« Secţiuni « Jurisprudenţă « ÎCCJ « Jurisprudenţă curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRecurs în interesul legii
ÎCCJ. Recurs în interesul legii
JURIDICE

RIL promovat. Cuantumul indemnizatiei de concediu de odihna cuvenit personalului didactic si didactic auxiliar din invatamantul preuniversitar de stat
12.07.2011 | Andrei PAP, Andrei PAP

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu recurs în interesul legii întrucât în practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la „ interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010, raportate la art. 150 (fost art. 145) din Codul Muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, referitor la cuantumul indemnizaţiei de concediu de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010, cuvenit personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat.

Optica jurisprudenţială

1. Astfel, unele instanţe de judecată au admis aceste cereri, apreciind că reclamanţii, personal didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat, au dreptul la o indemnizaţie de concediu în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de art. 1 din Legea nr. 118/2010, indiferent de perioada de efectuare a concediului de odihnă, deci şi pentru perioada ulterioară datei de 3 iulie 2010, când a intrat în vigoare această lege.

S-a reţinut că, potrivit art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, cadrele didactice au dreptul la un concediu anual cu plată în perioadele vacanţelor şcolare, respectiv universitare cu o durată de cel puţin 62 zile, exclusiv duminicile şi sărbătorile legale.

În aplicarea acestor dispoziţii legale, cu luarea în considerare şi a dispoziţiilor art. 17 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, republicată, s-a emis Ordinul nr.3251 din 12 februarie 1998 al Ministerului Educaţiei Naţionale care, la pct. 21-26 reglementează dreptul la o indemnizaţie pentru concediul de odihnă a cărei plată se face cu cel puţin 5 zile înaintea plecării în concediu, stabilindu-se totodată şi modul de calcul al cuantumului acestei indemnizaţii.

Prin urmare, stabilirea dreptului la indemnizaţia de concediu a cadrelor didactice trebuie făcută în raport de veniturile salariale ale acestora, corespunzător perioadei efectuării concediului de odihnă, respectiv cu 5/10 zile înainte de plecarea în concediu, venituri asupra cărora nu se mai poate reveni dacă, ulterior, acestea au fost modificate urmare unor schimbări legislative.

A proceda altfel, înseamnă a introduce, în modalitatea de stabilire a indemnizaţiei de concediu,  un element de incertitudine determinat de eventuala fluctuaţie legislativă, ceea ce ar face ca această creanţă să nu mai fie lichidă şi, deci, să nu mai poată fi plătită cu 5/10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă, aşa cum prevăd reglementările legale în materie.

Faptul că indemnizaţia de concediu s-a plătit la data la care intrase în vigoare Legea nr.118/2010 nu are nicio relevanţă, întrucât situaţia ivită în favoarea reclamanţilor este cea raportată la data naşterii dreptului, şi nu la   data valorificării lui.

Art. 1 alin. (1) din Legea nr.118/2010 se aplică, potrivit art. 4 din acest act normativ, de la data intrării în vigoare a acestei legi, adică de la data de  3 iulie 2010.

Aceasta înseamnă că diminuarea indemnizaţiilor de concediu poate fi aplicată numai acelor situaţii în care dreptul la primirea acestei indemnizaţii s-a născut ulterior intrării în vigoare a Legii nr.118/2010, iar nu şi situaţiilor în care acest drept s-a născut sub imperiul legii anterioare, fiind irelevant momentul executării obligaţiei corelative de către angajatori, prin remiterea efectivă a sumelor de bani (stingerea obligaţiei prin plată).

A proceda altfel, înseamnă a încălca principiul neretroactivităţii legii, principiu statuat atât în art.15 alin. (2) din Constituţie, conform căruia, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, cât şi de art.1 din Codul civil.

În atare situaţie, măsura luată de către pârâţi, de a calcula indemnizaţia de concediu prin diminuarea acesteia cu 25%  a fost considerată nelegală.

În aceeaşi orientare jurisprudenţială, alte instanţe au apreciat că indemnizaţia de concediu este o creanţă certă, întrucât existenţa ei rezultă din prevederile legale şi din contractul individual de muncă, este lichidă, întrucât se referă la o sumă de bani al cărei cuantum este precis determinat potrivit bazei de calcul stabilite de lege şi exigibilă, întrucât este stabilit şi împlinit termenul de plată al acesteia.

Prin urmare, indemnizaţia de concediu are natura juridică a unui drept de creanţă protejat de art.1 din Protocolul  nr.1 adiţional la Convenţia Europeană  pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, putând fi deci, considerată „bun” în sensul acestui articol, fapt ce conduce la recunoaşterea calităţii de victimă pentru persoana lipsită, în tot sau în parte, de această indemnizaţie.

Reclamanţii, fiind titularii unui interes substanţial protejat prin art.1 al Protocolului adiţional, concretizarea dreptului în ceea ce înseamnă perceperea valorii patrimoniale prin încasarea în fapt a indemnizaţiei de concediu se constituie, pentru salariat, într-o  „speranţă legitimă” apărată de Convenţie.

Având în vedere şi dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cărora, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, s-a arătat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, deşi drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanţă, în privinţa apărării lor, sunt asimilate cu bunuri (cauza Beyler împotriva Italiei, 2000).

Pe de altă parte, s-a apreciat că indemnizaţia pentru concediu de odihnă nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, întrucât diminuarea cu 25% are în vedere numai salariile/ soldele/indemnizaţiile lunare,  precum şi alte drepturi care au fost stabilite în conformitate cu prevederile Legii cadru nr. 330/2009 şi ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, or  niciunul dintre aceste acte normative nu reglementează indemnizaţiile pentru concediul de odihnă.

2. Alte instanţe de judecată, dimpotrivă, au considerat  că şi indemnizaţiilor pentru concediul de odihnă, aferent anului şcolar 2009 – 2010, li se aplică diminuarea cu 25% prevăzută de art. 1 din Legea nr. 118/2010, după intrarea în vigoare a acestei legi, cu motivarea că această indemnizaţie se calculează raportat la media zilnică a veniturilor din  luna  în  care  se  efectuează  concediul.

Astfel, respingând în totalitate ori admiţând în parte acţiunile reclamanţilor, doar în privinţa indemnizaţiei de concediu aferente zilelor din concediul legal de odihnă efectuat anterior datei de 3 iulie 2010, instanţele au arătat că  indemnizaţia de concediu de odihnă nu se plăteşte în funcţie de drepturile salariale încasate anterior concediului de odihnă, ci cuantumul acesteia se determină în raport cu numărul de zile de concediu, înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime şi, după caz, indemnizaţia pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.

Ca atare, chiar dacă această indemnizaţie ar fi trebuit calculată şi plătită cu cel puţin 5 zile înaintea plecării în concediu, când salariile personalului din învăţământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,  iar la acel moment, Legea nr. 118/2010 nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicată în Monitorul Oficial abia în data de 30 iunie 2010, intrând în vigoare la data de 3 iulie 2010, totuşi dispoziţiile legale care reglementează plata în avans a indemnizaţiei aferente concediului de odihnă nu schimbă cu nimic modul de calcul al acesteia şi faptul că ea se cuvine pentru perioada în care se efectuează  acest concediu.

Întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere cu 25 %, în acelaşi mod şi indemnizaţia pentru concediul de odihnă efectuat după această dată (3 iulie 2010) este diminuată în mod corespunzător.

În analiza din perspectiva dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţele au reţinut că dreptul la anumite beneficii băneşti, în calitate de salariat, nu este un drept de sine stătător, consacrat şi apărat ca atare de Convenţie, ci a fost asimilat în jurisprudenţa Curţii, în anumite condiţii, unui drept de proprietate şi analizat din perspectiva art.1 al primului protocol adiţional la Convenţie.

Convenţia nu garantează, însă, persoanelor dreptul de a obţine pe viitor un anumit bun, în lipsa unei baze legale a pretenţiei reclamantului, Curtea neputând crea un drept nou în favoarea acestuia.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului face o distincţie esenţială între dreptul de a continua să primeşti pe viitor un salariu într-un anumit cuantum şi dreptul de a primi efectiv salariul câştigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (cauza Lelas contra Croaţiei din 20 mai 2010).

Totodată, Curtea a considerat că  statul are libertate de apreciere  în a stabili ce beneficii sunt plătite persoanelor, din bugetul de stat.

Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, prin modificări corespunzătoare  asupra legislaţiei.

Opinia Procurorului General este în sensul că al doilea punct de vedere concordă cu litera şi spiritul legii

>> Textul integral al recursului în interesul legii

Pentru Juridice.ro, Andrei PAP

 
Secţiuni: Recurs în interesul legii, VARIA (alte surse) | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD