Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
2 comentarii

Critica unor masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor
05.08.2011 | JURIDICE.ro, Cristina RACHITA

JURIDICE - In Law We Trust

Prin Legea nr. 202 din 25 octombrie 2010 (publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010) privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor sunt reglementate, printre altele, o serie de modificări ale Codului de procedură civilă. Asupra uneia dintre acestea înţelegem să ne aplecăm aici.

Parcurgând cu seriozitate analitică prevederile art. 1 pct. 1 şi pct. 28 din legea menţionată, nu ne putem împiedica să observăm că nu toate măsurile adoptate tind la accelerarea soluţionării proceselor, prin scurtarea duratei de soluţionare a acestora, aşa cum ne-a sugerat iniţial titlul actului normativ, ci unele dintre măsuri amputează, fără anestezie sau milă, drepturi procesuale altminteri recunoscute la nivel european…

Conform art. 1 pct. 1 din lege, Codul de procedură civilă este modificat, aşa încât la art. 1 din acesta din urmă după pct. 1, se introduce pct. 11 potrivit căruia judecătoriile devin competente să soluţioneze în primă şi ultimă instanţă procesele şi cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv.

Expresia în primă şi ultimă instanţă, de noutate absolută în terminologia juridică procesuală, intrigă orice practician şi îl face să creadă că judecătorul urmează să pronunţe o hătărâre irevocabilă în asemenea cazuri.

Duritatea acestei interpretări iniţiale este confirmată de art. 1 pct. 28 din Legea nr. 202/2010 prin care, la art. 299 alin. 1 cod procedură civilă, după alin. 1 se introduce un nou alineat, 11, ce prevede în mod expres că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 1 pct. 11. Aşadar împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorie în cauze având ca obiect creanţe de până la 2.000 lei inclusiv, nu se poate exercita calea de atac extraordinară a recursului.

După părerea noastră, în acest fel este alienat dreptul la un proces echitabil. Potrivit art. 13 din Convenţia Europeană a Dreputurilor Omului, orice persoană are dreptul la un recurs efectiv[1], iar potrivit art. 20 din Constituţia României aceste reglementări au prioritate faţă de legea internă procesuală.

Restrângerea unor drepturi trebuie să fie, în viziunea art. 53 din Constituţia României, exepţională şi justificată, impusă după caz, de necesităţi ce ţin de apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Nu regăsim o asemenea ipoteză în cazul eliminării din sistemul controlului judiciar a unei căi extraordinare de atac, îndeobşte nesuspensive de executare, în situaţia în care oricum calea ordinară de atac (apelul) nu-i este deschisă[2] justiţiabilului în cauzele supuse art. 1 pct. 11 din Codul de procedură civilă.

Pot asigura celelalte căi extraordinare de atac (contestaţia în anulare şi revizuirea) respectarea drepturilor celui interesat de a contesta sentinţa pronunţată de judecătorie în aceeaşi măsură ca şi recursul? În opinia noastră, răspunsul este negativ: nu, în niciun caz, pentru că motivele extrem de limitative ale exercitării acestora căi de atac sunt excesiv de restrictive, în opoziţie cu caracterul devolutiv al recursului anterior declarat în temeiul art. 3041 cod procedură civilă în cauzele în care se pronunţă hotărâri care nu sunt supuse apelului.

Înlăturarea recursului ca mijloc de control judiciar în procesele având ca obiect crenţe cu valoare redusă, de până la 2.000 lei inclusiv, afectează grav însuşi dreptul de acces la justiţie, garantat şi el constituţional[3], aşa cum îl percepem prin prisma dreptului la un recurs efectiv garantat de Convenţia Europeană.

Art. 13 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale mai sus invocat este aşezat în cadrul Convenţiei după art. 6 din aceeaşi convenţie ce prevede: “Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, public şi în termen rezonabil, de o instanţă independentă şi impaţială, care va hotărâ fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeinicei oricărei acuzaţii penale îndreptate împotriva sa.

Din economia textelor Convenţiei nu poate rezulta decât că, pe de o parte, orice justiţiabil trebuie să aibă acces la examinarea cauzei sale de către o primă instanţă şi, pe de altă parte, la un recurs efectiv.

Convenţia nu a prevăzut în mod redundant, în două articole distincte, dreptul de acces la justiţie, mai întâi descris ca fiind dreptul de acces la judecată, iar apoi descris ca dreptul la recurs efectiv.

Convenţia consacră atât dreptul de acces la o primă instanţă cât şi dreptul de recurs împotriva hotărârii acestei prime instanţe, o asemenea hotărâre putând fi susceptibilă de a se încadra formulării “chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale” de la art. 13 din Convenţie.

Faţă de prevederile art. 148 alin. 2 din Constituţia României potrivit căreia “Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, considerăm că prin Legea nr. 202 măsurile de accelarare a judecăţii cauzelor prin care se înlătură calea de atac a recursului în privinţa cauzelor civile privind creanţe a căror valoare nu depăşeşte pragul de 2.000 de lei au un caracter neconstituţional, privind prin prisma normelor europene asimilate constituţional legislaţiei naţionale.

Aşadar remarcăm că eliminarea căii extraordinare a recursului nu concordă nici cu voinţa legiuitorului exprimată explicit în titlul Legii nr. 202 din 25 octombrie 2010 privind unele măsuri pentru  accelerarea soluţionării proceselor şi nu aduce, în practiceă, nici degrevarea instanţelor de valul de procese. Accelerarea judecăţii se putea realiza, eventual, prin edictarea unor prevederi legale pentru asigurarea sau garantarea desfăşurării cu celeritate a judecăţii, iar nu prin eliminarea unor faze procesuale pentru scurtarea, prin amputare, a judecării anumitor cauze.


[1] Articolul 13 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale prevede, la sectiunea „Dreptul la un recurs efectiv” ca “Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale.”

[2] Art. 2821 Cod procedură civilă: “Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, asupra acţiunilor posesorii, acţiunilor în evacuare în materie comercială, a celor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă şi luarea măsurilor asigurătorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale şi în alte cazuri prevăzute de lege.”

[3] Art. 21 din Constituţia României


Cristina Gabriela RĂCHITĂ
avocat, Baroul Bucureşti

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Critica unor masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor”

  1. Sergiu GHERDAN spune:

    Doamne ferește!

    1. Nu se încalcă „dreptul de acces la justiție” doarece tocmai o instanță de judecată va soluționa respectivele litigii.

    2. Noțiune de „recurs” efectiv in litera art. 13 din Conventie nu trebuie confundata cu institutia recursului – cale de atac din dreptul intern, caci sunt doua chestiuni total diferite. Aşadar, în continuare, judecată fiind de o instanţă care are posibilitatea de a tranşa fondul cauzei, există un recurs efectiv din perspectiva art. 13. (vezi si C. Bîrsan, vol. I, 2005, p. 883 – art. 13 nu implică dreptul de a a ataca o hotărâre judecătorească).

    In alta ordine de idei, a se vedea şi art. 2, alin. (2), în special teza I, a Protocolului nr. 7 la Convenţie, potrivit căruia, prin derogare de la regula dublului grad de jurisdictie (in materie penala, unde garantiile sunt sporite fata de materia civila), nu prezinta o problema din perspectiva Convenţiei judecarea într-un singur grad de jurisdicţie pentru „infracţiunile minore”…

  2. luckystar spune:

    atrag din nou atentia ca art. 13 din CEDO (tradus gresit „recurs efectiv”) NU se refera si nu are nimic in comun cu recursul, in sensul de cale de atac.
    Cuvantul „recours” din franceza are sensul de cerere, petitie. Asadar art. 13 se refera la dreptul unei persoane de a se adresa instantelor nationale, atunci cand i se incalca drepturile prevazute de conventie.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.