BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
Print Friendly, PDF & Email

Mijloace juridice de protectie a creditului. Actiunea pauliana

30.07.2011 | JURIDICE.ro, Florin CIUTACU, Artin SARCHIZIAN
Abonare newsletter

1. Preliminarii. In mod traditional, prin obligatie se intelege acel raport juridic in puterea caruia o persoana – denumita debitor – este tinuta sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva in favoarea unei alte persoane – denumita creditor – astfel, din perspectiva acestuia din urma, vorbim despre un drept de creanta, ce confera titularului acestuia posibilitatea de a pretinde debitorului sau executarea obligatiei sale (a da, a face sau a nu face). Dealtfel Noul Cod Civil la art. 1164, pentru prima data, ofera o definitie (legala) raportului obligational, prevazand ca obligaţia este o legătură de drept în virtutea căreia debitorul este ţinut să procure o prestaţie creditorului, iar acesta are dreptul să obţină prestaţia datorată. Precum am vazut, aceasta indatorire a debitorului formeaza un raport juridic, nefiind, prin urmare o simpla relatie sociala intre doua persoane, ci este reglementata de normele juridice, ceea ce imprima acesteia caracterul obligatoriu, detasandu-se de simpla facultate (posibilitate) a debitorului (daca executa sau nu). Insa, pentru a da continut caracterului obligatoriu al indeplinirii indatoririi debitorului, apare ca ca o necesitate de ordine juridica faptul ca, in situatia in care debitorul nu intelege sa isi indeplineasca de bunavoie obligatia, sa  se poatatrece la executarea silita a acesteia, pentru ca numai astfel poate fi garantata si asigurata obligativitatea indeplinirii indatoririi si, corelativ al realizarii creantei, care, fiind un drept civil patrimonial la nevoie, se va realiza prin presiune asupra patrimoniului debitorului sau prin forta publica (denumita generic – prin  forta coercitiva a statului).

2. Conceptul de executare a obligatiei. In decursul istoriei, perceptia privind indeplinirea (onorarea) obligatiilor si reprezentarea acestora a fost diferita, astfel ca, initial obligatiile erau vazute ca fiind strans legate de persoana debitorului, chiar corporal de aceasta, ceea ce in dreptul roman reprezenta un vinculum corpvs, ce legitima un drept al creditorului asupra persoanei debitorului, ajungandu–se pana acolo incat creditorul se manifesta fata de debitor intocmai ca proprietarul unui lucru. Astfel, creditorul unei obligatii neonorateputea dispune de persoana debitorului insolvabil dupa bunul sau plac, punandu-l sub sclavie sau chiar ajungandu-se la manifestari extreme – suprimarea vietii. Graitor sub aspectul conceptiei de atunci sunt cele inscrise in Legea celor XII table (table III) in care se consemneaza, de acum celebra maximă „adversus hostem aeterna auctoritas esto” (împotriva duşmanului, revendicarea este eternă).

Cu timpul, tinand pasul cu dezvoltarea reglementarilor vietii sociale prin normele juridice, si conceptia privind obligatiile si executarea acestora s-a modificat (a evoluat) fiind acordata o importanta din ce in ce mai mare executarii asupra bunurilor debitorului. Insa acest fapt nu a eliminat intrutotul acele masuri cu caracter represiv asupra persoanei debitorului, aceasta numai daca ne referim la celebra inchisoare pentru datornicii de la Clichy, pe unde numeroase personalitati ale literaturii franceze au trecut (Balzac, Al. Dumas si altii) devenind chiar un subiect de literatura si chiar de satira, fapt care a determinat, cum era si firesc, pierderea eficacitatii acesteia (mai mult chiar, nu doar ca nu se achitau datoriile, dar creditorul era indatorat sa suporte toate spetele tinerii datornicului in detentiune, ceea ce determina o pierdere mai mare din partea acestuia). Chiar si in Romania a fost reglementata o astfel de “temnita a datornicilor” respectiv prin legea asupra constrangerii corporale din 1864, care nu a fost abrogata expres ci se considera abrogata tacit, fata de neconcordanta cu ordinea constitutionala actuala.

Observam astfel ca o data cu inlocuirea executarii asupra persoanei cu executarea asupra bunurilor se pune accentul pe patrimoniul debitorului (in special activul), ceea ce ne indrituieste a retine ca patrimoniul debitorului va garanta indeplinirea obligatiilor, idée redata concentrat in maxima franceze qui s’oblige, oblige le bien (cine se obliga, obliga toate bunurile lui). In sensul consacrarii legislative a acestei teze, articolul 1718 din Codul Civil prevede in termeni precisi ca “oricine este obligat personal este tinut de a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile mobile si imobile, prezente si viitoare”, iar Noul Cod Civil la art.  Art. 2324. alin. (1)  consacra deasemnene regula de drept, potrivit cu care “Cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare. Ele servesc drept garanţie comună a creditorilor săi.” Astfel, ambele texte consacra asa numitul drept de gaj general al creditorului chirografar, sau, cum marginal denumeste Noul Cod Civil “Garanţia comună a creditorilor”, respectiv dreptul creditorului de a-si executa creanta sa – neonorata – asupra oricarui bun al debitorului (afara de cele declarate de lege neurmaribile). Acest creditor se numeste chirografar, intrucat nu are garantata creanta sa printr-o garantie reala (ipoteca, gaj etc.) ori personala (fidejusiune, garantii autonome etc.), adica nu are o garantie anume.

3. Insolvabilitatea, cauza obstaculativa a realizarii creantei. Executarea obligatiilor, desi este obligatorie, faptic nu intotdeauna se realizeaza de bunavoie de catre debitor, caz in care se pune problema executari silite. Cum insa garantarea obligatiilor se face cu bunurile debitorului, ce pot fi volatizate, prin instrainare de catre acesta, producand o insaracire a sa, creditorul este expus situatiei de a nu avea ce executa,  in fata unei insolvabilitati a debitorului (ce in cazul necomerciantilor se numeste deconfitura). Aceasta stare poate fi generata si din pricina situatiei obiectiv precare a debitorului (patrimoniul sau fiind saracit de elemente active – bunuri, creante, etc.), dar nu putine sunt situatiile in care starea este in mod voluntar indusa de acesta,  manifestandu-se[i] chiar o tendinta a debitorului aflat in dificultate (sub amenintarea iminentei executari) de a incheia acte juridice cu tertii, fie pentru a prejudicia creditorii, fie pentru a avea un eventual profit viitor[ii].

4. Insolvabilitatea indusa fraudulos de catre debitor. Remedii. Realitatea dovedeste ca sunt situatii, si nu putine, cand debitorii in mod deliberat isi creeaza sau accentueaza aceasta stare de insolvabilitate (prin instrainarea bunurilor, grevarea lor etc.), cu scopul de a limita posibilitatea creditorului de a-si executa creanta, aceasta atitudine fiind fara indoiala un act fraudulos si vatamator pentru creditor.

Cu scopul de a-l pune la adapost pe creditor fata de astfel de acte frauduloase, legea pune la dispozitia creditorului un instrument juridic prin care acesta poate anihila astfel de acte viclene. Ne referim la actiunea revocatorie sau pauliana (denumire preluata dupa numele preotului Paulus, care, spre anii 150-125 î.Hr. a contribuit la formarea acestui instrument juridic), prin care creditorul poate ataca in justitie actele incheiate de debitor in frauda sa. Aceasta intrucat legiuitorul nu poate sa tolereze frauda debitorului care, precum am aratat, prin micsorarea patrimoniului sau, cauzeaza o dauna creditorului. Efectul admiterii unei astfel de actiuni este acela al desfiintarii actului fata de creditor (ca si in cazul anularii acestuia), vorbind astfel de o inopozabilitate a actului fata de acesta, ce-i va permite sa procedeze la executarea silita asupra bunului, ignorand actul debitorului prin care, eventual, il instrainase. Rezumand, putem retine ca acest instrument juridic reprezinta un adevarat remediu pentru creditorul fraudat, dar in egala masura si o veritabila garantie legala a exercitarii de catre debitor a obligatiilor sale cu bunacredinta.

5. Actiunea pauliana. Retinand carcaterul de “remediu” al actiunii revocatorii,  obiectivat in acel  mijloc, instrument juridic a carui finalitate (functie) este aceea de a inlatura consecintele actelor frauduloase ale debitorului, prin care acesta isi creeaza sau potenteaza starea de insolvabilitate (o insaracire deliberata), consideram deopotriva ca acest instrument juridic va avea si un rol preventiv, dedus din accea ca, o data  atentionati, de existent acestui instrument “adaptat” unor astfel de situatii juridice (create in scop de frauda) debitori, tentati, a apela la astfel de masinatiuni, asi vor infrana pornirea antisocial, constinentizand ca o astfel de operatiune ar putea fi zadarnicita prin exercitarea unei astfel de actiuni.

Sediul materiei il regasim in Codul civil (in vigoare) la art. 975, care prevede ca “creditorii pot sa atace, in numele lor personal, actele viclene facute de debitor in prejudiciul drepturilor lor”, pentru ca Noul Cod Civil[iii] la art. 1562 sa prevada ca “Dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate” iar la alin. (2) sa completeze ca “Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate”.

6. Conditiile exercitarii actiunii revocatorii. In codul civil in vigoare nu sunt prevazute conditiile de exercitare a acestei actiuni, rolul doctrinei si practicii fiind si in acest caz decisiv in sensul trasarii acestora. Astfel, conditiile se vor referi in primul rand la actul incheiat de debitor ce – in rezumat fiind spus – trebuie sa fi produs un prejudiciu creditorului – respectiv, sa fi creat ori sa fi marit insolvabilitatea debitorului si totodata sa fie un act fraudulos si care rezida in aceea ca debitorul la data incheierii actului a avut (si simpla) cunostinta ca prin acesta va prejudicia pe creditorul sau prin provocarea sau marirea starii de insolvabilitate, ceea ce inseamna ca in materia actiunii pauliene nu este ceruta o intentie doloziva din partea debitorului (adica, directa, calificata prin scopul urmarit “de a-l prejudicia pe creditor”), ci este suficient ca debitorul doar sa aiba simpla cunostinta a prejudiciului creat acestora (creditorilor sai). Conditiile se refera si la creditor. In egala masura se cere a nota caracterul  – in general  –  subisdiar al actiunii revocatorii, intrucat ea se justifică numai în situaţia în care creditorul nu-şi poate realiza creanţa împotriva debitorului ce a devenit insolvabil[iv]. Noul Cod Civil, desi mai generos in a oferi si conditiile de exercitare a acestei actiuni, se limiteaza a consacara doar doua dintre acestea, respectiv prima referitoare la prejudiciul incercat de creditor, urmare a incheierii acestui act, consacat in terminis la alin. (1) al art. 1562, ce prevede ca “Dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere (…)”, iar cea de a doua condite reliefata de legiuitor se refera de aceasta dataa la situatia incheierii de acte frauduloase oneroase de catre debitor, caz in care, se cere ca tertul sa fi cunoscut ca prin acest contract sau plata facuta “debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate” – alin. (2) al aceluiasi articol. Asa fiind, si in actual reglementare, ca si in cea viitoare, conditiile, cu unele deosebiri, raman aceleasi.

7. Conditii referitoare la actul incheiat de debitor. Elementul material si moral. In prealabil se impune a preciza ca, fata de exprimarea generica a legii “actele viclene ale debitorului”, fara o circumstantiere a acestora, apare ca intemeiata, teza potrivit cu care toate actele prin care o persoana isi diminueze patrimoniul, daca sunt frauduloase pentru creditor, pot fi atacate pe calea actiunii pauliene[v]. Ba mai mult, se recunoaste aceasta posibilitate chiar si atunci când conventia partilor este consfintita printr-o hotarâre judecatoreasca, fie ea sau nu obiectivata intr-o hotarâri de expedient[vi]. Conditiile privind actul implica un element material si unul moral[vii] – prejudiciul si frauda – ce trebuie dovedite in cadrul procedurii judiciare de catre reclamant, respectiv de creditorul fraudat, astfel ca in vreme ce elementul prejudiciu, ca element material, poate fi in mod facil dovedit prin orice mijloc de proba (de regula prin procesul verbal al executorului de constatare a inexistentei de bunuri susceptibile de executare), elementul frauda (elementul moral) ce reprezinta un element de natura psihica (format in mintea debitorului) este mai dificil de probat, si oricum imposibil prin mijloace de proba directe (pentru ca ar presupune o introspectie). Acest element se va dovedi prin orice mijloc de proba (indirecta) ce va evidentia acele imprejurari care sa formeze covingerea judecatorului investit cu solutionarea cererii ca debitorul la data facerii actului (sau anterior) cel putin cunoaste ca prin aceasta creeaza un prejudiciu creditorului. In plus, practica judiciara a relevant faptul ca noţiunea de fraudă – condiţie a acţiunii pauliene – are un înţeles special, ce nu se confundă cu dolul contractual, ci este suficient ca debitorul să fi avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor[viii] . Astfel, se apreciaza pe drept cuvant ca daca se probeaza cunoasterea de catre debitor a rezultatului actului (in sensul ca proprii creditori nu vor mai avea ce executa, sau desi vor avea, va fi insuficient) se poate prezuma ca a vrut sa pagubeasca pe creditorii sai.[ix]

In practica sunt reputate ca fiind acte frauduloase: actele de înstrăinare a bunurilor către o societate comercială al cărui administrator era membru al familiei administratorului  vânzătoarei, urmărindu-se împiedicarea creditorului în executarea creanţei[x] în cazul în care debitorul a înstrăinat imobilul terţilor dobânditori care sunt fiul şi nora pârâtului debitor şi care locuiesc împreună cu acesta, la numai patru zile după pronunţarea hotărârii care constată creanţa reclamantei creditoare[xi]; incheiere unui contract de împrumut formal pentru acoperirea unei datorii, scopul real fiind transferarea activelor la societatea concurentă înfiinţată de fiica şi cumnatul administratorului, printr-o executare silita premeditata[xii].

Se observa astfel ca majoritatea actelor atacate sunt acte prin care se constituie sau se transfera drepturi asupra bunurilor debitorului sunt incheiate cu o a treia persoana (fiind acte bilaterale, multilaterale) asa incat, actiunea revocatorie, in mod obligatoriu va fi introdusa si impotriva acestei de a treia persoane (in contra tertului). Bunaoara, se pune rationala intrebare daca tertul este tinut sa suporte consecintele ilicitatii actelor debitorului (celui cu care a contractat) si prin urmare, desi a dobandit dreptul asupra bunului, totusi creditorul sa poata a-l executa (in final, ajungand sa fie lipsit de acesta).

Natura actului fraudulos. Act cu titlu gratuit sau oneros. Observam ca Noul Cod Civil, referindu-se la actele ce pot face obiect al actiunii pauliene se rezuma numai a arata conditia ceruta in cazul contractului cu titlu oneros si in cazul unei plati, cand se cere a fi intrunita conditia relei credinte a tertului cocontractant ori, respectiv, beneficiar al platii. Aceasta nu inseamna nici pe departe ca in noua reglementare actele cu titlu gratuit exced domendiului actiuni pauliene, ci dimpotriva, conditiile de exercitare (si de admisibilitate) ale acesteia, in cazul celor din urma, vor fi mai lesnicioase.

Asadar solutia difera dupa cum actul de instrainare este unul cu titlu gratuit (spre exemplu donatie) sau cu titlu oneros (spre exemplu vanzare-cumparare). In situatia primei categorii de acte nu este ceruta conditia ca tertul sa fi fost complice la frauda debitorului, ci in acest caz se iveste un conflict intre acesta (tert) care doreste a pastra un castig (certat de lucro captando) si creditorul fraudat, ce tinde spre a evita o paguba (certat de damno vitando), care se  va fi finalizat – din ratiuni de echitate – in favoarea creditorului, actul urmand a fi declarat imputabil acestuia, care va putea, proceda la executarea silita asupra sa. Dimpotriva, in cazul unui act cu titlu oneros, in puterea principiului protectiei dobanditorului cu titlu oneros de buna-credinta, se cere pentru revocarea actului a fi dovedita si complicitatea la frauda a acestuia, intrucat pana la proba contrara (spre pilda in caz de simulatie) a dat o valoare pentru bunul respectiv, pe care ar trebui – teoretic – sa o recupereze de la transmitator, respectiv de la acelasi debitor insolvabil, regres numai iluzoriu, intrucat, fata de insolvabilitatea acestuia, este cert ca nu va putea recupera acea valoare. Asa incat dreptul terului de buna credinta ar ramane numai in sfera abstractului juridic, solutie profund inechitabila.  In sensul stabilirii continutului notiunii de “complicitate la frauda” practica si doctrina au relevat ca este suficient a se proba faptul ca acesta (tertul) cunostea la data facerii actului ca se iveste sau se agraveaza starea de insolvabilitate a debitorului (transmitatorului), cu efectul prejudicierii creditorilor sai, despre care se cere ca acesta sa aiba cunostinta. Altfel spus, se cere implinirea conditiei “cunoasterii pagubirii creditorilor”[xiii], astfel ca, odata probat acest fapt, se probeaza si intentia (indirect – respectiv nu a urmarit, dar a acceptat) frauduloasa. Dealtfel Noul Cod Civil, prevede in terminis ca „Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate”(art.  1562 alin. (2) NCC), astfel incat se absolutieaza conditia relei-credinte a tertului contractant sau beneficiar al platii, si, in plus, se determina intelesul acestei notiuni, de rea-redinta, care in aceasta materie se intruchipeaza sub forma cunoasterii de catre tert a faptului ca prin incheierea acestui act debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate. Textul trebuie interpretat in sensul ca tertul trebuie sa aiba inclusiv reprezentarea faptului ca urmare a acestei stari creditorii cocontractantului ori ai platitorului vor fi pagubiti.

8. Conditii privitoare la creditor. Pe langa cele doua conditii (materiala si morala) referitoare la actul debitorului, se cere, in privinta creantei creditorului, ca aceasta sa fie certa, lichida si exigibila in momentul pronuntarii hotararii de declarare a inopozabilitatii actului atacat prin actiunea pauliana[xiv], cu unele observatii legate de situatiile particulare care pot aparea, cand unele dintre aceste conditii nu sunt cerute: de pilda conditia lichiditatii creantei (adica, creanta sa aiba un cuantul précis, spre exemplu, o suma de bani determinata) este ceruta numai atunci cand creanta are ca obiect o suma de bani, in cazul celorlalte creante, calitatea de a fi lichida nu este ceruta (spre exemplu in cazul in care prin actele frauduloase se paralizeaza exercitiul unui drept de creanta specializat[xv] care are ca obiect un anumit bun, cum ar fi dreptul de optiune nascut dintr-o promisiune bilaterala de vanzare-cumparare, cand promitentul-vanzator instraineaza bunul unei terte persoane. Din perspectiva Noului Cod Civil se impune a sublinia conditia inpusa de art. 1563, care, referindu-se la “conditiile privitoare la creanta” prevede ca aceasta (creanta) trebuie sa fie certa la data introducerii actiunii. Prin urmare, se cere ca la data promovarii actiunii pauliene creditorul fraudat sa detina fata de debitorul sau o creanta certa, neechivoca, care, in raport de dispozitiile  art. 379 alin (3) din Codul de procedura civila in vigoare, este inteleasa ca fiind acea creanţa a cărei existenţă trebuie sa rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Tot astfel, Noul Cod de Procedura Civila[xvi], la art. 653 alin. (2) determina o creanta ca fiind certa atunci cand existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu.

Asadar, sub aspectul conditiilor cerute pentru exercitarea (cu succes) a actiunii pauliene va trebui sa deosebim intre regimul actual si cel ce va urma o data cu intrarea in vigoare a Noului Cod Civil.

In prezent in practica se pune intrebarea daca pentru exercitarea actiunii revocatorii se cere existenta unui titlu executoriu in mainile creditorului fraudat, in acest sens conturandu-se doua opinii. Intr-o opinie[xvii] (majoritara) se sustine ca nu ar fi necesara detinerea unui titlu executoriu, sub cuvant ca acesta nu reprezinta un act de executare, ci numai se urmareste revocarea unui act fraudulos fata de dreptul de gaj al creditorului chirografar. Intr-o alta opinie se sustine necesitatea existentei titlului executoriu, motivata in esenta de faptul ca insolvabilitatea ce determina actiunea in revocare poate fi constatata numai cu ocazia trecerii la executare silita iar executarea silita este de neconceput in lipsa unui titlu executoriu, fapt care determina (indirect) conditia existentei acestuia.

Cea de a doua opinie pare a fi fost inbratisata si de redactorii Noului Cod Civil, care, precum am aratat, la art. 1563 inpun conditia ca acaesta sa fie “certa”, iar in intelesul Noului Cod de procedura Civila prin creanta certa se intelege aceea a carei existenţa neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu – art. 653 alin. (2) – fiind prin urmare conditionata detinerea unui “titlu executoriu”.

9. Efectele actiunii revocatorii. Urmare a admiterii actiunii revocatorii, actul atacat, dovedit ca fiind fraudulos, va fi inopozabil creditorului, el putand urmari bunul care forma actul ca si cum acesta n-ar fi iesit din patrimoniul debitorului.[xviii] Desi se observa o apropiere de sanctiunea nulitatii, totusi nu suntem in prezenta acesteia, intrucat efectele actiunii revocatorii sunt relative, respectiv actul va putea fi ignorat numai de catre creditorul care a introdus actiunea si a fost biruitor, pe cand in cazul nulitatii efectele se produc fata de toate celelalte subiecte de drept (erga omnes). Altfel spus, admiterea actiunii pauliene atrage ineficacitatea actului fraudulos numai in raporturile dintre creditor si tertul parat, sanctiune reputata de practica si doctrina fiind cea a inopozabilitatii[xix]. De remarcat este faptul ca insasi Curtea Constitutionala considera actiunea pauliana ca fiind un mijloc juridic prin care creditorul poate cere anularea actelor juridice facute in frauda drepturilor sale de catre debitor[xx]. Astfel se naste o contradictie relativa atat la natura actiunii pauliene cat si la efectele acesteia, intrucat pe de o parte este socotita drept o actiune in a nulare, iar pe de alta parte ca fiind o actiune in inopozabilitatea actului[xxi]. Si din aceasta perspectiva, Noul Cod Civil inalatura pentru viitor aparenta contradictie, consacarand expressis verbis ca actul atacat va fi declarat inopozabil (art. 1565). Referindu-se in continuare la efectele admiterii actiuni pauliene, Noul Cod Civil, in articolul precitat, statueaza ca aceasta inopozabilitate va opera atât faţă de creditorul care a introdus acţiunea, cât şi faţă de toţi ceilalţi creditori care, putând introduce acţiunea, au intervenit în cauză. Aceştia vor avea dreptul de a fi plătiţi din preţul bunului urmărit, cu respectarea cauzelor de preferinţă existente între ei.

Din perspectiva efectelor admiterii actiunii, se disting trei aspecte diferite dar conexe, mai précis raporturile ce se creeaza intre cei ce se bucura de, sau, dupa caz, suporta efectele admiterii actiunii.

10. Raportul dintre creditor, tertul dobanditor, tertul subdobanditor, debitor si alti creditori. In ce priveste raportul dintre creditorul reclamant si tertul care a incheiat actul, precum am observat, o data declarat inopozabil actul de dobandire al tertului creditorul poate urmari acest bun (ce a format obiectul material al actului) fara ca tertul sa poata opune dreptul sau dobandit in puterea actului (fraudulos). De precizat insa ca aceasta inopozabilitate opereaza numai in limita prejudiciului suferit de creditor, ceea ce inseamna ca, in masura in care bunul este divizibil si valoarea creantei este inferioara valorii bunului urmarit, actul de instrainare este opozabil si creditorului pentru ceea ce excede nevoii de realizare a creantei sale. Daca, dimpotriva, bunul transmis este indivizibil iar in urma vanzarii sale prin executare silita rezulta un pret mai mare decat valoarea creantei reclamantului, suma excedentara se cuvine tertului dobanditor. Se recunoaste si dreptul tertului de a achita creditorului urmaritor suma necesara indestularii sale, insa nu mai mare decat valoarea bunului, pentru a putea ramane astfel in continuare in stapanirea respectivului bun, urmand a se subroga in drepturi creditorului si a recupera aceasta suma de la debitor (transmitatorul sau). Evident, aceasta in situatia in care nu decide (ori este constrans a o face) a lasa bunul in mana creditorului urmaritor.

In practica se poate intampla ca intre data dobandirii bunului si data pronuntarii hotararii de admitere a actiunii revocatorii tertul sa fi instrainat la randu-i respectivul bun, caz in care se pune rationala intrebare, cum va putea proceda creditorul pentru a inlatura consecintele acestui act? In primul rand, ca si in cazul actului fraudulos incheiat intre debitorul sau si tertul dobanditor, creditorul poate cere revocarea si a actului intervenit intre tertul dobanditor si subdobanditor, urmand a fi incidente aceleasi reguli ca si in cazul primei situatii. In al doilea rand, in masura in care nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate, creditorul poate pretinde tertului dobanditor a-i achita, cu titlu de despagubire, o suma de bani. Relativ la intinderea acestei obligatii a tertului de a despagubi urmeaza a se distinge dupa cum acesta a fost de buna credinta (ipoteza intalnita numai in cazul actelor cu titlu gratuit), caz in care tertul va fi tinut sa plateasca despagubiri numai in masura si limitele in care a realizat o imbogatire pana la momentul introducerii actiunii pauliene[xxii], pe cand in ipoteza tertului de rea-credinta se admite ca acesta va fi tinut sa plateasca despagubiri egale cu valoarea reala a bunului, chiar daca instrainarea a avut loc la un pret inferior[xxiii].

Intrebarea care se naste este aceea de a sti daca acest drept al creditorului de a obtine despagubirile pecuniare de la tert este conditionata de introducerea unei actiuni infructuoase in revocarea actului de instrainare intervenit intre tert si subdobanditor, cu alte cuvinte, daca este o solutie subsidiara. In ce ne priveste, apreciem ca in lumina si respectul principiului echitatii, solutia difera dupa cum suntem in prezenta unui tert de buna-credinta sau de rea-credinta. Astfel, in cazul tertului instrainator de buna-credinta consideram ca el va fi tinut sa suporte consecintele actului fraudulos al altuia (respectiv al transmitatorului sau, debitorului fraudulor). In cazul in care ar fi posibila revocarea actului intervenit intre acesta si un alt tert, subdobanditor, opinam in sensul ca cererea in pretentii are un caracter subsidiar. Dimpotriva, tertul de rea-credinta nu ar trebui sa se bucure de acest “beneficiu”, in cazul sau creditorul avand suveranitatea deciziei[xxv] de a pretinde direct plata sumei de la acesta ori de a “incerca” in prealabil revocarea actului[xxiv].

Un alt raport ce se naste in urma admiterii actiunii pauliene este acela nascut intre debitor si tertul dobanditor cu care a incheiat actul declarat fraudulos de catre instanta. Faptul relativitatii inopozabilitatii declarate (in beneficiul strict al creditorului castigator al actiunii pauliene) face ca actul intervenit intre debitor si tertul dobanditor sa fie mentinut (chiar daca in tot sau numai in parte ineficace), ceea ce inseamna ca, pe de o parte, valoarea ramane definitiv instrainata din patrimoniul debitorului spre tert, iar pe de alta parte ca tertul se poate regresa (intoarcerea cu pretentii) impotriva debitorului, care in continuare are obligatia de garantie impotriva  evictiunii, care este admisa in principiu numai in favoarea dobanditorului cu titlu oneros, in vreme ce in cazul actelor cu titlu gratuit de regula nu subzista. Cu toate acestea, dobanditorul cu titlu gratuit care a suferit un prejudiciu poate, sub conditia dovedirii elementelor raspunderii civil delictuale, a se intoarce cu pretentii in contra debitorului (instrainatorului).

In privinta raporturilor dintre creditorii aceluiasi debitor fraudulos, respectiv dupa cum acestia profita ori nu de declararea inopozabilitatii, se impune a sublinia ca, in materie civila, in puterea caracterului relativ al efectelor admiterii actiunii pauliene, ceilalti creditori (neparticipanti la actiunea pauliana) nu vor beneficia de admiterea acesteia, actul fiind declarat inopozabil strict creditorului care a introdus si a castigat actiunea. Evident, ceilalti creditori ar trebui sa aiba o atitudine diligenta in sensul de a fi introdus o astfel de actiune, sau de a fi intervenit in actiunile pornite, evident cu conditia admiterii si a cererii de interventie. In materie comerciala, spre exemplu, in cazul revocarii actelor frauduloase ale debitorului in cadrul procedurii insolventei vor beneficia toti creditorii debitorului de efectele admiterii cererii.


[i] P.M. Cosmovici – Drept Civil, Drepturi Reale, Obligatii, Codul Civil, Ed. AllBeck, 1998, p. 327

[ii] Spre exemplu, in cazul in care un debitor aflat in pragul executarii incheie in mod fictiv (simuleaza) un contract de imprumut cu o terta persoana (binevoitoare) care astfel devine si acesta creditor, pentru ca in momentul in care se va distribui pretul obtinut in urma executarii (spre pilda, in urma vanzarii publice a bunului executat) sa se inscrie la tabelul creditorilor, urmand a primi o parte din pret, ce se va intoarce la debitor.

[iii] Legea nr. 287/2009, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 511 din 24/07/2009, urmand a intra in vigoare la data de 24.07.2011

[iv] Curtea De  A P E L   I A Ş I Sectia Civilă Decizie Nr. 103 /19 Martie 2008

[v] I.N. Micescu – Drept Civil Curs de Teoria Generala a drepturilor de creanta – Ed. Themis Cart, 2004, p. 171

[vi] Problema de drept care se impune a fi dezlegata – in aceast cauza-  este daca actiunea de revocare a partajului, întemeiata pe prevederile art. 975 din Codul civil, este admisibila. Articolul nr. 975 din Codul civil, pe care reclamantele si-au fundamentat demersul lor procesual de fata, statueaza ca creditorii pot, în numele lor personal, sa atace actele viclene, facute de debitor în prejudiciul drepturilor lor. Este de observat ca textul de lege anterior enuntat nu face nici o distinctie în ceea ce priveste „actele viclene”, în sensul ca astfel de acte ar reprezenta conventii materializate în cadrul unui contract ori printr-o hotarâre judecatoreasca.
În atare situatie, instanta avea de verificat, în prezentul litigiu, daca sotii B. au urmarit, în cadrul procesului de partaj, obtinerea unei hotarâri judecatoresti pentru prejudicierea drepturilor creditoarelor reclamante. Or, exact aceasta cercetare a fost exclusa din preocuparile instantelor, ele focalizându-si analiza spre problema admisibilitatii actiunii în revocare, concluzionând fara temei ca aceasta ar fi inadmisibila, sens în care nu au mai cercetat îndeplinirea cumulativa în speta a cerintelor impuse de lege pentru promovarea unei actiuni pauliene –  Curtea de Apel Oradea; Decizia civila nr.1775/R din 3 decembrie 2009 www.jurisprudenta.com.

[vii] Ibdm. p. 272

[viii] I.C.C.J.  (Secţia Comercială, decizia nr. 3833 din 19 octombrie 2004)

[ix] P.M. Cosmovici – op. cit. p. 330

[x] I.C.C.J.  (Secţia Comercială, decizia nr. 3833 din 19 octombrie 2004)

[xi] Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 1309/R din 12 iunie 2006
[xii] Curtea de Apel Galaţi – Secţia Civilă; Decizia 752 /12.10.2006

[xiii] E. Safta-Romano – Examen Teoretic si practic la actiunea oblica si la actiunea pauliana, in Revista Romana de Drept nr. 9-12/1989

[xiv] L. Pop – Tratat de Drept Civil. Obligatiile, Ed. C.H.Beck, 2006, p.387.

[xv] Idem, p.391

[xvi] Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 485 din 15/07/2010

[xvii] C. Statescu, C. Barsan – Drept Civil Teoria Generala a Obligatiilor, p. 309

[xviii] C. Statescu, C. Barsan – op. cit. p. 370

[xix] In acest sens L. Pop, op.cit. p.403

[xx] Decizia Curtii Constitutionale nr. 88/19.03.2002

[xxi] C. Statescu, C. Barsan, op.cit. p.371

[xxii] Aceasta dezdaunare, se apreciaza ca se poate solicita si obtine fondand actiunea pe principiul imbogatirii fara justa cauza – in acest sens L. Pop, op. cit. p. 405

[xxiiii] Justificarea acestei solutii se fondeaza pe regulile rapunderii delictuale – In acest sens L. Pop. op. cit. p. 405

[xxiv] Si in acest caz putandu-se vorbi despre un drept potestativ.


dr. Florin CIUTACU
membru al Academiei Privatistilor Europeni  din Pavia – Italia

dr. Artin SARCHIZIAN

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate