Secţiuni » Jurisprudenţă » CEDO
Jurisprudenţă CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului)
CărţiProfesionişti

CEDO despre problema cainilor vagabonzi
05.08.2011 | JURIDICE.ro, Lucian CRISTE

Secţiuni: CEDO, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

Pe 26 iulie 2011, CEDO a pronunţat o hotărâre de condamnare în cauza Georgel şi Georgeta Stoicescu vs. România (plângerea nr. 9718/03). Invocând în special art. 8 din Convenţie, doamna Stoicescu s-a plâns de faptul că a fost atacată de o haită de câini vagabonzi în condiţiile în care autorităţile locale au omis să ia măsuri adecvate pentru a rezolva problema câinilor fără stăpân în municipiul Bucureşti. În baza art. 6 § 1, ea s-a plâns şi de faptul că instanţele interne i-au respins acţiunile civile prin care a solicitat sa fie despãgubitã. Judecătorii de la Strasbourg au decis, cu majoritate de voturi, că avem de-a face cu violarea prevederilor art. 8 din Convenţie ( dreptul la respectarea vieţii private) şi, cu unanimitate de voturi, au arătat că au fost încălcate prevederile art. 6 § 1 ( sub aspectul dreptului de acces la justiţie).

În fapt,

Înainte de a prezenta pe scurt faptele care au condus la această condamnare, trebuie precizat faptul că persoana care a introdus plângerea în faţa Curţii, doamna Georgeta Stoicescu, a decedat între timp. Domnul George Stoicescu, soţul şi succesorul acesteia, cetăţean roman născut în 1926 şi care locuieşte în Bucureşti, a continuat procedura după moartea reclamantei, survenită la data de 29 decembrie 2007.

Pe 24 octombrie 2000, doamna Stoicescu, care pe atunci avea 71 de ani, a fost atacată, muşcată şi doborâtă la pământ de aproximativ 7 câini vagabonzi în faţa casei sale din cartierul Pajura, o zonă rezidenţială în Bucureşti. Din rapoartele ce au fost puse la dispoziţia Curţii, reieşea faptul că la vremea respectivă, numărul mare de câini vagabonzi constituia deja o problema realã cu privire la sănătatea şi siguranţa publică.

În urma atacului, dna Stoicescu a suferit rani la cap, precum şi o fracturã de os femural, fiind spitalizată timp de patru zile. După ieşirea din spital, doamnei Stoicescu i-a fost prescris un tratament medical, pe care însă nu l-a putut urma din cauza problemelor financiare. Domnul şi doamna Stoicescu erau doi pensionari care trăiau la limita nivelul minim  de subzistenţă, cu un venit lunar în lei de aproximativ 80 euro. În aceste condiţii, doamna Stoicescu a început să piardă în greutate, a devenit amnezică, avea dureri la umăr şi coapsă şi se deplasa cu dificultate. Ulterior a început sã aibã stãri de anxietate şi nu şi-a mai părăsit locuinţa de frica unui nou atac al câinilor vagabonzi. În 2003, a rămas imobilizată la pat. Starea de sănătate s-a agravat într-atât încât pe 4 iunie 2003 a fost declarată invalidă şi i s-a acordat îngrijire medicală gratuită.

Pe 10 ianuarie 2001, doamna Stoicescu, reprezentată de soţul ei, a cerut despăgubiri pe motivul că, în urma atacului, a devenit invalidă. Instanţa a constatat că dna Stoicescu nu a plătit taxa de timbru şi i-a ordonat să plătească suma de 6 145 000 ROL (250 euro). Suma reprezenta venitul lunar al familiei Stoicescu pe patru luni. Reclamanta a plătit numai 500.000 ROL (20 euro), împrumutaţi de la diferite cunoştinţe. Pe 6 martie 2001, acţiunea civilă a fost respinsă pe motiv că taxa de timbru nu a fost achitată integral. Reclamanta a introdus apel împotriva acestei hotărâri. În martie 2001, primarul Bucureştiului, T.B., a anunţat că vor fi eutanasiaţi câinii vagabonzi. El a declarat că în cursul anului 2000 , 22 000 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma atacurilor câinilor vagabonzi şi că de la începutul anului 2001 mai mult de 6 000 de oameni fuseseră muşcaţi, copiii şi vârstnicii fiind cei mai expuşi unor astfel de atacuri. În data de 19 aprilie 2001 Consiliul general al municipiului Bucureşti a emis Hotarârea nr. 82, iar în cursul aceluiaşi an, Guvernul a adoptat OUG nr. 115/2001 – care a intrat în vigoare la 13 decembrie 2001.  Prin aceste acte normative a fost reglementat programul de gestionare şi sterilizare a câinilor fara stapân. Trebuie menţionat faptul că eutanasierea câinilor a fost criticatã de diverse personalitãţi internaţionale, printre care s-a numărat şi actriţa Brigitte Bardot, care în 2001 a donat municipiului Bucureşti 200.000 EUR pentru a-i folosi la sterilizarea câinilor fãrã stãpân.

În şedinţa din data de 19 iunie 2001, Tribunalul Bucureşti a decis că Administraţia pentru Supravegherea Animalelor (ASA), un organism public, nu a luat toate măsurile necesare pentru protejarea populaţiei, iar atacul ce a avut loc asupra d-nei Stoicescu, a pus în pericol viaţa şi sănătatea acesteia, cauzându-i suferinţe fizice şi psihice. Primăria municipiul Bucureşti a fost obligată să-i plătească reclamantei daune morale de 10 000 000 ROL (aproximativ 400 euro), reprezentând 10% din suma pretinsă de aceasta. În recursul declarat împotriva acestei decizii reclamanta a pierdut, în condiţiile în care instanţa a constatat că Primăria nu avea calitate procesualã pasivã, deoarece ASA era sub tutela Consiliului municipal Bucureşti şi nu a Primăriei Bucureşti.

Pe 28 iunie 2002 reclamanta, a introdus o nouă acţune civilã la Judecãtoria Bucureşti, solicitând daune în cuantum de 50 000 000 ROL (aprox. 2 000 Euro) din partea ASA si a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Acţiunea a fost respinsã, iar apelul introdus de reclamantã a fost la rându-i respins.

Din informaţiile deduse Curţii, problema câinilor vagabonzi subzistã chiar şi în prezent, ea nefiind încă rezolvată. Potrivit declaraţiilor date de Prefectul municipiului Bucureşti, în primele luni ale anului 2009, 9 178 de persoane au fost muşcate de câini vagabonzi în Bucureşti, încluzând şi copiii. Conform unui raport al ASA, 38% din câinii adunaţi de pe străzile Bucureştiului în prima jumătate a anului 2009 erau infectaţi cu leptospiroza – boală infecţioasã, transmisibilã omului, care poate provoca meningitã, afecţiuni ale ficatului şi probleme renale. Pe 27 aprilie 2010, prefectul a precizat că la acea dată existau între 40 000 şi 100 000 de câini vagabonzi în Bucureşti şi că în anul 2009, aproximativ 7 000 de persoane au fost muşcate de câinii vagabonzi, iar în primele luni ale anului 2010, mai mult de 2 000 de persoane au fost victimele atacurilor câinilor vagabonzi. De asemenea, prefectul a anunţat că a înaintat un proiect de lege care să permită eutanasierea câinilor vagabonzi în anumite cazuri. În ianuarie 2011, o femeie în vârstă a fost muşcată şi ucisă de câini vagabonzi în centrul Bucureştiului.

În drept,

Articolul 8

Pornind de la evenimentele care au avut loc, Curtea a constatat faptul că Autorităţile române deţineau informaţii detaliate referitor la problema câinilor fără stăpân, în special în ce priveşte numărul mare al acestora în municipiul Bucureşti şi pericolul  pe care îl reprezentau pentru populaţie. Din informaţiile deduse Curţii reieşea că şi anterior atacului asupra dnei Stoicescu, în România existau acte normative care trebuiau să se constituie ca o bazã legală pentru crearea unor structuri specifice menite să rezolve problema câinilor. Aceste norme au fost modificate în mod repetat în urma incidentului din anul 2000, în special în ceea ce priveşte organizarea şi controlul structurilor responsabile de gestionarea câinilor fără stăpân şi modul în care aceştia sunt trataţi după capturare.

Cu toate acestea, Curtea a constatat că, în pofida acelor regulamente, situaţia a continuat să fie critică, câteva mii de persoane având de suferit în urma atacurilor câinilor vagabonzi doar în municipiul Bucureşti. Instanţa europeană a acceptat şi poziţia Guvernului, în sensul că responsabilitatea pentru situaţia câinilor fără stăpân in România aparţine în egală măsură şi societăţii civile. Deopotrivă, Curtea a precizat că nu este în măsură să determine care este cea mai buna metodã de soluţionare a acestui tip de probleme,iar autorităţilor nu trebuie să li se impună o sarcină imposibilă sau disproporţionată fără a se lua în considerare opţiunile operaţionale ce trebuie îndeplinite în funcţie de priorităţi şi resurse. Curtea a notat faptul că în hotărârea din 19 iunie 2001, plângerea dnei Stoicescu a fost examinatã pe fond. Cu toate acestea, acea hotărâre a fost anulată din motive procedurale şi încercările ulterioare ale reclamantei de a obţine o decizie care să-i acorde despăgubiri adecvate nu au avut niciun rezultat. Mai mult, Guvernul Român nu a reuşit să identifice nici o măsură concretă luată de autorităţi la momentul incidentului, în sensul implementãrii legilor existente pentru a rezolva problema grava a câinilor vagabonzi. De asemenea Guvernul a omis să indice dacă regulamentele sau practicile de la momentul producerii incidentului, sau cele adoptate ulterior, prevedeau acordarea de despăgubiri victimelor atacurilor câinilor fără stăpân. În plus, această problemă nu pare să fie soluţionată nici până la ora actuală.

Date fiind aceste argumente, Curtea a statuat că măsurile inadecvate luate de autorităţile române pentru soluţionarea problemei câinilor fără stăpân în cauza dnei Stoicescu, împreunã cu omisiunea acestora de a-i acorda o despăgubire adecvatã pentru suferinţele cauzate constituie o violare a prevederilor art. 8 din Convenţie.

Articolul 6 § 1

Potrivit Curţii, teoretic, legislaţia românã i-a permis dnei Stoicescu să se adreseze instanţelor pentru a cere despăgubiri în baza Codului Civil, iar reclamanta a facut uz de acest drept. În condiţiile în care legislaţia prevedea că taxele de timbru sunt calculate în funcţie de suma despăgubirilor solicitate, d-na Stoicescu a fost nevoită să-şi limiteze pretenţiile formulate în fata instanţelor naţionale, date fiind resursele financiare limitate de care dispunea. Deşi Tribunalul Bucureşti a decis ca reclamanta sa fie scutită de plata taxei de timbru, suma pe care aceasta o achitase nu i-a mai fost restituită.

Judecătorii europeni au mai reţinut că d-na Stoicescu nu a obţinut o decizie definitivã pe fondul plângerii ei civile, având în vedere că nu a reuşit să identifice autoritatea locală responsabilă de gestionarea câinilor fără stăpân. În conformitate cu două acte ale administraţiei locale, consiliile municipale aveau obligaţia de a organiza servicii de gestionare a câinilor fără stăpân, iar primăriile urmau sã punã în aplicare aceste strategii. În cazul dnei Stoicescu, documentul emis de ASA purta ştampila Primăriei Bucureşti. Ea a fost deci îndreptăţită să considere că, în ce priveşte activităţile şi responsabilităţile ASA, Primăria Bucureşti era cea care avea calitate procesuala pasivã.

Curtea a constatat prin urmare că sarcina impusă dnei Stoicescu de a identifica autoritatea pe care s-o cheme în judecată a constituit o cerinţă excesivã prin care s-a adus atingere justului echilibru dintre interesul public şi drepturile reclamantei. În consecinţă, Curtea a stabilit că reclamanta nu a avut posibilitatea realã de a cere despăgubiri în faţa instanţelor şi a concluzionat că ea nu a beneficiat de un acces efectiv la justiţie, ceea ce a constituit o violare a articolului 6 § 1 din Convenţie.

Articolul 41

În baza articolului 41 al Convenţiei, ca satisfacţie echitabilă, Curtea a stabilit că România trebuie să plătească d-lui Stoicescu suma de 9.000 euro (EUR) cu titlu de despăgubiri morale şi 20 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată.

Trebuie precizat că, judecătorul López Guerra a formulat o opinie separată cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 8 din Convenţie. Argumentul pe care-l vom expune în continuare ni se pare unul interesant. În opinia domniei sale, evaluarea Curţii este rezultatul unei extinderi nejustificate a conceptului de obligaţii pozitive. Mai întâi arată că  hotărârea face în mod corect referire la a jurisprudenţei Curţii în cauzele Amac şi Occan (2007) şi Osman (1998). Cu toate acesta, în cauzele amintite, pentru a stabili că un stat membru nu şi-a îndeplinit obligaţiile sale pozitive, Curtea a statuat că autorităţile trebuie să fi avut cunoştinţe „de existenţa unui risc real şi imediat pentru viaţa sau integritatea fizică a unei persoane identificate şi nu au reuşit să ia măsurile ce le incumbau în acest sens”. În speţă, potrivit judecătorului Guerra, este evident că autorităţile nu au avut cunoştinţă de existenţa unui risc real şi imediat în ceea ce o priveşte strict pe reclamantă, ci se poate pune doar problema unei situaţie generale de risc, care ar putea afecta pe toţi cetăţenii.

Lucian CRISTE

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti