LitigiiAchizitii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţii
Drept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silită
FiscalitateFuziuni & AchiziţiiHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăInternetJocuri de norocMedia & PublicitateMedierePiaţa de capital
Procedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiSocietăţiTelecomVaria
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
JURIDICE
1.636 citiri
Print Friendly

Forumul Revizuirea Constitutiei Romaniei

7 iulie 2011 | Anemarie LAZARESCU

Ştiaţi că... puteţi urmări toate conferinţele şi dezbaterile JURIDICE.ro aproape gratuit?

Discursul primului ministru, Emil Boc, la Forumul „Revizuirea Constitutiei Romaniei”:

„Domnule preşedinte, doamnă procuror general, domnule ministru, domnule consilier prezidenţial, excelenţele voastre, domnilor ambasadori, doamnelor şi domnilor, salut această iniţiativă pe marginea procesului de revizuire a Constituţiei. Revizuirea Constituţieie este un proces demarat de preşedintele României, la propunerea Guvernului, potrivit prevederilor Constituţiei. Suntem în faţa celui de-al doilea proces de revizuire a Constituţiei, de la momentul adoptării, în 1991, a textului constituţional al ţării. Dacă în 2003, când a avut loc precedenta revizuire a Constituţiei, acel moment era marcat de perspectiva intrării României în Uniunea Europeană şi de pregătire a cadrului constituţional, în vederea aderării României la Uniune, acum, cea de-a doua revizuire a Constituţiei cred că se desfăşoară sub imperativul aplicării rezultatelor referendumului din 2009 şi a necesităţii de a îmbunătăţi acele texte constituţionale, care au creat, în ultimii 20 de ani, probleme în aplicarea şi funcţionarea prevederilor constituţionale şi în raporturile dintre autorităţile statului.

Cu alte cuvinte, nu suntem în faţa unei noi Constituţii, suntem în faţa unui demers de revizuire a celei existente şi, în principiu, urmărim implementarea voinţei exprimate de cetăţeni, la referendum, corectarea şi îmbunătăţirea acelor texte care pun probleme funcţionării autorităţilor publice. De asemenea, aşa face o consideraţie, fără a intra în partizanat politic, aici, referitoare la opţiunea opoziţiei, de a nu susţine în acest mandat revizuirea Constituţiei. Cred că este o greşeală şi care nu ţine cont de interesul naţional. Dacă opoziţia, oricare ar fi ea, în România, s-ar raporta mereu spunând ‘nu acum, ci în mandatul următor’, niciodată nu am avea de-a face cu un proces de revizuire a Constituţiei. Or, revizuirea Constituţiei este absolut necesară, din când în când. Dacă, şi în 2003, opoziţia de atunci ar fi spus „nu este momentul oportun, să amânăm”, nu s-ar fi realizat revizuirea Constituţiei. De ce? Pentru că este nevoie de o majoritate de două treimi în fiecare Cameră a Parlamentului, pentru a se putea derula procesul de revizuire a Constituţiei. Deci, în orice moment, dacă opoziţia, oricare ar fi ea, ar spune ‘nu participăm’, nu s-ar realiza niciodată o revizuire a Consituţiei. Şi atunci, întrebarea se pune: Mai are rost să chemăm oamenii la referendum sau la vot, să le cerem părerea? Dacă opoziţia în permanenţă ar spune ‘nu este momentul să revizuim Constituţia’, cred că gestul opoziţiei, de a refuza procesul de revizuire a Constituţiei, mai ales atunci când el este produsul unui referendum, înseamnă o sfidare a regulilor fundamentale ale democraţiei, pentru că actualul cadru constituţional nu poate fi revizuit fără aplicarea puterii şi a opoziţiei, iar în 2003, repet, opoziţia, fără să îmbrăţişeze toate punctele de vedere ale puterii, a stat la masa Comisiei Constituţionale şi, acolo unde s-a găsit un acord de două treimi, s-a promovat şi s-a mers mai departe şi s-a realizat procesul de revizuire a Constituţiei în interes naţional, în interesul integrării României în Uniunea Europeană. De ce acum n-ar fi nevoie ca, pentru a pune în aplicare rezultatul referendumului, exprimat de popor, şi pentru corectarea acelor mecanisme care nu funcţionează ale statului, să nu stăm la aceeaşi masă şi să găsim o majoritate de două treimi pe aceste aspecte fundamentale ce ţin de revizuirea actului fundamental. Al doilea aspect la care vreau să mă refer este de a nuanţa câteva din prevederile supuse revizuirii. Evident, n-o să fac referire decât la două dintre ele, pentru că timpul este limitat. Am să mă refer la prevederea de la Articolul 138/1 – Politica financiară a statului, prin care se impune, pentru prima dată în Constituţia României, o limită a deficitului, de maxim 3%, şi o datorie publică, de maxim 60% din Produsul Intern Brut. O asemenea prevedere constituţională nu este nouă, sau complet nouă, în constituţiile europene. Avem deja precedentul Germaniei, din 2009, care a introdus o prevedere aproximativă cu cea a noastră, în privinţa echilibrului bugetar, iar discuţiile sunt foarte avansate în Franţa, în sensul unui asemenea demers de prevedere în Constituţie a unor reguli care să ţină de echilibrul financiar. Cred că această regulă este absolut necesar să fie impusă la nivel constituţional. Spun asta mai ales în contextul în care lecţiile crizei ne-au arătat cât de vulnerabile pot fi guvernele şi ţările în faţa populismului, demagogiei şi a politicilor responsabile pentru a cumpăra votul cu bani publici. Avem nevoie de o asemenea prevedere, pentru a avea o pavăză împotriva oricărei politici populiste, de a cumpărat voturi pe bani publici. Iar lecţia pe care România a trăit-o în 2008 şi experienţa din ultimii doi ani ne demonstrează, pe de o parte, cât de uşor este să pui ţara în pragul colapsului prin politici economice iresponsabile, aşa cum a fost anul 2008, când, într-un an de maximă creştere economică, România a avut un deficit de 5,4% şi în acelaşi an de maximă creştere economică ratingul de ţară a coborât de la ‘investment grade’ în ‘junk’, adică în ţară în care nu se poate investi, deşi era an de maximă creştere economică. A fost nevoie de doi ani de zile de sacrificii din partea românilor în primul rând, cărora le mulţumesc încă o dată şi ori de câte ori am ocazia, pentru că fără efortul lor n-ar fi fost posibil ca România să aibă astăzi o stabilitate economică şi să poată spera la o creştere economică sănătoasă. Deci, după doi ani de sacrificii, suntem într-o perioadă de stabilitate economică cu perspectivă de creştere de 1,5 – 2% anul acesta, 3,5 – 4% anul viitor, şi cu un deficit, care, anul viitor, se va orienta şi va fi în jurul cifrei de 3%. Acest lucru înseamnă, pe de-o parte, sacrificarea imaginii politicienilor, care au luat o asemenea decizie, dar asigurarea stabilităţii economice a ţării. Pentru a preveni ca, în viitor, România să mai fie pusă în faţa unor asemenea derapaje, avem nevoie de o prevedere constituţională care să limiteze deficitul bugetar şi datoria publică în Produsul Intern Brut. Acum, după doi ani de zile, România şi-a recâştigat statutul de ţară în care se poate investi, adică investment grade. Gândiţi-vă cu câte sacrificii şi ce uşor era în 2008 să-l păstrez dacă nu făceai excese şi cât de greu a fost să revenim acolo unde să le putem da investitorilor străini un argument că România este o ţară stabilă, unde se poate investi şi cu certitudine pe termen mediu şi lung, cu politicieni responsabili, care nu vor mai sacrifica ţara în interes electoral şi pentru a cumpăra votul.

De aceea, voi fi un susținător fără rezerve a unei asemenea prevederi în interes public, în interesul tuturor acelora care doresc ca această țară să nu se mai confrunte niciodată cu pericolul, colapsul economic, așa cum a fost la sfârșitul anului 2008. O ultimă nuanță aș mai face referitoare la discutatul și controversatul articol 44 din Constituție cu privire la averile ilicite. Încă odată aș vrea să fac o scurtă istorioară a acestui articol. El a fost introdus în Constituție în 1991 odată cu elaborarea textului fundamental. În 1991, România venea după 50 de ani de comunism, după 50 de ani în care proprietatea nu fusese garantată, după 50 de ani în care am avut, într-o formă sau alta, diverse abuzuri la adresa regimului proprietății, în care știm bine că regimul comunist nu făcea din proprietate un temei fundamental al statului sau să considere un drept fundamental al cetățeanului. Și atunci, în 1991, a fost legitim și firesc să avem în Constituție o prevedere, așa cum arată articolul 44, care spune că averea dobândită licit nu poate fi confiscată, caracterul licit al dobândirii se prezumă. Este textul din 1991. Și repet, în contextul în care am adoptat Constituția, cred că un asemenea text a fost justificat. Din nefericire, interpretările Curții Constituționale, în decursul timpului, au mers într-o latură excesivă, în sensul că în nicio situație nu se poate răsturna prezumpția caracterului licit al averii. O asemenea interpretare ne pune astăzi în dificultatea, după 20 de ani de evoluție de societate democratică, capitalistă, să fim în imposibilitatea de a putea să-i tragem la răspundere pe cei care și-au dobândit averile prin modalități infracționale. Acest text constituțional nu a fost conceput pentru a proteja pe nimeni care și-ar putea dobândi averea prin modalități infracționale. Practic, este imposibil ca, pentru orice parte de avere, să poți să demonstrezi că ea a fost dobândită prin mijloace ilicite. Pentru că, potrivit textului constituțional, interpretarea lui extensivă, autoritățile statului trebuie de fiecare dată să facă dovada că o persoană și-a dobândit averea în manieră ilicită. Ori, acest lucru, repet, din punct de vedere juridic este aproape imposibil. Ceea ce se propune nu este o diminuare a garanțiilor fundamentale a dreptului de proprietate, și vreau bine să se înțeleagă acest lucru. Cetățeanul cinstit trebuie să știe că, prin modificarea Constituției, proprietatea lui nu va fi afectată. Toți oamenii cinstiți din această țară trebuie să știe că niciun centimetru, niciun punct, nici un element din dreptul de proprietate pe care îl are nu va fi afectat. Trebuie doar să înțelegem că această prezumție nu mai poate avea un caracter absolut și că în anumite situații, anumite circumstanțe trebuie să se inverseze sarcina probei dobândirii averii. Regula rămâne că orice avere dobândită licit, dar, în anumite circumstanțe, în anumite situații – și mă refer la cei care au săvârșit infracțiuni – în acele situații, trebuie ca acolo unde există o condamnare pentru infracțiune cel în cauză să facă el dovada că averea pe care o are este dobândită în manieră licită. La acest aspect ne referim la revizuirea Constituției. Curtea Constituțională lasă deschise două portițe pentru ameliorarea acestui text constituțional. Pe de o parte, spune foarte clar și expres în decizie că se poate, prin lege, să se pună în aplicare decizia JAI din 2005 a Consiliului European pentru implementarea și în România a confiscării extinse, întrucât avem un text constituțional care spune că odată ce România este membră a UE, trebuie să aducă legislația obligatorie impusă de Uniunea Europeană, deci lasă calea reglementării prin lege a confiscării extinse pentru confiscarea acelor bunuri rezultate în urma săvârșirii unor infracțiuni. A doua portiță este de a ameliora acest text, pe care-l avem astăzi propus, în Parlament, astfel încât el să fie în acord cu textul constituțional. În consecință, din punctul meu de vedere, două lucruri trebuie făcute: în primul rând, la nivelul revizuirii Constituției, trebuie continuat în Parlament demersul de amendare a acestui text, în acord și cu nuanțele spune de CCR, iar în al doilea rând, reglementarea de urgență, prin lege, a confiscării extinse, așa cum este solicitată de UE prin decizia din 2005. Spun asta în contextul în care România este singura țară din UE care, sub pretextul că nu îi permite Constituția, nu a implementat confiscarea extinsă în Codul penal până în momentul de față. De altfel, confiscarea extinsă a fost propusă și de către Guvern și Ministerul Justiției și la modificarea Codului Penal, iar comisia nu a acceptat în Parlament acea modificare, tot sub acel pretext al deciziilor CCR. Curtea Constituțională spune acum expres că se poate face acest lucru, pentru prima dată, și ar trebui fructificată această oportunitate. Am văzut că și Opoziția dorește acest lucru și este un lucru benefic, dar face doar un pas sau bine spus doar o jumătate de pas. Propunerea anunțată ieri de Opoziție face doar o jumătate de pas pe linia confiscării averilor ilicite, pentru că, prin propunerea opoziției, nu sunt avute în vedere spre confiscare averile dobândite prin infracțiune de corupție sau averile dobândite prin infracțiuni economico-financiare. Fără aceste două lucruri lipsim de conținut confiscarea extinsă. Dacă îi întrebați pe români, în primul rând, când vorbesc de confiscarea averilor ilicite, se gândesc la averi dobândite prin corupție sau prin infracțiuni economico-financiare. De aceea, propunerea Guvernului, pe care o vom înainta astăzi și este pregătită vizează ca această confiscare extinsă să vizeze inclusiv infracțiunile de corupție și infracțiunile economico-financiare. Fără un asemenea demers practic rămâne lipsită de conținut introducerea în legislația românească a instituției confiscării extinse. Cred că putem cu adevărat să dăm autorităților statului instrumentele necesare pentru ca, în continuare, cetățenii cinstiți să fie protejați, averea lor să fie garantată, pentru că dreptul de proprietate este inviolabil, dar, în același timp, în anumite circumstanțe, atunci când este vorba de săvârșirea unor infracțiuni, de persoane condamnate pentru cazuri de corupție că poată fi inversată sarcina probei și să poată face ei dovada faptului că averea pe care au dobândit-o este licită. Numai așa cred că putem să avem o țară care să poată să spună că are legislația europeană implementată în interes public și nu în interesul politicienilor. Cu acesta eu închei mulțumindu-vă pentru invitație, d-le președinte, felicitându-vă încă o dată pentru faptul că ne dați oportunitatea să discutăm, să explicăm într-o dezbatere publică în fața cetățenilor, în fața unei distinse audiențe de specialitate, ceea ce intenționăm prin acest proces de revizuire a Constituției ca demers public, ca demers în interes general.”

* * *

Discursul ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, la Forumul „Revizuirea Constitutiei Romaniei”:

„Doamnelor şi domnilor,

Ministerul Justiţiei s-a pronunţat tehnic asupra proiectului de revizuire a Constituţiei în cadrul dezbaterilor din Guvern.

Având în vedere încărcătura politică inerentă a dezbaterilor legate de revizuirea Constituţiei, ulterior aprobării proiectului în Guvern, Ministerul Justiţiei a optat pentru o atitudine rezervată, plecând de la dezideratul neutralităţii sale politice în actuala conjunctură.

Am adoptat însă, recent, o poziţie publică faţă de aşa-zisa comunicare a CSM către Curtea Constituţională, pentru că a echivalat cu un pas al conducerii CSM în direcţia arenei politice. Intenţia noastră a fost să oferim conducerii CSM ocazia să facă acest pas înapoi, pentru a reintra într-o exprimare instituţională în limita scopului şi atribuţiilor CSM.

Dezbaterea proiectului de Constituţie reclamă un plus de abordare tehnică, pe lângă exprimările politice. Faţă de multitudinea opiniilor tehnice exprimate în ultima perioadă, nu întotdeauna riguroase, este de datoria noastră să facem cuvenitele precizări, de asemenea tehnice, în legătură cu unele aspecte ale proiectului de revizuire.

Unul dintre acestea, foarte important, îl constituie eliminarea prezumţiei de liceitate a dobândirii averilor. Plecând de la această propunere, s-a discutat destul de mult, în ultima perioadă, despre confiscarea extinsă.

Legile trebuie să plece de la realităţi şi să se adreseze acestora. Legile trebuie să aibă un fundament moral, fără de care sunt doar simple texte, construcţii mai mult sau mai puţin raţionale, dar în niciun caz legi.

Iată de ce discuţia despre prezumţia de liceitate a dobândirii averilor şi confiscarea extinsă trebuie făcută plecând de la realităţi, fixând scopuri morale şi asigurând standarde de tehnică juridică.

O realitate este faptul că fosta mare proprietate economică a statului socialist, practic cvasitotalitatea activelor şi patrimoniilor economice, a trecut în mâini private în ultimii 21 de ani. Acest proces, mijlocit prin lege de agenţii de stat, precum Fondul Proprietăţii de Stat, Fondurile Proprietăţii Private, AVAS sau altele asemenea, a născut multiple controverse şi a generat uneori corupţie. O legislaţie fluctuantă şi plină de imperfecţiuni a însoţit privatizarea. De multe ori, aceste lacune au pus antreprenorii în situaţia de a-şi asuma riscuri. Unii au făcut-o cu bună credinţă, prinşi între dorinţa de “a întreprinde” şi imperfecţiunile legislative sau practicile birocratice agresive, alţii au făcut-o cu rea credinţă, profitând de haosul legislativ sau corupţia administrativă. Rezultatul a fost de multe ori acelaşi, privatizări controversate, averi acumulate discutabil. Rădăcinile corupţiei pe care România o combate prin politici ferme de câţiva ani, se află în acest vast proces al privatizării desfăşurat în anii 1990. Problema a fost acutizată de faptul că privatizarea economică s-a extins necontrolat într-un fel de privatizare a fenomenului politic, ceea ce explică într-o măsură lipsa de vigoare şi de inovaţie a suprastructurii politice prezente, indiferent de culoare politică.

Din păcate, prima generaţie de capitalişti şi magnaţi “100% made in România” s-a dovedit pe cât de iscusită în acapararea de active prin mijloace politice, pe atât de insuficient pregătită pentru administrarea lor în condiţii de concurenţă şi responsabilitate socială corporatistă, dar aceasta este o altă problemă.

Problema pe care o avem din punct de vedere moral este că multe din marile patrimonii individuale s-au format prin mijloace ilicite penale, se menţin prin mijloace ilicite penale şi perpetuează ilicitul penal.

Putem să acceptăm riscul ca România de mâine să fie construită şi influenţată într-o măsură şi de către cei care deţin astfel de patrimonii construite ilegal?

Dintr-o altă perspectivă, în plan european, s-au structurat programe şi norme juridice pentru consolidarea unui spaţiu de Justiţie, Securitate şi Libertate, eliberat pe cât posibil de corupţie şi crimă organizată. Programul Stockholm şi Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor având legătură cu infracţiunea.

Iată deci, în sinteză, problema: o realitate patrimonială individuală adesea în contradicţie cu fundamentele şi scopurile morale şi instituţionale ale unei societăţi europene moderne.

Trecând succint la problema de tehnică legislativă, trebuie în primul rând spus că proprietatea dobândită licit trebuie să se bucure de garanţii, dar cea dobândită illicit trebuie recuperată de Guvern.

Garanţia faptului că între cele două categorii se distinge cu rigurozitate nu poate fi decât una singură: o Justiţie performantă, bazată pe magistraţi bine pregătiţi profesional, care să aibă la dispoziţie logistica necesară. Deci, este absolut necesar ca Guvernul să ofere condiţii logistice, iar CSM şi Ministerul Public să asigure o pregătire profesională adecvată, pentru a oferi împreună cetăţenilor garanţia că cei atinşi de politica penală a recuperării produsului infracţiunilor sunt chiar infractorii, nu cetăţeni bogaţi, dar nevinovaţi. Pagubele colaterale în această materie înseamnă nedreptăţi comparabile cu cele produse de raptul comunist, de aceea trebuie să pregătim bine Justiţia pentru aceste instrumente.

Prezumarea caracterului licit al averii nu mai poate funcţiona ca o garanţie absolută. Este ceea ce ne indică Decizia cadru europeană. Este momentul să precizăm faptul că Decizia cadru este implementată în legislaţia noastră, cu excepţia art.3, care reglementează confiscarea extinsă.

Toate statisticile oficiale şi rapoartele de evaluare indică două concluzii:
1. România şi-a construit un cadru solid şi modern pentru combaterea corupţiei şi confiscarea produsului infracţiunii;
2. În ciuda acestui cadru, recuperarea sumelor şi bunurilor rezultate sau achiziţionate în urma comiterii de infracţiuni se situează încă la un nivel foarte redus.

Această a doua concluzie ne sugerează două direcţii de acţiune:
1. extinderea cadrului normativ prin implementarea art. 3 din Decizia cadru, respectiv confiscarea extinsă;
2. mai buna pregătire profesională, în special a procurorilor, în utilizarea mijloacelor juridice aflate la dispoziţie pentru confiscarea produsului infracţiunii, inclusiv acţiunea pauliană (revocatorie), acţiunea oblică şi acţiunea în declararea simulaţiei prevăzute de Codul Civil (art. 974, 975, 1175), precum şi de Noul Cod Civil.

Recuperarea banilor proveniţi din comiterea unor infracţiuni şi aducerea lor la bugetul de stat este şi o problemă de echitate. Statul investeşte anual în structurile de poliţie, parchet şi servicii de informaţii sume importante. Aceşti bani trebuie să se întoarcă la stat pentru că ei sunt plătiţi de cetăţenii cinstiţi tocmai pentru ca infractorii să fie traşi la răspundere, pedepsiţi, iar banii lor confiscaţi. Subliniez, încă o dată, aceste averi trebuie recuperate de la infractori, nu de la cetăţenii oneşti, dar bogaţi.

Este extrem de important să nu depăşim o graniţă aici, să nu uităm că proprietatea privată este baza unei organizări liberale a societăţii, iar prosperitatea sursa dezvoltării civilizaţiei.

Revenind la aspectele tehnice, până la implementarea confiscării extinse, trebuie să optimizăm folosirea tehnicilor pe care le avem la îndemână.

Chiar şi în cauzele penale „comune”, cadrul legal oferă posibilitatea instituirii măsurilor asigurătorii, iar instanţa este cea care decide dacă se aplică sau nu măsura confiscării. Din păcate, instituirea măsurilor asigurătorii nu este o practică, iar acest lucru trebuie remediat. Nu este normal ca în dosare cu prejudicii de sute de milioane să nu încerci măcar să recuperezi acel prejudiciu, să nu iei măsurile asigurătorii şi să nu soliciţi confiscarea bunurilor.

Prin constituirea şi operaţionalizarea noului compartiment în cadrul Ministerului Justiţiei, desemnat ca Oficiu Naţional de Recuperare a Creanţelor, dorim să dăm semnalul unei schimbări fundamentale de abordare a luptei împotriva criminalităţii organizate şi corupţiei prin acordarea unei atenţii deosebite procesului de confiscare şi recuperare a produsului infracţiunilor.

Totodată, Ministerul Justiţiei vizează replicarea în plan intern a abordării Comisiei Europene şi cuprinse în recentul lansat pachet anticorupţie. Acest pachet face parte dintr-o abordare strategică mai largă a Comisiei, care vizează protejarea economiei „curate” a Uniunii Europene. Această abordare strategică mai cuprinde Strategia Antifraudă a Comisiei şi un pachet legislativ privind recuperarea creanţelor.

Noua Strategie Naţională Anticorupţie – în prezent subiect al unei ample consultări publice coordonate de MJ – va include ca obiective specifice protecţia intereselor financiare ale UE şi recuperarea creanţelor din infracţiuni.

După cum spuneam mai sus, cadrul legal actual în materia măsurilor asigurătorii şi confiscării este amplu, pe lângă reglementările din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală privind măsurile asigurătorii şi măsura confiscării speciale, ori din alte legi speciale[1], există texte în Codul Civil care permit recuperarea patrimoniilor.

Este ştiut că un debitor împovărat de datorii, aflat sub iminenţa urmăririi de către creditori a bunurilor sale mobile şi imobile, poate fi tentat să sustragă de la o posibilă executare silită, o serie de elemente active ale patrimoniului,
înstrăinându-le sub diverse forme: donaţii, vânzări simulate sau chiar reale, dar în dauna creditorilor care îşi văd diminuate şansele de realizare a creanţelor.

Codul Civil actual oferă instrumente pentru astfel de situaţii:
– art.975 – acţiunea pauliană (revocatorie) – acţiunea pusă la îndemâna creditorului pentru a obţine revocarea (desfiinţarea) pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în frauda intereselor sale, măsură atât reparatorie, cât şi represivă;
– art.974 – acţiunea oblică – altă măsură de conservare a patrimoniului debitorului şi de prevenire a unei eventuale insolvabilităţi a acestuia, creditorul putând exercita drepturile şi acţiunile debitorului său atunci când acesta refuză sau neglijează să le exercite;
– art.1175 – acţiunea în simulaţie – acţiunea prin care se urmăreşte a se demonstra caracterul simulat al unei operaţiuni care constă în încheierea concomitentă a unui act aparent care nu exprimă voinţa reală a părţilor şi a unuia secret, în care se exprimă voinţa lor reală, spre a face să se aplice singurul contract ce corespunde voinţei reale a părţilor – contractul secret.

Aceste acţiuni primesc o reglementare detaliată în noul Cod Civil, adoptat prin Legea nr.287/2009, consacrând în mod expres soluţiile de principiu, admise de doctrina şi jurisprudenţa actuale (de ex., dovada simulaţiei prin orice mijloc de probă; în cadrul acţiunii oblice, cerinţa expresă, în sensul în care creanţa creditorului trebuie să aibă caracter cert şi exigibil;în cadrul efectelor admiterii acţiunii pauliene – actul atacat va fi declarat inopozabil atât faţă de creditorul care a introdus acţiunea, cât şi faţă de toţi ceilalţi creditori care, putând introduce acţiunea, au intervenit în cauză.

În concluzie, suntem conştienţi că discuţiile privind prezumţia de liceitate a dobândirii averilor şi confiscarea extinsă vor suscita dezbateri intense şi probabil prelungi în Parlament.

Este încă un motiv în plus ca să pledăm pentru optimizarea mijloacelor juridice din legea penală şi legea civilă, consacrate recuperării prejudiciilor în sens larg.”

* * *

Miercuri, 6 iulie 2011, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a facut public faptul ca doamna Laura Codruta Kövesi, Procuror General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, a participat la Forumul „Revizuirea Constitutiei Romaniei”.

Potrivit unui comunicat al PICCJ, in discurs domnia sa a subliniat faptul ca Ministerul Public a atins aceasta problematica si cu ocazia analizei activitatii institutiei, in cadrul prezentarii raportului de activitate pentru anul 2010, cand a sustinut necesitatea modificarii duratei retinerii la 48 sau 72 ore, dar si reglementarea in legislatia nationala a confiscarii extinse.

>> Discurs Procuror General bilantul Ministerului Public 2010

Astfel, doamna procuror general a aratat ca perceptia publica referitoare la propunerea de modificare a duratei retinerii a fost considerata importanta de catre Ministerul Public, care a apelat la o cercetare sociologica. Aceasta a evidentiat  existenta unui  procent semnificativ de persoane care s-au exprimat in favoarea acestui demers de modificare in sensul mentionat. De asemenea, a precizat ca  analiza sociologica efectuata a avut o mare insemnatate, pentru ca propunerea vizeaza masuri de restrangere a drepturilor si libertatilor, fiind intemeiata pe argumente de natura activitatii judiciare a Ministerului Public, dar si pe argumente ce tin de modelul oferit de legislatiile europene.

Sub acest aspect,  Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a subliniat ca scopul acuzarii nu il reprezinta doar condamnarea persoanei dovedite a fi vinovate de comiterea infractiunii, ci si recuperarea bunurilor provenite din infractiuni, asa  incat procurorii au nevoie de instrumente eficiente. In absenta acestora, inculpatii isi vor atinge scopul infractional, deoarece isi vor asuma riscul de a petrece un timp in inchisoare, stiind ca bunurile infractiunii le raman. De aceea, a mai precizat domnia sa, se impune interventia legislativa, deoarece confiscarea extinsa nu are legatura cu oamenii onesti, ci se aplica persoanelor condamnate pentru comiterea unor infractiuni, expres reglementate, si care e firesc sa piarda toate bunurile dobandite nelegal. In acest context, necesitatea normelor, care sa rastoarne sarcina probei cu privire la caracterul licit al averii persoanelor condamnate, rezulta din preocuparea pentru recuperarea prejudiciilor cauzate statului, dar si pentru imbunatatirea increderii societatii in justitie. Aceasta isi va putea dovedi eficienta atunci cand persoanele condamnate vor pierde produsul infractiunii, in totalitate.


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

CONFERINŢE JURIDICE detalii aici

2 aprilie 2017: RED BUSINESS CONFERENCE: Modificările Legii Avocaturii
15 mai 2017: RED BUSINESS CONFERENCE: Poprirea - între lege şi realitate. Ce-i de făcut?
16 mai 2017: Probleme dificile de dreptul sportului (ed. 1)
17 mai 2017: Probleme dificile de dreptul muncii (ed. 6). Răspunderea disciplinară. CONFERINŢA ION TRAIAN ŞTEFANESCU
18 mai 2017: Probleme dificile de drept fiscal (ed. 4). CONFERINŢA RADU BUFAN
19 mai 2017: Probleme dificile de drept penal şi procedura penală (ed. 4). CONFERINŢA NICOLAE VOLONCIU
20 octombrie 2017: Probleme dificile de drept civil (ed. 6). CONFERINŢA VALERIU STOICA
23 noiembrie 2017: Probleme dificile de drept comercial (ed. 3). CONFERINŢA STANCIU CĂRPENARU
24 noiembrie 2017: Probleme dificile de dreptul internetului (ed. 2)

ATELIERE JURIDICE detalii aici

4 aprilie 2017: Probleme şi soluţii juridice în SPORT
6 aprilie 2017: Excepţiile de procedură penală. Examen de practică judiciară
26 aprilie 2017: Evaziunea fiscală. Aspecte controversate de drept penal şi drept procesual penal
9 mai 2017: Apărarea drepturilor de proprietate intelectuală prin mijloace de procedură civilă
10 mai 2017: Spălarea de bani. Pericole concrete şi soluţii de prevenire
24 mai 2017: Expertiza contabilă în dosare penale. Studii de caz
5 iunie 2017: Camera preliminară. Examen teoretic şi jurisprudenţial al posibilităţilor şi rezultatelor 6 iunie 2017: Cum putem convinge şi impune instanţei naţionale să adreseze o trimitere preliminară Curţii de Justiţie a Uniunii Europene?
14 iunie 2017: Achiziţii publice de la teorie la practică

Lasă un răspuns

Important
Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real şi care respectă Politica JURIDICE.ro si Condiţiile de publicare. Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.
Return to Top ▲Return to Top ▲