri Europene
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
