Studii, opinii, interviuri ⁞⁞ RNSJ ⁞⁞ ESSENTIALS
 
 
Opinii
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Dupa un an de INM…

29 iulie 2011 | Victor CONSTANTINESCU

Drept comercial
Gratuit pentru membri

Victor Constantinescu

Victor Constantinescu

A fost alegerea mea să mă prezint la examenul de admitere şi mă aşteptam să fie un an dificil. Cu toate că experienţa, per total, a fost pozitivă, consider că aşa cum formatorii mi-au evaluat critic prestaţia pe parcursul anului, pot da efect principiul reciprocităţii. Staţi liniştiţi, nu o să mă vait despre câte hotărâri şi ordonanţe am avut de redactat, cât de mult am avut de citit sau alte clişee pe care le auzim despre INM.

Pregătirea unitară – o iluzie

Poate cea mai importantă deficienţă a programului de formare iniţială este lipsa de omogenitate oferită de formatori în cadrul dezbaterilor. Pentru a fi mai bine înţeles, trebuie precizat că în cadrul INM, cursurile sunt foarte puţine şi fără vreo importanţă deosebită, accentul căzând asupra dezbaterilor, un fel de seminar ca în facultate, numai că în general dezbaterea este în jurul unui dosar de instanţă sau de urmărire penală. Cum poate intuiţi, fiecare grupă are un alt formator pentru fiecare disciplină, iar un formator are în general o grupă sau două.

Deficienţele se manifestă pe două planuri: (i) pregătirea oferită de către formatori este diferită şi (ii) soluţiile oferite de către formatori pe anumite probleme de drept sunt diametral opuse.

Deşi programa este aceeaşi pentru toată lumea, problemele care sunt tratate în cadrul dezbaterilor diferă de la o grupă la alta. În timp ce unii petrec cele două ore jumătate încercând să găsească încadrarea corectă şi să redacteze minuta unui dosar de dificultate medie, altora li se indică varianta corectă, fără nici o explicaţie sau argumentaţie din partea formatorului. Dacă o grupă discută despre aplicarea hotărârii Adrian Constantin vs. România şi cum afectează aceasta jurisprudenţa ICCJ în materie, la o altă grupă se dă citire teoriei schimbării de încadrare şi atât. Dacă o grupă are în mod constant acte de redactat, care sunt corectate de către formator „la virgulă” şi toate greşelile sunt discutate şi explicate de către formator, o altă grupă poate să redacteze 1 – 2 acte procesuale, returnate cu o notă seacă, fără nici o explicaţie sau discuţie a greşelilor. Şi exemplele pot continua.

Sub al doilea aspect, în cadrul unei catedre, există 2 sau 3 soluţii care sunt oferite auditorilor ca fiind corecte, pe o anumită problemă de drept.

Or, putem să ne punem întrebarea legitimă, dacă cei care se află la vârful sistemului judiciar nu pot lăsa orgoliile profesionale la o parte pentru a adopta o opinie majoritară, cum pot pretinde ca tinerii magistraţi să o facă? Cum putem spera să avem vreodată jurisprudenţă majoritară (unitară ar fi o utopie) dacă încă de la formarea iniţială auditorilor nu le este insuflată această doleanţă – ba chiar, se poate spune că este prezentată ca un element negativ (dăunează grav independenţei, nu?). Nu văd nimic greşit în a argumenta o anumită soluţie sau alta, de a dezbate o anumită problemă de drept, însă dezbaterea trebuie să aibă şi o concluzie – clară şi în consonanţă cu opinia majoritară.

Contrastând cu tabloul pe care l-am pictat mai sus, există mulţi judecători şi procurori care dau sens noţiunii de „formator”. Oamenii care trec dincolo de a fi un bun pedagog şi nu se rezumă la a preda, ci formează viitorii magistraţi. Nu este puţin lucru să stai la masă cu un judecător de la instanţa supremă care să te înveţe cum se studiază un dosar, modul de comportare într-o sală de judecată sau ce se întâmplă dincolo de hârtii. Nu este puţin lucru ca un judecător care are vârsta ta vechime în magistratură, să îţi corecteze o motivare şi să îţi explice de ce o anumită expresie este nepotrivită sau de ce un argument nu prea ţine şi, cu o eleganţă desăvârşită, să te facă să ajungi singur la răspunsul corect.

Materiile fundamentale – CEDO şi UE

Deşi în programa analitică materiile fundamentale sunt cele 4 tradiţionale, în fapt, CEDO şi Dreptul UE sunt materiile fundamentale care se studiază la Institut. Întotdeauna le-am spus colegilor că la cât CEDO şi UE facem, mă aştept la capacitate să avem locuri la Strasbourg sau la Luxembourg. Nu asta este problema, însă.

Ambele materii pot fi caracterizate printr-o expresie foarte plastică „a mile wide and an inch deep” (întinsă pe o milă şi adâncă de un inch).

Cu privire la Dreptul Uniunii Europene, nu înţeleg cu ce îl ajută pe viitorul procuror sau judecător de judecătorie, studiul materiilor ca cum sunt cooperarea judiciară în materie penală şi civilă sau dreptul concurenţei. Care este folosul practic? Pe cine ajută? Nu ar fi mai util să ne axăm pe acele probleme cu care o să ne confruntăm la judecătorie şi să ne luăm timpul necesar pentru a le studia în amănunt?

CEDO suferă de aceeaşi boală. O materie cu 1 ora şi 20 de minute de dezbateri o dată la două săptămâni pentru care trebuie să studiezi cât pentru cele 4 materii fundamentale puse la un loc. Spre deosebire de dreptul Uniunii Europene, aspectele studiate la CEDO sunt utile în mare parte, însă există aceeaşi senzaţie de galop prin materie, acea impresie că trebuie să bifăm anumite aspecte, fără să avem timp să le studiem suficient de bine. Moto-ul celor două materii pare să fie „mult şi repede”.

Şi mai este o problemă de gândire a celor două materii. Ni se tot spune că trebuie să aplicăm normele naţionale în spiritul CEDO şi a dreptului UE. Or, cum am putea să unim cele două  materii cu dreptul naţional, când ele ne sunt prezentate separat de dreptul naţional. În opinia mea, viitorul magistrat le va considera întotdeauna două elemente distincte, atât timp cât ele îi sunt prezentate ca fiind două materii distincte.

Evaluarea – crucea auditorului

Toate incongruenţele prezentate mai sus au pentru auditor un efect imediat asupra notelor. Deşi pare sterilă discuţia pentru cineva care nu a trecut prin formarea iniţială, nu trebuie pierdut din vedere că auditorii sunt repartizaţi la sfârşitul INM-ului în ordinea mediilor şi în general departajarea este realizată la sutime. Astfel, un auditor care a avut parte de formatori exigenţi şi dedicaţi, porneşte cu un avantaj consistent atât în sesiune, dar şi (mai ales) în profesie.

Ne putem întreba dacă accentul ar trebui să fie aşa de pronunţat asupra notelor? Pentru că este clar că din moment ce toţi am promovat examenul de admitere, prezumţia simplă este în sensul că stăpânim destul de bine partea teoretică. Nu am putea găsi oare alte modalităţi de evaluare a viitorilor magistraţi şi să renunţăm la cele clasice pe care le-am experimentat din plin în facultate? Nu există oare nici o diferenţă între modalitatea de evaluare a unui student şi cea a unui auditor de justiţie?

De lege ferenda

Pentru că Institutul oferă un cadru concurenţial pentru auditori, propun ca un sistem concurenţial să fie creat şi pentru formatori. Spre exemplu, s-ar putea oferi posibilitatea auditorilor de a alege să frecventeze dezbaterile susţinute de un alt formator, în acest fel formatorii care nu vor oferi calitatea necesară vor rămâne în scurt timp cu sala goală. Mai mult, evaluarea formatorilor ar putea să fie ceva mai detaliată decât un formular tip la sfârşitul anului. Corelativ, auditorii de justiţie ar trebui să renunţe la atitudinea pasivă şi să îşi exprime în mod vizibil şi organizat nemulţumirile.

Materiile CEDO si dreptul UE ar putea fi integrate în materiile fundamentale, spre exemplu, trimiterea cererilor preliminarii la CJUE ar putea fi dezbătută pe parcursul mai multor seminarii de drept procesual civil, împreună cu un formator de civil şi unul de dreptul UE sau art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ar putea fi tratat la dezbaterile de drept procesual penal. Din câte am înţeles, această idee se află deja pe masa de discuţie şi ar fi cu adevărat un pas înainte dacă ar fi realizată. Consider că ar trebui, de asemenea, analizată programa celor două materii şi optarea pentru una din cele două soluţii: (i) restrângerea materiei sau (ii) alocarea unui număr de ore superior, pentru ca materia să poată să fie studiată, nu alergată.

Mă întreb, oare INM-ul trebuie să fie legat numai de cărţi, examene şi dosare? Poate am putea include în programul de formare iniţială şi altceva? Ceva fără bibliografie?!

Victor Constantinescu
Institutul Naţional al Magistraturii, Grupa 4

* mulţumiri Mădălinei Jebelean pentru sugestii şi pentru sfaturile stilistice


Aflaţi mai mult despre , ,

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Dupa un an de INM…”

  1. George ZIDARU spune:

    Ca fost auditor, nu pot decat sa va recomand (dvs. si colegilor) sa nu intrati in febra competitiei pentru note si a contestatiilor pentru sutimi.
    Chiar daca ele sunt importante, ele nu sunt aspectul principal – fie si numai pentru ca examenul de capacitate decide adevarata repartizare.
    Permiteti-va asadar „luxul” sau „inconstienta” de a rade de cei care isi pierd vremea sa faca tabele si clasamente si de a nu lua in seama aparentele „nedreptatiri” rezultand din inerentele diferente intre formatori.

    Ce mi-as dori eu ar fi ca INM-ul sa transmita cateva idei simple auditorilor (cel putin „pe vremea mea”, nu a fost in totalitate asa): ca vor fi in serviciul dreptatii si al celor care vin in fata lor, iar nu invers; ca nu sunt o casta privilegiata, ce are caderea de a striga pentru tot felul de drepturi, inainte de a-si indeplini cu daruire si constiinta obligatiile; ca a sti drept nu e totuna cu a sti sa-l aplici, si ca perspectivele de tip formalist trebuie puse mereu la indoiala unei (auto-)ironii fine – un om destept va sti intotdeauna sa nu se ia foarte in serios si sa nu se puna pe un piedestal; ca trebuie sa comunicati in sala cu partile, sa fiti umani, sa fiti vii, sa le aratati, sa le dati de inteles ce chestiuni juridice considerati importante; ca nu trebuie sa incuviintati probe inutile doar pentru a nu va „antepronunta” si altele asemenea.

    Sunt de acord cu dvs., cand spuneti ca CEDO si dreptul UE trebuie studiate, in primul rand, la materiile fundamentale, in mod corelat (nu neaparat exclusiv). Asta v-ar scuti din tentatia de a face jurisprudenta CEDO un fetis, si de a umple (inutil) hotararile cu citate din hotararile CEDO…ceea ce ne duce iarasi cu gandul la premisa anterior mentionata: a sti jurisprudenta CEDO nu este, din pacate, o garantie ca ati si inteles-o si ati aplicat-o corect.

    De cand mi-a fost dat sa citesc in niste sentinte ca art. 6 CEDO garanteaza creditorului dreptul de a se adresa executorului de la domiciliul sau (cu ignorarea si incalcarea vadita a art. 453 alin.2 C.pr.civ.) m-am revoltat nitel si am considerat ca unii oameni ar trebui intai sa invete dreptul national si sa-i inteleaga ratiunile – apoi s-ar „prinde” ca acel drept national este de cele mai multe ori conform art. 6 CEDO.
    La fel, in ce priveste dreptul UE, in orice caz in INM nu ar mai trebui predat drept institutional, ci dreptul substantial european, cele 4 libertati fundamentale, procedura sesizarii preliminare, ca si legislatia extrem de bogata de drept international privat, Regulamentele 44/01 si 2201/2003, care instituie norme foarte importante de competenta internationala si uneori chiar teritoriala (aici nu sunt de acord cu ce spuneti, ca nu v-ar folosi la nimic cooperarea judiciara in materie civila, dar nici nu e foarte clar la ce va referiti – insa daca nu va duceti undeva la tara, va veti lovi din ce in ce mai frecvent de aceste probleme).

    Desi in INM sunteti punctati pentru ca povestiti dosarul, nu faceti asta in practica. Evitati practica „copy-paste” si mai ales pe cea a „scannerului” – total inadmisibil, dupa mine, ca judecatorul sa copieze actiunea si intampinarea in hotarare! Rezumati la extrem, maxim o pagina, ce au spus reclamantul si paratul. Iar apoi trebuie sa vina considerentele hotararii, care sunt actul dvs. de creatie, unde nu trebuie sa repovestiti legea ori juriprudenta CEDO, ci sa le faceti o aplicatie inteligenta, la speta.

    Cu toate scaderile sale pe care le am in minte si care sper ca, in timp, vor fi remediate (poate unele au si fost si imaginea mea este deja depasita), INM-ul este un punct de plecare bun pentru un viitor magistrat. Depinde si de fiecare de ce face din acest punct de plecare.
    Dar neaparat sa plecati cu seninatate si cu bucuria de a face o profesie frumoasa, ca si cu o anumita umilinta – intotdeauna veti avea ce invata, iar empiric vorbind, intre momentul in care veti avea prima sedinta si momentul in care va veti putea magistrat „in puterea cuvantului”, vor trece cativa ani.
    Si un ultim sfat, ca o consecinta a frazei imediat anterioare: nu va grabiti sa promovati…

  2. Am citit acum acest articol și m-ar interesa să aflu dacă s-au produs schimbări 🙂

    Mulțumesc,
    Mihaela

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.