JurisprudenţăJurisprudenţă CEDOJurisprudenţă CJUEJurisprudenţă CCRJurisprudenţă ÎCCJJurisprudenţă curentă ÎCCJ / Dezlegarea unor chestiuni de drept / Recurs în interesul legiiJurisprudenţă Curţi de apelJurisprudenţă TribunaleJurisprudenţă Judecătorii
 
ÎCCJ. Recurs în interesul legii
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

RIL promovat. Stabilirea cuantumului despagubirilor acordate societatilor comerciale în cazul retrocedarii unor imobile fostilor proprietari
11.07.2011 | Andrei PAP, Andrei PAP


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu recurs în interesul legii întrucât în practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedre unitar cu privire la problema de drept vizând aplicarea dispoziţiilor art. 324 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999, raportat la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, modificată şi completată, în referire la criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirilor acordate societăţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare, urmare retrocedării unor imobile foştilor proprietari.

Optica jurisprudenţială

1. Unele instanţe de judecată învestite cu cereri având ca obiect acordarea de despăgubiri, consecinţă a ieşirii din patrimoniul societăţilor comerciale a imobilelor restituite foştilor proprietari, au dispus obligarea instituţiilor publice, implicate, la plata unor despăgubiri reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului retrocedat.

În susţinerea acestei soluţii s-a reţinut că art. 324 alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999 prevede că instituţiile statului implicate vor plăti societăţilor comerciale prevăzute la alin. (1), o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deţinute de societatea comercială către foştii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Potrivit art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, dispoziţiile art. 324 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, rămân aplicabile pentru contractele de vânzare-cumpărare încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi care limitează cuantumul despăgubirilor numai pentru contractele încheiate după intrarea ei în vigoare.

Întrucât prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 nu  s-au stabilit criterii de determinare a prejudiciului, se aplică principiul general de drept al reparării integrale a prejudiciului, care trebuie să acopere atât paguba efectiv suferită (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

Cuantumul despăgubirilor se stabileşte în raport de valoarea pagubei la momentul pronunţării hotărârii, întrucât  numai astfel se realizează echivalenţa între valoarea ieşită din patrimoniul societăţii, prin restituirea imobilelor către foştii proprietari, cu valoarea ce trebuie adusă în loc, prin despăgubirea plătită de instituţia implicată în procesul de privatizare.

Practic, scopul legiuitorului a fost acela de a garanta menţinerea activului patrimoniului societăţii la aceeaşi valoare, indiferent de restituirea în natură a unor imobile.

Interpretarea este justificată şi de faptul că societatea comercială este nevoită, pentru menţinerea volumului de activitate, să achiziţioneze alte imobile cu destinaţia de spaţii de producţie, ceea ce nu se poate realiza cu suma de bani reprezentând valoarea contabilă reactualizată şi nici cu valoarea reactualizată a preţului acţiunilor din contractul de privatizare.

Mecanismul reparării prejudiciului este similar obligaţiei vânzătorului de garanţie pentru evicţiune, prevăzută de art. 1337 din Codul civil, iar în cazul sporirii valorii bunului în perioada de la vânzare până la epoca evicţiunii, art. 1344 din acelaşi cod, dă  dreptul   dobânditorului de a obţine de la vânzător „pe lângă preţul vânzării, excedentele valorii în timpul evicţiunii”, cu alte cuvinte valoarea de piaţă a bunului.

Dispoziţiile art. 324 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, incidente în cauză, prevăd obligaţia instituţiei implicate de a plăti despăgubirile echivalente prejudiciului (înţelegându-se logic, întreg prejudiciul), iar nu doar a unei părţi din acesta.

În plus, numai valoarea de circulaţie a bunului imobil poate să asigure o justă reparaţie şi o reală protecţie a drepturilor societăţii comerciale, în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni  nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional”.

De asemenea, art. 20 alin. (2) din Constituţia României dispune că „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”

Ca atare, dispoziţiile Convenţiei Europene privind Apărarea Drepturilor Omului, ca principiu general, au forţă constituţională şi supralegislativă, având aplicabilitate directă în dreptul intern şi se impun tuturor autorităţilor publice române.

S-a mai învederat că prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, referitoare la limitarea cuantumului despăgubirilor acordate în temeiul art. 27-29 din acelaşi act normativ, de instituţia publică implicată în privatizare, la procentul de 50% din preţul efectiv plătit de cumpărător, nu sunt aplicabile contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni, încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, ci numai contractelor încheiate, după această dată, potrivit principiului tempus regit actum.

Totodată, nici teoria îmbogăţirii fără just temei nu îşi găseşte incidenţă, în cauză, nefiind întrunite niciuna  din cele trei condiţii ale acţiunii de in rem verso, despăgubirile solicitate având la bază atât dispoziţiile art. 324 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, cât şi actul juridic reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, aşa încât nu se pune problema faptului juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane.

2. Alte instanţe au apreciat, dimpotrivă, că obligaţia de reparare a prejudiciului suferit de societatea comercială, din al cărei patrimoniu a fost retrocedat imobilul, se limitează la valoarea de inventar actualizată, în raport de indicele de inflaţie la momentul predării efective a bunului sau de coeficientul de reevaluare a construcţiilor şi terenurilor.

În considerente s-a precizat că solicitarea instituţiei publice implicată în privatizare, în sensul acordării despăgubirilor la nivelul valorii contabile stabilită la data vânzării parchetului de acţiuni nu poate fi reţinută, întrucât societăţile comerciale sunt obligate, prin lege, să procedeze la anumite intervale de timp, la actualizarea valorii contabile a imobilelor din patrimoniu, conform coeficienţilor adoptaţi de legiuitor.

Urmare acestei actualizări, bunurile primesc o nouă valoare contabilă, înscrisă, ca atare, în evidenţele financiare ale societăţii, valoare care se impune a fi avută în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate.

Pe de altă parte şi limitarea despăgubirilor la procentul  acţiunilor ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, este o abordare greşită, deoarece legea stabileşte obligaţia instituţiei publice implicate în privatizare să acorde despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin restituirea în natură a imobilului, fără a circumstanţia această despăgubire la procentul acţiunilor vândute în cadrul procesului de privatizare.

În consecinţă, în lipsa unui temei de drept şi prin interpretarea gramaticală a dispoziţiilor art. 324 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, modificată  prin Legea nr. 99/1999, este evidentă intenţia legiuitorului de acordare a despăgubirilor, fără o limitare a acestora în raport de procentul acţiunilor vândute.

3. Corespunzător unui alt punct de vedere, s-a considerat că prejudiciul societăţilor comerciale, creat prin restituirea imobilului foştilor proprietari, nu poate echivala cu valoarea de circulaţie a imobilului, deoarece despăgubirea trebuie să reprezinte, din patrimoniul prezent, aceeaşi proporţie pe care valoarea activului respectiv, o avea în patrimoniul societăţii ale cărei acţiuni au fost cumpărate prin contractul de privatizare, la momentul cumpărării, prin aplicarea aceleiaşi proporţii dintre procentul acţiunilor vândute din întregul capital social, la valoarea preţului încasat şi plătit.

În argumentarea acestei soluţii care se regăseşte în opinia separată exprimată la nivelul Secţiei Comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu prilejul  soluţionării litigiilor având ca obiect problema de drept antamată, s-a arătat că Fondul Proprietăţii de Stat, respectiv, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin succesiune, realizează, în acord cu dispoziţiile art. 43 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, întregul proces de privatizare a societăţilor comerciale înfiinţate în baza Legii nr. 15/1990, cu capital de stat, fie prin vânzarea acţiunilor emise de aceste societăţi, fie prin vânzarea de active, iar veniturile încasate sunt vărsate la bugetul de stat, după deducerea cheltuielilor prevăzute în bugetele acestor instituţii, care includ şi despăgubirile cuvenite potrivit art. 324, astfel cum stipulează art. 9 alin (1) şi (2) lit. d) din ordonanţa, mai sus menţionată.

S-a precizat că vânzarea este precedată de întocmirea unui dosar de prezentare, instituţia publică implicată şi societatea comercială fiind obligate să asigure accesul liber, potenţialului cumpărător, la toate datele şi informaţiile privind activitatea şi situaţia patrimonială a societăţii, astfel cum dispune art. 14 alin.9 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, acelaşi articol instituind şi posibilitatea negocierii dintre instituţia publică şi cumpărător, cu privire la acordarea unor garanţii acestuia din urmă, pentru eventualele daune rezultate din faptul că societatea este ţinută să îndeplinească vreo obligaţie, inclusiv faţă de terţi sau să suporte vreo pierdere dintr-un act, fapt sau operaţiune, nedezvăluită sau neprevăzută, „răspunderea instituţiei publice implicate, fiind limitată în toate cazurile la preţul plătit, efectiv, de cumpărător, statul garantând îndeplinirea obligaţiilor de plată ale instituţiei publice implicate”.

În atare situaţie, chiar dacă obiectul contractului de vânzare-cumpărare îl constituie pachetul de acţiuni reprezentând o fracţie a capitalului social în expresie juridică, acestui capital, evidenţiat în bilanţ, la pasiv, îi corespund la activ bunuri ale societăţii, aşa încât, echilibrul dintre acesta şi preţul încasat trebuie menţinut şi ulterior încheierii actului de înstrăinare, pentru eventuale pierderi prevăzute de legiuitor ulterior privatizării şi a căror obligaţie de acoperire a fost instituită în sarcina vânzătorului, respectiv a instituţiei publice implicate.

O astfel de obligaţie este şi cea prevăzută de art. 324 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, articol care face parte din Capitolul V1 intitulat „Situaţia unor imobile deţinute de societăţile comerciale care fac obiectul privatizării”.

Obiectul reglementării acestui capitol sunt două categorii de imobile:

a) terenurile pe care societăţile comerciale le deţin şi care se privatizează „fără a include în capitalul social valoarea lor”, urmând ca ulterior, după clarificarea regimului juridic, în sensul eliberării certificatului de proprietate asupra lor, capitalul social al societăţilor comerciale „să se majoreze de drept” cu valoarea acestor bunuri, menţionate în certificat;

b) imobilele la a căror  restituire, în natură sau în echivalent, au fost obligate societăţile comerciale privatizate sau în curs de privatizare.

Dacă operaţiunea cu privire la prima categorie de imobile are ca rezultat o majorare a capitalului social al societăţii comerciale privatizate, operaţiunea cu privire la cea de-a doua categorie de imobile ar putea avea ca rezultat o reducere a capitalului social şi tocmai pentru evitarea unei astfel de situaţii, s-a instituit mecanismul prevăzut de art. 324 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999.

Raţiunea obligării instituţiei implicate în procesul de privatizare la o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin retrocedarea imobilelor foştilor proprietari, stabilit legal şi deci previzibil este menţinerea capitalului social la nivelul avut la momentul privatizării, consemnat în dosarul de privatizare, de către instituţia implicată, viitorului cumpărător, conform cu principiul fixităţii capitalului social, al corespondenţei lui cu bunurile înscrise în bilanţ, la activ.

Prin urmare, obligaţia de reparare a respectivului prejudiciu este o obligaţie comercială, instituţia implicată, ca acţionar majoritar, având calitatea de comerciant, calitate deţinută şi de societatea comercială, obligaţia de plată nefiind nici fiscală şi nici civilă.

Aşadar, răspunderea instituţiei implicate nu este una delictuală, ci una contractuală, fiind generată de o clauză contractuală, implicită convenţional şi expresă legal, de garanţie a nivelului capitalului social existent la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, pentru cauze anterioare sau concomitente de micşorare a acestui capital, al cărui beneficiar final este cumpărătorul.

Art. 14 alin. 9 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999 limitează răspunderea instituţiei implicate, în toate cazurile, la preţul efectiv plătit de cumpărător.

Ca atare, cuantumul prejudiciului trebuie stabilit în această limită legală evitându-se, astfel, situaţia paradoxală ca, prin acordarea valorii de circulaţie a imobilului, acest prag al preţului plătit să fie depăşit, fapt ce ar contraveni oricăror principii comerciale şi de afaceri, a căror finalitate este profitul, iar nu gratuitatea şi care, la modul ipotetic, ar putea permite o conivenţă între părţile procesului de restituire, eventualitate care ar justifica teoretic exceptio mali processus.

În concluzie, prejudiciul cauzat societăţii comerciale prin restituirea imobilului către foştii proprietari, se raportează la procentul pe care bunul respectiv îl deţinea, valoric, în capitalul social reprezentat prin acţiuni, la momentul încheierii actului de privatizare.

Pe de altă parte, s-a mai susţinut că, întrucât legea specială nu circumstanţiază nivelul despăgubirilor la procentul acţiunilor vândute, faţă de caracterul comercial  al acesteia, devine operant art.1 din Codul comercial, conform căruia unde legea nu dispune se aplică Codul civil, respectiv regulile de drept comun.

Prin urmare, în stabilirea judiciară a echivalentului bănesc al prejudiciului, se aplică principiile instituite prin art. 1084-1086 din Codul civil, în sensul că prejudiciul trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) şi câştigul nerealizat (lucrum cessans), repararea privind numai prejudiciul previzibil la momentul încheierii contractului, respectiv prejudiciul direct, în legătură cauzală cu faptul ce l-a generat.

În concluzie, aplicându-se principiile, mai sus enunţate, după determinarea prejudiciului, ca proporţie între valoarea bunului restituit, în valoarea capitalului social, la care se va aplica procentul de capital vândut, rezultatul se va raporta, prin regula de trei simplă, la preţul încasat, prin adăugarea la valoarea astfel obţinută a câştigului nerealizat, constând în lipsa de folosinţă de la momentul notificării restituirii imobilului şi până la data nerealizării acordului de plată, dacă în aceasta se constată culpa comună a părţilor.

Opinia Procurorului General este în sensul că acest ultim punct de vedere concordă cu litera şi spiritul legii.

>> Textul integral al recursului în interesul legii

Pentru Juridice.ro, Andrei PAP

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate