Completarea normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local
22 iulie 2011 | Corina CIOROABĂ, Juridice.ro

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 513 din data de 20 iulie 2011 a fost publicat Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 145/2011 privind completarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, aprobate prin Ordinul ministrului internelor si reformei administrative nr. 353/2007.
Actul normativ completeaza Normele de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, precizand ca autoritatea judeteana de transport poate elimina din programul judetean de transport, pe perioada de valabilitate a acestuia, traseele care urmeaza a fi incluse in programul de transport public local din cadrul asociatiilor de dezvoltare intercomunitara.
In acest sens, in baza acordului operatorului existent, renuntarea la traseu si retragerea licentei se aproba prin hotarare a consiliului judetean.
Actul normativ mai stabileste ca operatorul existent are obligatia de a presta activitatea de transport pana la atribuirea respectivului traseu de catre asociatia de dezvoltare intercomunitara.