Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
CRAZNIC
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Cui îi este frică de Noul Cod civil?

15.07.2011 | JURIDICE.ro, Radu RIZOIU

Publicarea în 24 iulie 2009 a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil [1] nu a stârnit decât vagi ecouri cu privire la aspectele de structură implicate de noua reglementare. Majoritatea juriştilor au văzut în acest demers nimic mai mult decât o nouă încercare birocratică de a „bifa” încă un punct pe agenda infamului program de cooperare în domeniul justiţiei (MCV). Puţini au fost aceia care au crezut cu adevărat că noua reglementare este menită să producă efecte juridice într-un orizont de timp previzibil. Prin urmare, doctrina a ignorat în mare măsură dispoziţiile unui act normativ văzut ca un simplu exerciţiu de stil.

În momentul în care proiectul a ceea ce urma să devina Legea nr. 71/2011 a devenit un document public (în vara anului 2010) prin afişarea pe site-ul Ministerului Justiţiei, lumea juridică a început să se gândească în mod serios la noua reglementare. Printre cele mai categorice reacţii au venit tocmai din sfera specialiştilor în drept comercial [2]. Cauza? Dispoziţiile Noului Cod civil vizau abrogarea (cvasi-)integrală a Codului comercial şi includerea tuturor raporturilor din sfera dreptului privat sub aripa Noului Cod civil.

Din propria mea postură de „comercialist”, cred că atât reacţiile profesorilor mei, cât şi teza (mai mult presupusă decât afirmată) a dispariţiei [3] dreptului comercial se situează în extremele viziunii Noului Cod civil. Cred că trebuie de la început operată distincţia între dreptul comercial şi ştiinţa dreptului comercial [4]. În definitiv, dreptul reprezintă un continuum, un sistem unitar menit să ofere reguli pentru toate raporturile interumane. Divizarea în ramuri de drept este utilă numai în măsura în care apartenenţa unei reguli la o anumită ramură conferă acelei reguli accesul la un set de principii comune (dar diferite de cele ale celorlalte ramuri) prin prima cărora regula poate fi interpretată şi aplicată în practică.

Ştiinţa dreptului, pe de altă parte, utilizează divizarea în ramuri pentru a permite o mai facilă explicare a sistemului de drept şi pentru a oferi „învăţăceilor” o metodă de a deprinde regulile sistemului. Aşadar, ştiinţa dreptului este construită pe un demers pedagogic, pe când dreptul vizează aplicarea regulilor în viaţa practică, pe calea unui demers utilitar. Construcţia pedagogică trebuie înţeleasă în sens larg, iar nu restrânsă la cadrul învăţământului juridic. Orice practician al dreptului ştie că nu poate să aplice dreptul dacă nu îl înţelege. Ştiinţa dreptului se bazează tocmai pe relevarea mecanismelor logice care fac o colecţie de norme să fie înţeleasă de către cei care le aplică. De asemenea, orice jurist este conştient de faptul că dreptul este un organism viu, în continuă mişcare şi evoluţie. Prin urmare, studiul dreptului nu se poate opri niciodată. Dincolo de formalizarea formării continue la nivelul diferitelor categorii de profesii juridice [5], orice practician al dreptului ştie că trebuie să studieze în mod continuu pentru a putea aplica dreptul în vigoare la data evenimentelor analizate (tempus regit actum). În acest context se afirmă că doctrina juridică constituie şi astăzi un izvor (indirect) de drept [6].

În acest punct, cred că disputele doctrinare [7] de până acum trebuie asociate cu teama că teza monistă adoptată de Noul Cod civil ar putea indica ideea dispariţiei ştiinţei dreptului comercial. Opinia mea este că noua reglementare este de natură să îmbogăţească această ramură de drept şi să faciliteze demersul pedagogic. Pe ce mă bazez când lansez o asemenea afirmaţie contraintuitivă? Pe două observaţii.

O primă observaţie este de natură legislativă. După ce art. 2 alin. (1) din Noul Cod civil exprimă valoarea de generalitate a reglementării în domeniul dreptului privat (pe coordonate similare dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din atât de deplânsul Cod comercial), art. 3 din Noul Cod civil precizează că noua reglementare integrează (din punct de vedere al izvoarelor primare) normele juridice aplicabile între particulari, între aceştia şi profesionişti şi între profesioniştii înşişi. Aşadar se recunosc în continuare existenţa mai multor categorii de raporturi juridice de natură privată[8]. O citire atentă a Noului Cod civil relevă o serie de reguli specifice raporturilor în care intervin profesioniştii sau în care este implicată o întreprindere. De aceea cred că dreptul comercial a dispărut numai în măsura în care a dispărut şi dreptul familiei (prin abrogarea Codului familiei) sau dreptul internaţional privat (prin abrogarea Legii nr. 105/1992).

Apoi, noua paradigmă „profesionist”-„întreprindere” are o sferă mult mai largă decât vechiul criteriu „acte/fapte de comerţ”-„comerciant”. În afara modificării punctului de legătură de la un criteriu preponderent obiectiv [9] către unul preponderent subiectiv, trebuie totuşi observată extinderea criteriului dincolo de limitele activităţii pur comerciale. Profesionistul este orice persoană (fizică sau juridică) îndeletnicindu-se cu „exercitarea sistematică (…) a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ” (s.n. R.R.). Iată deci că sfera raporturilor juridice supuse unui regim special se extinde. Este însă eronat să încercăm să punem semnul egalităţii între comerciant şi profesionist, între exploatarea unui întreprinderi şi actele de comerţ.

În loc să dispară dreptul comercial, el se extinde… Şi atunci de ce ne temem de Noul Cod civil?

O a doua observaţie este de natură empirică. În procesul didactic, studenţii/auditorii au dificultăţi în a înţelege că dreptul comercial are, de lege lata, două izvoare principale: Codul comercial şi Codul civil (de la 1864). Întrebări de genul „de unde ştim cum distingem între nulităţile absolute şi cele relative în dreptul comercial?” au apărut la fiecare generaţie. Iar aceste întrebări apăreau în condiţiile în care fiecare putea „recita” foarte exact faptul că acolo „[u]nde ea [legea comercială] nu dispune se aplică Codul civil”. Sper că acum asemenea neclarităţi vor dispărea de vreme ce orice jurist va trebui să parcurgă întreaga reglementare sub forma unui Cod unic pentru a decela (şi) regulile aplicabile profesioniştilor.

În concluzie, cred că dreptul comercial ca ştiinţă nu dispare, ci trebuie să se reformeze. Dreptul comercial ca ramură de drept va trebui însă să se redefinească în funcţie de noua paradigmă şi să trateze în mod unitar toate raporturile în care intervin profesionişti sau se are în vedere exploatarea unei întreprinderi. Nu cred că este bine să ne temem de o reglementare care ne va fi obiect de studiu în vederea aplicării legii pentru mulţi ani de acum înainte. Dreptul pozitiv (fie el edictat de către reprezentanţii poporului aleşi în mod politic, fie el redactat de către specialişti în drept veniţi din sfera academică) trebuie luat ca atare şi interpretat în sensul de a produce efecte juridice şi de a organiza societatea umană căreia i se adresează.

Mie, personal, nu mi-e frică de Noul Cod civil!


[1] Pentru uşurinţă în exprimare (şi pentru distincţia faţă de Codul civil de la 1864), voi folosi în continuare termenul de „Noul Cod civil” pentru forma actuală a Legii nr. 287/2009 (cu modificările aduse de Legea nr. 71/2011).

[2] A se vedea St.D. Cărpenaru, Dreptul comercial în condiţiile Noului Cod civil, în „Curierul judiciar” nr. 10/2010, p. 543-546; S. Angheni, Dreptul comercial – între tradiţionalism şi modernism, în „Curierul judiciar” nr. 9/2010, p. 483-485.

[3] A se vedea I. Turcu, Prohodul Dreptului Comercial Român, pe JURIDICE.ro.

[4] A se vedea I. Ceterchi, I. Craiovan, Introducere în teoria generală a dreptului, editura All, Bucureşti, 1998, p. 4-11; I. Craiovan, Doctrina juridică, ed. All Beck, Bucureşti, 1999, p. 12-16; St.D. Cărpenaru, Drept comercial român, ediţia a VI-a revizuită şi adăugită, editura Universul juridic, Bucureşti, 2007, p. 13-16; I. Turcu, Tratat teoretic şi practic de drept comercial, vol. I, editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 1-11.

[5] În ultimii ani a devenit evidentă mişcarea de formalizare a acestei formări continue fie sub forma cursurilor de formare, fie sub forma testelor de verificare a cunoştinţelor.

[6] A se vedea I. Craiovan, loc. cit.

[7] Uneori exprimate sub forma unor dezbateri orale aprinse în cadrul unor manifestări ştiinţifice. A se vedea intervenţiile profesorilor Nicolae Turcu, Marian Nicolae şi Stanciu D. Cărpenaru din cadrul Conferinţei “Intrarea în vigoare a noului Cod civil: realităţi şi provocări legislative ale modernizării societăţii româneşti” organizată de către Ministerul Justiţiei în data de 30 iunie 2011. Dezbaterile pot fi urmărite aici.

[8] În limbajul acronimic modern putem vorbi despre raporturi C2C („consumer-to-consumer”), B2C („business-to-consumer”) şi B2B („business -to- business”).

[9] Deşi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pare a fi dezvoltat în ultimii ani o preeminenţă a criteriului subiectiv în determinarea cauzelor comerciale: ori de câte ori raportul supus judecăţii implica un comerciant, competenţa era acordată instanţei comerciale. Astfel, aplicarea criteriului subiectiv (pe care art. 4 din Codul comercial îl reglementa ca un subsidiar al celui obiectiv prevăzut de art. 3 din acelaşi act normativ) devenise deja, pe cale pretoriană, un dat. Emblematice sunt în acest sens chiar o serie de decizii pronunţate în soluţionarea unor recursuri în interesul legii (decizia nr. XXIII din 2007, decizia nr. LXXXIV din 2007).


Radu RIZOIU


Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan